66 matches
-
sinteze subiective, recogniția (Rekognition) ce încununează simpla percepție în intuiție și reproducerea reprezentărilor în imaginație 126. În aceste condiții, nimic nu ne împiedică să presupunem că și ficțiunea literară stabilește raporturi - desigur, nu de la cauză la efect - cu o realitate extratextuală complexă, polimorfă și iremediabil scindată, care motivează și justifică textul, fără a se recădea, în felul acesta, în cercul vicios al unei concepții reproductive asupra referentului. În termeni foarte flexibili regândește modul de funcționare a referinței și Silvana Borutti 127
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
el o noutate absolută. Dintotdeauna, resurecțiile literare s-au făcut în numele realului (observația are o vechime venerabilă); actul literar a fost preponderent gândit (sau intuit măcar) ca instituire a unei relații de adecvare la ceea ce Gérard Genette a numit „transcendență extratextuală”. Fiecare nouă generație a pretins că, în sfîrșit a reușit să obțină o adecvare deplină la real, să dea seama în mod autentic de ființa acestuia; dezmințită de seria imediat următoare care, și ea, va avea convingerea supremei acomodări cu
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
respectiv aristotelică”182, dar trece cu vederea tocmai împrejurarea că aristotelismul lui Gérard Genette este extrem de nuanțat, deplasând treptat accentele dinspre simplul mod de enunțare către ceea ce am putea numi mai curând „situație discursivă”. Poate tocmai pe această cale realitatea extratextuală, contextul istoric se reîntorc în atenție, permițând revizuirea statutului modurilor. Este drept că în Introducere în arhitext toate acestea lucruri nu apar explicit formulate 183. Însă cu greu am putea afirma că Genette exclude din acest repertoriu „de virtualități” - așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
structuraliștii - tot ceea ce ține de domeniul extraliterarului. Este drept că teoria genurilor se dovedește, în optica sa, utilă nu numai în delimitarea extensională a câmpului literar, ci și în furnizarea unei definiții intensionale a literaturii în specificitatea sa, însă „transcendența extratextuală” nu este niciodată ignorată. Nu este lipsită de legătură cu acest tip de „transcendență” nici demonstrația autorului dintr-un alt studiu, în care este adusă în prim-plan distincția între ficțiune și dicțiune. Dacă domeniul ficțiunii a fost dintotdeauna considerat
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
lumea exterioară, se reduce, de fapt, la o aglomerare de cuvinte, în care impresia de realitate este minimă”406. Dizolvarea, prin cuvânt, a existentului, în banalitatea și viduitatea sa cotidiană, servesc însă, la un alt nivel, reconstrucției valorice a realității extratextuale. Pe de altă parte, nu putem ignora evidența că poemele lui Mircea Cărtărescu, apropiindu-se de epic și descriptiv, creează impresia de deschidere, de adecvare la stările lumii. Multe dintre ele au o mișcare amplă, de epopei în miniatură (Căderea
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și a Cărții. Așa stând lucrurile, mulți dintre poeții și prozatorii contemporani își propun să construiască un spațiu mai puțin exaltat de propriile diferențe față de realitate și mai receptiv față de posibilitatea testării diferitelor constructe prin evidențierea implicațiilor lor asupra practicilor extratextuale. Realul însuși fiind un construct ca oricare altul, discursul literar nu mai poate primi determinări univoce, ca acelea de „transparent” sau „opac”, bunăoară, devenind într-un anumit sens parte constitutivă a realității 415. În fond, nu altceva sugerau teoreticieni ca
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de cazuistică reglementată de autoritățile rabinice din diferite locuri și perioade. Talmudul ca noțiune este o derivație a noțiunii de "studiu". Talmudul este o compilație consacrată care nu mai poate fi schimbată, dar în jurul căreia se fac noi adausuri interpretative extratextuale. Talmudul este studiat zilnic iar întregul ciclu prestabilit de studiu durează cca. 5 ani, după care se reîncepe. Talmudul propriu-zis este format din "משנה Mișna" și "גמרא Ghemara" precum și din straturi doctrinare suplimentare, consacrate în expunerea și analiza fundamentelor iudaice
Iudaism () [Corola-website/Science/296541_a_297870]
-
de prima literă. Prelungire. Detașare. Mai ești tu cel care ai început să scrii? Cel care ajunge e scrisul. El a devenit tu" ( În așteptarea poetului blestemat). Te poți descoperi în câteva stihuri (inspirate); respiri în fraze rotunde, dar și extratextual. "Poemul e o concentrare de energie cu ajutorul căreia știu mai multe despre mine însumi, despre lume". Frapantă, la întâia-i apariție editorială, era insistența cu care debutantul își gândea instrumentația verbală; mefient, incisiv, obstinat, îl absorbea asediul îndelungat al cuvântului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ale textului"173. Îndeplinind condiția de semn asemeni tuturor cuvintelor textului, având aceeași condiție ontologică și același statut cu ele, numele propriu este însă "cel mai puțin arbitrar dintre toate semnele textului pentru că este singurul care, dată fiind lipsa referentului extratextual, duce receptorul la nivelul denotației fără a-i tulbura calea cu un referent"174. În sprijinul ideii sale, Mihai Ignat aduce contribuția lui Onufrie Vințeler: "semnificația numelor proprii este foarte variată și condiționată în cea mai mare parte de context
