19 matches
-
Venea din pătură superioară a societății, dar nu avea ascendent politic în viața politică a Romei. Ca antrenor al gladiatorilor, acesta numea un "Doctore" (de regulă sclav cu experiență în luptele de gladiatori). În școlile de gladiatori, sclavii cumpărați de lanist erau inițiați în arta spadei și a scrimei pentru a fi aruncați în lupta în arenele de gladiatori împotriva unor adversari similari sau împotriva animalelor sălbatice.
Lanist () [Corola-website/Science/326045_a_327374]
-
nu vor fi probleme, murmură în surdină. Se întunecă imediat la chip. De când Curtius Atticus a cum părat de la principe o parte din școala de gladiatori, sunt exploatați mai crâncen decât dobitoacele. Vittelius nu s-a comportat niciodată ca un lanist. În calitate de procurator, doar gestionează afacerea în numele împăratului. Și o face în mod corect. Atticus însă este intermediarul morții. Un individ abject, interesat doar de câștig financiar. Pe motiv că a venit cu o investiție masivă de capital, închiriază trupa chiar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu palma pe spate. O retrage ca fript, când îl aude gemând. — Tot te mai doare? întreabă plin de compasiune. — Da’ ce-a pățit? se interesează Pusio. — Este un laș! strigă disprețuitor colegul lui. I-e frică să lupte și lanistul a pus biciul pe el. — Nu te mai băga unde nu-ți fierbe oala! intervine cu auto ritate Rufus. Către german: — E doar un boboc, sărmanul, n-a mai apărut niciodată în public. — Da’ eu câte răni am primit până
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
buze. — Ah! rostește moale. Ați discutat din câte văd... Rufus își iese cu totul din minți: — N-am discutat nimic! urlă furios. Bufnește cu năduf: — Și tu puteai foarte bine să m-aștepți! Vittelius nu comentează. El nu e decât lanistul. Funcționarul care aduce la îndeplinire ordinele împăratului. Sufletul școlii de gladiatori este Rufus. Oftează. Un adevărat profesionist, competent și iubit de băieți. Și pe care, din păcate, o să-l piardă. Fără nici un cuvânt, Rufus se îndreaptă posomorât către cel întins
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
1 î.Hr. Iulia Minor - fiica Iuliei și a lui Marcus Agrippa, nepoata lui Augustus, a fost exilată în anul 8 d.Hr. Iulius Herodes Agrippa - născut în aprox. 10 î.Hr., fiul lui Alexandru și al Berenicei, viitor rege al Iudeii lanist - șeful unei școli de gladiatori laticlava (latus clavus) - banda lată de purpură a senatorilor Legea Fufia-Canina, adoptată în anul 2 î.Hr., restricționa numărul de sclavi eliberați testamentar Legea Iunia, adoptată în anul 17 î.Hr., acorda un statut de semicetățean sclavilor
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se numea -, îi cunoștea pe Platon, Aristotel, poeții greci și latini. Fusese o perioadă fericită. Când stăpânul său murise, fiul acestuia, un desfrânat pasionat de jocurile de noroc, îl vânduse pe Titus în piața de sclavi. Fusese cumpărat de un lanist, un oarecare Manteus, care avea o școală de gladiatori în Gallia. Manteus îl vânduse apoi ca secutor lui Vitellius. Titus oftă. — Vitellius... Ticălosul ăla! Are ceva demonic în el. — Ai supraviețuit foamei, gerului și lupilor. Vrei să te ucidă teama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
21 Primăvara, când începeau luptele de gladiatori, amfiteatrele de pe tot teritoriul Imperiului erau pline. Augusta Rauricorum, unde se intersectau drumurile dinspre Italia, Germania și Gallia, gemea de negustori, actori, aventurieri, soldați, oameni politici, prostituate și vânzători ambulanți. În fiecare an, laniștii își aduceau aici marfa: gladiatorii. Imitându-i pe Pompeius și Caesar, pe Augustus și pe Tiberius, care știuseră să transforme luptele de gladiatori într-un puternic instrument de guvernare, Vitellius încerca să câștige bunăvoința mulțimii oferindu-i munera, un spectacol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
