19 matches
-
O senzație de frig de parcă eram în prezența unui mort sau a unei stafii. Forma aceea de spectrală, era oribilă de văzut și întindea mâinile descărnate spre mine, parcă a rugă, sau strigăt de ajutor și scotea gemete teribile și horcăite. Părea atât de reală, că ași fi murit de frică dacă nu ași fi fost ferm convinsă că era o nouă și teribilă farsă a madamei ,,Franchestein”. Da, am zis bine. Bătrânei i se potrivea mai degrabă supranumele acesta în loc de
DOAMNA ,,EINSTEIN' (FRAGMENT DIN ROMANUL INGRID, PUBLICAT ÎN 2015- EDITURA EDITGRAPH) PARTEA II de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2235 din 12 februarie 2017 by http://confluente.ro/maria_giurgiu_1486927076.html [Corola-blog/BlogPost/380389_a_381718]
-
Din pupile-mi numără Nici rutină, nici extaz; Pentru noi, nu mai era Ticăitul unui ceas. Buze reci și repezite, Într-o teamă de trupesc; Pleoapele înzăpezite Mă făceau să nu clipesc. Mult prea repede colinda Dintr-un ceas prea horcăit! Cine-ar ști să le mai prindă, De bătut și ticăit? Oră șase trece iute... Ar putea să se dilate Poate doar două minute, Între liniști izolate. Străzile dădeau în turn; Pașii, asurziți în scâncet, Disperarea din nocturn, Luna, câinii
LA REVEDERE de LORENA GEORGIANA CRAIA în ediţia nr. 2340 din 28 mai 2017 by http://confluente.ro/lorena_georgiana_craia_1495966710.html [Corola-blog/BlogPost/340952_a_342281]
-
sunt bogați, unii vorbesc cu câinii. Eu vorbesc și nimeni nu mă aude. Dar În viața viitoare s-ar putea să se inverseze rolurile. Poate că o să fii tu câinele, iar eu o să vorbesc cu tine... Bărbatul scoase un râs horcăit. Așteptând ca nebunul s-o ia din loc, Harry se concentră asupra comentariului pe care avea să-l facă. Într-un final, un membru al echipei de filmare Îl goni pe nebun, iar Harry se Întoarse cu fața spre cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
cap și cu pălării de stradă, de clinchetul clopoțeilor pe odăjdiile de catifea ale manuscriselor așezate pe un postament cu două picioare. Era întuneric și nu eram decât câțiva și obișnuiții ponosiți din fiecare seară, diverse fețe și voci bătrâne, horcăite, șoptite, șuierătoare, cârcotitoare, mii de voci adunate zgomotos într-una singură, cântând în ivrit rugăciunile de seară. Dingbat și Einhorn au trebuit să fie împinși de la spate când le-a venit rândul să recite Kaddish-ul orfanilor. Ne-am întors în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
fix la John Robert, care dormea acum liniștit, își dezbrăcă haina. Zâmbetul radios i se preschimbase într-un rânjet care putea fi luat drept o expresie de extremă durere. Își suflecă mânecile cămășii. Filozoful respira foarte încet, cu un ușor horcăit. De astă-dată își păstrase dantura între gingii, astfel încât bărbia și gura nu-i mai erau prăbușite. Fața adormită i se părea lui George uriașă și nesimțitoare, un morman de hălci fleșcăite, zbârcite, spongioase și poroase, bătrâne, ca resturile de piei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
laboratorului, id est geneza unor texte petrarchești. Frapantă este însă descrierea omului Petrarca, cu toate hibele și slăbiciunile omenești, dincolo de orice idealizare, menite parcă să păteze marmura monumentului de semizeu. Este vorba de un realism desacralizant, pe alocuri fiziologic (vânturi, horcăit, sforăit, râgâit, defecație, frecventarea unor femei "deocheate" și chiar a unei prostituate coprofile etc.). Oricum, textul curge fluent, împletind abil universul literar al maestrului cu mediul cultural al epocii. Îi întâlnim pe Boccaccio, Maramauro, sunt prezente și binevenite referirile la