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Alexei Tolstoi, Osip Mandelștam, Innokenti Annenski, romantismul rus, simbolismul rus etc. Debutează editorial cu antologia Lirica rusă a secolului XX (1963). În Serghei Esenin. Textul lumii (1984), autoarea își propune să pătrundă în conexiunile specifice de la nivelul structurilor intertextuale și extratextuale ale modelului realității, așa cum l-a conceput poetul rus. Este urmărit modul în care Esenin încearcă să-și găsească identitatea, povestindu-se pe sine prin „cuvântul” naturii; semnele existenței sunt atât de armonios încorporate în textul naturii, încât poetul își
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286796_a_288125]
-
cu premeditare. Deși folosește un limbaj evocativ, acesta este văduvit de tot ceea ce contextul situațional i-ar fi putut adăuga completîndu-l și Înglobîndu-l. Haiku-ul este un țipăt evocator surdinizat prin omisiunea firească a tot ce, În acest comportament, este extratextual. Deși este Înregistrarea grafică a unei scene evocatoare, textul omite premeditat orice indicație scenică, inclusiv de intonație și intensitate a vocii. Textul haiku-ului apare astfel ca partea vizibilă a unui aisberg și numai cititorul versat știe că intenția lui
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
regulamente, metodologii, prevederi, rapoarte, analize statistice oficiale etc. De exemplu, emițătorul Legii edu cației naționale nr. 1/2011 este Parlamentul României. În cazul comunicării artistice, identificarea emițătorului are în vedere poziționarea în raport cu textul operei literare, astfel încât se diferențiază: - emițătorul real, extratextual - autorul; - emițătorul ficțional, intratextual: naratorul, emițător al seriei de evenimente, „vocea“ care narează, subiect al enun țării (Julia Kristeva)/personajul, actant al întâmplărilor narate, dar și emițător al unor replici formulate în stil direct; atât naratorul, cât și personajele (sau
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
este persoana fizică specializată (juriști, avocați, judecători) care interpretează legea în „litera și spiritul“ ei; - receptor terț - persoana fizică nespecializată, care se informează asupra prevederilor legale în vigoare, citind, de pildă, Monitorul oficial. În raport cu opera literară, receptorul poate fi: - real, extratextual - lectorul sau spectatorul; - intratextual, proiectat explicit în text (naratarul/tuul liric) prin mărci lexicograma ticale ale adresării directe (persoana a II a, singular sau plural, a verbelor, pronumelor sau adjectivelor pronominale posesive, prin substantive/grupuri nominale în cazul voca tiv
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
și prin alți indici ai subiectivității (interjecții, exclamații, topică afectivă etc.). Comunicarea artistică dă relief acestei funcții mai ales în lirica eului, în proza subiectivă și în opera dramatică, vizând direct emițătorul intratextual (instanțele comu nicării artistice) și, indirect, emițătorul extratextual, autorul operei. FUNCȚIA CONATIVĂ/PERSUASIVĂ/RETORICĂ/INJONCTIVĂ rezidă în capacitatea mesajului de a realiza o conexiune între actanții comunicării, fiind centrată pe receptor. Apare pregnant în comunicarea cotidiană, incluzând și formule stereotipe, precum „Salut! Ce mai faci?“, care au scopul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
diferențiată de lingvistica textului, ar trebui să aibă în vedere aceste procese, idee pe care Coșeriu nu o exprimă ca atare, dar este de înțeles că textul vizează numai ceea ce este intratextul și intertextual, iar discursul cuprinde și ceea ce este extratextual, dar intra- și inter-discursiv. Se poate constata, prin urmare, că Eugeniu Coșeriu, la fel ca alți cercetători, de altfel, a privit într-o manieră cumulată discursul și textul ca obiect de studiu, deși, din punct de vedere teoretic, le-a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sumar al tipurilor de informații puse la dispoziția cititorilor pentru a-și forma o imagine despre personaj, ca și un sumar al informațiilor într-adevăr folosite în această activitate, ar trebui să facă posibilă realizarea acestui cadru. Așa-numita situație extratextuală aduce încă o problemă: influența realității asupra povestirii, în măsura în care realitatea joacă un rol în ea. Chiar dacă nu dorim să analizăm legăturile dintre text și context ca un punct separat al analizei, nu putem ignora faptul că o cunoaștere directă sau
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
Pe baza unor informații disparate, personajul devine mai mult sau mai puțin previzibil. Este condiționat de aceste date adesea atît de insidios, încît cititorul procesează informația fără să mai cîntărească lucrurile. Pentru început, există informații "mereu-deja" implicate, legate de situația extratextuală, atît cît este ea cunoscută cititorului. De fapt, singurele momente în care cititorul își dă seama că o informație nu este dată "în text" sînt exact acelea cînd nu reușeșete să facă o legătură, pentru că îi lipsește informația. Voi trata
