32 matches
-
se retrase în viteză. Ceilalți doi înțepeniră în poziția de drepți. Negru-Cioară transmise gâfâind porunca, iar croncănitorii speriați și zburliți începură să cârâie haotic prin tot palatul. Mai ales în Valea Troienelor Uriașe, cerul se înnegrise de atâta vălmășag și cârâit. Cioroipanii croncăneau peste tot ca turbații: - Să vină la Măria Sa toți slujitorii! Toți slujitorii! Toți slujitorii! La auzul cârâiturilor alarmante, toate namilele împrăștiate prin împărăție alergară într-un suflet la palat, măturând totul în calea lor, așa cum le era felul
MĂRŢIŞOR- 2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1474 din 13 ianuarie 2015 by http://confluente.ro/nastase_marin_1421103679.html [Corola-blog/BlogPost/374298_a_375627]
-
cafea și pe cea de doi litri cu ceai de Coada calului, pe care le aruncă pe bancheta din spate a mașinii și fugi să deschidă porțile mari de la drum, întrucât Neculai deja băgase în viteză (Ralița cunoaște foarte bine cârâitul acela, ca de mașină de curățat porumb, care se revarsă din măruntaiele mașinii lor, în momentul în care schimbătorul este împins în prima treaptă de viteză) și se pregătește să pună autoturismul în mișcare. Odată autoturismul scos în drum, porțile
PRIMA PRAŞILĂ (FRAGMENT) de LIVIU GOGU în ediţia nr. 996 din 22 septembrie 2013 by http://confluente.ro/Prima_prasila_fragment_liviu_gogu_1379850500.html [Corola-blog/BlogPost/360698_a_362027]
-
vor să mă mănânce!” Într-o clipă se aruncă pe gura podului, sări în ogradă, se năpusti pe ușa deschisă a casei, oprindu-se buimac după sobă, unde dormea mama sa. Pisica își ridică nemulțumită capul. Din ogradă se auzea cârâitul găinilor, speriate de goana lui Șușurel. Îl privi tandru: - Ei, ce s-a întâmplat? - Mamă, în pod sunt niște animale mici, negre, cu urechile care abia se văd, cu coada șnuruleț, cu boturi ascuțite, cu ochii ca niște puncte și
MOTANUL ȘUȘUREL de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1431 din 01 decembrie 2014 by http://confluente.ro/gheorghe_vicol_1417420962.html [Corola-blog/BlogPost/371966_a_373295]
-
ajunului de Paște, când ușa poieții se deschise, curcanul văzu mâna stăpânului cum îl înșfacă de aripi. Înțelese că-i sosise ceasul din urmă. În drum spre butucul în care stătea înfiptă securea, auziră în spate bătăi de aripi și cârâit. Stăpânul se opri. Cocoșul se zbătea în ogradă de parcă avea picioarele rupte. - Sări, femeie, că ne moare cocoșul! Dădu drumul curcanului și alergă, cu nevastă-sa, spre cocoș. Îl prinseră, apoi fugi cu el la trunchi și smulse securea. În
COCOȘUL ȘI CURCANUL de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1429 din 29 noiembrie 2014 by http://confluente.ro/gheorghe_vicol_1417249383.html [Corola-blog/BlogPost/371990_a_373319]
-
mai mult prin casă , ocolind ogeacul, ca să-l lase să doarmă fără să-l deranjeze. Acum, pe timp de iarnă, la ogeac se răcea repede. Așa, cam pe la miezul nopții, lui Ciodin, din somn, i se păru că aude un cârâit de găină și un zgomot la coteț, coteț ce-l făcuse după ce se întorsese după front, în fundul curții. Nevastă-sa îl și certase că l-a pus așa departe de casă. “- Bă, omule, ne ia ăștia și cotețul nu numai
CIODIN, AUTOR ILIE FÎRTAT de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1315 din 07 august 2014 by http://confluente.ro/ion_nalbitoru_1407430243.html [Corola-blog/BlogPost/353883_a_355212]
-
ăștia și cotețul nu numai găinile! Crezi că auzim noi, din casă, cand vin hoții?” Cum avea un somn foarte ușor, de, un beteșug rămas de pe urma războiului din care se întorsese de curând, simțea, vorba nevesti-si și vântul, dar ditamai cârâitul unei găini. Așa că foarte atent, ușor, se duse în camera, unde nevastă-sa dormea fără nicio grijă. “- Fă, ia scoal! Tu nu auziși nimic?” “- Ce, Doamne, apără-mă să aud? Io dorm, nu stau ca tine să ascult câinii noaptea
