23 matches
-
groasă”, purtată în zilele contactului cu supușii. Marele filosof creștin rus speculează atitudinea cardinalului, care prin întortocheata ipocrizie a demersului său ia chipul lui Antihrist: „principiu nou, rafinat și seducător ce apare întotdeauna sub înfățișarea binelui.”( 13) Sistemul catolic al cezaropapismului, ce preface Biserica în stat, este pentru Dostoievski, unul dintre chipurile duhului Marelui inchizitor. De-a lungul destinului său istoric, creștinismul a fost mereu supus ispitei abdicării de la libertatea spiritului. Taina libertății creștine este taina Golgotei și a Răstignirii. Crucificarea
DESPRE METAFIZICA CUVÂNTULUI ÎN ROMANUL FRAŢII KARAMAZOV DE F.M.DOSTOIEVSKI de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 130 din 10 mai 2011 by http://confluente.ro/Despre_metafizica_cuvantului_in_romanul_fratii_karamazov_de_f_m_dostoievski.html [Corola-blog/BlogPost/349611_a_350940]
-
îngroape pe ai lor morți fără îngropăciune în Liturghia neagră din registrele lui Gog și Magog, ne ia Dracul pe toate, doamnă! Cu toată evlavia și smerenia mea pentru cultul morților D-voastră amestecați și cu tot respectul meu pentru Cezaropapismul și bizantinismul D-voastră, vă propun să renunțați a mai ține dezbinate cele două biserici creștine, de Apus și de Răsărit, au trecut deja mai mult de 1000 de ani de la marea schismă, faceți pace între ele și uniți-le
REPORTAJ IMAGINAR LA UN CONGRES INTERNAŢIONAL AL FEMEILOR ( 3 ) de CONSTANTIN MILEA SANDU în ediţia nr. 516 din 30 mai 2012 by http://confluente.ro/Reportaj_imaginar_la_un_congres_int_constantin_milea_sandu_1338365993.html [Corola-blog/BlogPost/371153_a_372482]
-
aceasta își are originea și în tradiționala slabă calitate intelectuală a înaltului cler ortodox, tradiția bizantină separându-se de evoluțiile care au avut loc în creștinismul occidental și s-a orientalizat, preferând misticismul și spiritualismul, în detrimentul logicii și filozofiei. Moșternirea cezaropapismului bizantin pare a fi un alt impediment în dezvoltarea țărilor ortodoxe în ce privește drepturile omului pe șablonul urmat de lumea occidentală: sub influența timpurie a capitalismului, în Vest, secularismul și liberalismul s-au impus ca ideologii laice, astfel încât populațiile statelor naționale
Biserica Ortodoxă Română și drepturile omului () [Corola-website/Science/330479_a_331808]
-
este cuplat cu toposul refuzului alesului de a accepta onoarea. Un alt topos din scrierile lui Sevastos Kymenitul este cel al domnului ca icoană a lui Dumnezeu, enunțat anterior, în epoca carolingiană, sub forma principiului "rex imago Dei". Altul este "cezaropapismul", domnul Țării Românești fiind încadrat de panegirist în seria de figuri vechi-testamentare a lui Moise, Aaron, Solomon, alese de Dumnezeu atât drept conducători spirituali, cât și politici. Conform istoricei Violeta Barbu, desele mențiuni ale împăratului roman Constantin cel Mare în
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
otomană (1453), stindardul creștinismului ortodox a trecut în mâinile Bisericii de la Moscova, ridicată, în 1589, la rang de Patriarhat, devenită prima aliată a Țarilor ruși. A început, astfel, procesul de identificare națională între Biserică și stat și de reluare a cezaropapismului bizantin. În timp ce Biserica și Țarul se prezentau (și, într-o oarecare măsură, erau) protectorii ortodoxiei, în mod deosebit a Bisericilor din Balcani căzute sub dominație otomană, s-a elaborat și ideea Moscovei ca fiind „a treia Romă”, chemată să revitalizeze
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
dacă nu era urmat de continuarea unei vieți morale. Amânarea cruciadei, răscumpărarea ei, aceasta era mentalitatea când în scaunul pontifical a urcat Grigore al IX-lea, un demn urmaș al lui Grigore al VII-lea, ambițios, violent, apărător aprig al cezaropapismului, gata să redeschidă vechiul conflict pentru supremația politică dintre papi și împărați. Vara anului 1227 se scurgea și Frederic nu dădea semne că intenționează să dea curs angajamentului, pecetluit de jurământ, de a pleca în cruciadă. El era preocupat de
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
biografice, care însă - după părerea unor cercetători - par să nu vorbească despre el, sau să-l confunde cu alt personaj. Păstorirea Bisericii de către a fost de la 17 mai 352 până la 24 septembrie 366, care a coincis cu perioada tristă a cezaropapismului exercitat de Împăratul Constanțiu al II-lea. Acesta, instigat de ariani, voia să proscrie doctrina Conciliului de la Niceea și să impună condamnarea marelui Atanasie din Alexandria. La început Papa Liberiu a știut să reziste bine pretențiilor împăratului, dar cu timpul
Papa Liberiu () [Corola-website/Science/303734_a_305063]
-
