8 matches
-
un ansamblu de structuri ce se combină într-o anumită manieră, comportamentul individual ținînd de o astfel de combinație instituțională, ce are la bază o matrice culturală. La neoclasici, unitatea de bază utilizată în analiză este firma sau individul; la institu-ționaliști ea este instituția, ca angrenaj acțional (going concern) prin care se creează un mediu pentru acțiunea individuală. Pentru Thorstein Veblen, o instituție este "un ansamblu de norme și idealuri ce se reproduce sau interna-lizează într-un mod imperfect (așadar supus
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
ministrul în funcție nu mai trebuie să-și asume responsabilități, și delegându-le, abdică de facto de la ele. Se produce astfel o veritabilă deturnare a puterii. Aceste "derive" administrative sunt denunțate de Pierre Legendre (1968), care, ca jurist publicist și instituționalist, se ridică împotriva puterii pe care și-o arogă pe nedrept administrația. Adevărată citadelă de competențe și cunoștințe, înscrise în durată, imagine a continuității statului, "birourile" își construiesc treptat și ineluctabil autonomia față de calendarul unei puteri politice schimbătoare și efemere
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
pentru că ele măresc atât sfera câștigurilor comune, cât și frecvența contactelor dintre state. Astfel, instituționaliștii susțin că teoria lor modelează cel mai bine tiparele cooperării dintre statele industrializate avansate. Și interdependența instituțională poate contribui la facilitarea cooperării dintre state, în cadrul instituționalist. Instituțiile internaționale sunt dificil de creat într-un mediu anarhic. Totuși, odată stabilite, ele pot deveni utile pentru state și se pot menține chiar și după ce condițiile structurale se modifică. Astfel, inerția instituțională poate duce la schimbarea "dependentă de cale
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
și instituționalizată a relațiilor dintre marile puteri. În al doilea rând, ambele prevăd că reacțiile principalelor puteri față de colapsul sovietic vor încorpora variațiile interne. S-a observat faptul că aceste tendințe prezintă anomalii empirice reale pentru modelul neorealist și cel instituționalist. În cele din urmă, discuția mai rafinată, privind distincția dintre alinierea hegemonică și socializarea liberală a produs criterii clare pentru măsurarea predicțiilor liberale. Utilizarea acestor criterii ar trebui să permită evaluarea predicțiilor liberale privind comportamentul principalelor state în perioada post-Război
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
balanței de putere (Waltz, 1979, pp. 74-77). Sugestia lui Waltz potrivit căreia anarhia are efecte generative are implicații importante pentru modul în care conceptualizează rolul statului. De obicei, se consideră că Waltz presupune că statele sunt actori raționali. Keohane, un instituționalist reprezentativ, adoptă această înțelegere a neorealismului (Keohane, 1986b, p. 167). Totuși, susținând acest lucru, Keohane contracarează în mod conștient afirmația lui Waltz, potrivit căreia teoria lui "nu presupune asumpția raționalității ... din partea actorilor. Teoria afirmă pur și simplu că, dacă unii
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
multă importanță rolului dinamicii socializării și schimbării culturale în sistemul internațional. Datorită concentrării asupra structurii culturale a sistemului internațional ca variabilă cheie ce afectează comportamentul statelor, statutul anarhiei în teoria liberală se deosebește fundamental de modelul neorealist și de cel instituționalist. Liberalismul se bazează pe ceea ce constructiviștii numesc un model transformațional al structurii, în care anarhia apare deschisă, potențial, la transformări prin schimbări la nivelul culturii și identității unităților ce populează sistemul internațional (Dessler, 1989, pp. 452-454). Totuși, un model liberal
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
neorealism și instituționalism, din cauza influenței identității interne asupra comportamentului său internațional. O caracterizare realistă mercantilă a politicii externe japoneze oferă cea mai consistentă explicație generală a tiparelor de comportament, ce sunt anomalii atât pentru modelul neorealist, cât și pentru cel instituționalist, mai ales prin felul în care combină orientarea non-militară non- politică cu elemente puternice ale naționalismului economic. Mai mult, această caracterizare face ca elemente altfel contradictorii ale politicii externe a Japoniei să fie înțelese drept aspecte care se susțin reciproc
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
cu preocupări în domeniul organizațional, publicând în 1962 un prim studiu important în colaborare cu Peter M. Blau, „Formal Organizations”. Deși orientarea inițială s-a centrat pe studiul eficienței organizaționale, autorul, privind retrospectiv, se autocaracterizează ca fiind de la început un instituționalist. Cu toate acestea, o primă elaborare explicită a unei perspective instituționale a apărut în urma colaborării cu John Meyer, față de care se pronunță profund îndatorat. Volumul de față reprezintă continuarea unei munci de sintetizare a studiilor instituționale din câteva discipline (economie
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]