503 matches
-
a ieși din convenție cu inaptitudinea de a se împotrivi la presiunea mediului. Diagnoza lui T.M. e exactă, necruțătoare, dar și după decenii se observă că el e năpădit și de durere. Pendularea între observația albă, care reprimă parțialitatea și zvâcnirea de seismograf suprasensibil caracterizează arta lui T.M. Dreptul la ambivalență psihologică și estetică îl apără neobosit. Nu lipsesc notele stridente. Carlei îi reproșează că a lovit poate fără să vrea în legământul pe care se sprijină familia lor, temelia ei
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
un balet al relațiilor primare între soma, anima și animus: ,primul cuvînt îl gîndise lobul plămînului stîng/ pe-al doilea omoplatul vecin prin partea lui de dedesubt/ invizibilă irisului privitor din afară/ pe-al treilea îl adăugase ficatul într-o zvîcnire de geniu/ pe-al patrulea îl spusese mărul lui adam îngenuncheat/ în sine ca un rob în lanțuri nemuritoare/ pe-al cincilea îl nimerise norocos plămînul drept/ prin pleura lui fragilă ca o rochie de balerină" (treisprezece). O atare mirobolantă
Lirism visceralizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11276_a_12601]
-
carte inexistentă, un titlu inventat de el pe loc. Și aia, povestea Victor râzând, a zis că a citit-o, cum să nu. Eu nu râdeam - ceva adânc se mișcase tectonic înăuntrul meu. Era semnul care nu mă înșală niciodată, zvâcnirea literaturii. Știam că o să scriu ceva despre asta, și am scris, câțiva ani mai târziu. Imaginează-ți că ea răspunde da, am citit-o. El începe să ceară "amănunte", inventând cu un surâs disprețuitor. Ea nu se pierde, dimpotrivă, îi
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
extraordinare poeme în proză pe care le-am citit în ultimul timp. Desenul acestui roman pare o pictură naivă, cu proporții caraghioase, cu detalii și linii inocente, cu metamorfoze ciudate care se pot produce, la o adică, la vedere, cu zvîcniri de bîlci, cu chipuri contorsionate. Ca și trupurile, ca și sufletele. Pictura naivă îi fascinează deopotrivă pe copii, ca și pe adulți. Așa și cartea Aglajei Veteranyi. Și de data asta mi se pare extraordinară. Limbajul cu care descrie ce
Dumnezeu e trist by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13826_a_15151]
-
unui băiat cuminte (Pontica, 1994), volum în care reia mai multe poeme vechi, sunt evidente semnele unei, în fond, rătăciri. De vreme ce volumul încă se mai ținea aproape de poezia primei perioade, critica a vorbit atunci de căutare. De fapt, erau ultimele zvâcniri. Volumul era inegal și o oarecare derută în construcția lui ar fi trebuit să-i dea de gândit autorului. Spunea Coșovei atunci într-un Poem: „A venit în sfârșit vremea să-mi termin și eu poemul. / Acum, chiar acum (numai
Vinicius uncool by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13812_a_15137]
-
care te ținea în pagină. Mizând doar pe schelăria fragilă a simbolurilor comune și sterpe, poetul face un mare și bizar pas spre nicăieri. Cum o arată și titlul, volumul are în centru toposul vânătorii, însă poetizat fără nerv, în zvâcniri scurte, incerte, până la urmă insuficiente, abandonate precoce. Versuri obosite, rezolvate adolescentin, creând frustrări cititorului care are nostalgia freneziei din În așteptarea cometei, să zicem: „Singurătății i se făcuse dor de nemărginire / iar privirea, chiar văzul, văzutul pipăiau străzile / cu bastoanele
Vinicius uncool by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13812_a_15137]
-
zglobiu, Te scald în ochii-mi grei și triști, Mă mir că sunt și că exiști. Aș vrea o undă să devin, Să-ți poposesc pe ochi, pe sâni. Noi vom rămâne neștiuți, Tu cu privirea ta albastră, Eu cu zvâcniri de dor târziu Visând la Pontul Euxin. Vibrație Ca și cum Mona Lisa Te-ar aștepta pe malul Senei La miez de noapte tăcut, Iar tu i-ai povesti Despre floarea de colț din Carpați. Cântă unda, steaua vibrează, Îți citește sufletul