CIODIN, AUTOR ILIE FÎRTAT de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1315 din 07 august 2014 by http://confluente.ro/ion_nalbitoru_1407430243.html [Corola-blog/BlogPost/353883_a_355212]
-
ajunului de Paște, când ușa poieții se deschise, curcanul văzu mâna stăpânului cum îl înșfacă de aripi. Înțelese că-i sosise ceasul din urmă. În drum spre butucul în care stătea înfiptă securea, auziră în spate bătăi de aripi și cârâit. Stăpânul se opri. Cocoșul se zbătea în ogradă de parcă avea picioarele rupte. - Sări, femeie, că ne moare cocoșul! Dădu drumul curcanului și alergă, cu nevastă-sa, spre cocoș. Îl prinseră, apoi fugi cu el la trunchi și smulse securea. În
POVESTIRI PENTRU COPII de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1914 din 28 martie 2016 by http://confluente.ro/gheorghe_vicol_1459153401.html [Corola-blog/BlogPost/366100_a_367429]
-
vor să mă mănânce!” Într-o clipă se aruncă pe gura podului, sări în ogradă, se năpusti pe ușa deschisă a casei, oprindu-se buimac după sobă, unde dormea mama sa. Pisica își ridică nemulțumită capul. Din ogradă se auzea cârâitul găinilor, speriate de goana lui Șușurel. Îl privi tandru: - Ei, ce s-a întâmplat? - Mamă, în pod sunt niște animale mici, negre, cu urechile care abia se văd, cu coada șnuruleț, cu boturi ascuțite, cu ochii ca niște puncte și
POVESTIRI PENTRU COPII de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1914 din 28 martie 2016 by http://confluente.ro/gheorghe_vicol_1459153401.html [Corola-blog/BlogPost/366100_a_367429]
-
ținând-o așa, fără să respire, până când se făcea roșie ca para focului. Aveai impresia că acu'-acu', pocnește. Tăcea un pic, probabil pentru a-și aduna forță, și începea iarăși și iarăși. Nu înceta, până nu se sătura de cârâit. Se sătura și ea, dar se sătura și lumea. Fiindcă oricât de milă ți-ar fi fost de ea, tot îți ieșeai din sărite, odată și-odată. După ce a început să vină caravana prin sat, făceau cu rândul, în răscruciul
OAMENI DE NISIP , ROMAN-TRILOGIE, DE IOANA STUPARU de IOANA STUPARU în ediţia nr. 1031 din 27 octombrie 2013 by http://confluente.ro/_oameni_de_nisip_roman_tril_ioana_stuparu_1382885200.html [Corola-blog/BlogPost/342041_a_343370]
-
în pauza de prânz, băieții cu fețe grave, studioase, de la căminul indian, îndrăgostiți copleșiți de extazuri tăcute sau de tulburare, traficanți de droguri crepusculari, bătrâna doamnă decrepită cu strigătele ei sălbatice, obsedante. Pleacă! obișnuiește ea să țipe ore întregi, un cârâit aspru, ca al unei păsări de baltă sau al unui animal de la grădina zoologică. Stând acolo, la fel de imun la frig ca o statuie de marmură, și privind spre Charlotte Street, spre amestecul de fațade, schele și acoperișuri în șarpantă care
Ian McEwan - Sâmbătă by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/10336_a_11661]
-
fi aruncat de barză prea în estul Europei, așa cum scria cineva în presa românească. Chipuri de colegi de serviciu: portughezul mic, timid, cu ochelari, care la intrarea în tură își pronunță numele cu un "r" inimitabil, prelung, rugos, ca un cârâit de cioară pe ogor în Bărăgan, "Cardoso". Dona Maria, o portugheză în vârstă cu mâinile distruse de acizii de curățare; zâmbea tot timpul și cânta imnuri religioase cu voce joasă, prin sălile de conferința golite de tipii scorțoși și borșiți
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
