53 matches
-
Într-adevăr, luminozitatea în raze X a acestei stele, de aproximativ (4-16) erg/s ((4-16) W), este aproape egală cu cea a mult mai marelui Soare. Maximul luminozității celor mai mari erupții poate ajunge la 10 erg/s (10 W). Cromosfera stelei este activă, iar spectrul acesteia expune o puternică linie de emisie de magneziu mono-ionizat la o lungime de undă de 280 nm. Aproximativ 88% din suprafața stelei este considerată a fi activă; acest procentaj este mult mai mare decât
Proxima Centauri () [Corola-website/Science/307559_a_308888]
-
55 km de Nisa, într-un azil de bătrâni, în anul 1960 (Magda Stavinschi, vezi monografia dedicată savantului apărută în 2015, cea mai completă din punct de vedere științific și biografic). Cercetările astronomice ale lui se referă la astronomia Soarelui, cromosferei, planetelor, luminii zodiacale. A observat 8 eclipse de Soare în diferite părți ale lumii, 8 eclipse de Lună. A stabilit că planeta Mercur nu are atmosferă, a observat și fotografiat cometa Halley în anul trecerii acesteia la periheliu (1910), a
Nicolae Donici () [Corola-website/Science/299496_a_300825]
-
mișcă de sus în jos (de la zona convectivă spre/dinspre fotosferă) cu aceeași viteză și au o durată de viață de 5-10 minute. Materia gazoasă din superganule se mișcă de la centru spre marginea lor. Supergranulele sunt vizibile mai ales în cromosferă, fluxurile de gaze din interiorul lor par să poarte cu ele liniile de forță ale câmpului magnetic solar, concentrându-se la marginea liniilor astfel încât activitatea solară pare să fie asociată câmpurilor magnetice puternice aflate la marginea supergranulelor. Supergranulația a fost
Supergranulație () [Corola-website/Science/320241_a_321570]
-
Cromosfera solară (literal "sferă colorată") este un strat din atmosfera Soarelui, chiar deasupra fotosferei și sub coroana solară. Cromosfera are o grosime de cca. 10.000 km și o temperatură care crește spre exterior, de la 4.500 K la 20.000
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]
-
Cromosfera solară (literal "sferă colorată") este un strat din atmosfera Soarelui, chiar deasupra fotosferei și sub coroana solară. Cromosfera are o grosime de cca. 10.000 km și o temperatură care crește spre exterior, de la 4.500 K la 20.000 K. În comparație, fotosfera are o grosime de câteva sute de kilometri și temperaturi de 6.000 K
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]
-
000 km și o temperatură care crește spre exterior, de la 4.500 K la 20.000 K. În comparație, fotosfera are o grosime de câteva sute de kilometri și temperaturi de 6.000 K, iar coroana solară se întinde în jurul cromosferei cu o grosime de sute de mii de kilometri sau mai mult și are o temperatură paradoxală de un milion de K. Structura cromosferei este foare erogenă: în cromosferă, între petele unor grupuri apar scânteieri luminoase de scurtă durată, numite
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]
-
câteva sute de kilometri și temperaturi de 6.000 K, iar coroana solară se întinde în jurul cromosferei cu o grosime de sute de mii de kilometri sau mai mult și are o temperatură paradoxală de un milion de K. Structura cromosferei este foare erogenă: în cromosferă, între petele unor grupuri apar scânteieri luminoase de scurtă durată, numite erupții cromosferice, regiuni de nori albi numiți floculi (care sunt nori din calciu). Spre marginea discului solar apar niște limbi de flăcări ce ies
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]
-
temperaturi de 6.000 K, iar coroana solară se întinde în jurul cromosferei cu o grosime de sute de mii de kilometri sau mai mult și are o temperatură paradoxală de un milion de K. Structura cromosferei este foare erogenă: în cromosferă, între petele unor grupuri apar scânteieri luminoase de scurtă durată, numite erupții cromosferice, regiuni de nori albi numiți floculi (care sunt nori din calciu). Spre marginea discului solar apar niște limbi de flăcări ce ies din cromosferă, numite protuberanțe. Aceste
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]
-
foare erogenă: în cromosferă, între petele unor grupuri apar scânteieri luminoase de scurtă durată, numite erupții cromosferice, regiuni de nori albi numiți floculi (care sunt nori din calciu). Spre marginea discului solar apar niște limbi de flăcări ce ies din cromosferă, numite protuberanțe. Aceste protuberanțe sunt "liniștite" sau "eruptive". Cele liniștite persistă într-o formă puțin schimbată timp de mai multe săptămâni terestre. Cele eruptive în câteva ore terestre evoluează și dispar. Ele au o periodicitate de 11 ani, care se
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]
-