Poezie by Petre Got () [Corola-journal/Imaginative/8306_a_9631]
-
omnipotentul „Vag”: „Sub semnul marelui Vag, viața mea în noiembrie./ Marele Vag e în mine, cutreierîndu-mă/ cum umbra nemișcată ce-o arunc/ pe lac e străbătută de un pește./ Pește cu goana scurtă/ - atît de leneș și de grabnic încheiate/ zvîcniri, că nu ies niciodată/ din laturile umbrei mele.” (Febră). Pulverizate, înfățișările vieții se risipesc, se adîncesc în neființa trecutului devenit ficțiune metaforizantă: „Absență a timpului pe un țărm de fluviu oprit./ Și praful tot crește se spulberă/ cenușă a vieții
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
spre o anume coerență formală ideală, preferă formele cu respirație amplă și nu se teme de rigiditatea simetriei, pe care o convertește în structuri clar articulate. Deși ferm ancorată în sol, sculptura lui Paul Popescu sugerează totuși aspirația spre înalt, zvâcnirea, zborul. Cu totul altă înțelegere a materialului are Florin Strejac, pentru care masivitatea nu este o condiție a sculpturii. Apropierea lui de materie implică delicatețe, atenție pentru detaliul expresiv, un sens al nuanței și chiar o discretă ironie în toată
SIMPOZION "Ion Vlasiu" by Ioana Vlasiu () [Corola-journal/Journalistic/12687_a_14012]
-
toate contrastele atmosferei tipic balcanice. Stilistic vorbind, cartea prezintă aceeași tendință spre sinteza oximoronică, spre juxtapunerea paradoxală, pe care o întâlnim și la nivelul conținutului. Cuvintele se înlănțuiesc cu fluctuații și inflexiuni idiosincratice neașteptate, în timp ce formulările neologice tresar adesea sub zvâcniri, sub răbufniri, de sintaxă veche. Aflăm în paginile cărții, ca într-o adevărată arheologie a limbii, straturi stilistice diferite, întrepătrunse neverosimil, iar efectul este acela de dialog intim al textului cu sine însuși, un dialog în care funcția de semnificare
Arheologie literară by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/12949_a_14274]
-
este un film foarte bine legat și foarte tonic. În primul rând, scenariul e atât de bine strâns încât nu lasă să intre aer între cele multele povești unite în supermarketul pe post de nod. Mama băiatului care are o zvâcnire erotică și începe să iasă cu un moșuleț, un alt moșuleț care dă faliment și se retrage, tânăra cu fustă scurtă care ține Internet-café-ul și cu care eraoul se mai întâlnește din când în când, din plictiseală, bunica semi-senilă rămasă
Femeile, sfinte și monștri cu față umană by Iulia Blaga () [Corola-journal/Journalistic/13071_a_14396]
-
limbaj și formă, într-o rigoare neoclasică sub raportul conciziei și unității ciclului de mișcări. Suplețea scriiturii instrumentale și eficiența detaliilor sunt alte calități ale celor două compoziții. Ele dezvăluie predilecția autorilor lor pentru climatul liric, pentru avânturi romantice și zvâcniri de umor. Aceste cvartete s-au bucurat în decursul timpului de interesul ansamblurilor noastre. Cvartetul de coarde nr.1 de Alfred Mendelsohn (1910-1966) - Sonata; Elegia; Fugă - nu înseamnă numai un tur de orizont asupra scriiturii moderne, ci și o deschidere
Incursiuni în muzica de cameră românească Cvartetul de coarde și reprezentanții săi din prima jumătate a secolului XX by Luminița Virginia Burcă () [Corola-journal/Science/83153_a_84478]
-
