11 matches
-
Ele se pot grupa în câmpuri referențiale, care vor reprezenta niște structuri dinamice, relativ omogene, de sens, instituite în procesul interpretării textuale, care se polarizează și între care se instituie acea dinamică semantică metaforică, descrisă prin strategiile diaforică, endoforică și epiforică. La palierul cuantelor referențiale putem constata o 'microarticulare', iar la palierul câmpurilor referențiale vom constata o 'macroarticulare' a sensului sau tocmai acea dinamică metaforică prin care se construiește sensul global al textului."404 1.1.3. Al treilea set de
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
constata o 'macroarticulare' a sensului sau tocmai acea dinamică metaforică prin care se construiește sensul global al textului."404 1.1.3. Al treilea set de diferențe se compune din chiar delimitarea strategiilor/operațiilor de articulare a sensului "poetic": diaforică, epiforică și endoforică. Primii doi termeni au fost propuși de către filozoful și poeticianul american Philip Wheelwright 405, însă Borcilă i-a redefinit în conformitate cu finalitățile propriei teorii și le-a adăugat o nouă categorie. În consecință, operațiile de articulare a sensului cuprind
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
în raport cu fundalul cunoașterii lumii, (b) strategia endoforică - încercarea de a media această tensiune prin accentuarea analogiilor și suspendarea tensiunii, fie prin "alunecarea" spre unul dintre cele două câmpuri, fie prin trecerea într-un plan 'metatextual' în raport cu ele, și (c) strategia epiforică, prin care coliziunea dintre CRI și CRII se reia și se rezolvă prin proiecția unui câmp CRIII, în care împăcarea celor două planuri anterioare ar fi posibilă (o "lume posibilă imposibilă"). Instituirea lui CRIII ar corespunde polului maximal al construcției
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
de lumi, în care sensul este (devine) posibil."406 1.2. Așadar, potrivit teoriei poezei discursive, sensul "poetic" ia naștere prin conectarea, medierea și/sau instituirea textual- discursivă a unor câmpuri de referință, cu ajutorul strategiilor dia-, endo- și, mai ales, epiforică. Însă, deși acest cadru conceptual contribuie la situarea problemei creativității textemelor, el nu o rezolvă automat. Prin urmare, e necesar să ne întrebăm dacă această caracterizare se poate aplica și textemelor sau dacă, dimpotrivă, ea le exclude din sfera "creației
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
scoată în relief opoziția ireductibilă NEBUNIE (= "imanență") vs. MOARTE (= "transcendență"). Această dizanalogie este mediată apoi, în manieră endoforică, cu ajutorul celeilalte expresii, în cadrul căreia culturemul săltat deschide o nouă dimensiune, a "verticalității" ontologice, grație schemei imagistice a ASCENSIUNII. În sfârșit, strategia epiforică a construcției de sens, pe care suntem capabili să o sesizăm abia retrospectiv, pe măsură ce luăm contact cu adevărurile fundamentale expuse de Domnu Stamatin, constă în "depășirea" tensiunii NEBUNIE vs. MOARTE prin proiecția sensului pe un plan superior: a fi de pe
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
Breb), iar sensul de ansamblu al romanului coincide cu "sensul" destinului său. Din acest punct de vedere, putem constata că romanul este o macro-metaforă revelatorie, care își subordonează toate cuantele și câmpurile amintite până acum prin intermediul strategiilor dia-, endo- și epiforice. 3.3.1. Astfel, cartea se deschide cu un dublu prolog (capitolele I, respectiv II-III), menit să-l "inițieze" pe cititorul profan în doctrina "crengii de aur". Componentele de bază ale acestei doctrine, pe care le-am analizat deja, funcționează
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
Maria în numele lui Constantin, ci la vina de a fi pus la îndoială și, mai ales, de a fi încercat să desfacă "legătura" sacră pe care le-a hărăzit-o Fecioara. 3.3.3. Prefigurat la sfârșitul capitolului XV, momentul epiforic coincide cu ultimele două capitole ale cărții. Definitorie pentru "saltul metaforic" pe care îl realizează narațiunea este întâlnirea finală dintre Kesarion și Maria, a cărei sens este încapsulat într-o (micro)metaforă revelatorie ce condensează, de fapt, sensul întregului roman
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
spiritului, de misiunea poeziei și a poetului a intensificat caracterul polemic al cărților din ultimii ani, dramatizând și îmbogățind registrul de tonalități. Farmecul lirismului rezultă din mișcarea frazei în manieră folclorică, din armoniile și plasticitatea versului, din construcțiile anaforice și epiforice bine geometrizate. Z. a scris și câteva cărți pentru copii: Tabloul fără un colț (1956), Lădița lui Ionel (1958), Titirezul (1962) ș.a. Și-a dat concursul la întocmirea unor manuale de citire pentru clasele primare, a cules folclor, a tradus
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290683_a_292012]
-
un ritm sensibil, mai variat și mai capricios decît în poezie, însă un ritm care se impune imediat cititorului. Prozatorul conservă de asemenea toate atributele convenționale ale versului, utilizînd fără reținere aliterațiile și asonanțele, repetițiile sub diferite forme (anaforice și epiforice), paralelismele, refrenele, cuvintele-cheie prin care se marchează dominanta semantică, pentru a nu mai vorbi de toată galeria figurilor semantice (între care se detașează comparația, nu metafora - ca în poezie). Rezultă un gen de proză cu totul personal, neîntîlnită pînă atunci
„À la recherche du temps perdu” avant la lettre by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6149_a_7474]
-
prelucrare asumată. Cantitatea de poeticitate nouă adusă de scriitorul român covîrșește uneori textul-bază. În variantă originală, Psaltirea lui David reprezenta o suită de paragrafe redactate în proză poetică, adică într-o proză cu cîteva trăsături stilistice marcate: repetiții anaforice și epiforice, ritm de diferite facturi, revenirea unor cuvinte-cheie, interogații și exclamații retorice etc. Versificîndu-l, Dosoftei aduce poemul sacru la o formă inedită. În varianta poetului român se află imbricate trei categorii diferite de texte: traduceri în versuri ale psalmilor; comentarii și
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
Ce, precum să dzice cuvîntul (Fată munții și născură un șoarece), că pre cîtă groază arătară atîta de batgiocură rămasără“ (Partea a IV-a). Autorul asigură prozei sale un ritm de diverse proveniențe. La loc de cinste găsim repetițiile anaforice, epiforice, ca și îmbinarea cuvintelor după accentul lor natural, pentru a se crea un ritm fonetic. Dar Cantemir are la dispoziție și mijloace de ritmare mai subtile: este maestru în formarea lanțurilor de sinonime totale sau parțiale, creînd astfel și un
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]