51 matches
-
păcate, ceva ce nu este deloc al ei și care nici nu îi aparține din punct de vedere organic și identitar absolut deloc. Rupt cu o din ce în ce mai mare evidență de spectrul incomensurabil al divinității sale creatoare și devenit o entitate autotelică anevoie întoarsă sub aspect mentalist de la preceptele originare de dinaintea propriei căderi în păcat, Omul contemporan, în tot acest cumplit de vicios cerc contextual legat de demolarea continuă a infinitului mic, individual, dar și al celui complex, fundamentat pe comuniunea directă
MASCA OBOSITĂ A ZEULUI NOM ... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 958 din 15 august 2013 by http://confluente.ro/Magdalena_albu_pornografia_magdalena_albu_1376563202.html [Corola-blog/BlogPost/366548_a_367877]
-
Popper arată că, ontologic, se pot delimita trei domenii: (l 1 ) lumea obiectelor fizice, (l 2 ) lumea stărilor mentale ale conștiinței și (l 3 ) lumea conținuturilor obiectivate de gândire (concepții și idei incluse în biblioteci, cărți, reviste etc.). Lumile sunt autotelice și exact delimitate. Se ia în calcul că „lumea a treia”, adică lumea generică a bibliotecilor, poate fi independentă. Odată edificată, în interiorul lumii din „biblioteci”, survine o cunoaștere, și ea autonomă, liberă de inflexiunile constructive ale structurilor subiective ale lumii
DAN C. MIHĂILESCU: Invitaţie ispititoare în paradis, de Ştefan Vlăduţescu by http://revistaderecenzii.ro/dan-c-mihailescu-invitatie-ispititoare-in-paradis-de-stefan-vladutescu-cv/ [Corola-blog/BlogPost/339636_a_340965]
-
de raportare a întregii scheme de gândire a interconectării contemporane a ființelor este cel al simetriei cosmice. Și, ca un adagio fundamental, deasupra acestei lumi pline de restricții de tot felul și reductibile numai la scrâșnetul furios al materiei, omul autotelic funcționează cu din ce în ce multe grade de libertate anulate numai într-un singur sens: acela de a-și îndrepta în exclusivitate filozofia către centrul propriei sale subiectivități, pierzându-și, astfel, completamente capacitatea de a distinge în apropierea lui
CADAVRUL DIN DEŞERT de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1443 din 13 decembrie 2014 by http://confluente.ro/magdalena_albu_1418429188.html [Corola-blog/BlogPost/340367_a_341696]
-
în exclusivitate filozofia către centrul propriei sale subiectivități, pierzându-și, astfel, completamente capacitatea de a distinge în apropierea lui prezența unei alte siluete distincte, aceea a unei ființe asemenea sieși din toate unghiurile de vedere posibile. Cât despre raportarea insului autotelic la dimensiunea generoasă a trinității ecuaționale Dumnezeu - Creație - Om, cercul discuției se poate restrânge dintr-o dată, destul de rapid, la un singur punct. Iar asta se întâmplă pentru că este exclusă constant din linia de gândire acum ceea ce mărturisea cu ani în
CADAVRUL DIN DEŞERT de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1443 din 13 decembrie 2014 by http://confluente.ro/magdalena_albu_1418429188.html [Corola-blog/BlogPost/340367_a_341696]
-
sistem are un set de funcții fundamentale și una sau mai multe funcții complementare. Prin definiție, un sistem se constituie din elemente interrelaționate ce derulează procesual, unitar și coerent, ca entitate cel putin o funcție. Funcțiile nu sunt elemente sistemice autotelice. Ele sunt exercitate de entități sistemice. Funcțiile sunt funcții în îndeplinirea de către o entitate a unor scopuri. Se înțelege că funcțiile sunt determinate de scopurile ce anima sistemul. Dar cine configurează scopurile? La rândul lor, scopurile sunt determinate, generate de
Funcţiile comunicării. Ecuaţia «Nevoi/Scopuri/Funcţii, de Ștefan Vlăduțescu. Din cărțile Profesorilor by http://revistaderecenzii.ro/functiile-comunicarii-ecuatia-nevoiscopurifunctii-de-stefan-vladutescu-din-cartile-profesorilor/ [Corola-blog/BlogPost/339521_a_340850]
-
al receptorilor involuntari (observatori fără voința producătorului)” (pag.60). Pentru a fi tratată ca o știință, comunicarea/informația avea nevoie de reglementări, autorul ne explică acest aspect: “întotdeauna rostirile esențiale vor fi întâmpinate cu neîncredere și tratate cu o suficiență autotelică, vecină cu nepăsarea și cale de scăpare spre refuz. Ele necesită alocarea de mari resurse gnozice de prelucrare și obligă la o concentrare pentru care mai niciodată nu dispunem de destul timp. Cu toate acestea, rostirile esențiale, precum legile, axiomele
