1,209 matches
-
erau, niciodată, în povești. Acolo unde eroul are un pieptene și maștera are o oglindă, instrumente fasonînd, amîndouă, o imagine disputată, egal, de rău și de bine. Și-așa se face, știe oricine se ferește de instantanee, că-n apele zvîcnind în credincioasele, dar intrigantele oglinzi, cete de duhuri șotioase ,fac ca lumina lor să aibă ceva din spaima de întuneric."... Petru Creția, Oglinzile, Humanitas, 2005, 136 pag.
Ape-ape by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11250_a_12575]
-
aminte mecanic coregrafia. M-aș fi simțit mai stăpân pe mine într-o mașină care derapează pe gheață sau într-o parapanta căreia i s-a închis o aripă. Amalia își amintește că eram atât de tulburat, încât îmi vedea zvâcnind mușchii fetei. Din fericire, mi-am găsit un sprijin în privirea ei și așa am reusit sa nu cedez tentației de a fugi mâncând pământul. Ironia este că publicul n-a citit toată această agitație. Au văzut un dansator poate
Cum am învăţat să dansez tango by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82659_a_83984]
-
indefinitei salvări și starea de coroziune psiho-fizică ("azi omul nu este decât pielea lui") sunt excelent surprinse în, probabil, cel mai reușit poem al volumului: "puțin câte puțin elementele scad în întuneric/ după atâta așteptare nu-mi mai simt sângele zvâcnind în ceafă/ doar mirosul putred al podelei/ urcă în nări odată cu urina care se prelinge din tavan./ cine să fie dincolo - unul ca mine?" (aș putea lăsa câteva urme). Soarele e tot mai jilav ("un soare de sânge închegat", "soare
Fundăturile poeziei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14919_a_16244]
-
Înecat În glorii faptura-i pieritoare. 6. L-ai Înălțat În cinste, i-ai dat În stăpânire Tot lucrul mâinii Tale. Sub talpă lui ai pus 7. Și oile și boii și pasărea de sus, 8. Și fiarele și peștii zvâcnind că o sclipire... 9. Numele Tău ! Ce tainic și ce mirific este Pe-ntinderea de huma și-n marile celeste ! 9 1. Inima mea, Întreaga mea ființă Vor laudă pe Cel Etern, spunând Minunile-I oriunde pe pământ. 2. Căci
Biblice. In: Editura Destine Literare by Eugen Dorcescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_345]
-
așa alb, dinspre sat, luptîndu-se-n piedică fără răgaz, ca, noaptea, pe pajiști să fie lăsat; o, coama cum i se zbătea pe grumaz, căzîndu-i în bucle în ritmul lui falnic din goana brutal înfrînată! Torente de sînge, o, cum îi zvîcneau de năvalnic! Și cum mai simțeam depărtarea din plin! Cînta și-asculta -, ciclul tău de legende în el era-nchis. Chipul lui ți-l închin. II, 3 Oglinzi: pînă-acum nimeni vrednic n-a fost să spună ce sînteți în voi
Versuri de Rainer Maria Rilke by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/14446_a_15771]
-
acelorași zile și nopți, care durează deopotrivă pentru toți, chit că unele te ciuntesc, iar altele te răsplătesc cu vîrf și îndesat. Și fără să vrea începu să simtă o nerăbdare față de oamenii, animalele sau plantele a căror vînă nu zvîcnea ca a lui. Asculta păsările și le deosebea pe cele care aveau ritmul lui la cîntat. Într-o dimineață, așteptînd la ulcior ca tată-său să bea apă și numărîndu-i gîlgîiturile, a înțeles că venise vremea să plece din casa
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
tradiție pe care le-a incorporat cetatea eternă. Poetul german Ștefan George simte cum în vine îi clocotește sângele roman: "Vorbiți de apropierea Sărbătorii, a Împărăției,/ vorbiți de vinul nou în burduf nou/ abia atunci când prin tot sufletul vâscos/ va zvâcni sângele înfocat, suflul meu roman" ( "Mein feurig Blut sich regt, mein romischer Hauch" Maxime Renane). Englezul T. S. Eliot, un britanic a cărui țară aparent nu are afinități cu Roma, exclama sentențios: "Trei sau patru romancieri mari încă nu înseamnă
