14 matches
-
inima acestor copii învățătura de carte, dragoste de Dumnezeu și iubirea de țară., iar câteva orfane sunt crescute și primesc o educație aleasă aici. La mănăstire, îmbinând rugăciunea cu munca, după rânduielile mănăstirești, a fost refăcut paraclisul, s-a adăugat arhondăria, stăreția, trapeza, s-au extins chiliile, s-a construit o școală nouă pentru copii, în cea veche deschizându-se o colecție muzeală, cu exponate variate, documente vechi în legătură cu istoricul mănăstirii, cărți vechi de slujbă, icoane pe lemn, icoane pe sticlă
CREDINTA SI SPIRITUALITATE ROMANEASCA de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 253 din 10 septembrie 2011 by http://confluente.ro/Credinta_si_spiritualitate_romaneasca.html [Corola-blog/BlogPost/341235_a_342564]
-
1771 fiind refacută în perioada 1780-1784 () O a doua biserică tot din lemn () a fost construită în perioada 1810-1812 prin strădania starețului Teodosie al II-lea. După un nou incendiu în februarie 1879 (stăreția, trapeza și rândul chiliilor de langă arhondărie), schitul și-a mai prelungit viața până în 1893 când a fost desființat, fiind reînființat în 1938 ca mănăstire de maici. În 1935 sub episcopul Ghenadie Niculescu se construiește la intrare o clopotniță din lemn prin care se face actualmente intrarea
Mănăstirea Poiana Mărului () [Corola-website/Science/312496_a_313825]
-
instituției, Damian Stănoiu păstrează confuzia și, mai mult, construiește o incitantă justificare morală a propriei sale poziții. Armele artei literare sunt astfel mobilizate în sensul unei demonstrații care să reziste și examenului estetic, și, mai ales, celui teologic. Din întunecimea arhondăriei mănăstirești disputa coboară în arena literară. Ceea ce era inițial un conflict "intern", menit a se stinge imediat printr-o hotărâre a soborului, dobândește, prin puterile literaturii, un ecou și o vizibilitate transistorice. E limpede că a scrie despre călugări și
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
zădăresc spre înverșunări și spre împreunări se împing. Ci aicea (la mănăstire, n.n.) fiind vinul tare și iarba verde, fierbințeala e și mai vârtoasă, că vezi muierile chicotind în fața călugărilor care cască gura; apoi se duc și se împreunează în arhondărie sau prin chiliile părinților pofticioși de câștig nelegiuit" (1974, 178-179) . Nu e inutil să amintim că Damian Stănoiu, călugărul caterisit, notează în Amintiri din mănăstire că, într-adevăr, "numai pravilele și canoanele interziceau, pe vremea aceea, accesul femeii în treburile
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
cele mai sătule; iar când voiam să fug din București, mă aștep tau cegile grase de la Popina, fripte pe grătarul lui Mihai din Oltenița, sau racii uriași de la Rottenbächer, din Brașov, sau cei mărunți, pentru pilaf sau cu mujdei, din arhondăria de la Căldărușani. Nu am ales, și vă rog și pe dumneavoastră să nu alegeți, peștele după criteriul fals că cel mai de soi pește este cel mai fără oase. Un cuvânt despre vinațuri, pe care le-am ales printre cele
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și consternat; sau, În sfârșit, gustul ei nepervertit pentru tot pitorescul, farmecul și ineditul acestei vieți, cum și, ce să mai spun?, aplicațiile ei măiastre În pregătirea pilafului cu raci prinși pe loc la Căldărușani, sau a mielului fript În arhondăria maicilor de la Țigănești, gazdele noastre bune, surâzătoare și primitoare din pragul odăilor albe și cu paturi largi, pe sălile pustii de orice priviri și urechi indis crete; și cu toate astea și altele Încă, rebelă, neînduplecat de rebelă la acel
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
noastre, dirijată astăzi de fabricanții din Turda și de olarii depravați din Pucheni. Numai În satul Piscul, de peste Balta Mânăstirii Țigăneștilor - unde până mai de curând poposeam cu zilele și mai ales cu nopțile prin Încăperile largi și pustii ale arhondăriei, cu canapele și paturi demodate, anume pentru răsfățul nostru - am mai găsit o așezare veche și Încă neinfestată de olari, amă râți și aceștia de silniciile perceptorului cu impozite apăsătoare pentru asemenea Îndeletniciri și lăsați astfel să piară, cu meș
