38 matches
-
Mitpa, unde aducea sacrificii și judeca pricinile ce se iveau in sânul poporului (I Sam. cap. 7). Tot astfel proceda și în Rama, unde își avea domiciliul. Abia în timpul lui David cultul a dobândit o nouă dimensiune și anume cea doxologică. Acest rege priceput în cântatul la harfă (vezi I Sam. 16, 18-23; 18, 10; Amos 6, 5) și dăruit cu harul poeziei a introdus cântarea Psalmilor la Cortul Sfânt. Iată o informație clară în această privință: "Astfel au adus chivotul
CATEVA REFERINTE DESPRE CARTEA PSALMILOR IN SPIRITUALITATEA ORTODOXA de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 84 din 25 martie 2011 by http://confluente.ro/Cateva_referinte_despre_cartea_psalmilor_in_spiritualitatea_ortodoxa.html [Corola-blog/BlogPost/350503_a_351832]
-
Tale. Pentru aceasta Te-a binecuvântat Dumnezeu, în veac. Încinge-Te cu sabia Ta peste coapsa Ta, Puternice! Cu frumusețea Ta și cu strălucirea Ta” (Ps. 44, 3-5). De asemenea, în Cântarea cântărilor, mireasa - prefigurare a Bisericii, preamărește în termeni doxologici frumusețea mistică a Mirelui Hristos: „Gura Lui este negrăit de dulce și totul în El este fermecător. Iată cum este al meu iubit, fiice ale Ierusalimului, iată cum este al meu Mire” (C. Cânt. 5, 16). Frumusețea Mântuitorului fiind chipul
DESPRE FRUMUSEŢEA LUI DUMNEZEU ÎN RAPORT CU FRUMUSEŢEA NOASTRĂ de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 85 din 26 martie 2011 by http://confluente.ro/Despre_frumusetea_lui_dumnezeu_in_raport_cu_frumusetea_noastra.html [Corola-blog/BlogPost/350507_a_351836]
-
de bună voie pentru oile Sale cuvântătoare Frumusețea și slava dumnezeiască a lui Hristos au fost proorocite în Vechiul Testament, cum ar fi în Psalmul 44, mesianic prin excelență:De asemenea, în Cântarea cântărilor, mireasa - prefigurare a Bisericii, preamărește în termeni doxologici frumusețea mistică a Mirelui Hristos:Frumusețea Mântuitorului fiind chipul deoființial al Frumuseții pure și supreme a Tatălui, ea devine orbitoare atunci când Își arată strălucirea Dumnezeirii Sale, așa cum s-a arătat celor trei ucenici la Schimbarea la Față din Muntele Taborului: „Urcându-Se
DESPRE FRUMUSEŢEA LUI DUMNEZEU ÎN RAPORT CU FRUMUSEŢEA NOASTRĂ de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 85 din 26 martie 2011 by http://confluente.ro/Despre_frumusetea_lui_dumnezeu_in_raport_cu_frumusetea_noastra.html [Corola-blog/BlogPost/350507_a_351836]
-
Prin căderea din starea sa primordială, o dată cu întunecarea Chipului lui Dumnezeu în el, și puterea creatoare a omului a scăzut și s-a pervertit spre o creație preponderent materială, pe când sensul creației umane trebuia să fie unul duhovnicesc, cu destinație doxologică. [94] „Biserica lui Hristos nu este un organism modelator-etic, ci trupul mântuirii, comuniunea îndumnezeirii” Prin întruparea Sa Domnul Hristos restaurează chipul lui Dumnezeu din om, redându-i totodată puterea de-a înfăptui, și reactualizând sensul liturgic al creației umane. Sfântul
DESPRE FRUMUSEŢEA LUI DUMNEZEU ÎN RAPORT CU FRUMUSEŢEA NOASTRĂ de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 85 din 26 martie 2011 by http://confluente.ro/Despre_frumusetea_lui_dumnezeu_in_raport_cu_frumusetea_noastra.html [Corola-blog/BlogPost/350507_a_351836]
-
Prin căderea din starea sa primordială, o dată cu întunecarea Chipului lui Dumnezeu în el, și puterea creatoare a omului a scăzut și s-a pervertit spre o creație preponderent materială, pe când sensul creației umane trebuia să fie unul duhovnicesc, cu destinație doxologică. Prin întruparea Sa Domnul nostru Iisus Hristos restaurează chipul lui Dumnezeu din om, redându-i totodată puterea de-a înfăptui, și reactualizând sensul liturgic al creației umane. Sfântul Grigorie de Nazianz scria că “Slava Ta, o Hristoase, este omul pe
DESPRE LUME IN VIZUNE FILOCALICA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 by http://confluente.ro/Despre_lume_in_vizune_filocalica_.html [Corola-blog/BlogPost/366929_a_368258]
-
împliniri pe larg descrise anual în raportul meu de activitate precum și altele nementioanate acum, toate reprezintă firul roșu al existenței noastre că minunată familie creștină și română, în New York, pe parcursul acestei frumoase perioade de 21 de ani. În aceste momente doxologice, gândul meu se îndreaptă în primul rând către Dumnezeu pentru a-I aduce adâncă mulțumire pentru toate darurile revărsate din belșug peste mine că persoana și că preot și peste noi toti că parohie și comunitate drept măritoare; cu aceeași
