20 matches
-
oile”. (Sf. Ioan Gură de Aur, în vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 173) „În ce moment apare erezia? Numai atunci când adevărul a fost semănat în suflete și când ele îl primesc aici. După profeții falși, după apostoli ereziarhi, după dogmele alterate iese o erezie corespunzătoare. De unde vine erezia? Ea se ridică chiar din sânul Bisericii; ereticul este aproape totdeauna un renegat, de care se folosește diavolul pentru a pierde în suflete depozitul sfânt al adevărurilor dumnezeiești. Și cine
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
și unii „pavlichieni” armeni adopționiști trebuie să se fi produs, de timpuriu, căci Petru atribuie Întemeierea sectei paulicienilor unui anume Pavel (Paul) din Samosata și fratelui acestuia, Ioan, fii ai unei „maniheene” pe nume Callinice. Acest Pavel trebuie să fie ereziarhul Pavel, episcop de Samosata, un adopționist de mare rafinament al secolului al III-lea. Adevăratul Întemeietor al sectei paulicienilor pare să fi fost Constantin din Mananali, pe Eufratul superior (la nord de Samosata), care a primit, pe timpul domniei lui Constant
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
prigonită, adepții ei fiind siliți să pribegească dintr-un loc În altul. Apoi ea s-a scindat și cei din ramura rămasă pauliciană s-au așezat lîngă Antiohia, În Pisidia, unde au cunoscut o perioadă de maximă Înflorire În timpul unui ereziarh deosebit de dotat, un anume Sergius-Tychicus, care i-a condus circa treizeci și cinci de ani. Urmăriți din pricina unor acțiuni teroriste comise În provincia Noua Cezaree, paulicienii sînt siliți să fugă de pe cuprinsul Imperiului Bizantin și să se refugieze În teritoriu musulman, la
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
turbulentului personaj romantic - termenul de multidirecțional venea din vocabularul fostului ei domeniu profesional, unde, ca asistentă socială, învățase câte ceva util despre abordarea problemei umane. Bunăoară, descoperise că identificarea problemelor poate fi jumătate din soluție - sau, cum ar adăuga sarcastic incorigibili ereziarhi, chiar născătoarea problematicului însuși. Pe atunci își dorea să-l fi putut supune pe îndârjitul căpitan unei terapii și să-i rezolve problema excesului de masculinitate volitivă, așa încât el să facă frumos mea culpa în fața custodelui infernal al legămintelor și
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
Așa cum numeroase studii recente au arătat 2, amândoi erau în mod egal atașați principiilor exegetice ale școlii teologice alexandrine. Nu faptul de a cunoaște beneficiile lecturii tipologice, nici prestigiul apofatismului, ori importanța lecturii literale îl deosebea atât de mult pe ereziarhul Arie de ortodoxul Atanasie cel Mare, cât faptul că hermeneutica lor nu beneficia de același „cadru aperceptiv”. În absența comensurabilității între paradigmele intelectuale pe care le adoptaseră, cei doi teologi alexandrini s-au găsit în imposibilitatea de a picta armonic
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
intelectual și prea confortabilă din punct de vedere spiritual - să perpetuăm acest șablon tezist. Cercetătorii atenți ai Antichității târzii, confruntați cu iureșul de simplificări rezultat din complexul postbizantin al cetății asediate, nu pot credita integral retorica triumfalistă. Înverșunarea malignă față de ereziarhi ne poate face să ignorăm fondul problemei aflate în discuție la toate marile sinoade ecumenice. Nu este vorba aici de a îndulci granița între erezie și ortodoxie, ori de a inventa un limbaj politically correct la adresa ereticilor. Obligația noastră este
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