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
în când numai, se deșteptau auzind un zgomot și mârâiau; „Asta are potcoave la picioare, nu pantofi. Umblă mai ușor!“ sau „Curge lumânarea, îndreptează mucul! 25 lei kilo“. Popa Cristea era beat; când toca de biserică, s-a dus la arhondărie de a băut cu soldații. Totuși era un tablou straniu de artă: luna vărsa o lumină argintie prin ferestrele strâmte ale bisericii, arătând și ascunzând alternativ pe maicele în picioare în lungul șir al stranelor, toate în același port, cu
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
neam domnesc ale lui Io Constantin Voievod. Soarele începuse să ardă și Mihai își simțea greu pe umeri caftanul dintr-un fel de cașmir negru mai gros având pe margini blană de vidră, așa că se bucură când intră în clădirea arhondăriei, răcoroasă și curată. În sala mare, o masă florentină, lungă și lată cât trunchiul de nuc din care fusese dăltuită, acoperită sumar cu ștergare albe în locurile unde trebuiau puse tacâmurile comesenilor, își arăta splendoarea celor două tăblii care o
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
porțelanurile nemțești cu motive albastre ce dădeau o notă de distincție mesei aranjate europenește. Doar tacâmurile aurite, probabil lucrate la Brașov, erau ornamentate încărcat, captând în luciul lor pretențios razele de soare răzlețite pe masă. Spătarul era surprins, pentru că sala arhondăriei era astfel mobilată încât orice diplomat european, fie el francez sau german, să se simtă ca la el acasă. Ștefan îi pofti pe ceilalți să se așeze la masă. Lui Mateiaș îi reveni obligația de a spune rugăciunea, în timp ce Stanca
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
aprinse până spre miezul nopții la priveghi pentru Adormirea Măicuței lui Dumnezeu, săriră buimaci de pe fânul uscat pe care se odihneau în curtea bisericii. Unii tocmai spuneau că i semn rău, când al doilea țipăt veni și mai dureros dinspre arhondărie. Acolo trăseseră vodă cu doamna și coconii lor. Maici ca niște umbre treceau grăbite cu lumânări aprinse spre arhondărie, întretăindu-se în drum cu cei câțiva arnăuți ai domnului. — Doamna Păuna... — E doamna Păuna, se auzeau șoaptele. Spre cenușiul de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
se odihneau în curtea bisericii. Unii tocmai spuneau că i semn rău, când al doilea țipăt veni și mai dureros dinspre arhondărie. Acolo trăseseră vodă cu doamna și coconii lor. Maici ca niște umbre treceau grăbite cu lumânări aprinse spre arhondărie, întretăindu-se în drum cu cei câțiva arnăuți ai domnului. — Doamna Păuna... — E doamna Păuna, se auzeau șoaptele. Spre cenușiul de afară, ferestrele iatacului doamnei prinseră a se lumina; al treilea țipăt sfâșie văzduhul. — Binecuvântează, sfinția ta, binecuvântează, se auzeau
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Păuna... — E doamna Păuna, se auzeau șoaptele. Spre cenușiul de afară, ferestrele iatacului doamnei prinseră a se lumina; al treilea țipăt sfâșie văzduhul. — Binecuvântează, sfinția ta, binecuvântează, se auzeau speriate glasurile celor printre care chir Ioan arhimandritul trecea îndreptânduse spre arhondărie. Peste câteva clipe preotul sta la căpătâiul femeii, alături de Ștefan Voievod. — Să trimitem după doftor, propuse starețul de la Hurezi. Nu este de doftor, răspunse o monahie. Mai curând trebuie să ne rugăm. Doamna Păuna, în capul oaselor, cu părul în
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
creatorii de literatură, care se distingeau prin însușiri aparte, veneau cu dragoste la întâlnirile programate. Într-un interviu dat în „Viața Literară”, G. Tutoveanu își amintea cum, într-o vară, Valerian, ca să nu lipsească de la o ședință literară ținută la arhondăria mânăstirii Adam a venit de la Tecuci călare pe cal, trecând de-a dreptul peste lanurile de grâne și prin tarlalele de porumb, iar altădată urcându-se pe locomotiva trenului de marfă care venea de la Tecuci la Bârlad. Tot în „Viața
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]