50 matches
-
1552), care a fost, alături de Fericitului Ignatius de Loyola (+1556), unul din cei 7 care au înființat Societatea lui Iisus (SJ). Fericitul Francisc ca și Dominicus au înființat ordine cu misinea apostolica de readucere pe calea cea dreaptă a ereticilor albigenzi și au depășit astfel rânduiala în care manăstirile erau rupte de lume. Ignatius confruntat cu reforma protestantă face un pas mai departe și renunță complet la mănăstire, se dedica nemijlocit oamenilor. Omnia ad maiorem Dei gloria! Dacă aceste ordine sunt
PAPA FRANCISC de VIOREL ROMAN în ediţia nr. 805 din 15 martie 2013 by http://confluente.ro/Viorel_roman_papa_francisc_viorel_roman_1363348344.html [Corola-blog/BlogPost/345265_a_346594]
-
face un pas mai departe și renunță complet la mănăstire, se dedica nemijlocit oamenilor. Omnia ad maiorem Dei gloria! Dacă aceste ordine sunt modelele papei atunci este de așteptat o confruntare cu ereticii marxiști ai teologiei eliberării, ca acea cu albigenzii din sec. XIII și cu protestanții din sec. XVI. Discrepata dintre săraci și bogați din America sec. XX a favorizat crearea unui amalgam teoretic quasi religios și ateu, marxist în care Biblia (Vechiul Testament) era redescoperita și Liturghia anunța Revoluția Socialistă
PAPA FRANCISC de VIOREL ROMAN în ediţia nr. 805 din 15 martie 2013 by http://confluente.ro/Viorel_roman_papa_francisc_viorel_roman_1363348344.html [Corola-blog/BlogPost/345265_a_346594]
-
Conciliul de la Constantinopol din anul 381 îi acuză pe binitarieni ca fiind "semi-arieni", dar după ce doctrina trinitară a căpătat forță în cadrul creștinismului, această acuzație nu a mai fost formulată. Unii binitarieni susțin că, de-a lungul timpului, grupări precum paulienii, albigenzii și bogomilii au fost adepți ai viziunii binitariene. Mai târziu, binitarianismul a fost susținut de grupări din ce în ce mai mici.
Binitarianism () [Corola-website/Science/312266_a_313595]
-
albigenizilor din sudul Franței, care erau sprijiniți de nobili și de conții de Tolouse și vasalii acestora. După moartea lui Filip în 1223, fiul și nepotul lui,Ludovic al IX-lea al Franței , a continuat să lupte în războaiele împotriva albigenzilor. Au fost purtate că cruciade sfinte, scopul fiind cucerirea sudului Franței, atât de înfloritor și de bogat din punct de vedere cultural și lingvistic. Ludovic al IX-lea al Franței i-a învins pe albigenzi și pe conții de Tolouse
Regatul Franței () [Corola-website/Science/315102_a_316431]
-
să lupte în războaiele împotriva albigenzilor. Au fost purtate că cruciade sfinte, scopul fiind cucerirea sudului Franței, atât de înfloritor și de bogat din punct de vedere cultural și lingvistic. Ludovic al IX-lea al Franței i-a învins pe albigenzi și pe conții de Tolouse, anexând sudul Franței proprietăților coroanei. A dominat și în conflictul cu regii englezi, care încă mai dețineau teritorii vaste în sud-vestul Franței, chiar și după confiscarea celor pe care le deținuse Ioan Fără de Țară. Ludovic
Regatul Franței () [Corola-website/Science/315102_a_316431]
-
M. Carroll în 1931 este de obicei invocată pentru a apăra această opinie. O seamă de grupări considerate a fi parte a ascendenței baptiștilor ar fi fost persecutate de catolici de-a lungul istoriei, între care montaniștii, novațianiștii, donatiștii, paulicienii, albigenzii, catarii, valdenzii și anabaptiștii. În timp ce unele dintre aceste grupări au împărtășit unele poziții teologice cu baptiștii de astăzi, multe au susținut ceea ce baptiștii de acum ar considera erezii. E dificil și să demonstrezi conexiuni istorice între aceste grupări, adeseori despărțite
Baptism () [Corola-website/Science/299130_a_300459]
-
