115 matches
-
carte rămasă de referință pe acest subiect este cea a psihologului american Philip Zimbardo. El zice așa: oamenii concep răul ca pe un atribut esențializat, propriu unei persoane: „X este un om rău.“ Se mai numește în psihologie și „atribuire dispozițională“ și este una din greșelile de gândire comune ale oamenilor, atunci când judecă pe altcineva (când ne judecăm pe noi înșine pentru vreo boroboață, de obicei dăm vina pe circumstanțe; se numește „self serving bias“: „Nu eu sunt de vină, cutare
„În primul rând să nu faci rău!” Despre degenerarea morală a medicilor care dictează „cine merită” să trăiască și cine să moară by https://republica.ro/zin-primul-rand-sa-nu-faci-rau-despre-degenerarea-morala-a-medicilor-care-dicteaza-zcine-merita-sa-traiasca [Corola-blog/BlogPost/339026_a_340355]
-
expresioniștilor de a străbate până la stratul neștiut de adânc al lucrurilor, aflat întotdeauna sub cel vizibil; scotocirea (...) sub scoarța lucrurilor și mai apoi a întâmplărilor”. În „Ieudul fără ieșire” se schițează un univers poetic, eul liric se poziționează tematic și dispozițional (euforic sau disforic). Se alege o atitudine lirică fundamentală. El se situează în lumină sau întuneric, mizând pe emoții și sentimente neutre, pozitive sau negative. Poezia se împroprietărește cu teritorii și își balizează vecinătăți între stelele fixe. Mai întotdeauna, prima
IOAN ES. POP: Eul poetic şi fiinţa minimă, de Ştefan Vlăduţescu by http://revistaderecenzii.ro/ioan-es-pop-eul-poetic-si-fiinta-minima-de-stefan-vladutescu-cv/ [Corola-blog/BlogPost/339649_a_340978]
-
expresioniștilor de a străbate până la stratul neștiut de adânc al lucrurilor, aflat întotdeauna sub cel vizibil; scotocirea (...) sub scoarța lucrurilor și mai apoi a întâmplărilor”. În „Ieudul fără ieșire” se schițează un univers poetic, eul liric se poziționează tematic și dispozițional (euforic sau disforic). Se alege o atitudine lirică fundamentală. El se situează în lumină sau întuneric, mizând pe emoții și sentimente neutre, pozitive sau negative. Poezia se împroprietărește cu teritorii și își balizează vecinătăți între stelele fixe. Mai întotdeauna, prima
IOAN ES. POP: Fiinţa minimă şi implozia lirică, de Ştefan Vlăduţescu by http://revistaderecenzii.ro/ioan-es-pop-fiinta-minima-si-implozia-lirica-de-stefan-vladutescu-cv-2/ [Corola-blog/BlogPost/339531_a_340860]
-
Putere" Puterea, remarca Bertrand Russell Încă de la sfârșitul anilor ’30, nu se limitează la exercitarea ei: „producere de efecte căutate”, ea desemnează ă În funcție de intențiile sau de așteptările comune ă „o capacitate de transformare inerentă acțiunii umane”, În același timp „dispozițională” (adică Înscriindu-se În durată) și „relațională” (analizele legate de substanțe, atribute și jocuri nule cedând În acest caz locul unor raționamente În termeni de câmpuri, procese și relativitate). ν Se cuvine, În acest sens, să privilegiem o abordare multidimensională
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
actualitate aceste studii au căpătat mai multă concretețe, stând la baza realizării unor foartecunoscute teste de personalitate (vezi testul elaborat de către psihologul Max Luscher, în care, pe baza ordinii în care sunt alese anumite culori se evidențiază o anumită stare dispozițională). Preluând aceste cercetări, s-a constatat că, în genere: - culoarea gri este simbolul neutralității, nefiind nici alb, nici negru (spre exemplu, nu exprimă nici o stare de tensiune, nici o stare de relaxare, fiind ceva și nimic din amândouă). Astfel, culoarea gri
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
să repertorieze proporția activităților efectuate în mod obișnuit în fiecare domeniu al vieții; • al cincilea exercițiu privește auto-atribuirile cauzale. El permite, pentru fiecare domeniu, să se repereze proporția activităților a căror realizare este pusă pe seama unor factori externi (hazardul...) sau dispoziționali (voință personală...). Procesându-se inventarul sistemului de activități, se ajunge la elaborarea unor indici care permit procesări statistice. Acești indici se raportează, bineînțeles, la dimensiunile modelului. Se poate găsi în anexa lucrării de față un exemplu de grilă cu instrucțiuni
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
