36 matches
-
ținem cont de faptul că meniul sabatului poate implica și episoade de antropofagie, putem asocia această costița afumată cu pastrama trufanda din textul omonim) și halucinogene (rachiul de izmă). Într-o lucrare de anvergură dedicată vrăjitoriei, Guy Bechtel reconstituie episodul demonologic al sabatului în totalitatea detaliilor sale semnificative. (Cf. Guy Bechtel, La Sorcière et l' occident. La destruction de la sorcellerie en Europe des origines aux grands bûchers, Plon, 1997, cap. 13 "Le sabbat", p. 444-498.) Prin compararea datelor, indicii cronotopici ai
Un sabat balcanic by Marina Cap-Bun [Corola-website/Journalistic/14573_a_15898]
-
din credințele vechi. Pe fondul moștenirii arhaice islamul din timpul profetului concretizat apoi în coran, ne oferă o concepție ambigua despre Djinni: avem o conotație angelologică a unor entități subordinate lui Allah, care aparțin îngerilor buni, dar și o conotație demonologica, Djinnii fiind descriși asemenea demonilor sau spiritelor rele . Coranul amintește despre ingerință diavolilor în regatul lui Solomon în Surrah 2, 102 și 21,82, enumeră puterile pe care le are “ punând diavolii la lucru” astfel încât are puterea de a stăpânii
Djinn () [Corola-website/Science/328718_a_330047]
-
oamenii vii. Criticul Șerban Cioculescu considera că autorul exploatează teme fantastice din folclorul universal „cu luciditate, dar și cu o dexteritate însușită din lecturile englezești”, în timp ce eseistul Ioan Petru Culianu afirma că narațiunea lui Eliade face apel la toate rețetele demonologice ale folclorului românesc. Valoarea nuvelei se datorează, în opinia scriitorului Mihail Sebastian, extraordinarei sale puteri de imaginație și de emoție, temei îndrăznețe, întrebărilor stranii pe care le ridică și mai ales fuziunii directe dintre fantastic și real. „Nu sunt două
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
coexistente (de obicei trei fundamentale: cerul, pamântul și subpământul, adică lumea divină, cea umană și cea demonică). Miturile transcedentale, consacrate de omul primitiv elucidării contradicțiilor existențiale aparente, pe care el nu le accepta decat ideal: (a) eroul arhetipal; (b) suprastructura demonologică; (c) destinul (ca lege în sine sau sistem de legi implacabile și întrepătrunse, supunandu-și întregul univers, până la detalii, omul, omenirea și chiar zeii); (d) universul dual (conceptul diviziunii lumii in principii antagonice, care completează în mod general întregul: lumină-intuneric
Mit () [Corola-website/Science/302762_a_304091]
-
montaj la figurile emaciate ale demonilor. Altceva decât trucurile clasice care constituie alfabetul de fiori și zbârlituri al genului devine interesant în ecuația terorii, povestea. Ori povestea pentru a se face interesantă aduce o picătură de exotism, frecventează noi zone demonologice. Fără pretenții, corect realizat, filmul lui Goyer se poate consuma între un hamburgher și o sticlă de coca-cola, de preferat spre seară.
Fiori fioroși și groază îngrozitoare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7506_a_8831]
-
fost reconsiderată 159. Imaginile asupra lumii și implicit asupra magiei au fost diferite și au o mare parte a acestora neacceptate. Atunci când prezentăm problema magică trebuie să realizăm o distincție clară între două componente ale acesteia: magia naturală și cea demonologică. Magia naturală încearcă să identifice esența naturii, cauzalitățile care o domină.160. Putem considera acest gen de magie ca fiind modalitatea sa de a prezenta lumea premergătoare științei moderne. Totuși diferența fundamentală este că lumea este prezentată holistic, surprinsă în
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
cosmologice și metafizice. În acest context, Giordano Bruno ca simbol al celor două concepții nu a putut fi acceptat și a fost condamnat și ars pe rug în baza concepției sale cosmologice. Dincolo de magia naturală s-a dezvoltat și cea demonologică care a fost mult mai greu acceptată de către mediul oficial al bisericii sau a universităților. Ea a avut o mult mai amplă extindere la nivelul populației simple, atât datorită existenței unor similitudini de imagine între tradiția populară și cea a
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
a fost mult mai greu acceptată de către mediul oficial al bisericii sau a universităților. Ea a avut o mult mai amplă extindere la nivelul populației simple, atât datorită existenței unor similitudini de imagine între tradiția populară și cea a magiei demonologice. Aceasta pornește de la ideea animistă identificând în cadrul acesteia entități existențiale, care o susține în devenirea sa. Cunoașterea și stăpânirea, atât cât îi este omului cu putință, a acestora devine scopul magiei demonologice. Dar chiar și această formă de magie a
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
imagine între tradiția populară și cea a magiei demonologice. Aceasta pornește de la ideea animistă identificând în cadrul acesteia entități existențiale, care o susține în devenirea sa. Cunoașterea și stăpânirea, atât cât îi este omului cu putință, a acestora devine scopul magiei demonologice. Dar chiar și această formă de magie a fost clasificată în pozitivă și negativă (albă, neagră). Linia dintre cele două este destul de firavă, iar interpretarea este oferită de cei ce au judecat în acea perioadă acțiunile: Biserica Catolică și Inchiziția
