22 matches
-
Acasa > Manuscris > Povestiri > CIUBUCICĂ, DE IOAN MUȚIU Autor: George Nicolae Podișor Publicat în: Ediția nr. 316 din 12 noiembrie 2011 Toate Articolele Autorului CIUBUCICĂ Ciurdarul de poveste A fost odată, nu prea de mult, a fost odată-n Rucăr un flăcăuaș cu păr netuns, cam mititean, ochii-n cătat de mere pădurețe, statu în drept, și-o minte în sclipici. Un piticit ce nu-și știa părinții și zicea că lumea-i spune Ciubucică și nu avea habar de anii ce
CIUBUCICĂ, DE IOAN MUŢIU de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 316 din 12 noiembrie 2011 by http://confluente.ro/Ciubucica_de_ioan_mutiu.html [Corola-blog/BlogPost/357177_a_358506]
-
tineri. Până și părul sălbatic, cu coaja îngroșată de vreme și scorbura ca o rană veșnic nevindecată, cu crengile înnegrite și strâmbe, înclinat ca un cioban ce se sprijină în bâtă, așa cum era, încărcat cu flori, părea mai degrabă un flăcăuaș decât un bătrânel. Și, de sub petalele florilor sale, evlavioasele omizi coborâră ochii. Cu toatele rămaseră nemișcate, privind doar cu coada ochiului făpturile înaripate care dansau nepăsătoare peste câmpul înmiresmat. Și zi de zi, omizile priviră îngerii și bătură mii de mătănii
ÎNGERII de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1424 din 24 noiembrie 2014 by http://confluente.ro/gheorghe_vicol_1416824618.html [Corola-blog/BlogPost/372016_a_373345]
-
tineri. Până și părul sălbatic, cu coaja îngroșată de vreme și scorbura ca o rană veșnic nevindecată, cu crengile înnegrite și strâmbe, înclinat ca un cioban ce se sprijină în bâtă, așa cum era, încărcat cu flori, părea mai degrabă un flăcăuaș decât un bătrânel. Și, de sub petalele florilor sale, evlavioasele omizi coborâră ochii. Cu toatele rămaseră nemișcate, privind doar cu coada ochiului făpturile înaripate care dansau nepăsătoare peste câmpul înmiresmat. Și zi de zi, omizile priviră îngerii și bătură mii de mătănii
POVESTIRI PENTRU COPII de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1914 din 28 martie 2016 by http://confluente.ro/gheorghe_vicol_1459153401.html [Corola-blog/BlogPost/366100_a_367429]
-
juca, ascuns sub piele, un ou ca de porumbel. Aducând la îndemână vase, gazda, groasă, se învârte harnic, într-o rochie nădușită. Ca un vulcan, pe masă, mămăliga scotea fuioare de abur încârligate spre tavan. în tocul ușii apăru un flăcăuaș. Era feciorul Mariței care, nemăritată, îl zămislise la vreme de război. Din pricina asta, pe fecioraș, lumea îl poreclea Kudă. - Ce mai faci tu, măi Kuda ? găsi vreme gazda să-l întrebe pe băietan. - Iaca ce fac, mă duc pân’ la
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
lui Corneliu Porumboiu, ,,copilul acestor meleaguri”, din care l-a marcat cel mai tare prestația lui Dragoș Bucur, care e ,,drăcos”, subliniind măiestria regizorului care a reușit să facă din ,,neastâmpăratul ăsta un erou de film”. Mi-a plăcut de flăcăuașul ăsta năzdrăvan”, concluzionează profesorul. (Alexandra Buzas, 30 iunie 2009, MEDIAFAX) Amintiri despre ,,grupul de cheflii" care a preluat puterea Dumitru Marin, patron de trust de presă, cel care a inaugurat cu TV.V. (TV Vaslui) primul canal de televiziune al județului
Ceauşescu- ... -Băsescu : Mitterand - Snegur - Iliescu - Lucinski - Constantinescu - Regele Mihai I : evocări de reporter by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Journalistic/500_a_1238]
-
pe malul năsipos, în susul apei. Înțelesese în urmă și grădinarul despre ce e vorba. Ridicându-și șalvarii cafenii și opincile mari, pășea cu luare-aminte peste straturi și venea după noi. Dintr-o înfundătură de mal, din când în când, doi flăcăuași ridicau până la piept trupurile. Ne făceau semne cu mâna, își tot întorceau capetele spre apă; dispăreau și iar se arătau. La malul celălalt, încovoindu-se cătră asfințit după cursul râului, lunca de sălcii și plopi făcea zid neclintit, zimțuit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe năsip, alături, și-și scoase pipa. Bulgarul se puse și el jos, fără nici un cuvânt, cu ochii ațintiți spre cursul lin al apei. Noi ce facem acum? zise unul din băietani. Voi duceți-vă până