nu reușea să le audă respirația. Uneori, noaptea, se trezea speriată și mergea să vadă dacă mai erau Într-adevăr acolo. Era speriată la culme de teama că Antonio, cine știe cum, ar fi putut intra să-i răpească. Olimpia produse un cârâit sugrumat, piciorul drept i se contractă și se strânse - ca piciorul broaștei pe care Valentina o disecase cu câteva zile În urmă, pe masa din bucătărie, pentru un experiment ciudat legat de structura creierului. Experiment pe care ea, totuși, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cu cît dorise să-i facă o surpriză lui Vic. Acum hotărîse să discute la Cercul Ascultătorilor Fideli problema extratereștrilor. Din nefericire, după plecarea doctorului Thomas, Vic se apucase să repare aspiratorul. Fiindcă atingea undeva fulia ventilatorului, aspiratorul avea un cîrÎit. Într-adevăr, după ce Vic Îl repară, aspiratorul nu mai cîrÎi. Dar nici nu mai mergea. Se străduia să-l facă să cîrÎie din nou, cînd Christina tocmai intră pe ușă. — Vic, eu am luat o hotărîre! spuse Christina. — Foarte bine
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
aceleași, noi - la o primă simțire (!) - egali cu noi înșine. Părelnic, timpul a rămas pe loc. același cer imaculat dintr-o vară caldă, de un azur ireproșabil, aceiași nori aducători de ploi dinspre pădure, zgomotele vecinilor ce trec pe uliță, cârâitul găinilor..., un câine pripășit în praful uliței (ah, parcă vorbesc din Rebreanu!), privirea tatii pe cer pentru a adulmeca apusul spre a vedea dacă mâine plouă. Și noi în același dor permanent, de ceva, nu știu de ce, dar există o
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
lui erau sticloși ca două mici lunete ațintite asupra mea. Cum de mă recunoaște dintre atâția trecători? m-am întrebat dar mi-am văzut de drum, încercând să trec nepăsătoare pe lângă el. L-am depășit. Răsuflu ușurată. Prea devreme. Un cârâit puternic a străpuns fierul gardurilor și am auzit în spate fâlfâit de aripi și croncănituri. Am fugit. Călcam peste penele lipite de asfalt și mă întrebam cum de mai sunt acolo, când trecuseră deja două zile de când s-a întâmplat
Corbii by Doina Cetea () [Corola-journal/Imaginative/7480_a_8805]
-
așa,atunci m-am liniștit. Liniștit, neliniștit, povestește mai departe! Numai ce am ieșit din grajd și prin puful fulgilor a ajuns din nou un zvon de cântec cocoșesc. „De foame ori de sete cocoșul nu cântâ. Atunci îl apucă cârâitul. Și asta o face în cor cu suratele lui. Acuma cred că s-a gândit să umple și el firea adormită cu un zvon...” gândeam eu în timp ce intram în casă să-mi încălzesc nasul... După un timp, am ieșit din
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
tot mâine, clinchetul soneriei Îți va mai scoate Încă o dată inima din piept. Gaetana, o iubire nemărturisită, o iubire ascunsă, o iubire inventată, o iubire uitată, o iubire regăsită. Disperarea e paroxistică. Tu căsătorit, ea căsătorită. La radio, unduită de cârâitul bruiajelor, emisiunea „Teze și antiteze la Paris”. La microfon, Monica Lovinescu. Aceeași disperare venind de departe și În kilometri și În timp. Poporul În slujba propriilor sale idealuri, poporul la cârma propriului său destin și În exercițiul propriei sale libertăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Da, știu. — Oricum, se Întâmplă ceva cu telefoanele În tot New York-ul. Specialiștii se ocupă de problemă. Ieși În grădină și Sammler Încercă din nou să sune la spital. Toate liniile erau ocupate În acel loc mohorât, așa că Închise, amuțind cârâitul repetat al aparatului. Gândindu-se la numărul colosal de conversații, la toate acele comuniuni. Folosind puterile invizibile ale universului. Afară În grădină, Shula era și ea angajată Într-o conversație. Era cald. Lalele, narcise albe, narcise galbene și un paradis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