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
personalitatea de care este legat sau confundându-se de-a binelea cu ea2. Plutarh despre daimoni: referințe din Vieți și din Moraliatc "Plutarh despre daimoni \: referințe din Vieți și din Moralia" Cu excepția acestor remarce presărate În scrierile sale, găsim idei „demonologice” mai consistente În Viața lui Dion, unde Plutarh Își pune pentru prima dată Întrebări În legătură cu existența reală a daimonilor răi, care ar fi confirmată de mărturia „unor oameni serioși, a unor filosofi”, ca Brutus și Dion: fiecăruia dintre cei doi
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
de către Lamprias (422 d-e) „barbarului inspirat” (al cărui discurs Îl relatează doar Cleombrotos) care ar fi găsit teoria despre pluralitatea lumilor În scrierile pitagoricianului Petron din Himera. Așa cum observă R.M. Jones 1 și, mai recent, D. Babut 2, expunerea demonologică nu este criticată de ceilalți participanți la dialog, cu excepția tânărului Heracleon (418 e-d), care este repede redus la tăcere. Nicăieri nu găsim o respingere a demonologiei, ba, dimpotrivă, ea primește aprobarea mai mult sau mai puțin „declarată” a interlocutorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
un daimon, a cărui crimă a fost pedepsită prin izgonirea Într-o altă lume; istoria este comparabilă cu cea a lui Typhon și a Giganților, „cu luptele Între daimoni”, urmate de fuga Învinșilor și de pedepsirea vinovaților (421 c). Alegoria demonologică se impune În cazul lui Apollo pentru a se evita ridicolul ce-ar copleși tradiția dacă faptele ar fi puse pe seama zeului Însuși. Atingem aici un punct „fierbinte” pentru Plutarh, care, pe de o parte, e obligat de propriile sale
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
daimon. Daimonul aparține lunii, nous-ul aparține soarelui. Reflecțiile lui Plutarh din De Pythiae... asupra naturii mixte a Pythiei - pe care o compara cu luna -, asupra modalitaților de transmitere a mesajului oracular prin intermediul său, nu sunt străine de concepțiile sale demonologice. Discursul lui Cleombrotos nu constă, așadar, Într-o simplă enumerare „de idei ale secolului”, de care Plutarh se distanțează cu abilitate. El trebuie mai degrabă acceptat ca atare și Înțeles, ca și celelalte expuneri demonologice din Moralia sau din Vieți
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
sunt străine de concepțiile sale demonologice. Discursul lui Cleombrotos nu constă, așadar, Într-o simplă enumerare „de idei ale secolului”, de care Plutarh se distanțează cu abilitate. El trebuie mai degrabă acceptat ca atare și Înțeles, ca și celelalte expuneri demonologice din Moralia sau din Vieți..., În lumina dualismului plutarhian 2 potrivit căruia aceste „ființe mixte” se pot „Înscrie În ordinea generală a unui univers Împărțit Între două puteri, păstrând neatinsă transcendența celei divine și servind totodată drept «punct de legătură
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
acțiune, aventura politică fiind unul dintre cele mai importante exemple, mintea umană se pierde deseori din cauza unuia dintre cele patru fenomene mentale uzuale: rămășițele unor cândva adecvate moduri de gândire și acțiune, acum depășite de o nouă realitate socială; interpretarea demonologică a realității, care suprapune o realitate fictivă - populată mai degrabă de persoane rele decât de probleme aparent imposibil de soluționat - peste cea reală; refuzul de a conștientiza o situație amenințătoare, negată prin verbalizare iluzorie; sau dependența față de infinita maleabilitate a
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
grupuri drept sursă a răului, pare că am înțeles nodul cauzal care a condus de la persoane la problemele sociale; această înțelegere aparentă sugerează soluția aparentă: elimină indivizii „responsabili” și ai rezolvat problema. Superstiția încă domină relațiile noastre în interiorul societății. Modelul demonologic de gândire și acțiune a fost acum transferat în alte câmpuri ale acțiunii umane, închise tipului de investigație rațională care a gonit superstiția din relațiile noastre cu natura. După cum spunea William Graham Sumner, „nivelul superstiției nu s-a schimbat mult
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
La fel și teoria și aplicarea contrainsurecției, inclusiv asasinatele în masă comise în cadrul programului Phoenix din Vietnam și asasinarea sau tentativele de asasinat îndreptate împotriva decidenților individuali. Semne ale unei abordări similare au fost evidente, mai recent, în America Centrală. Abordarea demonologică a politicii externe întărește o altă tendință patologică, refuzul de a recunoaște și înfrunta o realitate amenințătoare. Ea ne-a mutat preocupările și atenția către adepții comunismului - indivizi din țară și din străinătate, mișcări politice, guverne străine -, deviindu-le de la