Prezentarea activitătilor religios-culturale de la Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă şi Capela “Sf. Apostoli Petru şi Pavel” pe anii 2013 – 2014 by http://uzp.org.ro/prezentarea-activitatilor-religios-culturale-de-la-institutul-roman-de-teologie-si-spiritualitate-ortodoxa-si-capela-sf-apostoli-petru-si-pavel-pe-anii-2013-2014/ [Corola-blog/BlogPost/92407_a_93699]
-
despre Duhul Sfânt, spunând că nu se poate sătura vorbind despre un subiect ca acesta. Sfântul Vasile cel Mare alcătuiește un adevărat tratat despre teologia Duhului Sfânt pe baza textelor scripturistice, iar Sfântul Simeon Noul Teolog recurge la o terminologie doxologică și poetică proprie, vorbind despre simțirea prezenței Duhului Sfânt în viața creștinului.Vom limita această expunere la câteva aspecte principale ale învățăturii despre Duhul Sfânt în tradiția ortodoxă: Mai întâi, prezența și lucrarea Duhului Sfânt sunt situate în cadrul unei soteriologii
DESPRE SFANTUL DUH IN BISERICA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 by http://confluente.ro/Despre_sfantul_duh_in_biserica_.html [Corola-blog/BlogPost/366878_a_368207]
-
sacră, nu se spune însă nimic despre principiile și învățăturile dogmatice, liturgice, categehetice, scripturistice, pastorale și spirituale, care susțin, conturează și direcționează creațiile discutate. Nu se remarcă și nu se subliniază faptul că arta sacră are conținut, mesaj și caracter doxologic, simbolic și, mai ales, apologetic - misionar. Nu se reține faptul că ea este destinată să ofere un cadru adecvat pentru slujirea liturgică, sacramentală și euharistică. Nu se spune că fără referințe și referiri exacte, precise și numeroase la învățăturile dogmatice
PROF. UNIV. DR. MIHAIL DIACONESCU – LAINICI – CAPODOPERĂ A ARTEI ROMÂNEŞTI ŞI EUROPENE, EDITURA „EVANGHELISMOS”, BUCUREŞTI, 2011 ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 648 din 09 octombrie 2012 by http://confluente.ro/Semnal_editorial_si_publicistic_prof_stelian_gombos_1349770143.html [Corola-blog/BlogPost/359870_a_361199]
-
împărăție . 7. Despre consumarea sacramentală, euharistică a Cuvântului Cântarea trisaghionului, după cum o arată rugăciunea corespunzătoare, unește îngerii și oamenii în slăvirea lui Dumnezeu descoperindu-ne sfințenia lui Dumnezeu și pregătindu-ne pentru primirea Cuvântului Lui. Lecturile scripturistice plasate în contextul doxologic al trisaghionului arată „modul în care Cuvântul lui Dumnezeu ajunge în biserică venind nu pur și simplu din trecut, ca o carte sau un canon fixat ci, mai ales, din realitatea eshatologică a împărăției”. Părinții Bisericii (Clement Alexandrinul, Origen, Sfântul
DESPRE IMPORTANTA SFINTEI LITURGHII... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 by http://confluente.ro/Despre_importanta_sfintei_liturghii_.html [Corola-blog/BlogPost/366930_a_368259]
-
de Aur și Vasile cel Mare. Având structura unei cuvântări, a unei istorisiri publice despre slava lui Dumnezeu și opera Lui, anaforaua este, mai ales în cazul Sfântului Vasile cel Mare, o adevărată sinteză a teologiei ortodoxe exprimată în formă doxologică. Ea are o structură trinitară, în cinstea Sfintei Treimi, putând identifica în cadrul ei trei părți în care se face referire specială la lucrarea fiecărei Persoane treimice urmate de rugăciunea de mijlocire generală a Bisericii. 8. Despre Anaforaua liturgică - rugăciunea centrală
DESPRE IMPORTANTA SFINTEI LITURGHII... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 by http://confluente.ro/Despre_importanta_sfintei_liturghii_.html [Corola-blog/BlogPost/366930_a_368259]
-
nu face altceva decât să anticipeze parousia Domnului. Teologic înțeleasă, Sfânta Liturghie este spațiul de manifestare al preoției lui Hristos, Cel care - în Duhul Sfânt - a dăruit slujitorilor Săi darul cunoașterii Dumnezeului celui adevărat: Tatăl. Sintaxa trinitară a acestui itinerar doxologic este sistematic reliefată de comentariile lui Andre Scrima, în această carte. Revelația are, într-un dublu sens, o natură dialogică. Convorbirea dintre Creator și creatură descoperă pe parcurs marile taine pogorâte din sfatul Treimii în istoria mântuirii, liturghia fiind capabilă
