30 matches
-
perfecte sunt descrise mai mult sau mai puțin amănunțit de autor. Deși a fost o mișcare tipică Renașterii, bazată pe redescoperirea conceptelor clasice de societate perfectă, precum în operele lui Platon și Aristotel, și combinată cu finețea retorică a oratoriei epidictice a lui Cicero sau Quintilian, utopianismul a continuat și după intrarea în Epoca Luminilor. Ediția originală includea detalii ale unui alfabet simetric inventat de Morus, numit desigur „alfabetul utopic”. Acel alfabet a fost omis în edițiile posterioare, deși rămâne o
Thomas Morus () [Corola-website/Science/303204_a_304533]
-
unei triple subiectivități: deictică (se referă la mărci deictice proprii descrierii: în pasajul selectat de noi, ele sunt: verbele impersonale, prezența participiilor și a gerunziilor, enumerația etc.), modală (traduce atitudinea locutorului față de cele enunțate) și retorică (se referă la caracterul epidictic al expunerii și la dimensiunea ei afectivă)81. Secvențe de mică întindere, narative și/sau descriptive dau consistență nucleului narativ, fiind responsabile de coerența întregului scenariu. În textul polemic arghezian (și cu atât mai mult în cel pamfletar), anecdota, ca
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
foarte complicate și costisitoare, acest segment aflându-se deja la un nivel ridicat de structurare în materie, de afinitate a consumatorilor la brand (Bododea, cf. Bârligă, 2003, p. 27). Marca de bere Tuborg a adoptat ca măsură publicitară genul oratoric epidictic. Acesta are ca principală structură elogiul sau blamarea în fața unui public. Schema argumentativă are la bază amplificarea și este conturată în cadrul temporalității prezente. Astfel, oratorul nu spune lucruri noi, ci doar amplifică aspectele cunoscute deja publicului (folosind hiperbola, metafora, repetiția
[Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
principală structură elogiul sau blamarea în fața unui public. Schema argumentativă are la bază amplificarea și este conturată în cadrul temporalității prezente. Astfel, oratorul nu spune lucruri noi, ci doar amplifică aspectele cunoscute deja publicului (folosind hiperbola, metafora, repetiția etc.). Prin discursul epidictic nu se caută un acord exprimabil imediat, însă se întăresc predispozițiile pentru acțiune, în sensul că se subliniază adeziunea la anumite valori, pregătind terenul pentru alegerile pe care urmează să le facă individul. Epidictul are, după cum evidențiază o serie de
[Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
și Quintilian, în Roma Antică. La început, retorica avea ca obiectiv realizarea persuasiunii, adică a influențării și schimbării, prin discurs, a opiniilor, credințelor, atitudinilor și comportamentelor oamenilor. Domeniile principale erau cel politic (discursul deliberativ), juridic (discursul forensic) și ceremonial (discursul epidictic). Căile principale prin care se urmărea producerea persuasiunii erau ethos-ul (credibilitatea oratorului), logos-ul (argumentarea logică) și pathos-ul (emoțiile și sentimentele auditoriului), folosite astfel: prima, în partea de început a discursului, cea de a doua, în partea centrală a
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
calitate" discursului lui Chapman, profesorul Black "trece" rapid prin restul criteriilor formale de evaluare girate de abordarea respectivă: într-adevăr, piesa nu face nimic pentru a câștiga bunăvoința publicului; tipul de discurs căruia aceasta pare să îi constituie o ilustrare (epidictic sau ceremonial, în termenii lui Aristotel) exclude, în principiu, cu desăvârșire, "prezentarea unor idei jenante pentru public"125; adresa de la Coatesville nu ține seama de nici un fel de plan, necum de cutuma de a nu vorbi deloc într-o manieră
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
Black, mai multă atenție, din perspectiva folosului pe care îl aduce în cercetare. Astfel, argumentează Edwin Black, teoria retoricii clasice dă atenție fugitivă publicului implicat de un discurs (acestui "second persona"), precizând doar că, în funcție de tipul discursului (judiciar sau forensic, epidictic și deliberativ), se presupune despre public că stă să judece chestiuni legate de trecut, prezent sau viitor. În cel mai bun caz, teoriile clasice ale retoricii ne permit să inferăm, în baza literei unui discurs, faptul că acesta este destinat
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
împăratului de militar și de civilizator, restitutor orbis, cât și de constructor. Activitatea sa din afara Romei este ilustrată în frizele narative de pe columnele care celebrează cucerirea de noi teritorii și este completată de cea de edil-sacerdot. Iconografia imperială este genul epidictic din retorică trecut în registrul vizualului: omagială și circumstanțială, capabilă în același timp să păstreze în locurile centrale ale orașului imaginea întipărită a virtuților ideale. În mod particular columnele, datorită spiralelor care permit înlănțuirea episoadelor belice, dar și datorită formei
