7 matches
-
din laturile esențiale ale spiritualității românești înclinația spre sinteză și pluralism. Vom vedea că spațiul ontic caragialesc stă sub semnul ondulațiunii, dorul mioritic fiind de esență muzicală. Unda este "muzica" prin excelență, plânsul neauzit al lui Demiurgos. Ea străbate până la consonantismul lui Odobleja și ontologia "muzicală" a lui Alexandru Bogza. Să nu uităm că Orfeu era trac de origine. (...). Iar propoziția-cheie a poeticii lui Caragiale este: Ritmul iată esența stilului" (p. 70). Reținem două judecăți critice memorabile: "Caragialismul vine din absoluta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Aceste turbulențe lingvistice reprezintă vortexuri morfogenetice autoregenerative, prin care funcționează mimetismul centrat pe economia limbii, dar care, prin fenomene de condensare, constrângere, atrofie sau reducție provoacă noi fractali, adică nimic altceva decât noi limbaje, ca structuri autorepetitive, la nivel de: consonantism; avocalism; atenuare a distincției limbaj nonverbal paraverbal verbal; atenuare a distincțiilor semn semnificație sens semnificant. (C4') Perpetratorii semiotici devin și purtători de semnificație, deci semantici. (C5) Catalimbajul reprezintă o nouă formă de alfabetizare. Noul catalimbaj reprezintă așadar una dintre pietrele
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
să devină limbi înrudite. Trubetzkoy afirmă că limbile indo-europene ar trebui caracterizate mai degrabă structural decît genealogic, prin enumerarea unor caracteristici lingvistice comune: 1. limbile indo-europene nu au armonie vocalica, spre deosebire de cele din marea familie uralo-altaică (ugro-finice, turco-tătare etc.); 2. consonantismul în poziție inițială nu este mai sărac decît cel medial său final (că în limbile dravidiene și uralo-altaice); 3. cuvîntul indo-european nu începe obligatoriu cu rădăcina, el putînd primi adesea un prefix; 4. flexiunea de tip indo-european nu se realizează
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
pare să constituie o verigă intermediară între limbile din nord (uralo-altaice) și cele din sud (caucaziene, semitice). Are trăsături care se regăsesc în unele sau în altele, dar nu sînt reunite decît în familia limbilor indo-europene: nu au armonie vocalica; consonantismul nu este mai sărac în poziție interioară sau finală decît inițială; cuvintele nu încep obligatoriu cu rădăcina; flexiunea se realizează atît prin afixe cît și prin alternante vocalice în radical; alternantele morfologice libere au rol morfologic; subiectul unui verb tranzitiv
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
213, ~ scurtă 87 consonantic 56, 86, 168, 177, 178, 192, 209, 222, 224, 237, 243, 259, 292, alternanta ~a 88, 89, 139, 178, 201, clic ~ 267, 314, grup ~ 188, 195, 201, 213, mutație ~a 88, 137, 247, 302, nucleu ~ 87 consonantism 138, 141 contact lingvistic 12, 19, 20, 51, 112, 113, 115, 117, 124, 132, 163, 164, 176, 182-183, 199, 209, 223, 228, 229, 239, 253, 271, 279, 297, 359, 360, 361, 363 control 99, 231 copta 111, 168, 170, 209
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Sorbona și École Pratique des Hautes Études. Specializarea i-a fost înrâurită de filologi renumiți: Gaston Paris, Antoine Thomas, Paul Mayer, Émile Picot, Jules Gilliéron. În anul 1902 a susținut teza de doctorat, Les Éléments latins de la langue roumaine. Le consonantisme. L-a suplinit timp de trei ani pe Émile Picot la École Speciale des Langues Orientales Vivantes. Înapoiat în țară, a funcționat ca profesor de limba franceză la Gimnaziul „Frații Buzești” din Craiova și la Liceul „Mihai Viteazul” din București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286063_a_287392]
-
sistematic despre Normele limbii literare în Biblia de la București, în peste 180 de pagini din finalul volumului I, bazându-se în principal pe primele cinci cărți ale lui Moise, urmărite în trei versiuni comparative. Sunt cercetate aspectele fonetice (accentul, vocalismul, consonantismul), morfologia și sintaxa prin prisma categoriilor gramaticale (substantiv, articol, adjectiv etc.), formarea cuvintelor cu sufixe și prefixe, la care se adaugă un studiu stratigrafic al lexicului (elemente latine, slave, grecești, maghiare, germane, turcești). Concluzia esențială este că Biblia de la 1688
Biblia 1688 by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11769_a_13094]