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
mele. Într-adevăr, „Che cosa è amor?“. M-am urcat pe „muntele“ meu și am privit valurile care-l ciocăneau. Se auzea un vag bubuit de tunet. Deslușeam pe mare crestele de o albeață sclipitoare ale valurilor. Glasul de bariton horcăit al lui Gilbert se porni de undeva de aproape. „Rămâi frumoasă nimfă și vorbește, vrei să ne jucăm orbește, tra la la la la!“ Mai târziu, l-am auzit pe Titus, de unul singur, din cu totul altă parte, cântând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de istoricul literar încă o dată (pe aceeasi pagina 236): "totul într-o procesiune hohotitoare". La pagina 238, Călinescu găsește într-un distih de întinsă posteritate didactica: Un orologiu bate noaptea jumătate/ La castel în poarta oare cine bate?," "un ce horcăit, cavernos". E clar, pentru el, acest tip de mirodenii orientale ("horcăit", "cavernos") se poate presară pe aproape orice preparat liric pentru a-i înteți gustul... Or, acel "ce horcăit, cavernos" nu e deloc detectabil în cele două versuri liniștit narative
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
noaptea jumătate/ La castel în poarta oare cine bate?," "un ce horcăit, cavernos". E clar, pentru el, acest tip de mirodenii orientale ("horcăit", "cavernos") se poate presară pe aproape orice preparat liric pentru a-i înteți gustul... Or, acel "ce horcăit, cavernos" nu e deloc detectabil în cele două versuri liniștit narative. Iar în prologul la poemul sonoritățile cavernoase și horcăiturile vor fi fost auzite doar de ingeniosul lor comentator. Din cele 9 versuri ale Prologului, două ne aruncă în față
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
a-și lipi gura de-a lui, seara, la poarta caselor de chirpici, în mireasma de corcodușe strivite-n iarbă, fetele rămâneau grele de dragoste. Îl luau atunci de mână și, tiptil, intrau în tindă, trăgând cu urechea la somnul horcăit al mămucăi, de sub peretele de icoane. Urcau pe cuptor, în așternutul ciudat de rece, și se iubeau pe perinele umplute cu paie. Fata-și strângea între dinți coada-mpletită ca să nu țipe ca din gură de șarpe la vederea, simțirea, trăirea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
sufletul meu, că am murit fără lumânare printre străini. În sacul de merinde...am niște pământ din grădina noastră. Îngroapă-mă cu el, să nu fiu singur pe lumea ailaltă. Din gura largă căscată a lui Pătru iese o respirație horcăită, la intervale rare. Apoi încetează de tot. Murise. Iovuț caută sub vestonul pătat de sânge plăcuța de identitate. În ultimele minute nu auzise nimic, ca și cum urechile iar fi fost înfundate, dar acum zgomotele îl asaltează din nou. Tropăituri, frânturi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
își are importanța ei. V-ați trezit vreodată, dimineața, într-un zgomot de picamăr aflat în mâinile vreunui muncitor harnic nevoie-mare? Și, la un binecuvântat moment dat, zgomotul și-a redus brusc intensitatea, picamărul a fost oprit. Ultimele pârâituri, cumva horcăite. Apoi, liniștea. Liniștea aceea ciudată, pentru că, după ce timpanul ți-a fost hăcuit de zgomot, liniștea capătă o proprietate rară: poate fi auzită, poate fi conștientizată în toată splendoarea ei. Preț de-o țigară a muncitorului harnic nevoie-mare. După care acesta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2209_a_3534]
-
