106 matches
-
aceeași epocă saga, respectiv secolul al X-lea și începutul secolului al XI-lea. Majoritatea acestor scurte istorii au fost notate în culegerile de texte care prezintă viața și faptele regilor norvegieni. Din punctul de vedere al istoricității, respectiv al ficționalității faptelor relatate, saga islandezilor se situează între saga istorice (saga regale, ale episcopilor etc.), în care predomină intenția istoriografică, și saga cavalerilor, „saga mincinoase”, în care ficțiunea nu este limitată de constrângerile raportării la evenimente istorice concrete. Saga islandezilor au
Saga Islandezilor () [Corola-website/Science/325772_a_327101]
-
serie în două părți, care a început când tânără Anastasia Nicolaevna și familia ei au fost trimiși la Ekaterinburgh, unde au fost executați de soldații bolșevici. Povestea se mută apoi la 1923, si in acelasi timp, luându-și mare libertate, ficționalitatea urmează pretențiile unei femei cunoscută că Anna Anderson. Amy Irving o portretizează pe Anna Anderson adultă. Cel mai recent film făcut, „Anastasia” din 1997, este un desen muzical adaptat povestei fictive cum că Anastasia a scăpat din Rusia și ulterioară
Marea Ducesă Anastasia Nicolaevna a Rusiei () [Corola-website/Science/298806_a_300135]
-
aceeași epocă saga, respectiv secolul al X-lea și începutul secolului al XI-lea. Majoritatea acestor scurte istorii au fost notate în culegerile de texte care prezintă viața și faptele regilor norvegieni. Din punctul de vedere al istoricității, respectiv al ficționalității faptelor relatate, saga islandezilor se situează între saga istorice (saga regale, ale episcopilor etc.), în care predomină intenția istoriografică, și saga cavalerilor, „saga mincinoase”, în care ficțiunea nu este limitată de constrângerile raportării la evenimente istorice concrete. Saga islandezilor au
Saga () [Corola-website/Science/298231_a_299560]
-
s pretend, atât de îndrăgit de Lewis Caroll (ca de pildă: „acum ne jucăm” sau „acum scriu/citesc o poezie”), ea devine, într-un mod îndeajuns de evident, ficțională. Așadar, putem vorbi, încă, despre o dihotomie implicită între „realitate” și „ficționalitate”, însă nu trebuie să uităm că această opoziție este una pur funcțională, excluzând orice asumpție metafizică 243. Prin urmare, vom numi poezie metatranzitivă acel segment al creației poetice care - prin procedee și convenții abil manevrate - își încurajează cititorul să facă
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
pentru a evidenția, acolo unde este necesar, ecartul dintre nivelul producerii și nivelul receptării textelor poetice respective. Astfel, despre un anumit „mimetism” (mai mult sau mai puțin voluntar) putem vorbi cu precădere atunci când avem în vedere intenția auctorială, iar despre „ficționalitate”, mai cu seamă din perspectiva receptării, a efectelor produse asupra diferitelor categorii de cititori, ficționalitatea fiind, cum am sugerat deja, mai mult o chestiune de abordare sau de „atitudine” vizavi de ceea ce se spune. În fapt, diferența dintre ficțiune și
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
poetice respective. Astfel, despre un anumit „mimetism” (mai mult sau mai puțin voluntar) putem vorbi cu precădere atunci când avem în vedere intenția auctorială, iar despre „ficționalitate”, mai cu seamă din perspectiva receptării, a efectelor produse asupra diferitelor categorii de cititori, ficționalitatea fiind, cum am sugerat deja, mai mult o chestiune de abordare sau de „atitudine” vizavi de ceea ce se spune. În fapt, diferența dintre ficțiune și non-ficțiune nu este - după cum se știe - atât semantică, cât pragmatică; este într-o mai mică
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
