115 matches
-
să cad", e de făcut", pot face/să fac", stă să cadă", trebuie să plec", trebuie lăudat", "îmi vine să râd", "vreau să plec". În gramatici ale limbii engleze se fac diverse clasificări ale verbelor modale după gradul lor de gramaticalizare. În principal se deosebesc verbe numai modale ("must, can, could, will, would, may, might, shall" și "should") și verbe nu numai modale, ci folosite și de sine stătător. Primele se disting de verbele obișnuite și prin trăsături precum desinența zero
Verb modal () [Corola-website/Science/317827_a_319156]
-
uz, "derivate"". Dacă "numele primitive" date de zei, trăiesc în paradisul motivației, cele derivate - creații umane - înseamnă convenție, arbitrar, marcând trecerea de la adevărat la eufonic 13. Fenomenul desacralizării, al golirii afectivității, al pierderii semnificației originare este echivalent, în terminologia spitzeriană, gramaticalizării: "nomina sacra vizând spre transcendență, devin, printr-un proces de golire, de formalizare, cuvinte sacrilege, apoi își pierd chiar și această relație negativă cu sacrul. Omul sfințește, consacră unele cuvinte, pe care apoi le degradează, folosindu-le în scopuri profane
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
mânie din nou"237. Verbul a părea a fost analizat în literatura de specialitate ca fiind "cel mai adesea interpretabil", el semnalează "o inferență, mai mult decât o percepție directă" și nu poate indica "relatarea, preluarea informației de la altcineva"238. Gramaticalizarea incertitudinii se realizează și prin utilizarea lui ca și cum: îl priveau ca și cum n-ar fi fost acolo, lângă ei", "ca și cum nu l-ar fi auzit". La final când adresarea lui Gore este mult mai fermă decât până atunci ("puțin încurcat", "brusc
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
de sintetism și analitism; 2. lărgirea cadrului analizei limbilor din perspectiva tipologica dincolo de tipurile morfologice ale secolului al XIX-lea (introducerea conceptelor de tipuri de construcții, parametri tipologici, marcare etc.); 3. sporirea interesului pentru tipologia diacronica și conturarea conceptului de gramaticalizare că unul dintre conceptele de bază ale tipologiei lingvistice 69. Sînt aduse în discuție contribuțiile unor lingviști, dintre care îi amintim pe Edward Sapir, Armîn Schwegler, Ferdinand de Saussure, Antoine Meillet, Émile Benveniste, Jerzy Kuryłowicz, André Martinet, Bernard Pottier, Joseph
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
gondi 175, 266 gotica 136, 137, 162, 260, 264, 266, 280, 281 grad 59, ~ de comparație 101, 117, ~ de deschidere 168, 192, ~ de flectivitate 90, ~ de fuziune 59, ~ de înrudire 351, ~ de normare 105, ~ de sinteză 59, ~ de vitalitate 342 gramaticalizare 52 gramatică 30, 31, 32, 35, 68, 71, 94, 115, 116, 118, 129, 131, 134, 137, 150, 154, 156, 158, 160, 166, 174, 191, 231, 232, 242, 251, 262, 281, 288, 300, 346, 355, 357, ~ comparată 18, 137, 138, 150
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
la prezumtiv prezent sau la conjunctiv perfect, sintagma semiauxiliar-verb predicativ își realizează semnificația modală în chiar spațiul închis al structurii sale: Trebuie să fi venit cineva.; Trebuie să fi cântând pe undeva. Sintagmele, mai abstracte, din punctul de vedere al gramaticalizării, sunt sinonime cu structura morfologizată a prezumtivului, prezent: Trebuie să fi cântând = Va fi cântând sau perfect: Trebuie să fi venit = Va fi venit. Când verbul principal este la conjunctiv prezent, semnificația modală a sintagmei se realizează numai într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lui Zaharia, și-ncepem a horăi...” (I. Creangă) Interjecțiile volitive (între ele, cele prezentative, însoțitoare ale unor gesturi: iată, poftim, na, uite) își au ele înseși un punct de plecare în locutor; planul lor semantic, însă, nu se caracterizează prin „gramaticalizarea” acestei „origini”; în consecință, nu cer și nu admit un subiect sintactic. Specificul planului lor semantic, însă, impune, asemeni verbelor tranzitive, intrarea în relație sintactică cu un complement direct: „Dar deodat’un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a trăi anumite stări. Această abilitate, care poate fi exprimată explicit sau/ și implicit, este o instanță a termenului de modalitate. David Crystal (1995: 212) consideră că lexicalizarea modalității cuprinde o gamă largă de judecați despre posibilitatea înfăptuirii unor evenimente. Gramaticalizarea (Palmer 1990: 16) competențelor, atitudinilor și opiniilor participanților discursivi cuprinde două dimensiuni: a) obiectivitate, printr-o modalitate deontica menită a sugera fie factualitatea, fie o scală a intensității autorității; b) subiectivitate, printr-o modalitate epistemică, creând scală siguranță → probabilitate → posibilitate
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
