72 matches
-
dibaci, astfel încât să lumineze aproape feeric. Se pare că nu e deplin conștient de impactul pe care-l are asupra cititorului, acesta părându-i-se firesc, normal, necesar, aproape obligatoriu. Uneori găsește sintagme uluitoare, alteori, face din cuvintele cele mai antipoetice, mici rezervații de emoție. Problema lui nu este ca aceste cuvinte să sune frumos, muzical, să creeze eufonii fără cusur, ci mai degrabă să-și desfășoare ideile în mod frust, neșovăielnic, fără consecințe, dintr-o dorință legitimă de a se
RECENZIE LA VOLUMUL: MERG MAI DEPARTE...DE TEO CABEL (CEZARINA ADAMESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 854 din 03 mai 2013 by http://confluente.ro/Cantecul_tainei_recenzie_la_cezarina_adamescu_1367572207.html [Corola-blog/BlogPost/344699_a_346028]
-
Zang și Yin”. Fiind monorimă, poemul e un fel de cântec în spirit dada. Ion Pachia Tatomirescu este un poet post modernist care folosește un bagaj de cuvinte bogat ilustrativ și foarte sugestiv pentru a servi ideea, chiar și cuvinte antipoetice, cum sunt, sintagmele: “ultim răcnet tehnic”; “mă calcă pe circumvoluțiuni”; “cauciucuri grațioase”; “îmi programează somnul”; “segment temporal”; “cineva aruncă mucuri de țigări”; “inexpugnabil container-cosmos”, “Cometă glonțuitoare de vid”; “autoturismul meu Diesel”, “pietricelele ― pătrățeluite” ș.a. Iată și un poem în care
NELINIŞTEA ROSTIRII DE SINE. ION PACHIA TATOMIRESCU, ELEGII DIN ERA ARHEOPTERIX , EDITURA DACIA XXI, CLUJ-NAPOCA, 2011 (CRONICĂ DE CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 332 din 28 noie by http://confluente.ro/Nelinistea_rostirii_de_sine_ion_pachia_tatomirescu_elegii_din_era_arheopterix_editura_dacia_xxi_cluj_napoca_2011_cron.html [Corola-blog/BlogPost/358910_a_360239]
-
mai explicit expusă artă poetică din poezia anilor nouăzeci", "un manifest incitant", himerismul pledează pentru cultivarea unui "personaj apatrid", a unui "cetățean universal" (Himerus Alter), pentru ieșirea din provincialism pe seama cosmopolitismului, se opune spiritului demitizant al postmodernismului și pragmatismului său antipoetic și „privește înspre un nou secol în care globalizarea vieții pe Terra va fi o realitate” Având conexiuni cu bovarismul lui Jules de Gaultier și cu tentația heteronomică a lui Fernando Pessoa, himerismul își propune, pe seama poeziei inventatorului său și
Himerism (literatură) () [Corola-website/Science/306868_a_308197]
-
simbolistă (Acorduri de toamnă, Largo, Tăcerea). În poeziile inspirate de experiența frontului, apelează și la versul alb. Cu timpul, tentația modernității se accentuează și B. recurge la un imagism oarecum insolit pentru epocă (Jazzband, Flirt naiv, Clownul) ori cochetează cu antipoeticul. În fond, el este un introvertit și un senzitiv și cele mai multe strofe din Iubire albă, ca și cele scrise ulterior, sunt elegii erotice sau peisaje sufletești, când exultând de vitalitate, când pline de o langoare înfiorată de angoasă (Litanie postumă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285630_a_286959]
-
și pentru mulți dintre teoreticienii de mai târziu, dacă ne gândim doar la condamnarea mallarmeană a „universalului reportaj”), poezia lirică era more eminently and peculiarly poetry than any other, excluzându-se orice narațiune, orice descriere sau enunț didactic, ca fiind antipoetice, astăzi, odată cu renegocierea statutului genurilor, ne dăm seama că definiția poeziei nu se mai poate suprapune fără rest peste sfera „poeziei lirice”. 2.2. Contradicțiile conceptului de limbaj poetictc "2.2. Contradicțiile conceptului de limbaj poetic" Conceptul de limbaj poetic
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
termenului, și un nivel pe care l-am putea numi „metamimetic” (întrucât ține, în mod evident, de conștientizarea și problematizarea procedeelor respective, cu alte cuvinte de sfera „metareprezentării”). De obicei, cei mai mulți comentatori pornesc de la constatarea că esențială pentru demersul său - antipoetic prin excelență - este obstinația de a privi obiectele făcând abstracție de orice stereotipii perceptive și de a le descrie evitând orice tip de clișee verbale (mai cu seamă pe acelea „nobile”, omologate de tradiția poeziei orfice și abstracționiste). Punctul de