ȘTEFAN VLĂDUȚESCU: Un eseu despre teoria informaţiei (Book Review), de Mirela Teodorescu by http://revistaderecenzii.ro/stefan-vladutescu-sri-un-eseu-despre-teoria-informatiei-book-review-de-mirela-teodorescu/ [Corola-blog/BlogPost/339577_a_340906]
-
al receptorilor involuntari (observatori fără voința producătorului)” (pag.60). Pentru a fi tratată ca o știință, comunicarea/informația avea nevoie de reglementări, autorul ne explică acest aspect: “întotdeauna rostirile esențiale vor fi întâmpinate cu neîncredere și tratate cu o suficiență autotelică, vecină cu nepăsarea și cale de scăpare spre refuz. Ele necesită alocarea de mari resurse gnozice de prelucrare și obligă la o concentrare pentru care mai niciodată nu dispunem de destul timp. Cu toate acestea, rostirile esențiale, precum legile, axiomele
ȘTEFAN VLĂDUŢESCU: Despre teoria informaţiei, de Mirela TEodorescu by http://revistaderecenzii.ro/stefan-vladutescu-cv-despre-teoria-informatiei-de-mirela-teodorescu/ [Corola-blog/BlogPost/339612_a_340941]
-
curând decorativ, de litanie monoton-frapantă, liniștitoare în fond, admirată uneori, cu măsură, de comentatori tocmai pentru aceste însușiri. Poezia, vădind o incontestabilă capacitate de a prelua plauzibil o retorică și o recuzită ideatică prestigioase în epocă, pare în ultimă analiză autotelică, principalul ei sens fiind chiar consemnarea propriei elaborări. Ceea ce, în principiu, ar fi susceptibil să-i asigure o anumită savoare și mai ales legitimitate estetică, dacă ar lipsi insistența inadecvată a unei „măiestrii” mulțumite de sine și dorința fastidioasă de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288386_a_289715]
-
exact și limpede în judecăți, aplicat cu persuasiune și metodă la operă (și autor), în care e înclinat să determine „scheme”, „roluri” și „funcții” (și bineînțeles abaterile de la acestea), Dan Mănucă e omul sistemelor bine conturate și având un statut autotelic. Ca să descifreze semnificații și să explice fenomene, exegetul închide și se închide în cercuri, evoluând concentric în demonstrații. MIHAI CIMPOI SCRIERI: Scriitori junimiști, Iași, 1971; Critica literară junimistă (1864- 1885), Iași, 1975; ed. (Principiile criticii literare junimiste. 1864-1885), Iași, 2000
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287997_a_289326]
-
ne impune propriile convingeri, ci, în primul rând, pentru a-l califica pe interlocutor ca fiind incapabil să aibă dreptate". Demonstrația (raționamentul apodictic) reprezintă doar un element de susținere în discursul polemic, și nu scopul demersului în sine. Ea este autotelică, fiind independentă de context. De aceea e admisă ca adevărată, iar prezența ei în discursul polemic poate influența pozitiv gradul de credibilitate al acestuia. Astfel, în discursul polemic, demonstrația este dezirabilă, fără a fi absolut necesară și suficientă, pe când argumentarea
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
care le trasează gazetarul alcătuiesc, groso modo, dimensiunea principială a unei conștiințe literare moderne, ceea ce presupune, dacă ne raportăm la contextul cultural interbelic, implicarea într-o confruntare, deschisă și intensă între vechi și nou, între arta cu tendință și arta autotelică, adică într-o polemică generalizată pe care n-a ocolit-o nici unul din marile condeie. Se știe că intransigența argheziană vădește o imensă responsabilitate față de actul creației, de aceea, atunci când se pronunță asupra problematicii literare, scriitorul emite sentințe definitive. "Dar
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
rem, ad locum, ad verecundiam, iar cel de-al doilea, eliberat de chingile retorico-formale, caută să încânte, deci să-și seducă lectorul, în primul rând, prin forța de sugestie a ficțiunii. Pamfletarul Arghezi, prin invenția personală activă, glisează în planul autotelic al literarității fie printr-un gest ritualic, în care cuvântul-demon devine forță vie, demolatoare, abreactivă, fie substituind realului-conjunctural un scenariu ilar, grotesc, absurd în maniera lui Mateiu Caragiale, ambii naturi lirice și fundamental pamfletare în opinia avizată a lui Alexandru