întregi probleme dogmatice. Acest aspect dinamic al Ortodoxiei trebuie recuperat fără să decretăm neapărat o stare de necesitate în dezbaterile teologice curente. Creativitatea teologică n-are nici un sens atunci când nu răspunde unor întrebări reale - așa cum au fost cele adresate de ereziarhi. Or, așa cum spuneam, în propovăduirea lui Hristos Cel „după Scripturi”, dezbaterea dogmatică revine la problema conflictului hermeneutic. Înțelegerea unor fragmente separate din Vechiul și Noul Testament presupune o anumită viziune despre unitatea Scripturilor însele. Or, conceptualizarea hermeneutică a acestei unități oferă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
violent și tiranic al personajului; a doua, mai degrabă forța de atracție malefică. Simon Magul În cartea I din Adu. haer., Irineu descrisese deja doi precursori ai Anticristului: este vorba de Simon Magul (I, 23, 1 sq.) și de Marcu, ereziarhul (I, 13‑21). Simon este prezentat ca părintele fondator al tuturor ereziilor, care a avut îndrăzneala de a cere apostolilor să îi vândă darurile Duhului Sfânt (Faptele Apostolilor 8): „în dorința sa de a rivaliza cu apostolii și de a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și multiplicitate. Nu trebuie să pierdem totuși din vedere disimetria sistemului. Cristos este uerum et unum uerbum vestit de‑a lungul timpului printr‑o multitudine de profeți autentici. Anticristul nu este însă unic, ci multiplu. Există tot atâția anticriști câți ereziarhi (Marcion, Valentin etc.), fiecare din ei dispunând la rândul său de o armată de pseudoprofeți (falsi prophetae). Mai mult chiar, ducând abstractizarea mai departe, Origen ajunge la identificarea Anticristului cu omnis sermo profitens se esse ueritatem, cum non sit ueritas
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
opinia specifică saducheilor la care aderă Marcion, Apelie, Valentin și toți cei care nu primesc învierea trupului”. Doctrina marcionită își adâncește, așadar, rădăcinile în teologia saducheilor, care nega învierea trupurilor. Problema devine centrală în tratatul Contra lui Marcion, în care ereziarhul este denunțat ca aliat al iudeilor împotriva Bisericii, pentru interpretarea eronată a Scripturilor. Tratatul, de o lungime și de o ambiguitate uneori exasperante, ne interesează mai ales datorită expunerii detaliate pe care o propune asupra cristologiei lui Marcion, care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
făcând „parte integrantă din iconomia Mântuirii” (p. 117). În contribuția intitulată Le destin d’un homme cultivé du IVe siècle: Priscillien d’Avila (p. 119-144), Sylvain Jean Gabriel Sanchez se oprește asupra „formației școlare” (p. 133) a lui Priscillianus, vestitul ereziarh iberic din a doua jumătate a secolului al IV-lea ucis sub acuzația de magie în timpul uzurpatorului Maximus, evidențiind cultura sa neoplatoniciană, cunoașterea autorilor clasici, dar și a unui scriitor creștin cu autoritate precum Hilarius de Pictavium, frecventarea literaturii apocrife
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
p. 169). În sfârșit, Michaël Ribreau demonstrează că tratatul Contra Iulianum al lui Augustin, redactat în 421, deși se înscrie, așa cum o arată titlul, în genul polemic, scopul său nu este cel cunoscut îndeobște - anume de a-l învinge pe ereziarhul Iulian de Aeclanum, ci, în virtutea idealului creștin de iubire și milă față de aproape, de a-l convinge să renunțe la concepția sa și să îmbrățișeze doctrina adevărată (Vt te salubriter veritas vincat (Contra Iulianun, III, 21, 42): le Contra Iulianum
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
Nu mai știa ce hotărâre să ia. În clipa aceea, femeia se deplasă și ea spre ieșire, cu pasul ei mlădios. Pentru câteva momente, poetul avusese impresia că Noffo Îi făcuse un semn atunci când trecuse pe lângă dânsa. Un inchizitor, un ereziarh, o târfă. Trei cărți ieșite dintr-un absurd pachet de tarot, reunite Într-o biserică. Nu izbutea să priceapă relația dintre ele. Poate că Noffo nu venise să Îl supravegheze pe Bruno, ci pentru femeie. Așteptă preț de câteva clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dovedit a fi o puternică barieră împotriva tendinței de universalizare și unitate a bisericii creștine. Alimentate de patimi la nivel individual (orgoliu, vanitate, trufie), puternic susținute la nivel național de instinctul național, vor face ca popoarele, orbite de fanatismul unor ereziarhi și lideri religioși, să nu înțeleagă rostul carității în realizarea unității și păcii. Dacă popoarelor li se poate aplica cuvintele mântuitorului „Părinte iartă-le lor căci nu știu ce fac" nu aceleași cuvinte se pot adresa celor care au săpat cu bună