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Italo Calvino undeva. Meritul lui Ponge rămâne, indiscutabil, acela că a reușit să câștige acest pariu (sau această „bătălie”) cu mijloace extrem de sărace, menținându-se în limitele unei obstinate onestități descriptive. În plus, nu putem ignora împrejurarea că demersul său antipoetic este tot timpul dublat de o luciditate exacerbată care îl făcea pe Philippe Jaccottet să descopere în versurile din Parti pris des choses o îndrăzneală estetică mai profundă decât aceea a suprarealiștilor, tocmai în măsura în care este lucidă, așadar nu îndreptată împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
într-o ierarhie sui-generis, motivată doar în aparență de capriciile subiectivității observatorului. Altminteri, împrejurarea că pietrelor prețioase și metalelor nobile nu li se acordă o prea mare atenție poate căpăta o însemnătate aparte tocmai din perspectiva mizei fundamental prozaice și antipoetice a acestui tip de discurs. Altfel spus, tocmai pentru că mult timp acestea au fost socotite obiecte poetice prin excelență (să ne gândim doar la recuzita simboliștilor și a parnasienilor), grație „prețiozității” lor, tratate acum în regimul unui concret analogic, își
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
din plin pe un anumit „proteism material” și pe o retorică a accesibilității, care pot fi interpretate ca tot atâtea strategii de subminare a modernismului din interior. În legătură cu Florile de mucigai trebuie amintite câteva aspecte, îndeobște cunoscute, edificatoare pentru orientarea antipoetică și antilirică a poemelor reunite sub acest titlu. În primul rând, nu poate trece neobservată tendința scriitorului de a valorifica resursele expresive ale limbajului curent, adeseori banal, uneori argotic, tentație ce se asociază cu renunțarea la intenționalitatea „poetică” (sau, oricum
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
acompaniată de orientarea - evidentă în multe situații - către valorile limbajului prozaic, utilitar este la ei mai degrabă o modalitate de a evidenția incoerența programatică a discursului, decât un reflex al nevoii de comunicare. Totuși, poezia-reportaj a tânărului Geo Bogza, evident antipoetică și prozaică, merită menționată la acest capitol, cu specificarea că evoluția poetului parcurge, în sens invers, traseul străbătut de Bacovia: de la deliricizarea extremă a limbajului la convenționalismul emfatic. În ceea ce îl privește pe Victor Valeriu Martinescu, interesantă ni se pare
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cât. Și-apoi a mai zis cineva ceva, un cuvânt tremurat, ori un cuvânt obligatoriu, mâine ori pâine sau așa ceva”. În asemenea versuri, ca aproape pretutindeni la Geo Dumitrescu, ghicim o învederată aplecare către tot ceea ce poate fi etichetat drept antipoetic sau prozaic, un instinct sigur al (auto)ironiei, o voință obstinată de a introduce un pic de „realitate” în semnele/convențiile deja prea tocite, dar întrevedem deopotrivă și credința, abil disimulată, în valabilitatea adevărurilor mari. Pe măsură ce „utopia, iluzia, mecanismele de
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
vom insista foarte mult asupra acestor aspecte, întrucât ne-am propus ca, în cele ce urmează, să analizăm mai cu seamă strategiile depoetizării din primele două volume ale ciclului La Lilieci. Însă pentru a înțelege exact miza și anvergura demersului „antipoetic” al celor din urmă este absolut necesar să le plasăm just în contextul creației soresciene. La începutul anilor șaptezeci, critica a sesizat, pe bună dreptate, principalul pericol ce pândea literatura lui Marin Sorescu: o anumită uniformitate stilistică. Stereotipia era pricinuită