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
mutat preocupările și atenția către adepții comunismului - indivizi din țară și din străinătate, mișcări politice, guverne străine -, deviindu-le de la amenințarea reală: puterea statelor, comuniste sau nu. McCarthysmul nu numai că a oferit cel mai atotcuprinzător exemplu american al abordării demonologice, dar a fost și unul dintre exemplele extreme ale acestui tip de eroare de judecată: a plasat în general iluzoria amenințare a subversiunii interne în locul amenințării reale a puterii rusești. În cele din urmă, este parte integrantă din respectivul model
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
să se îndrepte către Occident. Către un Occident al cărui centru sunt Statele Unite, entitatea dinspre care radiază, de la 1947 încoace, energia demonică a dezunirii, urii și spionajului. Montajul dramatic al lui Baranga răstoarnă polaritatea mitului și apare ca o operă demonologică, ca atâtea ale epocii. Statele Unite sunt o cetate a rapacității, bigotismului și suspiciunii. Șarjată și butaforică, umanitatea americană a lui Aurel Baranga anticipează colonia de spioni și sabotori capitaliști din filmele polițiste ale anilor 1970. Prezența tentaculară din Cântecul libertății
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
inițiale, a momentelor insolite, a războaielor cerești, a reînnoirii uneltelor, a condiției umane și a evenimentelor cosmice); mitul fenomenologic (cosmogonia, antropogonia, elementele, escatologia, regnurile fabuloase, cadrul astral); mitul cosmografic (teogonia, panteonul, lumile coexistente); mitul transcendental (eroul arhetipal, formele de cultură demonologică, destinul, timpul).129 Mitul mai deține și o funcție etologică, spune autorul, de "control al instinctelor".130 În orice caz, "a stăruit prea multă vreme eroarea definirii mitului ca pură invenție. E regretabil că această eroare a avut totuși, în
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
său - răutatea, viclenia, diversiunea, disimularea, infatuarea - ca și multe dintre metodele sale de „convingere” - abilitate sau forță - apar deja in nuce la „îngerii cei răi” de la Iustin. Irineu îi preia și îi transpune la scară umană, tot într‑un context demonologic, așa cum vom vedea în capitolul următor. Sinteza și concluzia capitolului Peerbolte a sintetizat foarte bine datele acestei perioade pe care tocmai am trecut‑o în revistă și care constituie preludiul propriei noastre cercetări. El remarcă în toată această perioadă șapte
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
semnificativă digresiune în legătură cu activitatea diavolului după întrupare și Judecata de Apoi. Figura Anticristului dobândește o dimensiune explicit teologică, proprie episcopului Lyonului. Altfel spus, acesta ne furnizează cheia înțelegerii prezenței acestui motiv în cartea a V‑a a tratatului său. Referatul demonologic debutează cu un citat din Matei (25,41): „Atunci [Isus] va zice celor din stânga: «Duceți‑vă de la Mine, blestemaților, în focul veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui»”. În concepția lui Irineu, există două mari etape ale acțiunii diavolului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cât mai mare de credincioși. După întâia venire a Mântuitorului, el îndrăznește să rostească blasfemii împotriva Creatorului său, făcând din eretici instrumentele sale. Iustin, pe care Irineu susține că îl urmează (26, 2), este cel dintâi care propune o teorie demonologică, pentru a explica proliferarea ereziilor și intensificarea persecuțiilor după întrupare. Din păcate, nici un text al lui Iustin referitor la dezlănțuirea furiei diavolului post incarnationem Christi nu a ajuns până la noi. Trebuie deci să presupunem că această teorie a fost dezvoltată
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ani înțelepciunea o încerc,/ Îmi port de nas discipolii/ De-a curmezișul sau în cerc./ Și văd că nu putem să știm nimic” (trad. L. Blaga). După acest monolog, registrul lecturilor lui Faust se schimbă radical și o întreagă literatură demonologică dă buzna prin referiri directe sau conotative în subsolurile poemei. Lecturile nu se ridică însă mai sus de manualele populare de invocare a duhurilor sau de fabricare a poțiunilor magice, în genul Daemonolatriei (1598) sau al așa-numitului „testament al
În biblioteca lui Faust by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/2679_a_4004]
-
intitulate Mihail Bulgakov și secretul lui Koroviev și Romanul maestrului și romanul despre maestru. Impresionanta bancă de date, adunată de Ion Vartic de-a lungul anilor din diverse surse, în special franceze și italienești, dar și folclorice, biblice, etimologice, ezoterice, demonologice, oferă și surprize, prin caracterul inedit al unor "piese". Aflăm, astfel, că bis (v. imobilul 302 bis) înseamnă în ucraineană diavol, că miercurea (ziua ofensivei diavolești asupra Moscovei) reprezintă în folclorul religios răsăritean ziua căderii îngerilor răzvrătiți și ziua tradițională
O interpretare figurală by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Imaginative/11909_a_13234]