51 matches
-
în comun, dar și în acest context se justifică totuși și forma de singular, pentru că aceasta accentuează credința personală a fiecărui ins în parte, care-și asumă și mărturisește liber și conștient acest Crez. [6] Termenul ανελθόντα provine de la ανήλθον, aorist al verbului ανέρχομαι, și poate fi tradus prin „a urca” (pe niște trepte), „a [te] cățăra”, „a [te] sui”. Deci, în contextul dat, trebuie tra-dus: „S‑a suit” - cum a tradus și Sfântul Dosoftei al Moldovei, dar nu „S‑a
TEZA SI SINTEZA MARTURISIRII NOASTRE ORTODOXE de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 80 din 21 martie 2011 by http://confluente.ro/Simbolul_de_credinta_sau_crezul_teza_si_sinteza_marturisirii_noastre_ortodoxe.html [Corola-blog/BlogPost/349151_a_350480]
-
tatălui ei de pe deal și și-a făcut, vrednică, toată treaba. Iar acum, când a apărut din senin străinul acesta magnetic, așteaptă să se usuce straiele la soare. Construcții aberante de imperfect, cârduri de particule, atematice groaze, supletivism, forme ionice, aoriste fără augment, misterioase pasive, pronume înviate și regăsite, dualul, uitatul dual, hapax legomena, politeți numai la a doua singular, șuvoaie de cuvinte necunoscute, unele țăndărite metri gratia, alte mai lungi decât e legiuit prin glosare, tmeze, craze, anafore, rejeturi, asindetoane
„Sorosul” meu: un miliardar grec m-a dus trei ani la rând pe o insulă minunată să citesc texte vechi by https://republica.ro/zsorosul-meu-un-miliardar-grec-m-a-dus-trei-ani-la-rand-pe-o-insula-minunata-sa-citesc-texte-vechi [Corola-blog/BlogPost/337967_a_339296]
-
în: Ediția nr. 2333 din 21 mai 2017 Toate Articolele Autorului Provine în idiomul spoitorilor din forma pozitivă a imperfectului nedeterminat turcesc. Formarea în turcă: la tema timpului prezent-viitor se adaugă sufixele predicative ale timpului trecut determinat. Schema: tema timpului aorist (rădăcină verbală + sufixul -(V)r) + sufixul imperfectului nedeterminat -dV (V are 4 variante fonetice) În spoitorească imperfectul indicativ turcescoid se obține de la rădăcinile verbelor de conjugarea “turcească” sufixate cu -(V)r, prin atașarea sufixului -dV. Radicalele verbale terminate în vocală
INDICATIVUL IMPERFECT TURCESCOID de SORIN CRISTIAN MOISESCU în ediţia nr. 2333 din 21 mai 2017 by http://confluente.ro/sorin_cristian_moisescu_1495362916.html [Corola-blog/BlogPost/373047_a_374376]
-
perfectiv), mod (indicativ, imperativ, condițional, participiu și gerunziu), și timp (prezent, trecut și viitor). Dacă se iau în considerare formele temporale combinate cu cele aspectuale, numărul timpurilor se ridică la cinci. În trecut au existat încă trei forme de trecut: aoristul, imperfectul și mai-mult-ca-perfectul, dar astăzi se folosește numai așa-numitul „"perfect slav"”. Aproape toate verbele poloneze au două forme aspectuale: cea de perfectiv și cea de imperfectiv. Forma de perfectiv se formează: Există și subcategorii ale aspectului imperfectiv. De exemplu
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
a fost "-u", fapt demonstrat de formele verbale precum: "cluiou" „eu aud”, "gniiou" „eu cunosc”, "regu" „eu conduc”. De asemenea, este confirmată existența verbelor reflexive: "nemnaliiumi" (= "nemnaliiu"-"mi", „eu sărbătoresc”), "pissiumi" (= "pissiu"-"mi", „eu văd”), "uediiumi" (= "uediiu"-"mi", „mă rog”). Aoristul de tip s proto-indo-european a evoluat în preteritul de tip t în galică, prin îmbinarea desinenței vechi de persoană a treia la singular de imperfect cu desinența corespunzătoare de perfect și afixarea desinenței noi la fiecare formă a noului preterit
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
dar cu influențe de la alte dialecte. Acest dialect le-a înlocuit, în curând, pe cele vechi, deși cel doric a supraviețuit până în prezent sub forma dialectelor tsakonian și sud-italiene ale limbii grecești moderne. Dialectul doric a transmis și terminațiile sale aoriste în multe verbe ale limbii demotice. Până în aprox. secolul 6 d.Hr., Koine s-a metamorfozat ușor în greaca medievală (bizantină). Alfabetul grecesc are următoarele 24 de litere: !rowspan="2" style="background:#ccf;"|Litera !rowspan="2" style="background:#ccf;"|EchivalentulFenicianletter