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și profunde de la sat”387, pe de alta, împotriva prejudecăților, la fel de rezistente, născute din „intoleranța față de cel dintâi”388. Însă puțini critici și-au dat seama, în 1973, la apariția primului volum din ciclu, că o bună parte din strategiile antipoeticului de aici ar fi putut fi just înțelese și evaluate prin raportarea la fenomenul poetic de peste Ocean. Nu știm dacă Sorescu era familiarizat cu poezia anglo-saxonă, dar - fie și numai printr-o norocoasă coincidență - prozo-poemele din La Lilieci semănau izbitor
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
liric și pur. Efectul năucitor al acestor pagini poate fi sesizat mai cu seamă din perspectiva întregului. Deși fiecare secvență, luată în sine, are o savoare particulară, doar lectura cărții în ansamblu poate oferi o idee justă cu privire la radicalismul demersului antipoetic sorescian. Pentru a demola mituri și prejudecăți atât de adânc înrădăcinate, autorul are nevoie de spații vaste, de zeci și zeci de pagini (ar fi practic de neimaginat că ne-am putea face o părere despre ținutul Bulzeștilor - misterios și
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
liță, bobinele, magneții, ghidonul, țeava de eșapament), dar și obiectele ce populează magazinul de reparat televizoare (tuburi catodice, rafturi de cornier înțesate cu carcase de televizor, casete AGFA, steckerul cu prelungitor, câmpul bioelectric al cactusului etc.), toate amintind de verva antipoetică și tehnicistă a avangardelor de la începutul secolului XX. În cea de-a doua serie, în schimb, întrezărim ironia tandră, recuperatoare, a postmodernului, care știe că literatura trecutului nu poate fi anihilată (fiindcă negarea ei ar conduce, în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
pildele antice? Poemele acestea sunt grave și severe: nu sunt „poetice”, nu sunt „frumoase”, nu urmăresc să fie admirate. Ele proclamă direct sau cu un minim de retorică indirectă lucruri esențiale și presante. Aceasta nu înseamnă deloc că ar fi „antipoetice” sau „prozaice” în spiritul lirismului de avangardă. Jebeleanu nu propune nici o formulă și nici o tehnică, nici inovatoare, nici tradițională. Nu-și pune probleme de artă: arta cea mare a acestui poet e de a spune adevărul cel mai omenesc în
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
de altcineva atât din perspectiva omului "pe două roți", cât și din cea a dulăului Degringo; luat acasă ("fii binevenit în viața mea"), patrupedul "nedespărțit" se situează "poate chiar undeva în mine". Devine așadar un factor de complementaritate. Din tendințele "antipoetice" ale liricii moderne analizate de William H. Rey în a sa Poesie der Antipoesie -, Ștefan Augustin Doinaș reținea în special ideea de "destrucție" a ordinii anterioare în vederea unei alte "sinteze"; poetul Aventurilor lirice, zice Doinaș, aspira la o reașezare a
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
impresie este de cântec de pahar, de romanță ratată, de plângere amoroasă, a doua lectură atrage atenția asupra unui proiect neobișnuit, ce se va împlini mai tîrziu, în altă limbă. Nu e de neglijat nici sugestia folclorică, dialogul rapid, insertul antipoetic, comedia amoroasă: „Mărie, merlița mea,/ Creanga s-a frânt, lumea-i grea// Dar cuibul tău, dar palma mea?// Grâul verde din ochii mei/ L-au cosit ochii lui răi // Mărie, holda mea, măi!// Nu te-a întrebat umbra ta/ Unde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288916_a_290245]
-
din sac./ Poemul o să semene cu dumneavoastră./ Și iată-vă un scriitor nesfârșit de original și de o sensibilitate fermecătoare, deși neînțeleasă de vulg.” în poeziile sale, se intersectează permanent aparenta naivitate puerilă și gestul frondeur exprimând fără intermediar starea antipoetică, se manifestă rupturi sintactice, asocieri de imagini insolite care provoacă cititorul, discursul poetic fiind contaminat de banalitatea cotidiană. Contribuția lui Tristan Tzara vizează mai mult desprinderea motivelor literare din sistemul structurilor tradiționale și asamblarea lor într-un colaj întâmplător. Muzica