și soții, amanți și exploatatori, prieteni și relații). Studierea calitativă a contextului urmărește În principal realizarea de tipologii: definirea structurii unităților utilizate; În funcție de frecvența producerii; cauzalitatea producerii lor (relația dintre cauzalitate și manifestări: cauze singulare, cumulative, cantitative; cauze situaționale și dispoziționale); procesele care constituie unitatea interpretativă (stagiu, pas, perioadă, fază; cicluri, spirale, secvențe); consecințele unității analitice. Momentul final este și el la fel de important. Analizarea și redactarea: CUM (introducere, prezentarea relațiilor și a intrării În context; probleme de adaptabilitate și descrierea propriilor
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
profesională, autorul procedează la realizarea unor delimitări de nuanță între satisfacția generală și satisfacția de ,,fațetă” pentru ca ulterior, pornind de la cercetările în domeniu, să identifice și să clasifice factorii care condiționează satisfacția. Sunt analizate, prin opoziție, abordarea ambientală și abordarea dispoziționala a satisfacției, din perspectiva susținătorilor celor două puncte de vedere, pentru că apoi, autorul să sublinieze utilitatea acestora pentru psihologia organizațional-managerială. Realizând o incursiune în literatura de specialitate dedicată acestei problematici, autorul sistematizează încercările de teroretizare a satisfacției în munca, prezentând
[Corola-publishinghouse/Science/2246_a_3571]
-
acesta neperformant, defectuos și corupt. Și care-l perpetuează. Excepțiile sunt rare. Iar dacă aceste componente ale realității sociale creează mediul nostru situațional, indivizii nu mai văd ieșiri din situație, percep totul ca o circumstanță fără soluție, ca o forță dispozițională fără ieșire. Dacă acesta e contextul nostru În care se nasc idei, proiecte, ideologii, atitudini, reprezentări sociale, legi și norme, atunci toate aceste producții sunt marcate cognitiv de mediul În care au fost create. O instituție În care normele nu
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
și privesc "natural" mediul social ca schimbător (de exemplu, dacă nu "le place" locul de muncă, îl schimbă cu mai multă ușurință decît individualiștii) (Triandis, Suh, 2002, p. 141). Lotul din Asia de Est face în mai mare măsură atribuiri dispoziționale decît lotul vestic. Choi, Nisbett și Smith (2000), precum și Nisbett și colaboratorii (2001) au constatat că asiaticii estici (colectiviști) manifestă o toleranță mai mare față de contradicții decît americanii (individualiști) și astfel sînt mai puțin surprinși decît aceștia de inconsistență. Autorii
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
a unor persoane nevinovate - ori folosirea autorității și puterii oferite de sistem pentru încurajarea sau acceptarea acestor practici” (p. 5). Apoi, autorul își exprimă poziția în problema determinării comportamentelor umane, spunând: „Psihologii sociali (ca și mine) tind să respingă concepția dispozițională [de centrare pe factorii interni, pe trăsăturile de personalitate - n.n.] când încearcă să înțeleagă cauzele comportamentelor neobișnuite” (p. 7). Aceasta nu înseamnă că distinsul profesor adoptă concepția contrară (situaționistă, care face din factorii de mediu cheia înțelegerii comportamentelor umane). Philip
[Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
Follin (1963) a observat existența tulburărilor de dispoziție chiar din momentul fazei prodromice a manifestării delirante. Pull (1981), în teza sa în care clasează în ordinea frecvenței simptoamele de pusee delirante acute non-reacționale, pune pe primul loc manifestările timice (stare dispozițională sau excitație prezente amândouă în 83% din cazuri), în timp ce „stările delirante” se observă în 61% din cazuri iar „halucinațiile” în 50% din cazuri. Am citat deja lucrarea lui Cahn (1991) care în mod sigur abordează mai întâi problema dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
cerințe care pun la încercare sau depășesc resursele sale” (Lazarus, 1991, în Perrewe, 1991, p. 5). Coping-ul trebuie înțeles tot ca un proces, pentru că relațiile cu mediul sunt în esență dinamice, deși există și patternuri. Manierele de coping pot fi dispoziționale sau episodice și se centrează pe problemă/situație sau trăire/emoție, prima fiind cea mai eficientă. Alte efecte în plan personal ale mobbing-ului includ anxietatea, iritabilitatea sau indiferența profundă, demotivarea, încălcarea deliberată a regulilor sau aderența exagerată la ele, performanța