pentru că aceasta a afectat multe alte doctrine, cum ar fi: închinarea, planul de salvare, etc. Oricum, ea (doctrina Trinității) a avut un atât de profund efect asupra altor doctrine referitoare la planul de mântuire și asupra actelor de închinare exterioare. Albigenzii: au fost ne-trinitarieni. Ei au fost un grup care a înflorit în sudul Franței în secolele XII și XIII d.H. Teologia lor era una dualistă, în care se postula existenta a două principii egale, unul al răului, altul al
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]
-
trimișii din comitate și reprezentanții orașelor. La început, delegații nobililor, Bisericii și restului populației s-au întâlnit. Între 1264-1265, nobilimea a instaurat o dictatură prin Simon de Montfort, conte de Leicester, unul dintre cei trei fii ai conducătorului cruciadei împotriva albigenzilor din 1213.Contele ce se autointitulase senesalul Angliei a dispărut, în urmă rebeliunii a propriilor partizani, în 1265. Henric al III-lea restabilit pacea în regat după ce a emis edictul de la Marlborough în 1267, fiind un compromis ce menținea în
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
ul este o doctrină creștină apărută în Evul Mediu. Adepții ei, Catarii (din tradus "Purii", cunoscuți și ca Albigenzii , pentru că erau deosebit de activi în regiunea Albi) sunt o sectă creștină cu puternice influențe gnostice, a cărei teză duce la extrem doctrina celor două principii, Binele și Răul. A apărut în secolul al X-lea, în Sud-Vestul Franței, în regiunea
Catarism () [Corola-website/Science/299805_a_301134]
-
sisteme le acordau deplina libertate a cultului (cum era millet-ul otoman, În cadrul căruia administrarea treburilor comunităților era În mare măsură lăsată În grija acestora, sub autoritatea unor oficiali care răspundeau În fața sultanului), regula era mai curând persecuția (În Franța: Împotriva albigenzilor, apoi Împotriva protestanților). Așa cum explică Yves Plasseraud (Plasseraud, 1988), mai ales Începând din secolul al XIX-lea, după Congresul de la Viena (1815) și cel de la Berlin (1878), puterile iau act În mod explicit de diversitatea etnică, lingvistică și culturală a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Beghine libertine. Primele comunități de begarzi și de beghine apar pe la începutul secolului al XII-lea. Etimologia din dicționarul Littră trimite la verbele „a implora, a cerși” - activitatea principală, de la origine a acestor comunități. Alții trimit la o omofonie cu albigenzii. Nimic sigur, în această privință... Dacă originea cuvântului pare incertă, semnificantul desemnează o comunitate de bărbați - pentru begarzi - sau de femei - beghinele -, adunați laolaltă de opțiunea pentru sărăcie voluntară practicată în grupuri laice deși parțial creștine. înflorirea beghinajului în Țările
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
notarul Pierre Authié desfășura o activitate intensă În Sudul Franței. El primise consolamentum-ul În Lombardia, probabil În biserica numită „a francezilor”, și devenise monarhian. Doctrina sa Însă nu mai are aproape nimic de a face cu sumbrul dualism radical al albigenzilor din secolul precedent. Soarta catharilor italieni devine problematică după 1300. Hărțuiți fără răgaz, ei fug În Sicilia sau se pierd În Alpii piemontezi. După 1412 nu se mai vorbește despre ei79. Jean Duvernoy vede o legătură Între emigrarea catharilor spre
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
balcanice 1. Pe la 1190 bogomilii moderați Își reluaseră ofensiva În Lombardia, Însă Provența le-a rămas inaccesibilă În totalitate, pînă cînd Cruciada și războiul care a dus la căderea fortăreței Montségur n-au dat naștere unei confuzii generale În rîndul albigenzilor rămași. Pare relativ sigur că dualismul radical a fost exportat În Provența din Imperiul Bizantin, unde originea lui era pur intelectuală (a fost născocit, probabil, Într-un centru mînăstiresc, de către călugări care aveau o intensă nostalgie a origenismului). Însă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