Limba greacă veche () [Corola-website/Science/307052_a_308381]
-
a văzut”. Majoritatea verbelor împrumutate sunt biaspectuale: "organizovati" „a organiza”, "formirati" „a forma”, "operisati" „a opera”. Există legătură între aspect și timp verbal. De regulă, un verb perfectiv nu poate fi folosit la prezent într-o propoziție independentă. Timpul numit "aorist", corespunzător perfectului simplu din limba română, pot să-l aibă aproape exclusiv verbele perfective, dat fiind că însuși acest timp exprimă o acțiune terminată în trecut. În opoziție cu acesta, pot fi puse la imperfect numai verbele imperfective. În limba
Aspect și mod de acțiune () [Corola-website/Science/305683_a_307012]
-
Rău, Marin Sorescu și Nichita Stănescu, în timp ce "Poeta ludens" (1979) este o sinteză monografică a poeziei lui Nichita Stănescu. Volumul "Refracții" (1980) analizează operele literare ale prozatorilor contemporani Marin Preda, Eugen Barbu, Paul Anghel, Constantin Țoiu, Francisc Păcurariu, iar volumul "Aorist" (1988) conține comentarii ale operelor lui Geo Bogza, Laurențiu Fulga, Ion Lăncrănjan, Liviu Rebreanu, Jean Bart ș.a. Fănuș Băileșteanu este autorul a două sinteze monografice dedicate poeților Grigore Vieru (1995) și Marin Sorescu (1998). El a prefațat și îngrijit ediții
Fănuș Băileșteanu () [Corola-website/Science/337029_a_338358]
-
și moduri; substantive multiple și clase verbale; câteva articole sau fără; și mai degrabă cuvintele libere. Limbile germanice vechi sunt renumite pentru faptul că au doar două timpuri verbale (prezent și trecut), cu trei aspecte trecut-viitor specific limbilor PIE (imperfect, aorist și perfect/stativ) unite într-unul și niciun timp nou (viitor, mai mult ca perfect, etc.) în dezvoltare. Au existat trei moduri: indicativ, subjonctiv (dezvoltat din optativul limbilor PIE) și imperativ. Verbele gotice au avut un număr de caracteristici arhaice
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
la unele verbe eventive pronumele reflexiv este analizabil (exemplu: "El se îmbogățise"). Gramaticile limbii grecești vechi descriu trei diateze, activă, pasivă și medie, cu morfeme relativ specifice, deși diateza medie și cea pasivă se disting numai la timpurile viitor și aorist. Diatezele activă și pasivă sunt analoge celor din română. Diateza medie cuprinde verbe care corespund unor verbe din alte limbi ca cele din exemplele următoare, în limba franceză: În gramaticile practice ale limbii franceze se menționează două diateze. Cea activă
Diateză (gramatică) () [Corola-website/Science/316393_a_317722]
-
persoana I, "-mai", "-măn" înlocuiesc pe "-ai", "-a". Desinența de persoana a III-a singular, "pherei", e o invenție analogă, înlocuind presupusul doric "*phereti", ionicul "*pheresi" (de la proto-indo-europeanul "bhéreti"). Timpul viitor este creat, inclusiv un viitor pasiv, ca și un aorist pasiv. Sufixul "-ka-" este atașat unor perfecte și aoriste. Sunt create infinitivele în "-ehen", "-enai" și "-men". Eduard Schwyzer, în cartea sa, "Griechische Grammatik" (1939, I.74-75) a tradus texte faimoase din greaca clasică în protogreacă. Reconstrucția sa a ignorat
Limba protogreacă () [Corola-website/Science/307300_a_308629]
-
de persoana a III-a singular, "pherei", e o invenție analogă, înlocuind presupusul doric "*phereti", ionicul "*pheresi" (de la proto-indo-europeanul "bhéreti"). Timpul viitor este creat, inclusiv un viitor pasiv, ca și un aorist pasiv. Sufixul "-ka-" este atașat unor perfecte și aoriste. Sunt create infinitivele în "-ehen", "-enai" și "-men". Eduard Schwyzer, în cartea sa, "Griechische Grammatik" (1939, I.74-75) a tradus texte faimoase din greaca clasică în protogreacă. Reconstrucția sa a ignorat miceniana și presupunea pierderea protogreacă a labiovelarelor și a
Limba protogreacă () [Corola-website/Science/307300_a_308629]
-