unii pacienți scot niște sunete un pic distorsionate, e o chestiune legată de aerul înghițit, care, la eliberare, are un sunet... e ca un fel de șuier, se numește erigmofonie. Nu, nu e ca un șuier, mai mult ca un cârâit, ca un crănțănit spart de boabe de porumb, ca o ușă care scârțâie, ca o cretă nouă pe tablă... Și din nou, o să încercăm întâi o administrare de metrotrexat, trebuie să știți că există efecte secundare importante și zâmbetul gol
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
și răshulit, nevasta Îi făcu o surpriză lui Subotin. Făcu rost, fără a-l consulta În prealabil, de două bilete de odihnă la o stațiune balneară... Avea rost să se Împotrivească? Ippolit știa ce-l așteaptă dacă va scoate un cârâit... Așa că În două zile Își puse la punct treburile din depozit și se pregăti să plece În voiaj. Mai rămăsese de rezolvat o singură problemă: cea a „gheișei“. Fără să stea prea mult pe gânduri, Ippolit Îl chemă la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
iar penajul de pe piept și creștet căpătă o strălucire orbitoare. „Iată că totuși mișcă”, spuse profesorul, frecându-și mâinile de satisfacție. Practicanzii apludară. „Dar ce credeați?” vru să exclame Oliver, dar gâtlejul lui transformă vorbirea umană Într-un fel de cârâit, acompaniat de foșnetul de frunze ce se unduiau pe cele două ramuri, aplecate spre genunchi. „Vedeți”, spuse profesorul studenților, „metoda mea nu dă niciodată greș. Dacă un pacient nu mișcă, Îl declari mort și imediat vei observa În comportamentul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Dumnezeu?” răspundea el cu o voce blândă. „De câte ori v-am spus că sunt calea ce duce spre lumină...” „Sunteți Întunericul desăvârșit”, replica Bikinski, Încheind orice discuție. Aflat În apropiere, Oliver Îl aproba, foșnind din frunze sau scoțând pe gură un cârâit. Noimann privi cu atenție În jos. Piciorul, afișând același zâmbet impertinent, Îi Înfruntă privirea. Nu, nimic din felul de-a fi al lui Bikinski nu se vedea În această „făptură” ce se ivise În camera sa. „Poate dacă i-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pământul gol sau pe o scândură negeluită, cu un bolovan sub cap, decât să mă folosesc de o saltea...” Simțindu-se, pesemne, ofensată, femeia care zăcea dezbrăcată Între ei, oprindu-se din chițcăit, spuse: „Ce bădărani!”. Afară, Oliver scoase un cârâit prelung. Înfipte adânc În solul umed, rădăcinile ce i se ițeau din tălpi Începură să amorțească. Oare nu era cazul ca masterandul să se miște de la locul lui? Absența sa Îndelungată ar putea stârni Îngrijorare În stabiliment. Negăsindu-l În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
istovitoare, irascibil. Mă enervau țânțarii care veneau în număr din ce în ce mai mare și care, noaptea, ne trezeau din somn înțepîndu-ne. Mai ales pe mine, căci de bine de rău ea se mai apăra învelindu-se cu trenciul. De asemenea, mă agasa cârâitul ciorilor care se înmulțiseră, probabil alungate de secetă din altă parte, și formau adevărate cicatrice negre pe câmp. Stăteau ațipite în țărână și, când ieșeau din somnolență, dădeau ocoluri cârâind întruna. Nu mai reușeam acum să adormim decât cu greu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ție nu? Evident că a fost îngrozit de ceea ce făcuse, numai că nu el făcuse asta, nu? Vreau să spun că era în comă alcoolică, nu prea poate fi tras la răspundere pentru acțiunile sale... — Dar tu? Era primul meu cârâit sfidător de când sărise la mine, prima tentativă de a-l face să se căiască. Oare aș putea să-l lovesc unde îl doare? Sub centura lui moale, didactică? — Tu ești responsabil pentru acțiunile tale? — Oh, da, complet, total, întru totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]