da exemplu, să pună la dispoziția participanților decima încasată în satul său. Nu era mare lucru, era însă un început. În scaunul pontifical se afla Inocențiu al III-lea, om politic de mare anvergură, ambițios, autoritar și capabil. Adept al cezaropapismului gregorian, el voia să-și depășească înaintașii, adăugând la suzeranitatea spirituală a șefului bisericii creștine catolice și o suzeranitate temporală, politică, ce avea, în parte, să-i reușească. Dar pentru ca universalismul spiritual să devină o realitate, Inocențiu al III-lea
Alexios al III-lea Angelos () [Corola-website/Science/316367_a_317696]
-
a început la Rusalii, alții că a început cu împlinirea profeției lui Isus cu privire la distrugerea Templului de la Ierusalim (70 e.n.) iar alte puncte de debut au fost de asemenea propuse. Este aprig disputat dacă această eshatologie ar fi fost rezultatul cezaropapismului, și dacă acesta a fost motivul pentru care premilenialismul a fost condamnat de Biserica Catolică. Postmilenialismul crede că Hristos se va intoarce după („post-”) o mie de ani literală sau la figurat, în care lumea să fi devenit preponderent creștină
Apocalipsa lui Ioan () [Corola-website/Science/308601_a_309930]
-
de către imaginar. Dar ele au configurat un orizont de așteptare, prelungit apoi în medievalitatea întârziată și în epoca premodernă. Schematizând și mai mult, am spune că radicalul istoric (Bizanțul dual), puternic instituționalizat - și sunt, aici, de reluat chestiunile privitoare la cezaropapismul răsăritean! - girează pana târziu și structura și funcționalitatea lui homo duplex. Ultimul determinant, dedus și acesta din înfățișarea de palimpes't a sud-estului, este circumscris de mentalitatea rurală - o componentă fundamentală a etniilor din zonă. Obștea țărănească, așa-numitele "Romanii
[Corola-publishinghouse/Science/85095_a_85882]
-
de la propunerea unui partid clerical la adoptarea unei moțiuni care a circulat prin presa vremii, al cărei punct viza participarea preoțimii la întreaga viață politică a țării, în cadrele legii 9. Viața Bisericii Ortodoxe nu era ferită nici de ispitele cezaropapismului, manifestări destul de grave pentru buna funcționare a așezării religioase, ce aveau să fie amendate de elita intelectuală interbelică. Ortodoxia nu se fundează pe autoritatea individuală, ci pe cea sobornicească, colectivă, care provine din adunarea episcopilor. Această autoritate sobornicească a ajutat
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Biserica Creștină (Ortodoxia si Catolicismul) îi opune rigoarea, disciplina si ordinea. Deosebirea dintre Ortodoxia românească si pravoslavnicia rusească bazată pe un "misticism apropiat de bigotism al mujicilor ruși" constă și în supunerea autorității ecleziastice celei politice, printr-o tendință de cezaropapism (îndrăzneala de a se proclama și cap al Bisericii) pe care unii țari (Petru cel Mare) și-o arogau. Experiența Bisericii Creștine a fost una complicată, cu suișuri și coborâșuri, cu variabile diferite. Spre exemplu, Catolicismul, în pofida încercării de a
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
dependență față de Apus - iată o durere pe care ne-o credeam cruțată. Mai e ceva în paharul amărăciunilor?". 18 Nae Ionescu, Duminica, în "Cuvântul", an V, nr. 1659, 2 decembrie 1929, p. 1, în Nae Ionescu. Teologia. Integrala publicisticii religioase, Cezaropapism, p. 384: "A așeza în fruntea Bisericii autoritatea personală a Patriarhului este o aberație. Se simte în organizația noastră nevoia unei autorități vecinic prezente? Este Sfântul Sinod o adunare care se mișcă greu și nu poate ține ședințe în permanență
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Constantinopol și papalitate și chiar, în interiorul imperiului roman de răsărit, a înfruntării fără precedent dintre instituția basileică și instituția monahală iconodulă (cum spuneam mai devreme). Cele două mari conflicte instituționale, unul finalizat, în occident, cu așa-numita (astăzi) teorie a cezaropapismului (de aici, soluția schismatică și preeminența clamată a Vaticanului asupra patriarhului constantinopolitan), celălalt cu teoria politico-religioasă a oikonomiei creștine (bază pentru păstrarea intactă a canonului ortodox), stau la baza desprinderii definitive a occidentului de orientul creștin; totodată, ele au dus
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
nici mai mult, nici mai puțin decît laboratorul nostru central. Noi datorăm acestui oraș-imperiu principalele noastre dogme, categoriile organizatorice, ceremoniile civile și religioase liturghia creștină se trage din ceremoniile de curte bizantine, așa cum protocolul republican derivă din ierarhiile celeste ale cezaropapismului -, estetica, fiindcă în Bizanț a fost spart valul iconoclast și s-a produs legitimarea unei arte sacre sau a unei figurări a divinului. Asemenea lui Hristos, mediu mixt și prin aceasta incendiar, creștinismul își datorează forța propulsivă tocmai mixturii culturale
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