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
de verificare empirică. 2. Consistența, atribut cardinal al personalității Ca urmare a sedimentărilor ocazionate de eforturile pozitiviste de cercetare empirică, în definirea personalității au început să apară citate tot mai frecvent elemente consensuale, precum: stabilitatea, persistența manifestării caracteristicilor individuale, structurilor dispoziționale (trăsăturilor), structurilor procesuale (variabile persoană) sau comportamentelor expresive; unicitatea organizării acestor elemente, conducând la apariția unor patternuri sau „amprente comportamentale” strict personale; generalitatea, tendința reiterării predilecte a anumitor patternuri comportamentale ca răspuns la contextele situaționale variate, subordonate însă acelorași clase
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
importanță în raport cu modurile alternative de conceptualizare a consistenței, propuse la nivelul celor trei mari modele de măsurare a personalității. În studiul realizat, autorii au plecat de la constatarea că, din perspectiva relațiilor sociale, consistența comportamentală cross-situațională asumată inițial de modelul clasic dispozițional nu poate fi verificată decât în foarte puține cazuri. Modelul dispozițional a favorizat o definire restrânsă, unilaterală a consistenței comportamentale, deși, așa cum spuneau Argyle și Little, realitatea socială este mult mai complexă, cunoașterea tuturor forțelor având largi implicații pentru cercetare
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
celor trei mari modele de măsurare a personalității. În studiul realizat, autorii au plecat de la constatarea că, din perspectiva relațiilor sociale, consistența comportamentală cross-situațională asumată inițial de modelul clasic dispozițional nu poate fi verificată decât în foarte puține cazuri. Modelul dispozițional a favorizat o definire restrânsă, unilaterală a consistenței comportamentale, deși, așa cum spuneau Argyle și Little, realitatea socială este mult mai complexă, cunoașterea tuturor forțelor având largi implicații pentru cercetare. Aceștia au ilustrat mai multe moduri alternative de conceptualizare a personalității
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
pot fi puse în corespondență cu anumite teorii. Tipul A se caracterizează prin asumarea unei consistențe comportamentale absolute, atribuite exclusiv persoanei. Indiferent de situație, conduita acesteia se asumă că rămâne invariantă. Aceasta este o poziție extremă tipică pentru modelul clasic dispozițional. Tipul B reprezintă o concepție tipică modelului situaționist. Fiecare situație alternativă (stimul) se asumă că antrenează aceeași cantitate de variabilitate din partea oricărui subiect. Ca atare, consistența comportamentului individual de această dată este determinată exclusiv de situație și absolut deloc de către
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
fiind determinat exclusiv de caracteristicile situaționale, dar care în mod eronat au fost omise, constituind ceea ce s-a intitulat „eroarea fundamentală de atribuire” (Ross, 1977). Cu toate acestea, la o analiză mai profundă, condusă conform modelului interacționist dinamic și celui dispozițional condițional, au apărut o serie de critici care atrag atenția asupra riscurilor privind performarea „mecanică” a unor indici de consistență, înțeleși conform accepțiunii de stabilitate temporală. Chiar definiția consistenței ca invariabilitate comportamentală exprimată la anumite intervale de retestare devine discutabilă
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
înșiși de-a lungul timpului, extrăgând pur și simplu două sau mai multe momente de comparație, s-ar putea să obținem coeficienți de stabilitate extrem de viciați. Tocmai de aceea, analiza de trend comportamental individual a devenit una dintre cheile modelului dispozițional condițional care arată că, deși există stabilitate în conduită, ea se manifestă contextualizat. De aceea, trăsătura stabilității nu poate să diferențieze indivizii la modul absolut, ci doar dispozițional-contextual. Nu trebuie introdusă o nouă trăsătură - cea a stabilității personalității -, ci doar