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
animat și se mișcă ridicol, în spațiul fictiv. Poate că așa ar trebui văzute cele mai importante dintre țintele argheziene: ca protagoniști-tip, jucându-și rolul comic într-un scenariu complex care începe în realul-cotidian și se sfârșește în imaginarul autotelic. Așadar, să spunem, o dată cu Mariana Ionescu, că "datorită intențiilor caricaturale ale pamfletarului, personajele pamfletului se află chiar mult mai departe de imaginea modelelor lor reale decât personajele unor genuri de inspirație istorică, romane, piese de teatru, balade, epopei"271. 7
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
o distanță considerabilă unul de celălalt, doi locutori aparținând, în primul rând mental, unor lumi situate la antipod: o lume rațională, instituționalizată, ordonabilă, dependentă de temporal și deci reglementată de principii oricând susceptibile de intervenția umană, iar cealaltă lume: afectiv-empirică, autotelică, inefabilă, insubordonabilă, generatoare de sens estetic și deci creatoare. În realitatea prediscursivă a polemicii, ei devin așadar personaje cu statut exponențial care se găsesc a priori într-o stare conflictuală latentă. Integrat amniotic celei de-a două lumi, Arghezi dezvoltă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
prin ceea ce ar putea să întreprindă. Cu atât mai mult cu cât abilitățile lui sunt de-abia „trezite” în spațiul universitar, ele așteptând să fie activate pe deplin în perioada care urmează. Din anumite puncte de vedere, competențele sunt autogenerative, autotelice și dinamice. Criteriile formale de vizare a calității absolventului nu sunt suficient de atente față de dimensiunile virtuale ale acesteia, față de factori ce țin de vectorii posibili de evoluție la nivel individual, grupal, societal. În nici un caz nu trebuie uitată calitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
raționalizări și autodescrieri ale conduitelor care au avut sau au ca suport nevoi bazale. Indivizii și grupurile se particularizează și în raport cu preponderența funcțiilor date valorilor: de apărare a eului, de justificare și raționalizare, de adaptare (relația eu - lume), principii comportamentale autotelice. Încercând o caracterizare sintetică, am putea spune că, în strânsă interacțiune cu alte procese și caracteristici psihice (atitudini, interese, imaginea de sine etc.), specificitatea axiologicului în structura personalității ar consta în faptul că are funcție normativă strategică la nivelul ierarhic
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
1963 „ (D. Sălăvăstru, 2004, p. 99Ă. Acesta cuprinde cele patru dimensiuni intercorelate: ■ persoană (personalitatea A creativă; 2.2.1. Procesul creației „ Legendă Meșterului Manole ne dezvăluie esență creației. Creația este legea însăși a vietii spirituale a omului, actul creației este autotelic că și jocul: rațiunea lui de a fi se află în el însuși” (V. Pavelcu cît. în A. Munteanu, 1994, p. 56Ă. După cum sugerează autorul, creativitatea învolburează cele mai autentice fântâni ale ființei, eliberând în impulsuri imprevizibile o lume nouă
CREATIVITATEA ÎN CONTEXTUL EDUCAŢIEI ESTETICE / Metode și tehnici de dezvoltare by Marieana Lucianu/Adriana Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/756_a_1051]
-
3.4.4. Particularități ale limbajului poetic Lumea ideatică, sonoră și ritmică a poeziei se alcătuiește întrun limbaj care are atributul poeticității. Trăsăturile intrinseci prin care se definește poeticitatea sunt: caracterul subiectiv al enunțării, organizarea formală specifică (principiul versificației), caracterul autotelic 3 și caracterul ficțional al referentului. Poeticitatea se realizează prin strategii discursive, precum simbolizarea, totalizarea (actul semnificării se realizează prin întregul context stilistic), devierea (de la normele limbii literare și de la uzanțele comunicării pragmatice) ca mecanism de metaforizare și de producere
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