jumătate a secolului XX, apărută sub presiunea constantă a unui regim totalitar) prin identificarea în versurile unor scriitori ca Marin Sorescu, Mircea Ivănescu sau Mircea Cărtărescu (pentru a-i aminti doar pe cei mai importanți) - acelor indicii care demonstrează că „ficționalitatea” nu are doar o funcție de „evaziune”, ci și una implicit subversivă. În legătură cu această funcție a „imaginarului mimetic” (adeseori trecută cu vederea), Matei Călinescu făcea o remarcă extrem de pertinentă: Ludicul și ficționalitatea nu sunt lipsite de riscuri direct proporționale cu suspiciunile
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
pe cei mai importanți) - acelor indicii care demonstrează că „ficționalitatea” nu are doar o funcție de „evaziune”, ci și una implicit subversivă. În legătură cu această funcție a „imaginarului mimetic” (adeseori trecută cu vederea), Matei Călinescu făcea o remarcă extrem de pertinentă: Ludicul și ficționalitatea nu sunt lipsite de riscuri direct proporționale cu suspiciunile grave pe care le pot provoca. Datorită ambiguității lor inevitabile, precarității actelor imitative, confuziilor premeditate sau nepremeditate pe care le pot crea, abilității lor de a induce în eroare, enunțurile ficționale
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
implică și o reflecție asupra transparenței și a autenticității, asupra posibilităților și limitelor tranzitivității, în general. Iată, de pildă, cum își definește el metoda de creație, într-un pasaj care tematizează tocmai tensiunile dintre realitate și invenție, dintre autenticitate și ficționalitate: Am inventat fapte și am schimbat lucruri și întregul echilibru al poemului a fost ceva inventat. Pe deasupra, mai e și acest lucru: dacă un poem e autobiografic - și asta e adevărat pentru orice scriere autobiografică sau istorică -, vrei ca cititorul
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de Lewis Caroll (formule de tipul „ca și cum”, „dacă ne-am spune”, „putem să ne închipuim că” etc., pot fi descoperite pretutindeni în versurile poetului). Așadar, putem vorbi, în cazul său, despre o permanentă problematizare a dihotomiei implicite dintre „realitate” și „ficționalitate”, care, deși nu pare a exclude cu totul unele asumpții metafizice, sugerează totuși că Logosul celebrat de moderniști nu poate supraviețui decât sfărmat și risipit în diferențe. Esențial rămâne aici jocul aparențelor derizorii, spectacolul carnavalesc al măștilor comic-serioase susținut, în
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Ea nu numai că tematizează - după cum am arătat - posibilitatea sau imposibilitatea reprezentării, ci simulează adeseori abandonarea acelor „cadre” ce ar marca distanța față de acțiuni sau comunicări reale. Am putea vorbi, în consecință, despre conservarea unei dihotomii implicite între realitate și ficționalitate, dar una strict funcțională, ce presupune excluderea asumpțiilor metafizice. Se dovedește mai puțin relevant, dintr-o atare perspectivă, dacă această ordine secundă reușește să instituie ființa și adevărul sau doar să le substituie prin simplul joc al simulacrelor, capătând prioritate
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
realizat prin relaționarea a două tipuri de text eterogene, jurnalistic și literar, este "însuși nucleul povestirii", precum și "reflex parodic față de textul clasic care se sprijină pe citate savante, folosindu-le drept argument al autorității" (p.94). În cadrul unor categorii precum ficționalitatea, raportul autor/narator, ironia, absurdul, ambiguitatea, Liviu Papadima urmărește tranziția realizată de proza lui Caragiale spre configurarea unui alt set de norme ale literaturității, spre un alt mod de a vedea literatura. Ironia, accentul parodic au mecanisme mult mai fine
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]
-
fluxului lecturii, sistemul nu impietează cu nimic, ci dimpotrivă, îmbogățește opera, bine dispune cititorul de azi. Regia textului e în așa fel gândită, încât obligă la lectura simultană a notelor care îl acompaniază. întrucât au și ele partea lor de ficționalitate, ca invenții ale autorului, notele nu pot fi separate de textul purtător. în afara lui, ele nu mai au nici o valoare. Paradoxal, cu toate contestările și dezbaterile ce ar putea pune la îndoială valoarea textului, tocmai prin aceasta, autorul se arată