între cele trei războaie (1913, 1917, 1941) și azi, din lipsă de cadre, de bărbați politici, ajunsă pe mâna politicianismului corupt pătat din cap până-n călcâie, țară ajunsă pe mâna acestei babe și-n somn tulburătoare de liniști prin sforăitul horcăit, și la vreme de zi, prin lătratul maidanez multiplicat în colții atâtor perverși lingușitori, lichele nerușinate, pleavă în bătaia vântului purtată dintr-un partid într-altul cu teșchereaua plină de furăciuni pe care cu orice slugărnicie vrea să le salveze
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
trec apa care curge dar, chiar atunci, un tânăr ce venea În fugă din sat, se năpusti spre noi, chiuind și făcându-ne semn să așteptăm: - Pâlcul de cinci și Încă cinci oameni coborât din munte... strigă el, amestecând graiul horcăit cu vorbele spuse În minte și cu gesturile. Întâlnit lângă Marea cea mare cu străini așa de mulți-mulți ce vin dinspre Miazănoapte. Sunt niște uriași cum nu văzut nimeni, unii care poartă pe cap coarne de cerb, iar alături de ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
plângea și vrăjea din mânuțele goale, parcă ar fi căutat să se smulgă de la pieptul mamei. Aproape de ea, un bătrân se zvârcolea între un băiețel ucis, cu fața strâmbată de spaimă, și Chirilă Păun, care horcăia nemișcat, vărsând la fiecare horcăit sânge negricios, năclăindu-i barba, gâtul, pieptul, închegîndu-se în dungi groase... Pete albe însemnau pe pământul gras de la marginea Amarei numai trupurile țăranilor morți reci sau agonizanți, căci cei loviți mai ușor goneau sau se târau printre ceilalți fugari, vrîstînd
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
puse deci cu pumnii și cu cravașa pe Toader Strîmbu, îl umplu de sânge, îl călcă în picioare... Când obosi, porunci caporalului să continue cu parul pînă-i va zdrobi ciolanele. Urletele țăranului se transformau în gemete din ce în ce mai slabe și mai horcăite. ― Sergent! strigă în sfârșit maiorul. Ia-l și pe ăsta... În fundul grădinii!... Împușcat!... Repede, repede! Ordinul maiorului îl deșteptă brusc din toropeală, parcă ar fi turnat peste el o găleată cu apă. Se tîrî la picioarele ofițerului, gemînd: ― Iartă-mă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
înghițindu-și cu greutate saliva și repetându-și în gând că trebuie să primească cu răbdare mustrările și speculațiile acelui bătrân care de-acum era plecat mai mult spre groapă decât spre viață. Starețul ridică tonul vocii într-un scrâșnet horcăit: Mărturisește, fra' Tommaso, mărturisește-ți păcatele. Cugetul și inima ta îți sunt putrede de minciuni, dacă o să continui în halul ăsta o să devii un neom, numai bun pentru a ți se strecura în suflet Diavolul și a te spulbera. Ce
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
întîiul versificator român cu intuiția valorii acustice a cuvântului. El are un fonetism studiat care traduce ideea poetică direct, fără asociații plastice. Vestitele versuri: Un orologiu sună noaptea jumătate, În castel la poartă oare cine bate... surprind prin un ce horcăit, cavernos, printr-o cadență de mașinărie. Bolintineanu mai posedă plastica dinamică, însușirea de a strânge într-o linie răsucită toată virtualitatea unei mișcări, încît, tăiate, unele versuri apar ca niște momente în perpetuă desfășurare cu capetele infinite: Pe un cal
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ce duce-n Gane. În fundac, mă opresc. El, cu păr lung, în coadă, o ține îmbrățișat pe la spate. Ce îmbrățișat! O gîtuie. O fi doar joc, înscenarea unei nebunii adolescentine. Da' de unde: fata începe să se zbată tot mai horcăit și cade-n genunchi. Băiatul n-o lasă, o ridică, ea scoate un țipăt, primul țipăt, și-ncearcă să scape, ajunge pînă la colț, el după ea, o prinde de păr și-o îmbrățișează iar pe la spate. Înaintez doi pași
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]