4 matches
-
suferințele Maicei lui Dumnezeu! toată poezia creștinismului, dragostea și resignația! Cu cât muzica sfântă își desfășura notele sale atât de serioase și pătimașe cu atât se vedea pălindu-se fața junei fetițe engleze; ochii bătrânului și ai junelui lord se ațintară asupra ei cu dragoste și îngrijire; ea șovăi. - Henrietta! Henrietta!!! strigă contele de Serei. Henrietta căzuse cu fața în jos, galbenă, descompusă, cu ochii leșinați. Se adunară împrejurul ei; o scoaseră la aer, toate fură zadarnice; amanta lui Pergoleze murise
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
în capitala lor centrul nu numai pentru viața lor politică și [ci] și pentru artea și știința lor. C-un astfel de centru se unesc firește mari foloase și pentru scenă. La teatrele capitalei sânt ațintite privirile Franciei, cum se ațintă asupra tuturor manifestărilor de viață ale capitalei; Parisul e inima din care izvorăște sângele prin toate provinciile, pentru de-a se întoarce iar în centrul din care a pornit. Parisul dă impulsul și prin urmare și norma pentru toate mișcările
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
al iubirii și al copilăriei. Aici se desfășoară ceremonialul așteptării și al reveriei Într-o expresie mai direct lirică (Reverie): „De zgomot departe, În vesela vale, A cării verdeață ades am călcat, În liniștea nopței, privirile tale Se-nalț, se ațintă pe cer luminat.” Apar, numaidecît, elementele pastoralei: clopotul turmelor, greierul ce cîntă, tainici „geniuri” ascunși prin flori, iarba, pădurea stufoasă, cărările pierdute și, bineînțeles, cerul, Într-o figurație mai inspirată. Grigore Alexandrescu, care ridică rareori ochii de pe mizeriile lumii comune
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
care-odinioară luceai atît de vie Pe cînd eram În lume tu singură și eu!” .......................................................... „SÎnt ore fericite, sînt tainice plăceri Ce-n cumpăna vieții plătesc ani de dureri! Atunce falnic omul rîdică a sa frunte Și-n ceruri cu mîndrie ațintă ochiul său. Ființa lui se-nalță ca vulturul de munte, Iubirea lui n schimbă și-l face Dumnezeu! Atunci mai dulce steaua lucește-n mez de noapte Și-n zori seninul pare mai vesel, mai curat! Ș-a zilei mii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]