Antichitatea greco-romană, azi by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/14029_a_15354]
-
pe care îl prezintă astfel:„pe vremuri, mă gândeam că totul e asemenea unui joc/ în care cineva din fața ta îți arată deodată/ câteva degete desfăcute, când își întinde pumnul spre tine,/ și tu trebuie în aceeași clipă să-ți zvâcnești pumnul spre el/ și să-ți desparți același număr de degete, altminteri/ ai pierdut - îmi spuneam, dacă se întâmplă ceva, totdeauna,/ în tot ce facem? în orice împrejurare în care ne pune viața?/ și trebuie mereu să arătăm același număr
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
mereu să arătăm același număr de gesturi, aceeași/ mișcare, căci altfel am pierdut - și chiar pierdem,/ desigur, de cele mai multe ori - doar e un joc,/ și cel care stă în fața noastră își mișcă larg/ brațul - și întinde pumnul spre noi, deodată zvâcnindu-l,/ ca o amenințare spre noi - și noi trebuie să facem la fel./ și din asta e făcută întreaga viață -“ Un joc gratuit, dar exprimat printr-o sfidare agresivă... Semnificațiile acestui poem (și al celor mai multe dintre celelalte) sunt extrem de bogate
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
250, aud. Deci... Deci? Deci? Îmi dau lacrimile în timp ce îmi zic: mă, familistul ăsta de Doroftei le-a făcut-o, fi-r-ar mama lor a drr..., scuzaț, de americani, că la meciuri îmi mai pierd și eu cumpătul. Emoța crește, îmi zvâcnesc tâmplele în timp ce mă uit la inconștientul de Dorin care, cu un calm distrugător, spune că el și-a făcut datoria, adică s-a bătut pentru țara lui, România și familie... Auzi-l Lumea stă să dea în apoplexie și el
Promisiunea lui Doroftei by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13806_a_15131]
-
sînt obligat să trăiesc Mereu de față cu acest Etcaetera Care poate fi un domn cu capul de piatră Un șir de măști Să-mi treacă pe dinainte Ca bicicletele coborînd Mont Blanc Valuri care se schimbă mereu în altceva Zvîcnind fără niciun surîs Fără nicio zădărnicie Asta e situația domnule Destul de confuză Dar plină de rime care pun launloc Ce a fost mai bine prin lume Și cimitirul plin de glume Iar mie îmi vine să cînt Bate vîntul frunza
Poezie by Traian Ștef () [Corola-journal/Imaginative/3576_a_4901]
-
paleți de hârtie. 12 mai 2008 De ce ți-e frică? Se trezește din coșmar, Se oprește din zvârcolire, prinde în palme primele raze și bea, mă privește, dar nu mă vede, așa cum apeși pe trăgaci în neștire, mărul lui Adam zvâcnește în gâtul lui ca o ghiulea. Moartea pare să fi trecut prin el ca săculețul de pulbere. Ce crezi că omul e mai mult decât o gură de tun? Merge de-a bușilea, apoi își ia zborul ca o scânteie
Poezie by Doina Uricariu () [Corola-journal/Imaginative/5999_a_7324]
-
am un zâmbet precar-dubios pe care cel mai adesea îl port înăuntrul meu Cerul e moale-lânos și probabil mișcarea circulară a norilor mă face să simt o vagă amețeală dacă nu chiar embrionul obscur al unei bucurii începe să-mi zvâcnească sub tâmple Ajung în dreptul semaforului am un zâmbet precar-dubios îl port înăuntrul meu ca pe o busolă care (fără să știi s-o folosești) - tot pipăind-o în buzunar - îți dă (cât de cât) sentimentul Nordului
Poezie by Eugen Bunaru () [Corola-journal/Imaginative/6884_a_8209]
-