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
se justifică, deoarece biblia în litera ei era respectată, nepromovând nici beția, nici desfrâul, nici cupiditatea, și nici despotismul, toate acestea nefiind altceva decât devieri ale instinctelor, aspecte ce vor fi promovate mai mult sau mai puțin voalat chiar de ereziarhi. Singura acuză ce se putea aduce era incompatibilitatea funcțiilor papale de pastor suprem cu cea de rege temporal, cauză care însă nu este deloc invocată, mai mult ereziarhii vor numi în fruntea cultului lor chiar pe suveranii timpului. Promotorii și
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
în acest demers de la analiza metodelor utilizate în realizarea reformei, al profilului moral al realizatorilor reformei pentru a ajunge la analiza dezastrului la care s-a ajuns. Urmarea acestei analize a fost că ajunge să-i încadreze pe toți acești ereziarhi în categoria răufăcătorilor pentru istoria umanității și nicidecum în categoria făcătorilor de pace așa cum pretindeau ei că sunt și mai ales cum cere biblia celor ce slujesc altarul. O serie de evenimente aveau să preceadă și să favorizeze însă marea
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
asceții primelor veacuri erau floarea vieții creștine. Pe aceștia i-a numit Clement Alexandrinul „aleși între aleși”. Sfântul Epictect, ca ascet, era unul dintre preoții necăsătoriți. Din lucrarea Pătimirea Sfinților Epictect și Astion, paragraful care vorbește despre unele erezii, despre ereziarhi ca Arie, Donatus, Manes, conține elemente evident adăugate, care aparțin secolului al IV-lea și sunt legate de primul Sinod ecumenic de la Niceea. Paragrafele finale ale textului hagiografic prezintă un ingenios amestec dintre ideile și frazele din Pătimire și numeroase
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
valența universală a teologiei sale. Opera cuprinde un material biblic și patristic bogat, analize interesante, utilizate într-un stil viu și atrăgător. Numele lui Nestorie nu e pomenit și nu apare în text, deși autorul se adresează aproape tot timpul ereziarhului la persoana a II-a. Limba, compoziția și stilul textului lui Cassian probează că autorul lui e un mare scriitor. Meritul deosebit al Sfântului Ioan Cassian este acela că a folosit o limbă latină capabilă să exprime noutatea temelor și
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
prezenta papei formula lor dogmatică, teologia elaborată și susținută de Ioan Maxențiu este remarcabilă și merită să fie relevată, cel puțin sub câteva aspecte. În timp ce Sfântul Ioan Casian a atacat pe Nestorie înainte de Sinodul de la Calcedon, Ioan Maxențiu critica pe ereziarh și pe partizanii lui după acest sinod, apărând o formulă de grup cu noțiuni și raționamente care, între timp, se decantau și sunau mai precis pentru „marea taină” a întrupării. Cele opt cărticele (libelli) sau mici tratate ale lui Ioan
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
431), fiind permanent atent la apărarea tezei calcedoniene. La lucrările sinodului care a formulat dogma Sfintei Fecioare, de Dumnezeu Născătoarei au participat inclusiv episcopii Emesei. Aceștia au avut de suferit datorită rezultatului neașteptat, fiind învinuiți că au contribuit la condamnarea ereziarhului Nestorie. Pentru a anula aceste incriminări, la numai câteva luni de la încheierea evenimentului sinodal, a apărut vestea senzațională despre descoperirea moaștelor Sfântului Ioan într-o peșteră a unei mănăstiri locale: „Pentru oarecare timp cel puțin, lumea a trebuit să se
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]