albastru pe centură sabia și o emblemă de balaur cu trei capete pe farfurie piept. [7] Cu toate acestea, cuvântul grecesc utilizat (δράκων drákōn, drákontos genitiv δράκοντος) ar putea însemna, de asemenea, "sarpe". drákōn δράκων este o formă de participiul aorist activ al grecești δέρκομαι dérkomai = "văd", derkeîn = "pentru a vedea", și inițial ar putea însemna "cel care vede", sau "cea care se aprinde sau lucește" (probabil referindu-se la reflectorizant scale). Aceasta este originea cuvântului "dragon". (A se vedea, de
Dragon () [Corola-website/Science/303891_a_305220]
-
din iarnă”, LCF, 1982, 4; Val Condurache, Fantezii critice, Iași, 1983, 106-111; Diaconescu, Dramaturgi, 66-70; Faifer, Dramaturgia, 123-130; Marcea, Concordanțe, 236-246; Laurențiu Ulici, Confort Procust, București, 1983, 136-138; Odangiu, Romanul, 21-27; D. Bălăeț, Regăsirea continuă, Craiova, 1986, 191, 202-204; Băileșteanu, Aorist, 140-151; Stănescu, Jurnal, III, 121-125, 144-158; Cosma, Romanul, I, 98, II, 182-185; Cristea, A scrie, 248-261; Dicț. scriit. rom., I, 83-85; Paul Anghel, DRI, I, 32-50; Micu, Ist. lit., 499-500; Ghițulescu, Istoria, 401-403; Popa, Ist. lit., I, passim, II, 674-677
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285367_a_286696]
-
Emile Benveniste, ne ajută acum să înțelegem în ce mod funcționează indicativul. În limba franceză contemporană, cu ajutorul indicativului funcționează două sisteme enunțiative, în raport de complementaritate: narațiunea (histoire, récit) și discursul. Narațiunea se construiește pe baza unei triple relații temporale: aorist, imperfect, mai mult ca perfect.16 Discursul implică ambreiere, fiind legat de situația de enunțare (eu tu, aici, acum); registrul verbal este mai larg și persoana a treia este o "absență de persoană". Toate timpurile pot fi folosite, cu excepția perfectului
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în Figuri III și preluate de D. Maingueneau. 16 "Evenimentele sunt introduse în ordinea în care s-au produs pe măsură ce se conturează în orizontul istoriei. Aici nimeni nu vorbește, evenimentele par să se relateze pe ele însele. Timpul fundamental este aoristul, timp al evenimentului în afara persoanei naratorului", Émile Benveniste, Probleme de lingvistică generală, vol. 1, (trad. de Lucia Magdalena Dumitru), București, Teora, 2000, p. 230. 17 "...în discurs, însă, locutorul opune o non-persoană el unei persoane eu, tu [...] toate timpurile sunt
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
evenimentului în afara persoanei naratorului", Émile Benveniste, Probleme de lingvistică generală, vol. 1, (trad. de Lucia Magdalena Dumitru), București, Teora, 2000, p. 230. 17 "...în discurs, însă, locutorul opune o non-persoană el unei persoane eu, tu [...] toate timpurile sunt posibile, cu excepția aoristului, alungat astăzi din planul enunțiativ și reprezentând forma specifică istoriei. Trebuie amintite, în primul rând cele trei timpuri fundamentale ale discursului: prezentul, viitorul și perfectul, toate trei excluse din narațiunea istorică (cu excepția mai mult ca perfectului). Imperfectul este comun ambelor
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
113-121; Sultana Craia, „Fragmente din Muzeon”, LCF, 1982, 18; Ciobanu, Opera, 174-177; Stănescu, Jurnal, II, 57-63; Gheorghiu, Reflexe, 91-97; Tuchilă, Cetățile, 281-310; Cândroveanu, Printre poeți, 108-114; Dobrescu, Foiletoane, III, 23-29; Tartler, Melopoetica, 67-70; Grigurcu, Existența, 276-280; Cistelecan, Poezie, 91-99; Băileșteanu, Aorist, 99-103; Nicolae Manolescu, Cimitirul vesel, RL, 1993, 16; Claudiu Constantinescu, Tantrisme, RL, 1993, 16; Constantin, Complicitatea, 178-183; Negoițescu, Scriitori contemporani, 233-237; Ulici, Lit. rom., I, 89-92; Dumitru Augustin Doman, Poetul, „Calende”, 1996, 4; Radu Mareș, Dreptul la disperare, TR, 1997
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
are în vedere două grupuri, unul oriental, azi dispărut, din care făcea parte akkadiana, și unul occidental, cu două subramuri: nordică (cananeeana și arameica) și sudică (arabă, sud-arabica, limbile etiopiene). Deosebirea oriental/occidental are la bază opoziția de aspect între aorist și prezent vs. opoziția nerealizat/rezultat.268 Cele mai vechi texte akkadiene, cu scriere cuneiforma, datează din a doua jumătate a mileniului III i.C. Clasificările mai recente au în vedere, mai frecvent, trei ramuri principale: - ramură de nord-est: akkadiana
