10 matches
-
Oceanografia scria: „Avem lângă noi oameni foarte deștepți, foarte originali și foarte erudiți, cărora le lipsește, totuși, stilul, adică viața proprie, ierarhică, ritmică, a adevărurilor adunate. [...] Dacă găsim adevăruri vii, vom găsi și stilul vieții adevărate, care e ritmică, armonică cosmicizată”. Cred că are mare dreptate! Când există „adevăruri vii”, trăite intens de femeie, ele definesc un stil, fermecătorul stil poetic. Mai rar un poet ca Lucian Blaga, în poezia căruia iubirea mistuitoare are o combustie cosmică și exemplific poezia „Noi
VAVILA POPOVICI ÎNTRE ,,ULTIMA PIRUETĂ” ŞI ,,NOPŢI ALBE” de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 1577 din 26 aprilie 2015 by http://confluente.ro/emilia_tutuianu_1430055697.html [Corola-blog/BlogPost/353960_a_355289]
-
dacă „taurii cu cap de om” și celelalte ființe abominabile sunt firești într-o lume precosmogonică, în schimb Minotaurul cretan - germene al Haosului, apărut din senin în mijlocul unui Univers ordonat - este o aberație. El nu poate exista în sânul lumii cosmicizate fără s-o contamineze, fără s-o disturbe, fără să-i pericliteze însăși legea ( Ordinea) care o guvernează. Minotaurul trebuie ori să fie răpus (soluția lui Tezeu), ori să fie izolat (soluția lui Dedal) într-o enclavă haotică, într-un
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
un bici și l-a azvârlit în hău. Și a zis : - Să te încolăcești în jurul pământului de nouă ori și să-l aperi de prăpădul apelor” (5, p. 245). Șarpele primordial este învins de zeul demiurg și expulzat din zona cosmicizată. Trupul monstrului este așezat într-o formă de spirală centrifugă (un labirint, de fapt), în vederea delimitării celor două lumi, în vederea protejării Cosmosului de Haos. Cele două „semne” majore (monstrul și labirintul) nu mai sunt aici net delimitate, ci comasate. Șarpele
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Cosmos, ci un fel de "altă lume", un spațiu străin, haotic, plin de larve, demoni, "străini" (asimilați de altfel duhurilor și fantomelor). Această ruptură în spațiu s-ar datora, la prima vedere, opoziției între un teritoriu locuit și organizat, deci "cosmicizat", și spațiul necunoscut care se întinde dincolo de granițele sale: pe de o parte există un "Cosmos", pe de altă parte un "Haos". Dar, dacă un teritoriu locuit este un "Cosmos", aceasta se întîmplă tocmai pentru că a fost în prealabil consacrat
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sacră nu a făcut decât să reia și să dezvolte simbolismul cosmologic cuprins cu mult înainte în structura locuințelor primitive. La rândul său, locuința omenească fusese precedată, din punct de vedere cronologic, de "locul sfînt" provizoriu, de spațiul consacrat și cosmicizat provizoriu (cf. australienii achilpa). Cu alte cuvinte, toate simbolurile și toate ritualurile legate de temple, cetăți, case decurg, de fapt, din experiența primitivă a spațiului sacru. Templu, bazilică, catedrală În marile civilizații orientale - începînd cu Mesopotamia și Egiptul și sfârșind
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
echivalează cu o "cosmogonie". O primă concluzie ar fi că Lumea poate fi percepută ca lume ori Cosmos în măsura în care se înfățișează ca lume sacră. Orice lume este lucrarea zeilor, pentru că a fost creată fie direct de către zei, fie consacrată, deci "cosmicizată" de către oamenii care au actualizat prin mijloace rituale actul exemplar al Creației. Altfel spus, omul religios nu poate trăi decât într-o lume sacră, pentru că doar o asemenea lume participă la ființă, există cu adevărat. Această necesitate religioasă oglindește o
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sintagmele locuționale tradiționale, exploatându-se,astfel și efectivul terminologic român în întreaga sa evoluție („drăcărie”, „crapă de foame”). Nesațul himericului este unul îndepărtat de necesitățile cotidiene, firești și se îndreaptă, prin același apel la hiperbolizare pentru crearea comicului, spre dimensiuni cosmicizate, înspăimîntătoare, care șochează prin aspectul oripilant pe care îl conferă personajului, dar amuză prin atitudinea copilăroasă, desprinsă parcă din Amintirile la fel de degajat expuse într-un limbaj care atrage prin apropierea pe care o realizează cu originile. Tiparul uriașului Flămânzilă este
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
său), și în volum cu Poemele poetului tânăr (1935), care primește Premiul Fundațiilor Regale și Premiul Societății Scriitorilor Români. Poemele poetului tânăr se remarcă prin ingenuitate și prin prospețimea plină de vitalitate a percepției. Poetul trăiește miracolul unei existențe plenare, cosmicizate prin intermediul scrisului. Transformat în zeu ce colindă, cu „flautul de azur pe umăr” (Relieful poetului), printr-un univers armonios, poetul se regăsește și se contopește cu acesta, într-un impuls demiurgic integrator: „Să dormi cu capul pe nadir, cu tălpile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]
-
epos de sursă folclorică, Doinaș printr-o perfecțiune formală îndatorată marelui clasicism trecut prin Mallarmé, prin parnasianism, prin Ion Barbu, modernizat și prin Rilke. Universul baladelor lui Doinaș amintește de cel al Greciei elenistice, cu o vegetație mediteraneană dimensionată fantastic, cosmicizată, cizelată până la filigran de un meșteșugar însetat de "forme perfecte". Baladele lui sunt meditații, elegii, poeme ale iubirii. Barbizând, Doinaș caută misterele eleusine: "unde-s țărmurile... Nu-s/ Doar azurul jos și sus/ datină pe valuri crețe/ tulburată frumusețe,/ ani
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de etern", Editura Eminescu, 1974; "Scrisoare în sat", Editura Eminescu, 1975. Nicolae Dragoș este un poet care se apleacă cu migală asupra poeziei, reușind alternanțe și perspective spre interior sau de dimensiuni cosmice perspectiva în afară este cea a interiorului cosmicizat, iar cea interioară presupune concen trarea unui întreg arsenal de sentimente. Ilustrativ este poemul "Desen invers" în care frunza poartă în ea seva întregii veri, ea va coborî în cerc ("Urcă frunza-n cerc deschis"). Poetul desenează în cuvinte poeziile
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]