ce-mi mai revin se-nghesuie cu toții să apară pe lac în diferite feluri : umbre reflexe zvonuri mirozne purtate de vânt credință în brazii și stâncile de pe maluri ca-n cele mai odihnitoare secunde rugi ale apei atunci când vreun pește zvâcnește brusc instantaneu al ochilor mei când măturătorul norilor limpezește și suprafața lacului zone de împăcare pe băncile goale luminate de scurte umbre de păsări în zbor viață a mea povară de aer pe care-o susține întinderea de apă viață
Viziuni la Bled by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/7360_a_8685]
-
ea dansează deasupra minții tale ca 10 leproși vindecați nimic din carnea mea nu e valabil privesc cu ochii de popă mișcarea damei fac o rugăciune vreau ca sora mea să trăiască așa ca o nălucă pe-un turn care zvâcnește mărgele de ce ar vrea viața asta să intre în mine mai mult decât i s-a dat cu toată dragostea ei cu lamă dublă dacă sora mea nu e o femeie simplă sângerie cineva mă lovește cineva îmi caută ochiul
Poezie by Aida Hancer () [Corola-journal/Imaginative/7381_a_8706]
-
dezangajare ostentativă care e maniera sa de-a sluji idealul. Mărturisind că "N-am reușit niciodată să știu pe ce lume sînt", poeta ne relatează că a încălecat un cal "tînăr și fericit", un Pegas, în care-și simțea inima zvîcnind, "Fără să observ că între timp/ Șeaua mea se sprijinea/ Doar pe scheletul unui cal/ Care în viteză se dezmembra risipindu-se/ Și eu continuam să călăresc/ Un cal tînăr de aer/ într-un secol care nu mai era al
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
președinte discreționar al Uniunii Scriitorilor, însă în fața activiștilor păstra o anume rezervă, o rigiditate ușor schițată a orgoliului). O întîlnire cu Mercedesul în care se afla Paul Niculescu-Mizil se petrece astfel: "Recunoscîndu-l, Barbu s-a întrerupt din povestit și a zvîcnit într-un soi de plecăciune, care, din cauza unui pas greșit, dacă nu l-aș fi prins în brațe, l-ar fi proiectat cu capul direct pe pieptul lui Mizil. Acesta, înveselit brusc de scenă, a izbucnit în rîs și i-
Evocîndu-l pe Eugen Barbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12155_a_13480]
-
puțin amețit. Certitudinea revederii imediate îl paralizează; vrea să inventeze un pretext de amînare, dar n-are curaj. Va face oricum un ocol pe jos pînă la Piața Romană, ca să ajungă mai tîrziu. (...) Peste un sfert de oră, cu inima zvîcnind, sună la ușă; ține în mînă nouă garoafe și, înainte ca Adriana să-i deschidă, pipăie discret buzunarul unde se află cutiuța bombată cu cristalele de Boemia" (pp. 74-75). Din capul locului este evident că iubirea lui Stere pentru Adriana
Sfărșit de veac în București by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12807_a_14132]
-
petunii/ Ce zac în saci de oseminte-aici!// Glazura cimitirelor de funii/ Căzute noaptea înapoi pe lună/ Subt ploi unde se oxidează sunetul/ Pe buza cloptoelor căzute în furtună!" (Petunii). Expresia somptuos contorsionată ajunge la astfel de figuri în care zvîcnește o vitalitate captivă precum o pasăre în colivie: "Lovește-mi creierul cu varga ca pe o viperă!/ Din el va țîșni un jet de fiere albastră/ Un gheizer negru se va topi la piciorul muntelui// Acolo unde iarna fată ursoaica
Aventura vitalitatii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12810_a_14135]
-
35 de arome chimicale inspirat dozate ce îmbină într-un suflet noian de flori pe cît de răzlețe pe atît de semețe Natură moartă cu pește Radiofrafia unei lumînări: o coastă A unui sfeșnic: o catedrală de argint Pe porțelan zvîcnind în sînge un lob al ficatului Rănile date cu sare mistuind nisetrul Galbenul lămîiei, aroma coajei Lucirea albă a farfuriei. Strălucirea cuțitului Picură brînză ca un cauciuc vegetal Rumene mere, pace biblică. În oglinda din casă - clipește sosia În flacăra