la primărie, răspunse moș Gheorghe. Flăcăuașii se uitau la mort, parcă ar fi vrut să-l întrebe ceva. Oare de unde să fie, moș Gheorghe? — De unde să știu eu, măi țâcă? Ia, dintr-un sat, de la deal, cine știe!... Băieții nu se clintiră de la locul lor. —E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cere? Cere; are și ea glas... Da’ atuncea pe cei ce veneau îi purta de-a rostogolu... Nimeni nu-i putea prinde. Îi lua sforul apei și-i mâna în Dunăre... Ș-apoi Dunărea cine știe unde îi ducea!... Moș Gheorghe tăcu. Flăcăuașii așteptară un timp, apoi unul trase de mânică pe celălalt, îi făcu semn de îndemnare cu capul și plecară. Așa stăturăm o vreme. Soarele asfințea departe, deasupra Siretului, luminând pâcla zării, împrăștiind pe luciu și înaintea noastră ca o pulbere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în ulițele mai deschise, privesc în pământ și înaintează încet cu un strigăt prelung și tremurător, care găsește răsunet în toți ștrengarii mahalalelor: gaz-gaz! De-acolo pornesc iute calfele spre meșterii din alte părți mai bogate ale târgului; subțiri, palizi, flăcăuașii aceștia deapănă mărunt din picioare, tremurând în diminețile răcoroase și molfăind încă cea din urmă îmbucătură de pâne. Iar spre bariere, „spre porțile cetății“, se îndreaptă babe cu ochi ascuțiți și șireți, cu șaluri grele în spete. Așteaptă pe sătenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vioi, cu pălării adevărate în cap, făceau zarvă și se jucau cu nuci în tocurile scobite la marginea șanțurilor; daruri de turtă dulce treceau de la prietin la prietin. O tinereță bucuroasă izvora, furnica în toate părțile pe uliți. Până acum flăcăuașii aceștia palizi lânceziseră în odăi umede și murdare, plecați asupra acului, bătând încordați cu ciocanul, trudindu-se în toate meseriile, săraci și umiliți; iar acuma umblau încet, se odihneau parcă în soarele auriu de toamnă, care frângea raze și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că-s om rău... De „golan“, îs golan - adevărat. N-am părinți, n-am casă, n-am nimic, numai mânile muncitoare le am - da-s om de treabă... Eu am stat zece ani la boierul de la Negoiești, cu leafa de flăcăuaș... Acu m-am gândit și eu că mi se cuvine leafă de om, ș-am cerut să-mi sporească simbria. N-a vrut, ș-am plecat. Îmi pare rău - zece ani ca un rob am muncit; da’ ce să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe unii din bordeienii moșiei. A cunoscut pe Gheorghe Barbă, cel mai vechi bouar, pe Mihalache Prescurie, vânătorul curții, și pe moș Irimia Izdrail de la coșerele din vale. Stăteau lângă foc ca în fiecare sâmbătă sara și așteptau pe un flăcăuaș care plecase călare după rachiu. Împrejurimile se liniștiră. Ardea o lumină la curte, ardeau câteva focuri pe la bordeie. Rareori se auzeau glasuri, și în colțul acela de lume, împresurat de toate părțile de tăcerea depărtărilor și de un ocean de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o lumină la curte, ardeau câteva focuri pe la bordeie. Rareori se auzeau glasuri, și în colțul acela de lume, împresurat de toate părțile de tăcerea depărtărilor și de un ocean de întuneric, glasurile acestea moi aveau ceva blând și prietinesc. Flăcăuașul veni într-un târziu cu băutura. Așezați în jurul focului, oamenii începură a cinsti și a vorbi de greutățile muncitorilor de toamnă și despre pregătirile de iarnă. Și cum vorbeau, un tropot iute de cal răzbătu prin noapte, se apropie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
hotarele moșiei. Acuma cunoștea drumurile, izvoarele, bălțile și iazurile; cunoștea numele oamenilor și ale vitelor, iuțelile lui Faliboga și gusturile boierului. Se ducea din când în când până la moara de devale și făcea uruială de ovăs și, sara, ajutat de flăcăuași și de câțiva bordeieni, mai adăogea vitelor puțină brahă, ca să le întregească hrana săracă de toamnă. Altfel deocamdată viața era ușoară. Dar flăcăul știa că au să vie ploile cele mocnite, pe urmă înghețurile, pe urmă viscolele iernii - și atuncea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Mihalache Prescurie. Doi băitănași se uscau de umezeală