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
consistență Nivelul de comparație Postulat de Consistența absolută intraindividual modelul trăsăturilor Consistența relativă interindividual modelul trăsăturilor Coerența intraindividual modelul interacționist Specificitatea (lipsa consistenței) interindividual modelul situaționist Accepțiunea de consistență absolută a fost propusă de susținătorii modelului trăsăturilor (în speță, viziunea dispozițională), care considerau că trăsăturile sunt (pre)dispoziții cauzale ale comportamentului, conducând prin natura lor la apariția unor patternuri invariante care se manifestă indiferent de situație. Astfel, se asuma că o persoană extravertită, altruistă, onestă etc. se va manifesta consistent cross-situațional
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
aspru criticată, întrucât a constituit, dintr-un anumit punct de vedere, o reeditare în domeniul personalității a unor erori - de reducționism explicativ în abstracție de contextul situațional - manifestate la începuturile psihologiei generale. Ca variantă ușor cosmetizată, aceiași susținători ai modelului dispozițional au propus o altă accepțiune, și anume cea de consistență relativă. De această dată, reprezentanții viziunii sumative (Buss & Craik, 1981; 1983) și-au îndreptat atenția în analizele lor asupra nivelului interindividual de manifestare a trăsăturilor. S-a considerat astfel că
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
Așa cum se observă, deși accepțiunea consistenței relative ia în considerare variația comportamentală ca expresie a flexibilizării sub presiunile circumstanțiale, totuși ordinea rangului persoanelor (în raport cu o trăsătură de interes) rămâne invariabilă. Și această accepțiune rămâne tributară postulatelor teoretice specifice modelului clasic dispozițional, care minimalizează rolul situației în determinarea conduitelor personalității. Sub aspect metodologic, accepțiunea relativă asupra consistenței suferă de aceleași erori citate în cazul consistenței absolute. Ca strategie de demonstrare a consistenței au fost propuse demersuri diferențiale interindividuale, nivelul de analiză fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
comportării diferențiale, inegale, față de aceleași solicitări situaționale, criteriul ordinii de rang ca index de consistență cross-situațională este anulat. O altă accepțiune dată consistenței a fost aceea de coerență. Întrucât accepțiunile anterioare (de consistență absolută și consistență relativă, promovate de modelul dispozițional) s-au dovedit limitate atât sub aspectul conceptualizării, cât și al măsurării consistenței cross-situaționale, o variantă alternativă de conceptualizare a fost oferită, inițial, de modelul interacționist. Interacționismul a atras atenția asupra necesității de a lua în calcul atât variabilele de
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
chiar o formă mixtă de coerență care să surprindă concomitent patternuri statice și dinamice ale caracteristicilor de personalitate; adică acele „patternuri de schimbare care rămân consistente” (Larsen, 1989, p. 180). Această idee a fost pe deplin valorificată de reprezentanții modelului dispozițional condițional atât sub aspect practic (Wright & Mischel, 1987; Shoda, Mischel & Wright, 1994), cât și teoretic-conceptual (Mischel & Shoda, 1995). Totuși, chiar dacă această accepțiune, la nivel teoretic, evidențiază importanța semnificațiilor subiective în explicarea regularităților comportamentale, propunând în esență demararea unui demers interacționist
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
permite să înțelegem că reziliența acestui paradox a fost prilejuită pe de o parte de tendința de creditare exclusivistă a unor modele teoretice referențiale conflictuale. Astfel, în demersurile descriptiv-explicative s-a ajuns la două poziții extreme, reprezentate de modelul clasic dispozițional (acesta accentuând în mod exclusiv rolul trăsăturilor ca variabile latente ale personalității în determinarea consistenței comportamentale) și modelul situaționist (acesta creditând în mod exclusiv rolul factorilor externi, situaționali în determinarea comportamentului). Pe de altă parte, nespecificarea exactă, în cadrul acestor dispute
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]