în ceea ce privește sensul, două elemente distincte : unul strict intelectual, care este noțiunea pură, reprezentarea obiectului în discuție, altul afectiv, care arată oarecum poziția subiectivă, reacția sentimentala a individului vorbitor față de noțiunea respectivă” 28. Există cuvinte al căror înțeles a pierdut prin gramaticalizare atât noțiunea, cât și sensul afectiv, așa cum sunt instrumentele gramaticale de tipul articolului, de asemenea prepoziția și conjuncția. Onomatopeele sunt cuvinte în al căror înțeles abia se formează noțiunea, iar interjecțiile sunt cuvinte în al căror înțeles abia începe să
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
adoptăm analiza prin inversiune predicativă. Conform lui Tănase-Dogaru (2007: 107) în structurile pseudopartitive, diferența de acord (cu N1 sau cu N2) este dată de statutul sintactic diferit al substantivului cuantificator, care a trecut sau trece încă printr-un proces de gramaticalizare. Acest substantiv are statut de element funcțional în unele contexte (în acest caz, acordul se face cu N2, la plural) sau statut de termen lexical în alte contexte (în care acordul se face la singular, cu N1). Oscilația între valoarea
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
în unele contexte (în acest caz, acordul se face cu N2, la plural) sau statut de termen lexical în alte contexte (în care acordul se face la singular, cu N1). Oscilația între valoarea lexicală și cea funcțională reflectă gradul de gramaticalizare a substantivului cuantificator. Dacă procesul de gramaticalizare este mai avansat, substantivul are o valoare funcțională mai mare, iar acordul se face cu N2. Generalizând, substantivele cuantificatoare din poziția N1 se află în diverse stadii de gramaticalizare, astfel încât putem spune că
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
se face cu N2, la plural) sau statut de termen lexical în alte contexte (în care acordul se face la singular, cu N1). Oscilația între valoarea lexicală și cea funcțională reflectă gradul de gramaticalizare a substantivului cuantificator. Dacă procesul de gramaticalizare este mai avansat, substantivul are o valoare funcțională mai mare, iar acordul se face cu N2. Generalizând, substantivele cuantificatoare din poziția N1 se află în diverse stadii de gramaticalizare, astfel încât putem spune că au statut de termen semifuncțional sau semilexical
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
funcțională reflectă gradul de gramaticalizare a substantivului cuantificator. Dacă procesul de gramaticalizare este mai avansat, substantivul are o valoare funcțională mai mare, iar acordul se face cu N2. Generalizând, substantivele cuantificatoare din poziția N1 se află în diverse stadii de gramaticalizare, astfel încât putem spune că au statut de termen semifuncțional sau semilexical (pentru semilexicalitate, interpretarea lui Tănase-Dogaru se bazează pe propunerile lui H. C. van Riemsdijk - cf. 2006, printre altele). Doetjes și Rooryck (2003) consideră că sintagmele pseudopartitive ("cantitative", în terminologia
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
accentuarea valorii lexicale a substantivului cuantificator și diminuarea celei funcționale. Astfel se explică acordul la singular, cu N1. 3.4.3. Tipul de substantiv cuantificator (N1) Substantivele cuantificatoare prezintă diverse grade de lexicalitate și funcționalitate, care influențează acordul. Gradul de gramaticalizare depinde de tipul semantic căruia îi aparține substantivul. Astfel, substantivele cardinale și cele colective au un grad de gramaticalizare mult mai mare decât cele care denumesc conținutul sau forma. În cazul tuturor acestor substantive, este relevant pentru acord și tipul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
4.3. Tipul de substantiv cuantificator (N1) Substantivele cuantificatoare prezintă diverse grade de lexicalitate și funcționalitate, care influențează acordul. Gradul de gramaticalizare depinde de tipul semantic căruia îi aparține substantivul. Astfel, substantivele cardinale și cele colective au un grad de gramaticalizare mult mai mare decât cele care denumesc conținutul sau forma. În cazul tuturor acestor substantive, este relevant pentru acord și tipul de predicat. 3.4.3.1. Substantivele partitive Substantivele cu sens partitiv se combină cu substantive masive, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
vorbitorilor. Am efectuat o mică statistică, cu scopul de a vedea în ce măsură se realizează fiecare dintre cele două tipuri de acord, cu N1 sau cu N2. Am avut în vedere mai multe nominale cuantificatoare, deoarece am considerat că gradele de gramaticalizare / delexicalizare a N1 pot fi diferite de la un substantiv la altul. Această statistică a fost realizată pe baza a peste 400 de exemple de pe internet, adunate cu ajutorul motorului de căutare Google. Dintre toate afișările, au fost selectate primele 30 de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
1875) și Brugmann (1916), Meillet (1912), Kuryłowicz (1964), Watkins (1969), Szemerényi (1989) - vezi Fuß (2005: 2). Prin reconstrucția formelor proto-indoeuropene, s-a observat similaritatea dintre pronume și morfemele de acord ale verbului (cele care exprimă acordul cu subiectul). Prin urmare, gramaticalizarea unor elemente pronominale și transformarea lor în mărci de acord este un fenomen atestat istoric. Întrucât procesele de gramaticalizare au un caracter ciclic, analizarea cliticelor pronominale ca mărci ale acordului s-ar încadra în acest "traseu" istoric al pronumelor: pronume
