11 matches
-
care nu mai dădea semne de a se sfârși. Principiile mișcării dadaiste converg în ideea de „revoluționare” totală a vechilor principii ce guvernau omenirea. Dacă piesele de teatru a lui Eugen Ionescu, ieșind din convențional, au fost catalogate ca fiind „antipiese” și deci și teatrul său un fel de „antiteatru”, Tristan Tzară este un total „antiartă existentă”, atacând-o în toate formele ei de existență, până și în logica ei lingvistică. Mișcare lui Tristan considera totul, absolut totul, ca fiind convențional
CRONICA PENTAGONULUI de ALEXANDRU TOMA în ediţia nr. 731 din 31 decembrie 2012 by http://confluente.ro/Alexandru_toms_cervesy_cronica_penta_alexandru_toma_1357019919.html [Corola-blog/BlogPost/350769_a_352098]
-
des Noctambules. După debutul său anevoios, spectacolul a fost reluat pe 16 februarie 1957 la Theater de la Huchette, unde a avut parte de un succes neîntrerupt. Prin piesa de teatru Cântăreața cheală, Eugen Ionescu a adus în discuție termenul de „antipiesă”. Scenă din Cântăreața cheală Familia Smith, o familie tradițională din Londra, invită familia Martin la ei acasă. Acolo sunt întâmpinați de o pendulă stângace, o servitoare care se crede Sherlock Holmes, două cupluri care fac niște observații ridicole, un căpitan
Clipe de neuitat care prind contur la FITS by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105415_a_106707]
-
critica românească - sub semnul lui nu, al lui anti. Un comic burlesc împins la extrem, mai exact o comicărie trasă de păr, care sfida în aparență toate normele genului (și ale literaturii în genere), niște piese de teatru date ca „antipiese” și socotite în primul moment ca aparținând tipului canular, bătăi de joc enorme, de o neseriozitate flagrantă, stârnind la început indignare în public și la critică. Robert Kemp, critic remarcabil, ajuns târziu academician, ca și Șerban Cioculescu, cu care are
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
cea a omului fără imaginație. Deci literatura viitorului să fie oare, atunci o literatură a imposibilității omului de a mai scrie, de a mai fantaza? Va fi romanul opera omului care nu va mai putea scrie nici măcar antiroman, antipoezie și antipiese, și care nu va mai putea „digera” decât date exacte, deoarece lobul drept al creierului i se va atrofia de tot? Atunci, cu siguranță, lumea va deveni, cu siguranță, “un maț”-așa cum afirmă Mircea Cărtărescu într-unul din romanele
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
despre care se poate demonstra că întruchipează paradigma demersului literar parodic total. 3.5.2. Cântăreața cheală "o parodie de piesă, o comedie a comediei"99 Sintagma "o comedie a comediei", prin care Eugen Ionescu își caracteriza retrospectiv prima sa "antipiesă", relaționează parodia extremă care vizează referenți multipli, cu un tip de comic al absurdului derivat din perceperea distorsionată a "tragediei limbajului"100, ilustrată printr-o ingenioasă mise en abyme a noncomunicării. Se știe, din mărturisirile adunate în celebrele Note și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de la titlu, ales după principiul dadaist al arbitrariului absolut: "Unul din motivele pentru care Cântăreața cheală a fost intitulată așa, este că nici o cântăreță cheală sau pletoasă nu-și face apariția. Amănuntul acesta ar trebui să fie suficient"107. Subtitlul "antipiesă" justifică atât intriga circulară, construită "prin aglutinarea de întâmplări mărunte, prin derularea mecanică a fluxului amintirii, prin asocierea spontană de detalii aberante"108, având un pseudopunct culminant, "marcat la modul parodic prin dinamica interioară a limbajului vidat de sens"109
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
extremă"132 direcționată pe amintitele paliere al discursului didactic, filosofic, dramatic, și, în ultimă instanță, al celui conversațional se subordonează astfel comicului absurdului pentru a configura profilul acestei "comedii a comediei" nu ca pretenție de reper superlativ, ci, dimpotrivă, ca "antipiesă", deci ca expresie a negației și a contestării, specifice avangardei postbelice. Perspectiva asupra conformismului universal, marionetizarea personajelor și, mai cu seamă lucida demascare a crizei limbajului generată de grave deficiențe de la nivelul gândirii logice, sunt aspecte prin care teatrul lui
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
artistică la cea a lui Caragiale. Este mare tentația de a asocia absurdul cu numele lui Caragiale, mai ales că, la o primă vedere, lucrări precum Căldură mare, Cazul domnului Pawlowsky, Cum se înțeleg țăranii, Flăcău redau, întocmai ca celebra antipiesă ionesciană Cântăreața cheală, un comic al absurdului derivat din surprinderea procesului de degradare a limbajului, devenit ineficient ca instrument de comunicare. Ar fi însă hazardată o încadrare a comediografului român în seria scriitorilor absurdului, la care nu poate fi alăturat
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de vârstă. Astfel, în Căldură mare actanții sunt numiți simplu: Domnul, Feciorul, Baba, Sergentul, Birjarul. În același mod sunt lăsați neidentificați Domnul, Impegatul și Aprodul din Petițiune sau Cucoana, Popa, Avocatul din Articolul 214. Similar va proceda Eugen Ionescu în antipiesele sale în care distribuie roluri unor personaje ca El și Ea (Delir în doi), Domnul și Doamna (O fată de măritat), Profesorul, Eleva, Servitoarea (Lecția), Bătrânul, Bătrâna, Oratorul (Scaunele) etc. Chiar atunci când nominalizează, Eugen Ionescu subliniază înserierea personajelor, apelativele fiind
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nefiind totuși uniformizate. În schimb încălcarea acestor norme are consecințe dintre cele mai diverse, atrăgând uneori falimentul comunicării, așa cum am remarcat în cazul piesei Englezește fără profesor. Anularea rolului comunicant al conversației prin nerespectarea intenționată a normelor acesteia este specifică antipieselor lui Eugen Ionescu, în special în comedia de debut, care pune în lumină, prin această criză a cuvântului, o adevărată "tragedie a limbajului". La Caragiale, în schimb, în schița menționată, stupiditatea Domnului asociată cu idioțenia Feciorului, cumulate cu efectul narcotic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
structuraliști, sau de cea bazată pe suprapunerea pe două scenarii opuse, explicată prin acel "script theories of humour"45, generează un umor "de gradul doi"46, caracteristic textelor care, nereușind să producă poanta așteptată, devin comice datorită acestui eșec. Întreaga antipiesă Cântăreața cheală, ca și farsa tragică Scaunele, păpușeria Tabloul sau pseudomanifestul artistic Improvizație la Alma pot fi reduse la dimensiunile unor glume absurde. Folosită de regulă la Caragiale cu intenție subversiv-satirică, gluma absurdă este bazată întotdeauna pe o exagerare care
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]