4 matches
-
voie... Ca și când n-ar fi propriul eu, rostește apăsat, dar strângând din dinți, cu ochi oțeliți: „Pământului În voie să i intri / când vei pleca...// Și teamă nu-ți va fi / că vei fi dus/ În lut // Martori ai acestei zvoniri, / adâncul suflet/ al țărânii/ și „Nu credeam să-nvăț / a muri, vreodată”. Nici spațiul liric nu este ferit de implicațiile fenomenalului filosofic fugit irreparabile tempus. Oricât de dinamizat ar fi permanentul remember, În care iubirile și-au făcut sălaș, Înviorarea
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1446]
-
Dăinuiri dăneștene“: ,,Plăcute miroazne prelung ne țintuiră prin mijlocul marelui cîmp al culturii strămoșilor toți... Iară noi, migălind, am tot strîns floricele smerite și le-am potrivit într un zmoc ce împrăștie o anumită cîntare șoptită în metru dactil... Descîntarăm zvonirea aiasta să caute cugetul mlăzilor înmugurite, pe rînd, chiar în coapsele noastre de mult încercate ciolane și cărnuri și visuri că se vor porni luminări cătră încețoșate întinsuri... întîmpine rodul osîrdiei noastre și inima Ilenii și a Mariei și a
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
autorul. ,,<< Dăinuirile...>> sînt un muzeu ce vorbește cu slove întinse pe carte și cine cutează a înlătura un cuvînt scapă drum destrămărilor împletiturii întregi, iar grăirea dintrînsele nu vrea să fie citită oricum, că se toarce ea singură într-o zvonire ușor tărăgănată, cu două silabe mai slabe și una mai tare“. Este așa dar, o coborîre spre obîrșii, fie ale omului, ale faptei lui sau ale cuvîntului, o căutare a antidotului timpului în liniștitoarea și calda intimitate a substanței sau
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
altele: "Ruginite strune/ sună în vînt// Piatră pe suflet/ toamna îmi pune/ ca pe mormînt" (Toamna); "la moartea florii de tei/ vin să se scuture toamnele" (înscris); "trandafirii-și dezbracă/ impudic petalele/ pe streșini curg ploile gri/ pădurea ruginește pustie" (Zvoniri de toamnă) etc. Adevăratele poezii încep acolo unde se sfîrșesc pe hîrtie. Am uitat cine a spus-o, dar ideea mi-a revenit în minte citind versurile lui Solo Juster. Prin concizia lor sugestivă, ele mizează constant pe colaborarea receptorului
În descendența simbolismului by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/9524_a_10849]