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
noi Biblii, noi religii naționale, fără ca acestea să fie simțite ca "erezii", dimpotrivă, restituind universalitatea emanată de divinitate". A restitui universalitatea emanată de divinitate înseamnă a crea în marginile Adevărului, nu în ale ficțiunii sau, mai exact, în ale purei ficționalității, unul din poncifurile de bază ale postmodernismului, prin care Nicolae Manolescu a ajuns să substituie canonul Eminescu prin canonul Levantului cărtărescian ca emanație ultimă (și supremă) a canonului literar românesc. "Gratuitatea estetică în canon este ontologică, la antipodul jocului de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
din Africa. (C-J Bertrand, 2000, p.165) 1.1.2. Există un specific al limbajului de presă? La o privire grăbită și fără mari pretenții, vom observa că principalul criteriu de departajare între literar și jurnalistic este cel al ficționalității. Cum termenul este profund contestabil, vom spune că (cel puțin în cazul știrii) limbajul de presă refuză imaginarul, volutele ademenitoare ale fanteziei. Relatare de la fața locului, scriitura de presă se subsumează unor exigențe stilistice ultimative: clar, concis, credibil. În discuție
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
respectă manualele alternative pentru clasa a X-a și a XI-a spiritul programei), Revista Perspective, nr.1, 2001, [Cluj], p.24-27. [60] MOLAN, VASILE, Abecedar / Vasile Molan, Aurelia Fierăscu, Ana Lapoviță, - București, Petrion, 2001. [61] MUREȘAN, MIRELA, Conceptul de ficționalitate/literaritate în manuale și în practica școlară, Revista Perspective, nr.1, 2001, [Cluj], p.49-53. [62] MUȘAT, CARMEN, La mijlocul drumului: Sistematizare și amatorism. [Eugen SIMION(coordonator), Florina ROGALSKI, Daniel CRISTEA-ENACHE. Limba și literatura română. Manual pentru clasa a XI-a
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
În urma căreia legătura dintre literatură și realitate este fundamental rescrisă. Gândirea estetică, mizând pe ficționalizare, aduce o alternativă la discursul dominant, raționalist. O foarte bună interpretare a acestei modificări aduce Lubomír Doleäel În Poetica occidentală (carte de referință În problema ficționalității, prea puțin valorificată la noi), dar mai ales În Heterocosmica. Fiction and Possible Worlds (1998, Johns Hopkins University Press, Baltimore), unde se dezvoltă propunerea esteticianului Alexander Baumgarten, a ficțiunilor heterocosmice (ficțiuni imposibile În lumea actuală, opuse celor utopice, imposibile În
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
a afla despre sine Însuși. În acest context, studiul meu este interesat de un aspect particular - deși definitoriu - al ficționalizării: atașarea unui chip imaginal autorului abstract despre care vorbește textul critic. Desigur, teoria modelelor cosmologice trebuie Înțeleasă aici În legătură cu teoriile ficționalității, și mai ales cu cea a „lumilor posibile”. Este evident cum o astfel de viziune reușește să Încapă atât Într-un modul al cunoașterii considerat, cu zece ani În urmă, neștiințific (precum modelul cunoașterii mistice, de pildă, ori al cunoașterii
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
lui Dionysos, Mihai Spăriosu Întreprinde o incitantă analiză a „jocului” ca figură a discursului estetic și filosofic actual. În secțiunea a treia a cărții, dedicată discursului științific, Spăriosu deschide istoria unei mutații estetice În fizică printr-o analiză a teoriei ficționalității. Puntea de legătură Între teoriile ficționalității și cele ale revoluției științifice postnewtoniene Îi este oferită de neokantienii Hans Vaihinger (cu lucrarea sa capitală din 1911) și Friedrich Albert Lange, datorită felului În care Împacă intuiționismul estetic cu pozitivismul empiric al