nevăzut își caută pasărea nefoșnită bate aripa văzduhul nestatornic nouri călătorind fuioare de temeri neostoite unde rătăcești pasăre de apă de foc în care surpăt al tăcerii? Pescari îngerii pescari desferecat pășesc pe oglindirea apelor adânci ce auz ar cuprinde zvâcnirea din străfunduri a peștilor de taină purceși din semnele cerești? pe țărmul așteptării oamenii pescari pândesc năvodul nevăzut dăruitor îmbelșugat cu pești străluminați de duh Lacrima neplânsă prădați de umbră în gol se leagănă copacii pierduți în uitare rătăcită într
poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/14177_a_15502]
-
mai nouă Se întâlniră noaptea-n somn, La capătul unei meandre. Privirea fraged-nencepută, Văzul cețos de amintiri Se cercetară cu sfială. Pe dunga frunții licărinde, Trecu o mână de copil Călătorind spre va să fie. Auzul - frate cu tăcerea - Prinse zvâcnirea unui chiot Și larma pașilor cu aripi. Ce gust avu acel departe, Adus de foamea unui vis? - Și cald și trist, pustiu de- aproape - în nări pătrunse ca parfumul Același timp de nepierdut Ce decanta rugina-n aur... Contrast Să
Poezie by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/11932_a_13257]
-
era un fel de luntre naufragiata între două lumi perisabile, căutând salvarea între valul câștigului și cel al milei creștine. La auzul motorului, mâinile bătrânului tresăriseră și se strânse mai tare pe scândurile gardului ridicându-i trupul firav într-o zvâcnire scurtă. Ochii iscodiră drumul ascuns de coroanele verzi ale copacilor. Preț de câteva clipe, păru bărbatul falnic de odinioară privind pașii femeii tinere care-i caută calea prin ascunzișurile răcoroase ale umbrarelor. Căzu apoi cu picioarele pe pământ, doar mâinile
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
era un fel de luntre naufragiata între două lumi perisabile, căutând salvarea între valul câștigului și cel al milei creștine. La auzul motorului, mâinile bătrânului tresăriseră și se strânse mai tare pe scândurile gardului ridicându-i trupul firav într-o zvâcnire scurtă. Ochii iscodiră drumul ascuns de coroanele verzi ale copacilor. Preț de câteva clipe, păru bărbatul falnic de odinioară privind pașii femeii tinere care-i caută calea prin ascunzișurile răcoroase ale umbrarelor. Căzu apoi cu picioarele pe pământ, doar mâinile
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
Poate cele două orașe sunt înrudite dincolo de capacitatea de a reda similitudinile în cuvinte. Relieful, cerul, transparența aerului sunt, însă, diferite. Și nu doar la distanța dintre cele două extremități ale românității, ci chiar pe spații mult mai scurte, la zvâcnirea secundei pe care, în ultimii ani, Flondor încearcă s-o surprindă pe pânză. S-o fixeze înainte de dispariție, înainte de schimbarea de ritm în univers. Așadar, Flondor este unul dintre refugiații în Banat. De ce și cum? Din cauza istoriei. Născut în 1936
Agenda2004-37-04-c () [Corola-journal/Journalistic/282858_a_284187]
-
între hotarele căreia pășește cu o perceptibila siguranță de sine. Sobru, lucid, cu o răceală ce ține de distanțare, liber de emoție. Un fel de neutralizare ametaforică, opusă exaltării. Încearcă pe cât posibil o obiectivare a sinelui, caută să-și surprindă zvâcnirile lăuntrice, disciplinându-le și contemplându-le cu detașare, dar mănat de dorința de a se descoperi. Nu introspectându-se, ci proiectându-se. Nu afectiv, ci senzitiv, înclinat în același timp spre conceptual, în măsura în care drumul spre opera devine la un moment dat
Un debut care promite: Bogdan Lascăr by Radu Bogdan () [Corola-journal/Journalistic/17801_a_19126]
-
scrum, pulbere?"// Cu dinții, tîrfă, cu dinții. În tîrfa/ asta de viață crinii sînt albi/ doar în noaptea paharelor!"". (ibidem) Pascal e înfruntat prin antifrază, adus în fața agoniei umane, înfățișate fără menajamente. Se află aci, după toate probabilitățile, și o zvîcnire plebeiană, revendicativă, în fața aristocraticei culturi. Suferința generală a condiției umane e proletarizată, deci contrasă într-un caz particular: "Trestie/ ce cuvînt frumos, Domnule/ Pascal// dar n-ai spus trestie de carne,/ de vîrtejuri de nervi/ de celule care încremenesc de