discursurilor. De aici rezultă și imposibilitatea raportării celor mai multe texte la canoanele stabilite de cei mai mulți cercetători și de aici este instructivă clasificarea care ilustrează interacțiunea dintre genurile discursive și tipurile secvențiale. Se constată astfel că, pe de o parte, textele poetice (autotelice) utilizează un tip secvențial ce traversează mai multe subgenuri (poem versificat, proză poetică, slogan, maximă etc.) și constituie un hipergen al discursului care particularizează una sau mai multe secvențialități (poem narativ, slogan argumentativ etc.) și, pe de altă parte, textele
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
conștiinței subsidiare în cel al conștiinței focale, unde cunoașterea capătă o „calitate vectorială”1. Conștiința subsidiară asigură suprapunerea datelor conștiinței focale pe o percepție semantică a totalității, determinând funcționarea cunoașterii tacite ca mediu prospectiv al oricărei înțelegeri a realității. Labirint autotelic al conștiinței, fondul tacit al cunoașterii asigură unitatea sintetică, dar și indeterminarea formală a înțelegerii. Acest fond tacit coincide cu dimensiunea aperceptivă a conștiinței 2, oferind printr-o „vagă și subtilă aluzie” ritmul și calitatea comprehensiunii. Dacă Polayni tematizează caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de a fi despărțit, în mod discriminatoriu, cuvintele „poetice” de cele „prozaice”, dând astfel naștere unei lumi culturale împărțite în „clase” - este, într-o simetrie negativă desăvârșită cu „poruncile” întemeietoare ale junimismului, un eseu „în contra direcției” literare estetizante, labirintice și autotelice, a sfârșitului de secol XIX. Frumusețea unei opere de artă - polemizează P. - nu constă în gradul ei de refracție (literaturizare) și distanțare față de concretețea (mediocritatea) mundană, ci în proprietatea termenilor, în coincidența „substanțială” dintre „valoarea verbală” (semnificantă) și „valoarea conținutului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
vine după câteva decenii de supremație în studiile literare americane în special, anglo-saxone în general, a ceea ce s-a numit New Criticism, în care accentul nu era pus pe tradiție sau context cultural, ci pe imanența textului, pe caracterul său autotelic. Harold Bloom a reușit să stârnească, alături de un alt Bloom, deloc legat de el (ci mai ales de Saul Bellow, vezi cartea sa Ravelstein, un roman în care este recognoscibil Allan Bloom), o amplă discuție în mediile universitare americane în legătură cu
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
decizii individuale, humori intempestive. Au o etiologie obiectivă, chiar implacabilă. Ungurul e ungur din naștere și așa rămâne; nu va deveni român peste noapte chiar dacă ar vrea el! Sunt și cazuri În care identificarea unor grupuri se realizează În mod autotelic, voluntarist, chiar de către cei În cauză, după anumite accidente existențiale, alunecări periculoase, alegeri autoconsimțite, devieri asumate ce se abat de la linia comună. În această categorie se Încadrează și minoritățile sexuale bazate pe atracții atipice, și anume, homosexualii. În calitate de excepții personale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
și cel vizual (pictural sau sculptural), reînscriind literatura în contextul artelor ce, alături de pictură și sculptură, particularizează condiția omului. Recursul la descrierea ekphrastică vorbește despre statutul literaturii ca artă similară picturii; mecanismul ekphrastic repune literatura în sistemul discursurilor artistice și autotelice despre lume. Pe de altă parte, trei din operele de artă evocate în ekphrasis, Plata dijmei, Parabola orbilor și statuia zeiței Victoria, au clare veleități alegorice. Semnificația romanelor se construiește reciclând sensurile metapicturale antrenate de operele de artă. Astfel, amândouă
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
oraculară nu fiindcă exprimă înțelepciunea unui mythos imemorial, ci întrucât crede în ierarhizarea ontologică a cosmosului. La Platon, dialogul exersat ca dialectică devine emblema filozofiei care depășește sfera privată a conversației. (Aceasta și pentru că limbajul este probabil singurul sistem semiotic autotelic.) Între culpabilizarea socratică a scriiturii (Phaidros, 274 b-e) și prostituarea rostirii în cazul sofiștilor, Platon a preferat dialogul ca gen literar capabil să reproducă protocoalele ascunse ale gândirii. Toată maieutica și efortul anamnezei depindeau de buna însușire a regulilor dialogului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]