eruptive". Cele liniștite persistă într-o formă puțin schimbată timp de mai multe săptămâni terestre. Cele eruptive în câteva ore terestre evoluează și dispar. Ele au o periodicitate de 11 ani, care se acordă bine cu cea a petelor solare. Cromosfera apare ca un cerc roșu în jurul Soarelui eclipsat. După descoperirea filtrului monocromatic de către B. Lyot, cromosfera a putut fi vizibilă pe tot discul solar și este în continuu urmărită prin stațiile solare plasate pe tot globul terestru. Culoarea roșie se
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]
-
eruptive în câteva ore terestre evoluează și dispar. Ele au o periodicitate de 11 ani, care se acordă bine cu cea a petelor solare. Cromosfera apare ca un cerc roșu în jurul Soarelui eclipsat. După descoperirea filtrului monocromatic de către B. Lyot, cromosfera a putut fi vizibilă pe tot discul solar și este în continuu urmărită prin stațiile solare plasate pe tot globul terestru. Culoarea roșie se datorează emisiei intense a cromosferei în linia H(alfa) a hidrogenului. Din studiul spectrului cromosferei la
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]
-
roșu în jurul Soarelui eclipsat. După descoperirea filtrului monocromatic de către B. Lyot, cromosfera a putut fi vizibilă pe tot discul solar și este în continuu urmărită prin stațiile solare plasate pe tot globul terestru. Culoarea roșie se datorează emisiei intense a cromosferei în linia H(alfa) a hidrogenului. Din studiul spectrului cromosferei la înălțimi diferite față de marginea Soarelui s-a obținut structura cromosferei și mai ales profilul temperaturii și densității materiei. Densitatea scade mult cu înălțimea, în timp ce temperatura crește. Temperatura efectivă a
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]
-
Lyot, cromosfera a putut fi vizibilă pe tot discul solar și este în continuu urmărită prin stațiile solare plasate pe tot globul terestru. Culoarea roșie se datorează emisiei intense a cromosferei în linia H(alfa) a hidrogenului. Din studiul spectrului cromosferei la înălțimi diferite față de marginea Soarelui s-a obținut structura cromosferei și mai ales profilul temperaturii și densității materiei. Densitatea scade mult cu înălțimea, în timp ce temperatura crește. Temperatura efectivă a soarelui este de 5.770 K în imediata apropiere a
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]
-
este în continuu urmărită prin stațiile solare plasate pe tot globul terestru. Culoarea roșie se datorează emisiei intense a cromosferei în linia H(alfa) a hidrogenului. Din studiul spectrului cromosferei la înălțimi diferite față de marginea Soarelui s-a obținut structura cromosferei și mai ales profilul temperaturii și densității materiei. Densitatea scade mult cu înălțimea, în timp ce temperatura crește. Temperatura efectivă a soarelui este de 5.770 K în imediata apropiere a suprafeței Soarelui. La marginea superioară a fotosferei temperatura scade la 5
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]
-
înălțimea, în timp ce temperatura crește. Temperatura efectivă a soarelui este de 5.770 K în imediata apropiere a suprafeței Soarelui. La marginea superioară a fotosferei temperatura scade la 5.000 K și continuă să scadă în primele sute de kilometri în cromosferă, când atinge un minim de cca. 4.000 km. După acest minim temperatura solară crește încet de la 10.000 la 50.000 K la o înălțime sub 1.000 km. Mai sus, la câteva mii de kilometri, temperatura cromosferei ajunge
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]
-
în cromosferă, când atinge un minim de cca. 4.000 km. După acest minim temperatura solară crește încet de la 10.000 la 50.000 K la o înălțime sub 1.000 km. Mai sus, la câteva mii de kilometri, temperatura cromosferei ajunge la 500.000 K. Creșterea aceasta rapidă, cu alte cuvinte încălzirea bruscă a cromosferei, reprezintă o problemă iritantă în fizica solară. Deasupra acestei regiuni temperatura continuă să se mărească, astfel încât la peste 20.000 km valoarea temperaturii coronale este
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]
-
solară crește încet de la 10.000 la 50.000 K la o înălțime sub 1.000 km. Mai sus, la câteva mii de kilometri, temperatura cromosferei ajunge la 500.000 K. Creșterea aceasta rapidă, cu alte cuvinte încălzirea bruscă a cromosferei, reprezintă o problemă iritantă în fizica solară. Deasupra acestei regiuni temperatura continuă să se mărească, astfel încât la peste 20.000 km valoarea temperaturii coronale este de cca. 1.000.000 K. Când este proiectată pe discul solar, cromosfera formată dintr-
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]
-