O energie neagră by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17329_a_18654]
-
Căci de mîncat mînca ceva în fiecare seară, la televizor, ceva! Ce?" Ca și următoarea insultă moale precum o pastă, acolo unde ar trebui o duritate de cremene: "Dar tocmai cînd moara de vînturi părea că expiază, cu o ultimă zvîcnire zvînturaticului îi cășună pe Sadoveanu, Călinescu, Arghezi, Preda, Barbu, Stănescu... Porcul metaforic îi îngălă cu grele batjocuri (ticăloși, obedienți), încercînd astfel să-și sporească prestigiul de rîmător etic și oferind lumii și o nouă nearistotelică definiție: Porcul este animalul politic
O legendă spulberată by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16764_a_18089]
-
Peninsula Balcanică, a celui din Hoemus, prin Asănești, în secolul al XIII-lea, a celui aromânesc, prin acțiunea statului român în secolele al XIX-lea, al XX-lea, nu mi se pare a fi fost, la scara istoriei decît ultimele zvîcniri de vitalitate". Gheorghe Carageani - Studii aromâne. Cuvînt înainte de Nicolae Șerban Tanașoca. Editura Fundației Culturale Române, 1999.
Din nou despre tragedia aromânilor by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16824_a_18149]
-
Apoi de parcă ar fi prins noi puteri, monstrul zburător se răsuci ca turbat într-un loc, cu o viteză din ce în ce mai mare, strivind totul în jur. Apoi de parc-ar fi așteptat o poruncă, se oprea privind către înalt. O ultimă zvâcnire și se prăbuși pe spate cu picioarele și abdomenul zdrobit, încremenind. Lui Adrian îi venea să urle. Din când în când alte zgomote s-auzeau, ca niște aeroplane, și dispăreau fie zburând mai departe, fie zdrobindu-se. Adrian o luă
Războiul muștelor. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Journalistic/82_a_237]
-
Dincolo de toate acestea, îl asigurăm însă pe dl Alexandru George de constanta prețuire admirativă ce i-o purtăm, o prețuire ce se prezintă vrîstată de șerpuirile dialectice ale duhului critic pe care, întrupîndu-l d-sa cu acuitate și nu fără zvîcnirile unei remarcabile libertăți stimulative, s-ar cuveni a-l tolera și la alții. P. S. Să presupunem că tăcerea cu care dl Alexandru George întîmpină alte obiecții ale noastre să fie o tăcere aprobatoare?
"Supărarea" d-lui Alexandru George (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15604_a_16929]
-
și Voronca, spre a nu mai vorbi de tutelarul Ion Vinea (,,sînt turma de bivoli negri coborînd din poeziile lui Ion Vinea în viața de zi cu zi să bea apă de ploaie și să se tăvălească-n nămol" - ibidem). Zvîcnirile imagistice mai mult ori mai puțin temperate traduc, în fond, nu un simțămînt de dezintegrare, ci dimpotrivă unul de integrare profundă, organică, atît existențială cît și literară. E o perspectivă perenă, cu toate că nu tocmai des vizitată de poeții actuali, cu
Un postavangardist (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15692_a_17017]
-
poet" al "Cercului literar" s-a făcut oarecum pe nesimțite - vreau să zic: fără a fi consemnată ca atare de către lumea scriitoricească - la câtva timp după ce perioada de afirmare a grupului nostru (anii 1943-1945) trecuse -, adică la Cluj, în timpul ultimelor zvâcniri ale vieții culturale, înainte de instalarea dictaturii culturale comuniste. Adevărata recunoaștere a meritelor sale literare s-a petrecut, însă, și mai târziu, la București, în perioada când unii "cerchisti" s-au regrupat în Capitală, încercând să revină din "exilul voluntar" pe
Al patrulea poet al "Cercului literar" by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15767_a_17092]