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
146-153; Leonte, Prozatori, I, 93-101, II, 23-31; Titel, Cehov, 139-142; Flămând, Intimitatea, 88-96; Ungureanu, Proza rom., I, 154-177; Iorgulescu, Prezent, 170-173; Scarlat, Ist. poeziei, III, 21-23, 32-33; Ștefănescu, Prim-plan, 55-62; Cristea, Fereastra, 85-106; Rotaru, O ist., III, 542-555; Băileșteanu, Aorist, 116-119; Holban, Literatura, I, 97-107; Crohmălniceanu, Al doilea suflu, 5-10; Marin Mincu, De la „Flori de mucigai” la „Poemul invectivă”, RL, 1990, 6; Pop, Avangarda, 269-287; Ierunca, Românește, 127-130; Negoițescu, Ist. lit., I, 222; Mihai Cimpoi, „Basarabia, țară de pământ”, RL
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285792_a_287121]
-
opoziția lui Benveniste persoană/non-persoană, pe baza corelației de personalitate), într-o povestire evenimentele par să se nareze de la sine. Fiecare plan dispune de un sistem temporal și de un sistem pronominal specific: prezentul și deicticele personale caracterizează discursul, în vreme ce aoristul și persoana a treia (non-persoana la E. Benveniste) sînt particularitățile povestirii. Dihotomia ridică însă și o serie de dificultăți, cea mai evidentă fiind imposibilitatea de a include toate tipurile de enunțuri în una dintre cele două categorii (astfel, proverbele sînt
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
baza duratei lor, ceea ce este de cele mai multe ori eficace: adică, diferențiind între anacronismele punctuale și cele durative. Acești termeni au fost împrumutați de la distincția lingvistică a aspectelor verbale. Punctualul corespunde preteritului din engleză și spaniolă, trecutului simplu din franceză și aoristului din greacă [perfectului compus sau perfectului simplu din română]. Durativul arată că acțiunea durează mai mult: în franceză, spaniolă [și română] imperfectul este folosit pentru a indica aspectul durativ (continuu), în engleză el este exprimat prin utilizarea formei progresive. Punctualul
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
Verlag, Bern, 1950 Williams, Raymond, Culture and Society 1780-1950, Penguin Books Ltd., Harmondsworth, Middlesex, England, 1976 Zumthor, Paul, Babel sau nedesăvîrșirea, Polirom, Iași, 1998 Abrevieri a. = an(ul) abl. = ablativ acuz. = acuzativ adj. = adjectiv adv. = adverb alb. = albaneză, albanez aor. = aorist art. = articol; articulat art. hot. = articol hotărît art. neh. = articol nehotărît cat. = catalană, catalan ceh. = cehă, ceh cf. = confer, compară cuv. = cuvînt dan. = daneză, danez dat. = dativ d.Hr. = după Hristos dial. = dialectal engl. = engleză, englez f. = (substantiv) feminin fr.
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
124-132; Zaciu, Cu cărțile, 120-129; Tomuș, Mișcarea, 192-195; Dobrescu, Foiletoane, II, 86-93; Marcea, Varietăți, 238-241; Steinhardt, Critică, 129-132; Moraru, Textul, 150-154; Odangiu, Romanul, 144-147; Ungureanu, Proza rom., I, 178-196; Iorgulescu, Prezent, 196-202; Cosma, Romanul, I, 281-285; Tuchilă, Privirea, 43-51; Băileșteanu, Aorist, 128-133; Simion, Scriitori, IV, 61-74; Cornel Munteanu, Nivele ale fantasticului în proza lui Laurențiu Fulga, F, 1990, 10; Negoițescu, Ist. lit., I, 243; Lovinescu, Unde scurte, IV, 158-162; Glodeanu, Dimensiuni, 91-97; Dicț. analitic, II, 46-49; Dicț. esențial, 317-319; Cornel Munteanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287107_a_288436]
-
Oprișan, Opera lui Mihail Sadoveanu, București, 1986; Drăgan, Clasici, 237-263; Popa, Clasici, 31-34; Nicolae Frigioiu, Romanul istoric al lui Mihail Sadoveanu, Iași, 1987; Natura în opera lui Mihail Sadoveanu, îngr. și introd. Ion Bălu, București, 1987; Anghelescu, Textul, 178-183; Băileșteanu, Aorist, 42-98; Cândroveanu, Lit. rom., 87-91; Craia, Fețele, 118-123; Ornea, Interpretări, 306-311; Popovici, Eu, personajul, 81-104; Radu, Pagini, 37-46, 205-211; Ion Apetroaie, Orfeu și Aristarc, Iași, 1989, 142-154; Holban, Literatura, 269-280; Velea, Interferențe, 37-41, 83-86, 126-133; Florescu, Itinerarii, 103-263; Negoițescu, Ist.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]