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
deplin de Regula jocului (1980) și Introducere în teoria lecturii (1988). Propunându-și, în Regula jocului, să se ocupe de „versantul colectiv al literaturii” (genuri, curente, tipologii, concepte), C. se interesează îndeosebi de funcționarea discursului social în spațiul intra- și extratextual, precum și de rolul factorilor contextuali în creația literară. Studii deschizătoare de perspective analizează nașterea romanului românesc (explicată prin instaurarea relațiilor de piață), originea și funcționarea miturilor literare (Alecsandri), rolul publicului în orientarea repertoriului teatral de la jumătatea secolului al XIX-lea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286421_a_287750]
-
plus eficacitatea intitulării este astfel probată de punerea în relație a titlului cu sensul global al textului, cât și cu o unitate, izolând un termen. Acest statut al său ne îndreptățește să-i atribuim calitatea de a fi o figură extratextuală și intratextuală, "o figură spațializantă, care se ridică la rangul de poetem figura maxima"174. În loc să rezume, titlul poate produce o nedumerire care se va soluționa doar prin lectură, grație competenței poetice a cititorului. În textele clasicilor relația antroponimie-toponimie este
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
interpretează personajele din roman ca indivizi (fie aceștia plasați într-o lumină difuză sau clară, fie ei recognoscibili, imprevizibili sau impenetrabili). Iar pe măsură ce se construiesc, se revizuiesc și se articulează aceste interpretări, sînt aduse în sprijin tot felul de cunoașteri extratextuale, inclusiv informațiile noastre despre personajele din lumea reală. Dacă e greșit să presupunem că mimesisul sau redarea fidelă a elementelor esențiale ale oamenilor reali este scopul ultim al caracterizării, ar fi tot atît de greșit să presupunem o ruptură mai
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
tot așa de des ceea ce cititorul găsește interesant într-un text. Luînd în considerare aceste opinii asupra tipului de personaj, ca și asupra manierelor sale, sîntem inevitabil călăuziți - cum observă Bal (1985:80) - de informații din realitate sau de situații extratextuale. Citind o poveste cu Sherlock Holmes adunăm informații numeroase din mai multe domenii: despre doctori, detectivi, crime și viața întortocheată a oamenilor. Am fi putut avea idei despre aspecte mai marginale, relevante într-o povestire cu Holmes: conduita menajerelor, a
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
asemenea, să fi ajuns pe Baker Street căutînd - cel puțin metaforic - numărul 221b, rezidența imaginară a lui Holmes. Ceea ce putem spune este că, în încercarea de a găsi un sens unui text, avem la dispoziție numeroase cunoștințe (numite și „cunoștințe extratextuale”, sau „informații asupra lumii”), pe care le putem folosi în interpretări. Modul de a le aduce în discuție va varia de la cititor la cititor în cel puțin două lucruri, în ceea ce privește calitatea (profunzimea și acuratețea) cunoștințelor cititorului cît și
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
considerăm ce s-ar întîmpla din punctul de vedere al interpretării dacă textul s-ar termina în felul următor: în spatele umbrit al casei...poate fi distinsă silueta ghemuită a unui călugăr budist. Acum un corp cu totul diferit de cunoștințele extratextuale este scos în evidență de caracterizarea probabilistică a cititorului. Printre alte lucruri, el ar putea observa o mai mare nepotrivire aici, călugării budiști fiind foarte rari în Londra anilor 1880. Dar, deși călugării budiști se bazau pe cerșetorie ca să trăiască
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
punct de vedere ideologic, să se ocupe de cerșetoria călugărului ca temă prioritară a interpretării. Înainte de a merge mai departe, merită poate să subliniem că limita de cunoaștere și parțialitatea viziunii nu descalifică numaidecît. Unii cititori au mai multe cunoștințe extratextuale decît alții, sau ideologii mai congruente cu a naratorului decît alți cititori, dar nu putem determina relevanța acelor fapte și puncte de vedere. Cititorul competent poate vedea prea multe lucruri în referința marginală sau în personaj. Faptele de fundal și
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
retușate - este că ne asumăm acest gen de deducție, pe seama unor date textuale destul de firave, și atunci cînd vizăm înțelegerea personajelor. 4.4. Caracterologie pe baza unor trăsături distincte Armonizarea interactivă a faptelor și ideologiei textuale cu faptele și ideologia extratextuală pe care am schițat-o mai sus este, ca și metoda identificării evenimentelor, descrisă la finalul Capitolului 2, un tip de procesare "cu susul în jos”: este, aș spune, o trăsătură importantă a lecturii experiențiale în timp real, un lucru
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]