lângă vatra mare, unde ardeau mănunchiuri de trestii. Faliboga izbi cu piciorul în ușă, o deschise și intră înlăuntru, cu Niță Lepădatu după el. —Măi Grecușor! se răsti el cătră unul din flăcăuași, subțire și slăbuț; ieși afară și du pe Alba acasă la mine. Și spunei Ianei să vie încoace și s-aducă ulciorul cel cu vin... Repede, măi! nu umbla împiedicat! Auzi-tu-m-ai?... Grecușor se deslipi ca o umbră de lângă horn și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu milă și cu durere, cum n-am fost eu! Târziu suiră din căldura bordeiului în noaptea neagră de toamnă. Bătrânii se pregăteau de culcare; numai Gheorghe Barbă ieși învălit în suman, ca să mai vadă ce fac boii boierești și flăcăuașii care dormeau în șoproane cu ei. Niță Lepădatu mergea alăturea de Faliboga și Iana umbla înaintea lor. —Iano, zise vătaful, tu intră și te culcă. Eu mi-oi lua calul să dau un ocol - și mă-ntorc îndată... Femeia dispăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sumanele înflorite de bura negurilor. Numai glasul lui Faliboga răzbătea cu putere prin toate dosurile, și iapa lui albă fugea la trap pe cărări glodoase. Niță Lepădatu stătu o zi întreagă la hambare, ca să aleagă opinci pentru dânsul și pentru flăcăuașii de subt ascultarea lui și ca să tocmească cojoacele, cu Isailă cojocarul. Erau acolo clădite piei peste piei de oi, și opinci - ș-un miros greu de seu. Stăteau pe podina uscată, între cojoace, și pe ușa larg deschisă în două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
iarnă, vorbeau mai vioi, strigau și-și chemau cânii prin viscol. Niță Lepădatu își întoarse tohoarca cu mițele în afară, trecu pe lângă rândul lung de vite, să vadă dacă stau în liniște, după aceea fluieră pe Sărmanu, cânele adus de flăcăuașii care erau sub privegherea lui. Scoase din glugă o bucată mare de mămăligă și i-o puse dinainte, apoi îl mângâie pe gât și-l bătu încet pe bot. —Mă Sărmanule, da’ tu ai cojoc de iarnă? Blana groasă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
voi duceți-vă de vă căutați de treabă! Acu boierii au intrat în casă la hodină, ce mai vreți?... Bordeienii se risipiră încet-încet târându-și prin omăt opincile umplute cu paie și grăind despre întâmplarea cea mare. Faliboga strigă cătră flăcăuașul cel subțire: — Măi Grecușor! să fie Alba înșeuată... Mă duc să cercetez dacă s-a împlinit ce am poruncit dimineață... Porni mormăind într-o parte, și Grecușor o împunse la fugă ca o iazmă, sărind cu pași mari prin troian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ace de ghiață și omătul mărunt își căuta cu îndărătnicie loc în toate ungherele îmbrăcămintei; iar pe sus se simțea că lunecă un fel de șuvoi nemărginit și iute. Până la șopron, Lepădatu simți că vifornița s-a întărit. Găsi pe flăcăuași strânși la un loc; îl așteptau. Îi sări și Sărmanu înainte și prinse a i se gudura la picioare. Vitele stăteau neclintite prin întuneric. Niță le simți neliniștite, cu capetele ridicate și cu urechile ciulite. Zăpada bătea uscat în perdeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
uscat în perdeaua de stuh; iar pe de laturi și pe deasupra, stropituri își căutau loc și-n adăpostul deschis spre miazăzi. Vântul câteodată izbea greu în clădirea șubredă, șuierând cu mânie și bătând din grele aripi nevăzute. —Bădică, zise Nistor flăcăuașul, în iastă noapte iar au să vie lupii la perdele... —Tăceți, bre, că sunt câni voinici, și puști... ș-apoi pe așa vreme nu ies nici dihăniile din cotloanele lor... —Bădică, cum îi sta singur aici!... Mare crâșcare!... I-auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tufele sprâncenelor. Umbla numai puțintel într-o parte: avea un ușor beteșug la un picior. M-a cinstit foarte prietinos cu apă rece; și nevasta lui a pus într-o oală cu borș o găină grasă în cinstea musafirului. Doi flăcăuași sprinteni trebăluiau prin gospodărie, prin șura curată și prin ocolul vitelor. - Și într-un târziu, după ce ospătai, gospodarul îndrăzni să se așeze mai la o parte pe prispă, și chemă cu glas potolit pe nevastă-sa: —Marghioliță, vină și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]