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și spre conținutul comunicării. Cea mai cunoscută lucrare de retorică a antichității, realizată de Aristotel, conține o teorie a argumentației, o teorie a elocinței și o teorie a compoziției discursului. Aici se disting trei genuri de discurs, deliberativ, judiciar și epidictic, iar genul deliberativ, specific guvernanților care sfătuiesc pe membrii unei adunări publice, urmînd criteriul utilității în raport cu cetatea, recurge frecvent la timpul viitor și la un mod de argumentare bazat pe exemple. Cînd a fost reluată retorica, deși nu au fost
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
către un destinatar numit, și indirectă, către cititorii ziarului. Dar scrisoarea apare pe prima pagină, practică neobișnuită, ceea ce-i dă un statut de editorial; pe de altă parte, ea are toate caracteristicile genurilor retorice judiciare (a acuza / a apăra) și epidictice (Zola aduce rînd pe rînd laude președintelui Felix Faure și blamuri majorității actorilor din afacerea Dreyfus). Afirmăm de pe-acum că un text aparține arareori unui singur gen. Combinarea scrisorii deschise, a editorialului și a genului judiciar îi permite lui
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
revin la nivelul lui A1, la fel și cînd C2 revine la nivelul lui C1, și cînd D2 revine la poziția lui D1. Putem considera această ritmicitate ca pe un aspect al amplificării care așază acest text descriptiv în genul epidictic (demostrativ al latinilor), iar scriitura lui La Bruyère, în contextul retoric al epocii și formației sale. Structura gramaticală și ritmică a primei perioade: [Perioada A] Vezi anumite animale A1. sălbatice, A1.1. masculi A1.2. ȘI femele A2. răspîndite pe
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
nu aduc niciun fel de prețiozitate teatrului iar spectatorului nu-i mai place, obosește și nu mai ascultă" (Schérer 1966: 240). În numele acestui principiu, ornamentul adeseori este mult mai valorizat decât narațiunea: Am putea spune că pasajele narative constituie elemente epidictice în interiorul unei opere, care, în ansamblul ei, nu prezintă acest caracter [...]. Dacă există o legătură strânsă între poezie și genul epidictic, teatrul și, în mod special, tragedia clasică se revendică mai degrabă de la două alte genera causarum din retorica tradițională
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
În numele acestui principiu, ornamentul adeseori este mult mai valorizat decât narațiunea: Am putea spune că pasajele narative constituie elemente epidictice în interiorul unei opere, care, în ansamblul ei, nu prezintă acest caracter [...]. Dacă există o legătură strânsă între poezie și genul epidictic, teatrul și, în mod special, tragedia clasică se revendică mai degrabă de la două alte genera causarum din retorica tradițională: discursul judiciar și cel deliberativ" (Kibedi Varga 1988: 84-85). Dramaturgia clasică a căutat, aici mai mult decât oriunde, echilibrul și a
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
decât pentru a crea o situație retorică înzestrată cu mai multă forță și mai directă (judiciar-deliberativă) care va încerca să comunice publicului emoții, în special teama și mila" (Kibedi Varga 1988: 86). Pentru a putea repera relațiile complexe ale discursului epidictic, judiciar și deliberativ, în încheiere vom analiza, foarte pe scurt, trei texte: 3.1. Câteva din aspectele artei oratorice în povestirile lui Rodrigue și ale lui Teramen Revin asupra celor două celebre monologuri narative din operele lui Corneille (povestirea luptei
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
Revin asupra celor două celebre monologuri narative din operele lui Corneille (povestirea luptei dintre Cidul și mauri) și Racine (povestea lui Teramen despre moartea lui Hippolyte) care cunosc o puternică influență a artei oratorice: genul judiciar, în primul caz, și epidictic, specific adunărilor comemorative, în al doilea. Cidul IV, 3: Povestea luptei contra maurilor Modul de inserare al acestei povestiri este interesant în măsura în care narațiunea este cerută direct de către personajul superior ierarhic. Regele rezumă și formulează următoarea cerere: "Spune-mi tot despre
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
a văzut obligat să-i predea garda lui Hippolyte, trebuie să-i explice (prin narațiune) lui Thésée că nu este cu nimic mai răspunzător de moartea fiului său, însă pe de altă parte el aduce elogii eroului, victima nevinovată (genul epidictic). În planul receptării estetice, din acest patetic cântec funebru transpare dubla dimensiune epică și poetică. Verbele la imperfect din versurile (1498-1506) ale orientării permit dezvoltarea unui amplu tablou: Priveam pe fiul vostru în carul lui mergînd Soldații lui în gardă
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
în româneza cărturarilor, apoi la "Cahiers roumains d'études littéraires", revistă creată pentru exportul aparenței libertății de gândire din "epoca de aur". Orizonturile erau diferite: dacă viitorul analist de teme deșucheate ale epocii scria aplicat despre Limita extremă a genului epidictic (convocând autori ca Joseph de Maistre, Salvador Dali și făcând o ocheadă la E. M. Cioran), defragmen(ta)torul nostru glosa consecvent pe teme structuraliste, folosind referințe la logică și istoria ei pentru a vehicula obsesiile ne(o)marxiste ale textualismului