doctrina bogomilă „ortodoxă”2. Reformată de către Desiderius, Școala din Concorezzo avea să se apropie de doctrina catolică și mai mult chiar decît bogomilismul, făcînd să se adîncească astfel prăpastia care o despărțea de cealaltă școală, a „albanezilor” radicali (probabil de la „albigenzi”) de la Desenzano, pe Lacul Garda. Unele distincții Între „moderați” și „radicali” sînt deja menționate și În cea mai veche dintre scrierile anticathare, Manifestatio haeresis catharorum (1176-1190) a lui Bonacursus: „Unii spun că Dumnezeu a creat toate elementele, alții că Diavolul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
avînd circa 150 de perfecți, și cîteva comunități În Toscana (la Florența și Spoleto), Însumînd 100 de perfecți 10. Albanenses, nu albanezii (care au migrat În valuri spre estul și sud-estul Italiei Începînd de la mijlocul secolului al XV-lea) ci albigenzii - cei care aderaseră la doctrina catharilor provensali din Albi (la nord-est de Toulouse) și din Împrejurimi -, se Împărțeau În două facțiuni: a lui Balasinanza, episcop de Verona, și a lui Ioan de Lugio (Lugano?) din Bergamo, filius maior și, potrivit
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de dualism dialectic, circular, care ajunge din nou În punctul de plecare. Moneta da Cremona mai cunoaște și alte detalii. Diavolul, părtaș cu Dumnezeu la veșnicie, a creat toate lucrurile vizibile, inclusiv stelele. El este divinitatea din Vechiul Testament, pe care albigenzii Îl resping, cu excepția celor șaisprezece cărți ale Profeților, a Psalmilor și a celor cinci cărți ale lui Solomon. Unii dintre ei mai acceptă totuși și cărțile lui Iov și Ezdra. Dumnezeu este autorul unei Împărății incoruptibile, cu ceruri proprii, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ceruri un loc la dreapta lui. Unii dintre catharii radicali au credința că Judecata a și avut loc. Miracolele lui Cristos nu sînt fizice, ci spirituale. Nu există Înviere a trupului de carne, ci numai a trupului angelic sau celest. Albigenzii neagă liberul arbitru, căci Dumnezeu Însuși nu dispune de liber arbitru, astfel că nu l-ar putea acorda creaturilor sale. Profesează preexistența sufletelor, susținînd că poporul psihic al lui Dumnezeu este antiquus, „primordial”, căci Dumnezeu nu mai creează noi suflete
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nu trebuie să le fi Încredințat ei prea multe, nu conține nici un element de dualism radical, ca să nu mai vorbim de măreția sumbră a subtilităților speculației lui Ioan de Lugio. Cei doi Authié nu sînt defel moștenitorii Înaintașilor lor provensali, albigenzii, ci ai Învățăturilor unei biserici lombarde de la sfîrșitul secolului al XIII-lea, În care Îi recunoaștem ușor pe „francezi”, alias „Sclavini” - discipolii lui Caloiannes, sau pe bagnolezii de care vorbesc ereziologii de mai tîrziu. În general, doctrina profesată de cei
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
se poate nega Însă că școlile monarhiene nu păcătuiesc nici ele prin exces de intelectualism, acesta fiind apanajul aproape exclusiv al radicalilor. 6. Dualismul cathar Al cincilea dintre tratatele cuprinse În Cartea celor două Principii, culegerea de scrieri a bisericii albigenzilor radicali, poartă titlul Contra Garattenses (Împotriva discipolilor lui Garattus), Garattus fiind episcopul catharilor monarhieni din Concorezzo, oponenții ireductibili ai facțiunii din Desenzano. Aș vrea - declară autorul anonim - să aduc la cunoștința tuturor oamenilor luminați nebunia garantenzilor. Deși ei cred, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