Danilo Kis - poeme by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11571_a_12896]
-
larg ușa. Nu huli, urlă preotul, ceilalți încă râd. (...) nu huli, nuuu huuuuuliiiiii, nu hu... mâna întinsă a preotului cade, genunchii se îndoaie încet, glasul se întrerupe brusc, încă se mai aud vorbe râsete, acum un om înalt și greu zvâcnește pe scânduri între scaune răsturnate, pahare sparte, cioburile transparente și vinete subțiri și groase, tăioase, mucuri de țigară și scrum, berea gâlgâind fără zgomot dintr-o sticlă, mijlocul omului acoperit cu fața de masă umedă, pătată, cum o trăsese după
Viața e în altă parte (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11723_a_13048]
-
mucegai. "Poate că totul e o halucinație. Poate că am înnebunit, ca unchiul Haim-Ioine, care s-a spânzurat de cureaua de la pantaloni". Miriam-Lieba își întinse mâna și pipăi o rochie. Se duse apoi spre pat și se așeză. Inima îi zvâcnea. Simți că i se face rău. "Leșin", murmură ea. Căzu de-a curmezișul patului, trează, dar parcă visa. Miriam-Lieba se trezi speriată din vis. "El îngheață afară", își spuse dânsa. Avea impresia că a dormit ceasuri întregi. în casă domnea
Isaac Bashevis-Singer - Conacul by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/11777_a_13102]
-
fiecare vârstă și-a avut metehnele preferate și tratamentele specifice și cum navighez eroic către pontonul octogenariatului, aș fi nedrept scoțând din cauză ajutorul medicamentelor, foarte conștient, altfel, de fabuloasa capacitate a insului de a uita suferințele, nopțile când durerea zvâcnind magnetic în câte o măsea vulnerată, pretindea câte un algocalmin la fiecare sfert de ceas. Natural că atingând vârsta când Matusalem se gândea să-și croiască o cale în viață, numărul de hapuri pe care înainte și după fiecare dintre
Nervi de primăvară by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/11806_a_13131]
-
de fiorul tragic al sculpturii dacilor, poetul Alecu Croitoru vrea să fie contopit că măreția Înaintașilor noștri, ca pescarul Amin În Îmbrățișarea lui cu morunul antediluvian din proza cu titlul omonim, al lui Vasile Voiculescu. Metafora revelatorie - „Câmpie de trupuri zvâcnind” -, un vers mediană din poemul La Roma, lâgă Columna Traiană, este premonitorie pentru informația din ultima strofă, care urcă puternic În tonalități wagneriene: „Vuietul acestui câmp, / mă Învăluie, mă doare.../ Și o clipă, mă cheamă / acolo-n vâltoare”. Aici, metafora
LÂNGĂ REGIE ȘI SCENARII, POETUL MODERN - note de criticã literarã -. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1446]
-
suferințe milenare. Am În suita de argumente prepoziția „la” și reflexivul impersonal „Îți rupe (răsuflarea) / o zbatere de lut, / de marmură, / de ceva neștiut./ Rădăcinile Înnodate / de curgerea vremii / pe sub pământ, / pădurile lumii, poate / Încolăcite de vânt./ Câmpie de trupuri zvâcnind, / rupând aerul, / brațe repezinduse, / parcă țipând .// Vuietul acestui câmp, / mă Învăluie, mă doare.../ Și o clipă, mă cheamă / acolo-n vâltoare.” Dincolo de excerptele oferite, toate poemele lui Alecu Croitoru sunt scrise cu o vizibilă studiere - atentă, nuanțată - a lexicului românesc
LÂNGĂ REGIE ȘI SCENARII, POETUL MODERN - note de criticã literarã -. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1446]