dominantă și procesul sociogenezei statului, pe de altă parte. Linia de demarcație pe care o trasează Badie între creștinismul latin (teocrație universalistă, contestată de afirmarea puterii publice, fragmentată apoi de Reformă și generatoare de laicitate), la Vest, și creștinismul bizantin (cezaropapism autocefal trăind în simbioză cu puterea publică, generator de identitate națională), la Est, se vădește a fi una edificatoare. Lucrarea fundamentală a lui Bertrand Badie extinde în lumea arabo musulmană etapele, dihotomiile pe care Stein Rokkan le identifică în cadrul procesului
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Administrative/916_a_2424]
-
Poet, romancier, critic, traducător, polemist, Merejkovski și-a cîștigat în epocă un mare prestigiu. Atitudinile sale de frondă au mers de la despărțirea de Biserica ortodoxă rusă, în vederea edificării unei "noi conștiințe religioase", pînă la anticomunismul său viguros, la protestul împotriva "cezaropapismului" proletar, în urma căruia a fost silit a se exila la Paris, unde a rămas pînă la sfîrșitul vieții. O frază a eseistului rus este relevantă asupra raporturilor sale cu comunismul: Forța și slăbiciunea comunismului ca religie constau în faptul că
Un Gogol dezideologizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16608_a_17933]
-
de la propunerea unui partid clerical la adoptarea unei moțiuni care a circulat prin presa vremii, al cărei punct viza participarea preoțimii la întreaga viață politică a țării, în cadrele legii 9. Viața Bisericii Ortodoxe nu era ferită nici de ispitele cezaropapismului, manifestări destul de grave pentru buna funcționare a așezării religioase, ce aveau să fie amendate de elita intelectuală interbelică. Ortodoxia nu se fundează pe autoritatea individuală, ci pe cea sobornicească, colectivă, care provine din adunarea episcopilor. Această autoritate sobornicească a ajutat
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
Biserica Creștină (Ortodoxia si Catolicismul) îi opune rigoarea, disciplina si ordinea. Deosebirea dintre Ortodoxia românească si pravoslavnicia rusească bazată pe un "misticism apropiat de bigotism al mujicilor ruși" constă și în supunerea autorității ecleziastice celei politice, printr-o tendință de cezaropapism (îndrăzneala de a se proclama și cap al Bisericii) pe care unii țari (Petru cel Mare) și-o arogau. Experiența Bisericii Creștine a fost una complicată, cu suișuri și coborâșuri, cu variabile diferite. Spre exemplu, Catolicismul, în pofida încercării de a
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
dependență față de Apus iată o durere pe care ne-o credeam cruțată. Mai e ceva în paharul amărăciunilor?". 18 Nae Ionescu, Duminica, în "Cuvântul", an V, nr. 1659, 2 decembrie 1929, p. 1, în Nae Ionescu. Teologia. Integrala publicisticii religioase, Cezaropapism, p. 384: "A așeza în fruntea Bisericii autoritatea personală a Patriarhului este o aberație. Se simte în organizația noastră nevoia unei autorități vecinic prezente? Este Sfântul Sinod o adunare care se mișcă greu și nu poate ține ședințe în permanență
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
Nu cumva comunitarismul este de fapt un asociaționism? Noțiunea de religie civilă, amintită în secțiunea precedentă, a părut să ofere, cel puțin în Statele Unite (unde, o știm de la Tocqueville, multitudinea de Biserici concurente și angajate în proiecte utilitariste elimină pericolul cezaropapismului ori al dominației unei anumite Biserici asupra statului și societății), o cale de ieșire din sfera acestor îndoieli și interogații. Scriind pentru un public românesc, în condițiile în care despărțirea noastră colectivă de ortodoxism și legionarism se află abia la
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
îndelungat proces de îndepărtare, ruptura definitivă între Roma și Bizanț se consumă în 1054, dată fatidică, pentru că destinele Occidentului și Orientului se separă, luând o orientare diferită. Frontierele se stabilesc pentru un timp îndelungat. Teritoriile marcate de ortodoxie vor suporta cezaropapismul, Biserica și Statul nu se vor separa, nu vor cunoaște nici Renașterea, nici autonomizarea individului, nici Reforma, nici Iluminismul, nici înflorirea democrației. Tentativele de modernizare a autocraților, ca Petru cel Mare sau Ecaterina a II-a, eșuează. Totuși, frontierele sunt
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
măririi lor: Imperiul își impune primatul asupra papalității 72. Acțiunea acestuia, precum și a lui Conrad al II-lea, va fi continuată de urmașii săi, între care un loc aparte îl ocupă Henric al IV-lea (1056-1106). El nu poate menține cezaropapismul. În aparență, va avea ultimul cuvânt în disputele pentru învestitură, în fața papei Grigore al VII-lea. Prin Dictatus papae, acesta susținea dreptul papilor de a demite împărații. Conflictul va degenera în 107573, Henric al IV-lea declarându-l demis pe
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]