punct de divergență Între radicali și monarhieni Îl reprezintă Înțelesul termenilor creator și factor. Pentru monarhieni, Dumnezeu este creator a tot ceea ce există, incluzînd materia primordială, În timp ce diavolul este factor al lumii vizibile, cu Îngăduința lui Dumnezeu. În acest sens, albigenzii au perfectă dreptate atunci cînd Îi denunță drept „romani”, adică non-dualiști. La rîndul lor, radicalii afirmă că termenii creator și factor sînt perfect echivalenți, iar Principiul Rău Îndeplinește ambele roluri. El este și creator și factor, În sensul precizat În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
teribila acuzație pe care ei o lansează Împotriva bogomililor din Concorezzo: că nu ar fi cu adevărat dualiști, În ciuda faptului că profesează principii etice cum ar fi encratismul și vegetarianismul, care nu pot fi decît consecințe ale unei religii dualiste. Albigenzii au fost cei dintîi care au descoperit că oponenții lor nu sînt decît pseudodualiști, și că ar trebui să stea În tovărășia ortodocșilor. Dacă am conchis, În capitolul 8, că bogomilii erau pseudodualiști, de vreme ce nu atribuiau Diavolului nici un rol În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
formă de deschidere a imaginarului și implicit de dezvoltare a acestuia pornind de la noi valențe. Raportul dintre biserică și cei cu idei proprii s-a păstrat în direcția dezvoltată în perioada secolelor XI-XII în lupta împotriva ereziilor. Cruciada împotriva catarilor/albigenzilor pornită în 120857 de Papa Inocențiu al III-lea simbolizează cenzura totală împotriva ereziilor, privite ca formă de opoziție față de politica și teologia oficială a bisericii. Războiul dintre imagini este total și se manifestă la nivel religios, politic și social
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
la episcopie pentru a deveni misionar printre eretici alături de preotul Domingo din Guzman 59. Aceștia predică în Spania și ulterior se mută în sudul Franței unde își continuă activitatea în jurul orașului Toulouse, unde au reușit să convertească numeroși catari și albigenzi. În 1215 ei înființează un nou ordin Ordo fratrum praedicatorum, al cărui scop este curmarea imoralității și convertirea ereticilor. Acest ordin a fost aprobat de către Papa Honoriu al III-lea în 1216 sub numele de frați predicatori 60. Ordinul s-
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
care va face tot ce îi stă în putință pentru a-i elimina. Cu toate că poartă generic același nume ei nu vor avea o singură doctrină și implicit denumirile specifice acestora au fost diferite. Au fost eretici din zona Albi, numiți albigenzi, cei din zona Lionului care îl vor urma pe Peire Valdo și care se vor numi valdezi și în funcție de zonă și statut purtau diferite nume printre care cel mai cunoscut era acela de "om bun". Totuși ceea ce încercăm să dovedim
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
aceasta participau pe lângă tribunalul inchizițional, clerul și bineînțeles toți credincioșii ce trebuiau să fie parte integrantă a represiunii împotriva ereticilor, căci în caz contrar erau considerați eretici. Lupta împotriva ereziilor a atins apogeul în cadrul cruciadei organizată de către Inocențiu III, împotriva albigenzilor și care s-a finalizat prin căderea fortăreței Montsegur. Aceasta a fost începutul sfârșitului pentru curentele eretice din Occident, căci după urmărirea și arderea pe rug a ereticilor s-a conturat un masacru total. Legenda spune că atunci când a fost
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]