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
incitantă analiză a „jocului” ca figură a discursului estetic și filosofic actual. În secțiunea a treia a cărții, dedicată discursului științific, Spăriosu deschide istoria unei mutații estetice În fizică printr-o analiză a teoriei ficționalității. Puntea de legătură Între teoriile ficționalității și cele ale revoluției științifice postnewtoniene Îi este oferită de neokantienii Hans Vaihinger (cu lucrarea sa capitală din 1911) și Friedrich Albert Lange, datorită felului În care Împacă intuiționismul estetic cu pozitivismul empiric al științei moderne. Reușita acestora, după expresia
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
teoretică sau canonul științific modern. Faptul că Vaihinger imaginează biologia ca sursă a activității ficționale, dar și a gândirii logice, după cum Ioana Em. Petrescu vedea „geometria scrisului” condiționată de „geometria trupului” și de „ritmurile sângelui”, pledează pentru postularea, comună teoriei ficționalității vaihingeriene și cosmologiilor, a unei surse comune a conștiinței teoretice și a conștiinței ficționale, metaforice, sursă imaginală ce ar constitui punctul de adâncime la care se articulează modelele cosmologice. „Un nou gnosticism” anunță Culianu În analiza sa fantasmologică neterminată din
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
și al XIX-lea cum ar fi Gadamer, care se ocupă de subiectul imaginației frumosului, al ficțiunii, al rupturii dintre cele două. Ficționalizarea mi s-a părut, ca metodă de lucru, un atribut al literaturii. Literatura are ca exercițiu superior ficționalitatea, și este de discutat În ce fel și cum o aplică criticul și teoreticianul, ori cum ar folosi-o criticul cultural. Mihaela Ursa susține că ficționalizarea ne poate debloca din criza relativismului cunoașterii, ne poate salva din naufragiul deconstrucției. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
corespunde evident emoției estetice. Pornind de la această perspectivă bipartită a literarității, G. Genette constată discriminarea nefondată, indusă de "poeticile esențialiste", prin includerea în câmpul literar doar a "texte(lor) a priori marcate de pecetea generică, sau mai degrabă arhigenetică, a ficționalității și/sau a poeticității", în detrimentul celor foarte multe și variate care alcătuiesc "literatura neficțională în proză", adică "istoria, elocvența, eseul, autobiografia" etc. Această concluzie îl îndreptățește să recurgă la "poetica condiționalistă", adică la o abordare intuitivă și instinctuală a literarității
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Totuși, dată fiind diversitatea perspectivelor și, implicit, a punctelor de vedere asupra criteriilor de stabilire a literarității textelor de frontieră, vom pleca de la cele două convenții teoretice la care subscrie, pe considerente teoretice, dar și empirice, Paul Cornea: expresivitatea și ficționalitatea (el insistând asupra termenului de fictivizare, pe care-l consideră, printr-un raționament disociativ, specific literaturii)41. Expresivitatea textului polemic aparținând unui scriitor consacrat rezidă în însăși predispoziția acestuia de a manipula resorturile intime ale limbii și de a-i
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
discursul scriitorilor-gazetari ar echivala cu o aventură a deconspirării "figuralului"( Laurent Jenny) care, în discurs, joacă rolul de indice al "redeschiderii lumii, al continuării originării sale, al activării unei noi decizii expresive, unde se aud ecourile întemeierii limbii"43. În ceea ce privește ficționalitatea, ea presupune o suspendare a realității sau o reprezentare imaginară a acesteia, care invită lectorul să participe la jocul creării unei lumi noi, raportabilă mereu la lumea reală. "A intra în ficțiune afirmă G. Genette înseamnă a ieși din câmpul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]