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
proto-indoeuropene, s-a observat similaritatea dintre pronume și morfemele de acord ale verbului (cele care exprimă acordul cu subiectul). Prin urmare, gramaticalizarea unor elemente pronominale și transformarea lor în mărci de acord este un fenomen atestat istoric. Întrucât procesele de gramaticalizare au un caracter ciclic, analizarea cliticelor pronominale ca mărci ale acordului s-ar încadra în acest "traseu" istoric al pronumelor: pronume > clitic > marcă de acord. Caracterul ciclic acestui fenomen pentru acordul subiect - predicat se poate observa în franceză, dacă considerăm
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
ar putea fi mărci ale acestui acord, trebuie să găsim niște criterii pe baza cărora să decidem dacă în română cliticele de dublare au devenit mărci ale acordului. Cu alte cuvinte, trebuie să stabilim în ce moment al procesului de gramaticalizare ne aflăm. Într-o carte având ca subiect dezvoltarea mărcilor de acord, Eric Fuß (2005: 132 sqq.) propune câteva criterii sintactice și morfologice de distingere a cliticelor pronominale (propriu-zise) de mărcile de acord. Vom discuta aceste criterii mai întâi în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
îmbrăcăminte). Acordul (cu N1 sau cu N2) depinde de mai mulți factori, printre care tipul semantic de predicat, determinanții lui N1, tipul semantic al lui N1 (și, implicit, gradul de referențialitate al acestuia). Cel mai important factor este gradul de gramaticalizare al substantivului N1, care are, în general, rolul unei unități de măsură pentru entitatea exprimată de N2. Substantivele cel mai puțin referențiale sunt cele cardinale și cele cantitative generice. Substantivele cel mai puternic referențiale sunt cele care creează o unitate
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
and Equation, Amsterdam, Philadelphia, John Benjamins Publishing Company. Miron-Fulea, Miahela, 2005, Numele proprii. Interfața semantică - sintaxă, București, Editura Universității din București. Mîrzea Vasile, Carmen, 2009, " Un caz de pragmatica lizare - adverbul rom. chiar", în R. Zafiu (coord.), Funcționare discursivă și gramaticalizare în limba română veche, Universitatea din București (http://www.unibuc.ro/ro/mvasile 2009 ro). Moro, Andrea, 1991, "The Anomaly of Copular Sentences", în Working Papers in Linguistics, 1, 1991, p. 1-29. Moro, Andrea, 1997, The Raising of Predicates: Predicative Noun
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
latină, formele posesive suus, sua, suum au la bază tema pronumelui reflexiv (cf. Bujor și Chiriac, 1971: 65). 40 Se poate face o paralelă între adverbul chiar și forma însăși: adverbul chiar provine din adjectivul clar, în urma unui proces de gramaticalizare asociat cu o modificare fonetică (Mîrzea Vasile, 2009). În mod similar, forma însăși, inițial adjectivală, trece printr-un proces de adverbializare. 41 Acordul la feminin este posibil în contextul în care un nominal de genul feminin, coreferențial cu manechinul, a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
li se putea atribui o referință și, ca atare, primesc statut referențial numai prin adjuncție. Cuvintele care nu au autonomie au avut însă inițial această caracteristică, statutul non-autonom fiind însușit prin evoluția limbilor, căci, de exemplu, verbele auxiliare sînt rezultatul gramaticalizării unor verbe referențiale propriu-zise. V. cuvînt, referință. MARTINET 1967; DUBOIS 1973; MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001. RN AUTOR. Semnificația curentă a cuvîntului autor este cea de "persoană care a creat o operă artistică, științifică sau filozofică"; în naratologie, se consideră
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Cu toate acestea, diacronia nu poate deveni un scop în sine în cazul analizei discursului, deoarece acesta este o structurare de conținuturi și de forme lingvistice, iar nu o desfășurare de etape ale acestor conținuturi și forme. V. dialectică, discurs, gramaticalizare, limbă, sincronie, variație, vorbire. SAUSSURE 1916; DUBOIS 1973, GREIMAS - COURTES 1993; COSERIU 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001, DSL 2001; VARO - LINARES 2004; BUSSMANN 2008. RN DIAFONIE. Introdus pentru a preciza conceptul de "polifonie", de către E. Roulet, în
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
exerciții de subiectivitate, deoarece o cenzură mai mult sau mai puțin conștientă se manifestă din perspectiva gramaticii normative. V. actualizare, oral, producere a sensului, scris. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001; DETRIE - SBLOT - VERINE 2001. RN GRAMATICALIZARE. În lingvistica diacronică, prin gramaticalizare se înțelege transformarea unui morfem lexical într-un morfem gramatical, care se produce în evoluția unei limbi sau în trecerea de la o limbă la alta a unui cuvînt autonom. Termenul de gramaticalizare a fost lansat
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]