12 matches
-
reconstituie meandrele unei existențe dramatice și ale unei opere deplin solidare cu personalitatea morală și activitatea civică a scriitorului, corectând aserțiuni tendențioase, ideologizante și identificând liniile de forță ale liricii lui Cotruș, diferențele ei de nivel și neajunsul frapant al autopastișării. Nu în ultimul rând, monograful tinde spre o sinteză a opiniilor critice, guvernată de onestitate și simț al valorii, scoțând astfel în relief altă premisă teoretică asumată: istoria literaturii este și istoria receptării ei - idee cu totul modernă. Contribuția literară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289397_a_290726]
-
nouă gramatică a textului, pot fi semnalate la unii dintre contemporani, nu lipsiți de har. Nu o dată, totuși, valurile de enumerări insignifiante cad în gol; redundanța, ticurile, manierismul proliferează. Cu Epica magna, Nichita făcea un pas îndărăt. Intervenise oboseala. Frapează autopastișarea, un anumit funambulism, o vizibilă diluție! În Laus Ptolemaei, trecerea de la concepte la poezie eșuează în prozaic și retorisme. În Necuvintele, câteva solilocvii pe teme existențiale, de genul: Ce este viața? Când începe și încotro se îndreaptă?; sau Care este
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
spre a prinde din urmă realul, acesta rămâne mereu cu un pas înaintea lui. O atare situație se întâlnește în toate cărțile lui S., care configurează un univers epic atât de omogen, încât unii comentatori au vorbit de „impresia de autopastișare” (Radu G. Țeposu). Senzația de redundanță e însă considerabil atenuată de diversitatea tehnică a prozelor și de firescul situațiilor. Astfel, romanul Carapacea urmărește o poveste de dragoste petrecută pe fundalul perioadei comuniste. Uzând de prerogativele confesiunii, personajul-narator visează o pliere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289856_a_291185]
-
scrie o poezie „maximală”, fixată pe articulațiile ontologice ale lumii și ale vieții. Cum trăsăturile acestea nu se desfășoară succesiv, ci alternativ, ordinea volumelor nu indică neapărat o evoluție programată, ci mai degrabă o continuă fugă experimentală, indusă de teama autopastișării. De aici, străbaterea întregii scale a discursurilor, de la expresia brută, „bolovănoasă”, la dicțiunea oraculară și de la descătușarea directă a emoției la scriitura mediumnică. În ciuda acestei variații, universul tematic rămâne unitar, relevând o atracție magnetică pentru spațiul rural și, implicit, o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
i se pune la îndoială vocația lirică („dacă ar fi poet”) și după ce sunt detectate insuficiențele ideilor sale despre simbolism. La fel, într-o măsură mai redusă, procedează cu Ion Minulescu, acesta păcătuind în De vorbă cu mine însumi prin autopastișare, prin cădere în manierism. Aprecierile sunt în mare parte juste și, ca atare, unele vor fi validate de posteritate. În această situație se găsesc parțial și cele privitoare la unii poeți simboliști despre care a scris, dar eronată e concluzia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290274_a_291603]
-
ci pas cu pas. Cu toate acestea, continuitatea este asigurată de un lanț istoric, cel al succesivelor generații. Decupajul temporal cuprinde aproximativ 12 ani, când în scenă se regăsesc mai multe generații de cineaști, unii care își epuizează formula prin autopastișare, alții care apar de nicăieri - generația care deschide un orizont cu filmul lui Cristi Puiu, Marfa și banii (2001). Antiteza dintre „restaurație” și „refondare”, mai nuanțată decât pare la prima vedere, recuperează un complex fondator care pare să fie parte
Ultimul Val – cronica unei generații by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4937_a_6262]
-
am aici cu mine într-un sertar). În ce privește lucrul meu, nu mă mâna nimeni din urmă decât propria mea nevoie de a mă exprima pe mine și ceea ce mă înconjura, preocuparea mea de căpetenie constând în a evita rutina, repetiția, autopastișarea - sau, în altă ordine de idei, delirul grandorii sau autodenigrarea excesivă: ambele, forme de narcisism! Ca și în "fragedă pruncie", nu eman decât atunci când "îmi vine", când simt nevoia. Și, slavă Domnului, am simțit-o aproape non-stop! C. P.: Al.
Nina Cassian: "Nu m-am despărțit nici o clipă de cultura mea" by Carmina Popescu () [Corola-journal/Journalistic/12285_a_13610]
-
variat însă la o examinare atentă. Există mari poezii și după 1930. Criticii contemporani ai poetului, ca și sintezele apărute ulterior, au acreditat ideea autorului care - începînd cu volumul Caietul verde (1933) - a intrat în stagnare și într-o nesfîrșită autopastișare. Privite cu distanțarea permisă de deceniile scurse între timp, lucrurile nu stau tocmai așa. În ultimele sale volume poetul a executat un exercițiu inedit în poezia noastră, un adevărat tour de force literar: aflat în posesia instrumentului perfect acordat, capabil
Stilul Ion Pillat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2692_a_4017]
-
viață contemplativă. Scrisul literar, evident, atunci cînd... îți reușește, devine o profesie și, concomitent, o formă de viață lăuntrică. Spre deosebire de atîtea alte ocupații omenești, nu dezvoltă reflexe condiționate, nu duce la automatisme. Există - cum să nu? - manifestări de manierism, de autopastișare, dar ele nu sunt decît umbra pe care o aruncă formula originală, măgulitoare pentru aceasta. O scriitură înnădită, lălîie nu e aptă de manierism. A scrie cu adevărat înseamnă a conștientiza fiecare particulă a textului, a o supune unui examen
„A scrie înseamnă o provocare, o mănușă aruncată vieții“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5636_a_6961]
-
traduceri); Premiul pentru cea mai frumoasă poezie, Festivalul Internațional „Serile de poezie de la Struga”, Macedonia, 1993. Autorul a semnat totdeauna cu numele înscris în catalogul școlar și nu a folosit niciodată pseudonime. Dacă există poeți pândiți de pericolul manierismului, al autopastișării, sunt alții, în schimb, care cad victima dispersării, a neputinței de a-și găsi propriul teritoriu liric, tonul unic și inconfundabil. În mod evident, D. nu face parte din prima categorie; din cea de-a doua, poate, până la un anume
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286917_a_288246]
-
făcută cu rigoare și seriozitate, poate fi ineficientă artistic dacă elementele care intră în alcătuirea ei nu au originalitate plastică pregnantă și nu impun o viziune personală asupra temei abordate. Pericolul manierismului și al pastișării lucrărilor altor creatori sau al autopastișării îi pândește pe cei care nu au curajul, puterea, talentul și tenacitatea să-și caute un drum propriu. În artă reușesc să se impună cei care prin muncă și studiu sistematic descoperă o potecă personală, adică o modalitate proprie de
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
Bizu, semnalând un alt moment de tranziție, altă "metamorfoză" cu tâlc în evoluția prozei lovinesciene. Din păcate, recenzenții n-au fost dispuși să observe, în marea lor majoritate, decât redundanțele, stereotipiile, receptate în genere negativ, ca simptom al epuizării și autopastișării involuntare ("reeditare a primului roman", cu același tip de personaj "suflet disociat, analist, abstract, inactual, incapabil să se integreze în ritmul normal al vieții și al sexualității" 44). Prin aceeași grilă îngustă a realismului mimetic a fost percepută apoi și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]