PARINTELE ANDRE SCRIMA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 210 din 29 iulie 2011 by http://confluente.ro/Recenzie_parintele_andre_scrima_.html [Corola-blog/BlogPost/367335_a_368664]
-
sfera opinabilului, accentua, iarăși, dubla dimensiune dialogică și sociologică a discursului, în genere, precum și cele două forme de "punere în discurs": nararea și argumentarea. De asemenea, același autor integrează polemica, alături de satiră și pamflet, în marea familie a discursurilor entimematice, doxologice și agonale. Astfel, imixtiunea polemicii în discursul literar evidențiază, tot sub aspect evolutiv, existența sa ca formă generică sau categorie retorică, numai că, în intervale istorice diferite (Antichitate, Ev Mediu, Renaștere, modernitate), cele două ipostaze ale polemicii au fost diferit
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
al anumitor forme literare, autorul se referă în special la epigrama polemică) intră mai degrabă sub incidența istoriei sau a sociologiei literare decât a literaturii, funcția sa devenind prioritar mediatică. Autorul relevă, astfel, în acord cu Marc Angenot, prevalența laturii doxologice în discursul polemic. Apariția și evoluția presei periodice reprezintă momentul propice al autonomizării polemicii în primul rând ca discurs social plurivalent, rezultat al întâlnirii scriitorului (homo aesteticus) cu homo politicus în postura gazetarului lider de opinie autorizat, personaj atât de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
referă la eroarea de raționare, ci la eroarea de argumentare. Distincția în sine este irelevantă în ceea ce privește discursul polemic literar, pentru că aici parametrii de evaluare au în vedere depășirea dilemei adevărat fals sau corect-eronat în direcția unei probabilități impuse de caracterul doxologic. Observăm așadar că, dacă în argumentarea cotidiană sau în discursul științific sofismele sunt indezirabile și repudiate prin sintagma "argumentare periferică", în polemica literară ele joacă un rol central. Prin urmare, sofisme ale unui raționament incorect sau tendențios (exemplu falsa analogie
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
O dată cu acesta din urmă "intră în rol pamfletarul-poet, care, recurgând la o falsă narațiune, transformă vulgaritatea nudă a faptului cotidian într-o poezie a evenimentului punctat imagistic"221. De aici, finalitățile distincte ale unui tip, în esență, comun de discurs (doxologic și agonal): primul caută să obțină adeziunea cititorului (în rol de jurat = instanță critică evaluativă) printr-o desfășurare amplă, logic articulată, susținută prin argumente de autoritate ad rem, ad locum, ad verecundiam, iar cel de-al doilea, eliberat de chingile
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
trei tropare scurte de către Simion Stîlpnicul, în urma cutremurului din 577; mai este cunoscut și cel intitulat Unul-născut, compus de împăratul Iustinian I (527-565) în 536, care e o parafrază în versuri a simbolului Crezului constantinopolitan la care se adaugă formule doxologice și o rugăciune pentru mîntuire. în cursul secolului al IV-lea sînt înlocuite aproape toate imnurile mai vechi și se dezvoltă o bogată producție nouă, influențată, așa cum reiese din studiile mai recente, de producția de imnuri din creștinismul siriac, scrise
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Hristos e recunoscut ca Domn și ca Fiu al lui Dumnezeu. Cea de‑a doua parte este rugăciunea propriu‑zisă : «miluiește‑mă pe mine păcătosulă. A doua parte trebuie rostită diferit față de prima. Prima parte trebuie rostită rar, În stil doxologic, iar ce‑a de‑a doua parte o spunem ca pe un plâns. Cuvintele «miluiește‑mă pe mine păcătosulă trebuie rostite cu inten‑ sitate, implorându‑L pe Dumnezeu, pentru ca El să ne poată trimite lacrimi. Dacă ne curg lacrimi din
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
trei tropare scurte de către Simion Stâlpnicul, în urma cutremurului din 577; mai este cunoscut totodată cel intitulat Unul-Născut, compus de împăratul Justinian I (527-565) în 536, care e o parafrază în versuri a simbolului Crezului constantinopolitan la care se adaugă formule doxologice și o rugăciune pentru mântuire. În cursul secolului al patrulea sunt înlocuite aproape toate imnurile foarte vechi și, în același timp, se dezvoltă o bogată producție nouă, influențată, așa cum reiese din studiile cele mai recente, de producția de imnuri din
