6 matches
-
cu o grefă; el nu trebuie să prezinte cicatrici susceptibile de a-i leza vitalitatea. Indicațiile sale în raport cu grefa liberă se bazează pe lipsa de fertilitate a zonei receptoare, funcția cerută transplantului, aspectul estetic, teritoriul zonei de tratat. Orice lambou autoplastic necesită păstrarea vascularizației (păstrarea țesutului celular port-vas), secționarea unui lambou suficient de larg, direcția de prelevare în axul vascular, nici o tracțiune sau torsiune. Se va studia forma, mărimea și grosimea sa, înainte de incizie. Se utilizează două tipuri de lambouri: locale
Tumorile de unghi intern al ochiului Clinică şi tratament by Lucian Nelu POPA () [Corola-publishinghouse/Science/101001_a_102293]
-
și utilizate pentru prima dată la nivelul pleoapelor de către Fricke. Aceste lambouri cutanate au fost îmbunătățite de Kuhn, Letenueur, Langenbeck, Kreibig etc. Lambourile prin transpoziție sunt, în continuare, cu pierderea de substanță din care cauză tegumentele sunt aproape identice; lamboul autoplastic este prelevat din regiunile vecine (frontală, temporo-frontală, medio-frontală, jugală, nasogeniană sau chiar din pleoapa vecină), în raport cu sediul pierderii de substanță și basculat în jurul pedicolului său în pierderea de substanță. Ele au forma de langhetă, fiind mai lungi decât late, ceea ce
Tumorile de unghi intern al ochiului Clinică şi tratament by Lucian Nelu POPA () [Corola-publishinghouse/Science/101001_a_102293]
-
sa superioară, datorită căruia pleoapa va fi mai bine ridicată și susținută în poziție normală. Dacă procedeul de mai sus nu poate fi executat, se va recurge la o grefă liberă. Operația se execută în general în doi timpi; refacerea autoplastică, dacă este cazul, și, apoi, transplantarea adipoasă. Introducerea țesutului adipos trebuie executată printr-un orificiu foarte mic, situat la distanță de zona de completare, pentru a nu fi contact cu masa grăsoasă. Pentru aceasta, se face o incizie lungă de
Tumorile de unghi intern al ochiului Clinică şi tratament by Lucian Nelu POPA () [Corola-publishinghouse/Science/101001_a_102293]
-
oricărei modificări a genotipului, ca răspuns la modificările mediului. Adaptarea are o dublăorientare: de asimilare (reprezintă modul de abordare a realității exterioare) și de acomodare (maniera de a utiliza schemele comportamentale dobândite anterior, în funcție de situația dată). Adaptarea mai poate fi: autoplastică, situație în care se modifică organismul, și aloplastică, prin care se realizează o modificare activă a mediului. Importantă pentru om este modificarea aloplastică, întrucât este concretizată prin intermediul uneltelor, tehnicii de lucru, culturii și civilizației. Piaget și Inhelder (1966) consideră că
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
până la panica legată de un eventual risc vital major. Fiecare bolnav își construiește o imagine despre boala sa, în conformitate cu propriul mod de reacție emoțional-afectivă față de suferința prezentă. Imaginea pe care bolnavul și-o creează referitor la propria boală este „tabloul autoplastic” al bolii (Goldscheider). Despre acest aspect subiectiv al bolii trăite de bolnav, A. Păunescu-Podeanu spune că „este rezultatul unui proces complex psihofiziologic de autoscopie, în care intervin, în proporții variate, sensibilitatea bolnavului și capacitatea lui de interpretare, apoi încordarea simțurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
psihanalitic, de care acești indivizi se simt permanent amenințați. În planul conștiinței lor, „imaginea sănătății” tinde să fie înlocuită de „imaginea bolii” ca „stare a corpului”. Goldscheider afirmă că „fiecare bolnav își face un tablou propriu al bolii sale - tabloul autoplastic”, iar la rândul său, Luria recunoaște și el existența unui „tablou intern” al bolii. În ambele situații, această reprezentare, în câmpul conștiinței bolnavilor este un proces de autoscopie, rezultat al „sensibilității bolnavului, al capacității lui de interpretare, teama, neliniștea și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]