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
cireșelor este răstălmăcită simbolic, sugerându-i hemoptizia adolescenților tuberculoși etc. Placheta, nepublicată, din 1943 și volumul Libertatea... pun mai insistent și mai marcat în valoare temele și discursul liric al debutantului, care a fost receptat dintotdeauna drept un discurs antiliric, antipoetic sau, mai exact, ca una dintre tentativele cele mai originale și consistente de înnoire a lirismului prin depășirea abstracțiunii și a hermetismului, ca și a problematicii excesiv solipsiste. Din această rebeliune a rezultat o poezie a gestului concret cotidian, a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286907_a_288236]
-
artificiale, un fel de pictură ostentativ naivă și bizară. La nivel cromatic, ca în pictura lui Gustav Klimt, totul pendulează între simbolic și decorativism gratuit. Erotica la S. este mai puțin realizată, închisă în formule cel mai frecvent banale, aproape antipoetice. Iubirea înseamnă „o luptă pe viață și pe moarte”, o nebunie sălbatică și amară, iar femeia va fi posedată „din tălpi și până în creștet”. Îndrăznelile imagistice sunt minate și ele de banalitate și alunecă uneori în vulgaritate. Despărțirea îndrăgostiților este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289848_a_291177]
-
mâna stângă"; aceasta, după o anumită simbolistică, trimite la forțe demonice. Unele cuvinte din lexicul arghezian șochează: mucigai, regionalism arhaic, metaforele sugerează starea de claustrare, atemporalitatea stărilor de tristețe este semnificată de vocabularul religios (Luca, Marcu, Ioan). O poetică a antipoeticului așează lirica argheziană sub semnul categoriilor negative: urâtul, banalul, bizarul, oribilul, bufonescul etc. În celula închisorii, versurile sunt scrise "pe un părete de firidă goală"și exprimă solitudinea și vidul existențial. În beznă ("Pe întuneric, în singurătate") trăiesc doar "florile
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
P. Bengescu, Tudor Arghezi, I. Barbu, Aron Cotruș, I. Pillat. În ceea ce privește proza, E. Lovinescu a reliefat două tipuri de roman: romanul obiectiv și romanul citadin. În modernism se înscriu poetici diverse: simbolismul lui G. Bacovia, expresionismul lui L. Blaga, poetica antipoeticului lui Arghezi, ermetismul și infrarealismul barbian, avangardismul, dadaismul, suprarealismul, poetici contemporane (N. Stănescu). Pentru a sugera mai bine complicațiile sufletului modern era necesară o sincronizare cu lirica occidentală; iar proza a căpătat o nouă configurație prin: abandonarea tematicii rurale, repudierea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
În regim prin excelență interogativ. SÎntem departe, În acest moment, de orice nihilism dadaist; faza pur destructivă a atitudinii avangardiste e de mult depășită, - și ea nici n-a Însemnat la Voronca decît un scurt popas, cu urme În textele antipoetice tipărite În 75 H.P. Ceea ce rămîne din negația inițială este Însă, În continuare, fundamentalul refuz al tuturor limitelor impuse de „codul de maniere sau legi” al societății burgheze și al limbajelor corespondente ei. „Poemul” nu trebuie să le urmeze și
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
stadiu preparator: textele publicate aici de poet țin să marcheze, Înainte de orice altceva, ruptura, atitudinea anticonvențională „destructurarea gramaticii” și „logicii” discursurilor tradiționale; ilustrare, În fond, a unor teze futuriste („cuvintele În libertate”) și, mai ales, dadaiste, Într-un demers ostentativ antipoetic, - cum o atestă cele două Strofe parodice, dintre care a doua nu e decît reproducerea răsturnată a versurilor celei dintîi; mod ludic de a vorbi, ca Urmuz, despre vidul Literaturii, nu Înainte de a fi subminat, la nivel microtextual, clișeele mitice
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]