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cheie tipologică. Toate întâmplările din viața lui Iisus converg, acum, către evenimentul pascal prin care noul Adam a biruit moartea, putând fi mărturisit, fără tăgadă, ca „Domn și Dumnezeu”. Recunoașterea retrospectivă a profețiilor scripturistice conduce teologia creștină în exercițiul liturgic, doxologic și euharistic al recunoștinței. Ca analogie pentru acest extraordinar efect hermeneutic ne putem gândi la felul în care învățăcelul aflat în uimire curată la picioarele maestrului își interpretează cursul întregii sale vieți - fără să despartă eșecurile de succese - ca pregătire
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pătimit acest martiriu public, au ales - precum marele Antonie, părintele pustiei - „martirul conștiinței”3. Asceții Bisericii au putut spune, împreună cu Sfântul Pavel, „mor în fiecare zi!” (1Cor. 15,31). În interpretarea Sfântului Maxim Mărturisitorul, martiriul conștiinței are o profundă dimensiune doxologică: „Slăvește pe Dumnezeu în sine nu cel ce-L laudă pe Dumnezeu în cuvinte, ci cel ce rabdă, de dragul lui Dumnezeu, pentru virtute, pătimiri, dureri, osteneli”1. Funcționând după această logică a mărturisirii totale, cuprinzând „atâta nor de mărturii” (Evr
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mai mult decât un simplu text, documentând istoria religioasă sau culturală a unui popor. Integrarea Scripturii și a Crezului în Liturghia Bisericii confirmă natura mai degrabă sacramentală a acestor doi mari piloni ai Revelației. Fiind absorbite și transformate de orientarea doxologică a cultului, nici Scripturile, nici Crezul nu pot rămâne niște texte colbăite, așteptând pe rafturile bibliotecilor ca un interpret deștept să le descopere noima. Rostirea Crezului plasează Numele lui Hristos - „mai presus de orice nume” (Flp. 2,9) - în cazul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
rând un mod de a fi, un etos și o viziune. Prin urmare, limbajul teologic al acestei Ortodoxii nu poate fi decât „o melodie”1. Nimeni nu își poate face adevărata educația teologică fiind rupt de tradiția pneumatică, liturgică și doxologică a Bisericii care ne in-formează ochiul minții în exercițiul martiric al confesiunii lui Hristos. Văduvit de lărgimea unei asemenea panorame, militantul de serviciu se împovărează, pe sine și pe alții, cu toate armele duhurilor răutății, burdușindu-și ranița cu rechizitorii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
lăuntrică (în ceea ce Henry numește corpul subiectiv, invizibil sau transcendental) a nașterii noastre în Dumnezeu și începutul oricărei comuniuni posibile. Această comuniune întru Viață (numele ioaneic al lui Dumnezeu) este invizibilă, chiar atunci când se slujește de materialitatea vizibilă a cuvintelor doxologice și a gesturilor agapice, la fel ca de Euharistie. Asceza suprimă chinul steril al angoasei prin invocarea unui termen mediator - Viața transcendentală, a cărei singură rațiune de a fi este donația de Sine1. Numai Viața lui Dumnezeu, în care autoafectarea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Verbul întrupat în Iisus Hristos, omul poate căpăta un alt concept al „intersubiectivității”1, definit de pura transparență și perfecta gratuitate a generării Vieții divine (pe care Ioan Damaschinul a numit-o perihoreză), fidel oglindită în comuniunea de tip euharistic, doxologic și liturgic, a mădularelor „trupului mistic” al lui Hristos 2. Este corolarul definitiv al unei fenomenologii care se ambiționează să depășească determinarea grecească a gândirii filozofice europene, propunând o fenomenologie a Vieții pentru care însăși teologia (ca discurs) nu e
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
o existență liturgică poate fi asemănată unei opere de artă1. În cuvintele psalmistului, „laudă și frumusețe este înaintea Lui, sfințenie și măreție în locașul cel sfânt al Lui” (Ps. 95,6). Cacofonia este structural demonică, fiind o abatere de la vocația doxologică a creației: „Doamne, Dumnezeule, Te-ai preamărit foarte, întru cinstire și frumusețe Te-ai îmbrăcat” (Ps. 103,1c). Refuzul darului ființei e trădat de logica emancipării vindicative, precum și de obnubilarea interiorității invizibile, acolo unde inima este gazda experienței nemijlocite a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]