bruscă a cromosferei, reprezintă o problemă iritantă în fizica solară. Deasupra acestei regiuni temperatura continuă să se mărească, astfel încât la peste 20.000 km valoarea temperaturii coronale este de cca. 1.000.000 K. Când este proiectată pe discul solar, cromosfera formată dintr-un strat de materie rarefiată devine transparentă, așadar invizibilă. Numai în interiorul unor benzi înguste a unor linii de absorție ("Hα" - hidrogen sau "H" și "K" ale calciului ionizat) de ordinul 1 Å, cromosfera devine opacă și vizibilă. Cromosfera
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]
-
este proiectată pe discul solar, cromosfera formată dintr-un strat de materie rarefiată devine transparentă, așadar invizibilă. Numai în interiorul unor benzi înguste a unor linii de absorție ("Hα" - hidrogen sau "H" și "K" ale calciului ionizat) de ordinul 1 Å, cromosfera devine opacă și vizibilă. Cromosfera poate fi studiată la aceste lungimi de undă, unde liniile spectrale care apar nu sunt complet negre. Centrul fiecărei linii este mai negru decât fondul continuu alăturat, dar se emit încă unii fotoni de la cromosferă
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]
-
cromosfera formată dintr-un strat de materie rarefiată devine transparentă, așadar invizibilă. Numai în interiorul unor benzi înguste a unor linii de absorție ("Hα" - hidrogen sau "H" și "K" ale calciului ionizat) de ordinul 1 Å, cromosfera devine opacă și vizibilă. Cromosfera poate fi studiată la aceste lungimi de undă, unde liniile spectrale care apar nu sunt complet negre. Centrul fiecărei linii este mai negru decât fondul continuu alăturat, dar se emit încă unii fotoni de la cromosferă spre pământ pe care cercetătorii
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]
-
cromosfera devine opacă și vizibilă. Cromosfera poate fi studiată la aceste lungimi de undă, unde liniile spectrale care apar nu sunt complet negre. Centrul fiecărei linii este mai negru decât fondul continuu alăturat, dar se emit încă unii fotoni de la cromosferă spre pământ pe care cercetătorii îl recepționează cu ajutorul filtrelor monocromatice în benzi înguste ale liniilor spectrale menționate mai sus. Pe fotografiile monocromatice (adică pe filtograme) în "Hα" sau "K" (Ca II) se pot observa formațiunile cromosferei. Dintre acestea se remarcă
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]
-
încă unii fotoni de la cromosferă spre pământ pe care cercetătorii îl recepționează cu ajutorul filtrelor monocromatice în benzi înguste ale liniilor spectrale menționate mai sus. Pe fotografiile monocromatice (adică pe filtograme) în "Hα" sau "K" (Ca II) se pot observa formațiunile cromosferei. Dintre acestea se remarcă: Cromosfera este și sediul erupțiilor solare, de unde rezultă și importanța urmăririi sale continue. Studierea cromosferei este deosebit de interesantă prin problemele pe care le pune structura și transportul de energie dintre fotosferă și coroană, cromosfera având rol
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]
-
spre pământ pe care cercetătorii îl recepționează cu ajutorul filtrelor monocromatice în benzi înguste ale liniilor spectrale menționate mai sus. Pe fotografiile monocromatice (adică pe filtograme) în "Hα" sau "K" (Ca II) se pot observa formațiunile cromosferei. Dintre acestea se remarcă: Cromosfera este și sediul erupțiilor solare, de unde rezultă și importanța urmăririi sale continue. Studierea cromosferei este deosebit de interesantă prin problemele pe care le pune structura și transportul de energie dintre fotosferă și coroană, cromosfera având rol de intermediar, ca și pentru
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]
-
liniilor spectrale menționate mai sus. Pe fotografiile monocromatice (adică pe filtograme) în "Hα" sau "K" (Ca II) se pot observa formațiunile cromosferei. Dintre acestea se remarcă: Cromosfera este și sediul erupțiilor solare, de unde rezultă și importanța urmăririi sale continue. Studierea cromosferei este deosebit de interesantă prin problemele pe care le pune structura și transportul de energie dintre fotosferă și coroană, cromosfera având rol de intermediar, ca și pentru fenomenele pe care le generează, cel mai important fiind erupția cromosferică. Structura definitorie a
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]
-
observa formațiunile cromosferei. Dintre acestea se remarcă: Cromosfera este și sediul erupțiilor solare, de unde rezultă și importanța urmăririi sale continue. Studierea cromosferei este deosebit de interesantă prin problemele pe care le pune structura și transportul de energie dintre fotosferă și coroană, cromosfera având rol de intermediar, ca și pentru fenomenele pe care le generează, cel mai important fiind erupția cromosferică. Structura definitorie a cromosferei o constituie o rețea de formații conice mici luminoase (ca o iarbă), spiculele. fiecare con care reprezintă o
Cromosferă () [Corola-website/Science/320232_a_321561]