9 matches
-
ca acesta să fie primul dintr-un teanc de ziare expediat la Galați. Pentru că pachetul respectiv cântărea foarte mult, pe primul ziar s-au aplicat opt timbre din a doua emisiune «Cap de bour», cu legenda «PORTO GAZETEI», pe hârtie azurată, obliterate cu ștampila rotundă IASSY MOLDOVA. Este cea mai celebră francatură compusă, deoarece este formată din cinci mărci în ștaif plus o pereche și un exemplar izolat. Era o marcă specială, destinată exclusiv achitării expedierii unui ziar prin poștă. Ajuns
Zimbrulu și Vulturulu () [Corola-website/Science/310029_a_311358]
-
la Atelia Timbrului din Iași, în coli de 32 de mărci poștale în patru rânduri a câte opt bucăți, dispuse astfel încât la mijlocul fiecărei coli se formau opt perechi de tête-bêche. Hârtia era specială, de proveniență engleză, era subțire, aproape transparentă, azurată, albă sau gălbuie. Cea de-a foua emisiune a fost retrasă la 1 mai 1862, ultima dată de circulație cunoscută fiind 3 mai 1862 la oficiul poștal din Botoșani. Marca poștală cu legenda «PORTO GAZETEI» era destinată francării expedierii prin
Timbrele poștale și istoria poștală ale României () [Corola-website/Science/309865_a_311194]
-
mult încît face din ea un paradis al voluptăților molatice, al spețelor vegetale suave, al reliefurilor armonioase. Un mic univers, strîns în jurul unui lac enorm, un univers de parfumuri, culori, unde totul invită la lux și voluptate: aer parfumat, ceață azurată, valuri transparente, acrobația delfinilor, pasiuni fatale, desfătări dulci, dulci...". Simțualist în toată fibra sa lirică, Bolintineanu are ca țintă dominantă seducția, indiferent prin ce mijloace retorice. Un poem care prin simbolurile lui îi anticipează pe Eminescu și Ion Barbu (din
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
dulce o privi”... O sugestie de corespondență cosmică aflăm În Începutul și sfîrșitul unui poem În XV părți (O noapte de amor). Marea participă, aici, la o existență universală, aburii ei se pierd În eter, soarele se scufundă În materia azurată, parfumurile uscatului se Îmbină cu acelea ale mării. Efectul este Îmbătarea simțurilor, nașterea unei voluptăți sacrale („suflarea-mi cu suflarea-ți cerească, Îmbătîndă”), pierderea simțului realului, topirea Într-o flacără divină: „În fundu-acestui cadru ce ochii ne Îmbată Eterul și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
simțurilor, nașterea unei voluptăți sacrale („suflarea-mi cu suflarea-ți cerească, Îmbătîndă”), pierderea simțului realului, topirea Într-o flacără divină: „În fundu-acestui cadru ce ochii ne Îmbată Eterul și cu marea unesc azurul lor; Iar soarele ce-apune, pe marea azurată Revarsă-n fluviu d-aur, măreț, dezmierdător! Pe luciu orizonte, acolo unde cerul Cu marea se Îmbină, apare luna blînd, C-un pas ușor pătrunde din ce În ce eterul; Și stînca se-nvelește sub umbre, negurînd. Îmbălsămitul aer ce
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
găsește izvoarele ei nutritive. Cadrul mai este evocat Într-un loc (Mehrube) Într-un chip aproape programatic: „Ăsta e Bosforul d-unde s-aripează, P-al lor car de roze fragedele zori, Din a cărui undă și-a făcut mirază Bolta azurată, aurînd de flori. Ale sale fiice sînt strălucitoare Ca stelele d-aur rătăcind prin nori; Dulcea frumusețe este fugătoare, Piere ca o rouă dupe dalbe flori. Pe aici domnește blînda poezie Ce din cupa-i d-aur varsă drăgălaș Un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lumi nenumărate, dînd forme, dînd puteri, Mișcări, compuneri, viață p-o lege de dreptate, Atît aceste două lucruri sînt depărtate!” Însă clipa trece, divinitatea se retrage din lume și rămîne lucrarea ei. Bolintineanu este atras de formele ei spumoase, fosforescente, azurate, cu toate că În spatele lor stă umbra unei mari tristeți. Conrad aruncă o ultimă privire lumii („o privire și fie cea din urmă!”) și privirii se arată o lume de corespondențe misterioase, obiecte aflate În dimineața existenței lor: „Plutește dulce vasul și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mult Încît face din ea un paradis al voluptăților molatice, al spețelor vegetale suave, al reliefurilor armonioase. Un mic univers, strîns În jurul unui lac enorm, un univers de parfumuri, culori, unde totul invită la lux și voluptate: aer parfumat, ceață azurată, valuri transparente, acrobația delfinilor, pasiuni fatale, desfătări dulci, dulci... Figura dominantă În poezia simțualistă a lui Bolintineanu este, putem zice, seducția. Seducția, repet, prin lingușire, prin acumulare de bunuri strălucitoare, prin cultul suprafețelor. Instrumentul ei predilect este privirea. Privirea dintîi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
numai În chip sporadic. Poetul lui Conrad și al Basmelor leagă de aceste peisaje anumite forme, stări (chiar dacă timide și, adesea, superficiale) ale sensibilității lirice. Conrad și Florile Bosforului dau oarecare consistență unui peisaj imaginar În care transparența, fluiditatea, cețurile azurate ale mării se conjugă cu culoarea, corespondențele secrete, extazul vieții din serai. Marea și Seraiul sînt cele două spații (cronotopi) ai lumii bosforiene. Unul concentrează splendoarea și moliciunile de orient, celălalt reprezintă spiritul migrator, evaziunea, deschiderea imaginației. E spațiul singurătății
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]