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
Luiza Palanciuc Unei poetici a emfazei și a hiperbolelor epidictice, i-a succedat, în modernitatea secolului al XX-lea, o poetică minuțioasă care consimte să demonteze cu acribie, într-un pe-cale-de-a-se-face (facerea căii), poematica poeticului la nivelul prim al acelei technę a sa. [...] Poetul contemporan este de bunăvoie și poetician
Michel Deguy:"Rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc impură" by Luiza Palanciuc () [Corola-journal/Journalistic/9034_a_10359]
-
n-a fost răpită cu forța, poate că a fost convinsă printr-un discurs, ori a fost învinsă de dorință. Ea n-a fost vinovată pentru că a fost victima unor forțe superioare, pe care nu le-a putut stăpâni. Discursul epidictic, o formă de laudă publică, era în stare să creeze convingeri. Adânc cugetător, tocmai pentru că era format în lumina cărții latine, Miron Costin trăia nostalgia antichității „cea plină de spirit”, atunci când pronunța discursuri în speranța civilizării manierelor de la curtea domnească
Retorica, legea și luxul by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/13261_a_14586]
-
și Quintilian, în Roma Antică. La început, retorica avea ca obiectiv realizarea persuasiunii, adică a influențării și schimbării, prin discurs, a opiniilor, credințelor, atitudinilor și comportamentelor oamenilor. Domeniile principale erau cel politic (discursul deliberativ), juridic (discursul forensic) și ceremonial (discursul epidictic). Căile principale prin care se urmărea producerea persuasiunii erau ethos-ul (credibilitatea oratorului), logos-ul (argumentarea logică) și pathos-ul (emoțiile și sentimentele auditoriului), folosite astfel: prima, în partea de început a discursului, cea de a doua, în partea centrală a
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
calitate" discursului lui Chapman, profesorul Black "trece" rapid prin restul criteriilor formale de evaluare girate de abordarea respectivă: într-adevăr, piesa nu face nimic pentru a câștiga bunăvoința publicului; tipul de discurs căruia aceasta pare să îi constituie o ilustrare (epidictic sau ceremonial, în termenii lui Aristotel) exclude, în principiu, cu desăvârșire, "prezentarea unor idei jenante pentru public"125; adresa de la Coatesville nu ține seama de nici un fel de plan, necum de cutuma de a nu vorbi deloc într-o manieră
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
Black, mai multă atenție, din perspectiva folosului pe care îl aduce în cercetare. Astfel, argumentează Edwin Black, teoria retoricii clasice dă atenție fugitivă publicului implicat de un discurs (acestui "second persona"), precizând doar că, în funcție de tipul discursului (judiciar sau forensic, epidictic și deliberativ), se presupune despre public că stă să judece chestiuni legate de trecut, prezent sau viitor. În cel mai bun caz, teoriile clasice ale retoricii ne permit să inferăm, în baza literei unui discurs, faptul că acesta este destinat
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
Cînd s-a petrecut evenimentul? în ce anotimp? în ce moment al zilei? etc. Ernst Robert Curtius, Literatura europeană și Evul Mediu Latin, p. 228 În măsura în care elocința judiciară, cît și elocința politică au fost, încă din Antichitate, detronate de elocința epidictică (elogii aduse unor persoane, locuri, monumente...), descrierea, creatoare de elogii, preocupîndu-se deci de ornament și estetic, s-a impus dincolo de epic, în textele romanești și istorice sub formă de "prozopografii" (descrieri de ființe animate) și de "topografii" (descrieri de inanimate
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
aici fîntîni cu ape atît de reci și limpezi încît și cei cărora nu le e cîtuși de puțin sete se bucură de răcoarea lor. Honoré D'Urfé, Astrée Descrierea de natură derivă din topicile discursului juridic și ale discursului epidictic și pătrunde în literatură prin intermediul lui locus amoenus, iar aceasta de la Vergiliu încoace și după un model deja prezent la Homer. Prin urmare, reificarea toposului explică de ce conținutul său poate să nu varieze, în ciuda schimbărilor de context. Așa cum subliniază R.
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
un construct pictural sau dacă ea construiește un referent inedit). 3. "De aceea noi regăsim argumenta a re și argumenta a tempore în poetica Evului Mediu. Or, descrierea unui peisaj putea, de asemenea, să aibă legătură cu teoria invenției discursului epidictic. Oare elogiul nu este esențialul acestui gen? Printre lucrurile demne de elogiu figurează și locurile unde se derulează acțiunea. Le pot fi aduse laude pentru frumusețe, fertilitate, puritate (Quintilian, III, 7, 27). Neosofistica a cultivat în mod deosebit descrierea pe
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]