imperator. — Dați-mi de băut. Listarius se grăbi să-i întindă o cupă. Vitellius o goli și o puse pe masă. — Omul ăsta... Își șterse gura cu dosul mâinii. Deodată chipul i se lumină. — I-l vând lui Manteus. — Manteus, lanistul? Vrei să ajungă la Ludi? Vrei să ajungă gladiator? Uimit, Vinicius Crulpus îi aruncă o scurtă privire lui Valerius. — El, gladiator? Vitellius se ridică. — Va ajunge în arenă. Omul ăsta nu e în stare să mânuiască o armă, e de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în urma carului, apoi se lăsă pe perne, cu o mână pe pântece și cu cealaltă la gât, în locul unde apăsaseră degetele lui Valerius. Strigătele îl anunțară că ajunsese la destinație. Zări vila pe care o rechiziționase și i-o dăruise lanistului Manteus ca sediu pentru Ludi. Zări poarta de la intrare și zidul năpădit de plante agățătoare. Nu avea ferestre. De-a lungul lui erau mai multe santinele. În fața porții, sub copaci, se zăreau mai multe tarabe pestrițe. Acolo se vindea sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să anihileze atacurile adversarului și să-l doboare pe acesta la pământ. — În schimb, gladiatorii nu sunt cetățeni liberi, continuă Proculus, fixându-l pe Antonius. Sunt sclavi, înțelegi? Sclavi aflați la bunul plac al celor care au bani și al laniștilor, care profită de pe urma lor. — Mie nu-mi plac luptele de gladiatori, replică sec Antonius. Se uită la luptători, care acum se rostogoleau în bazinele cu nisip roșiatic. Unul era întins cu fața în jos, iar celălalt stătea deasupra lui, imobilizându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cerură deodată lui Hyrpus să tacă. Gladiatorii și instructorii din jurul lor se dădură deoparte, făcându-i loc unui bărbat înalt, masiv, îmbrăcat cu o tunică elegantă de lână albă cu două dungi purpurii. Înainta drept, maiestuos, așa cum se cuvenea unui lanist de seamă - era Manteus. — Ce se întâmplă aici? Stați de vorbă, în loc să munciți? Eu sunt stăpânul vostru și vă plătesc, iar voi vă petreceți timpul pălăvrăgind? — Iartă-ne, Manteus, zise Rubrus pe un ton mieros, arătând spre Valerius. El refuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în toate. Avea douăzeci și doi de ani. Nu mai am nici o știre despre el. Valerius continua să tacă. — Cât despre mine, adăugă Manteus, arătând cu un gest larg vila al cărei proprietar ajunsese, sunt unul dintre cei mai faimoși laniști din Imperiu. Dar am fost, la rândul meu, gladiator. Eram secutor, ca tine. Valerius se gândea că se afla în fața celui care nu voise să-l vândă pe Salix lui Antonius. Nu voise să-l vândă pentru că pariase pe Skorpius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
începători? Cum vrei să intru curajos în arenă, dacă nici măcar nu știu să țin scutul? — Unde vrei să ajungi, Valerius? Manteus scruta neîncrezător și curios chipul plin de vânătăi al lui Valerius. — Ce vrei să spui? Valerius se aplecă spre lanist și vorbi cu glas scăzut: — Spune-i spionului din spatele draperiei să plece și-ți voi vorbi deschis. După câteva minute, Manteus și Valerius coborau în grădina lanistului, plină de copaci în floare. — Spune, zise Manteus, așezându-se pe o bancă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de vânătăi al lui Valerius. — Ce vrei să spui? Valerius se aplecă spre lanist și vorbi cu glas scăzut: — Spune-i spionului din spatele draperiei să plece și-ți voi vorbi deschis. După câteva minute, Manteus și Valerius coborau în grădina lanistului, plină de copaci în floare. — Spune, zise Manteus, așezându-se pe o bancă de piatră. Aici nu ne aude nimeni. — Cum vrei să formezi niște luptători buni, dacă folosești metode brutale ca acelea ale instructorilor? Oamenii ar trebui să învețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
considera că sclavii sunt o rasă inferioară - dar pentru mine toți oamenii sunt egali. Acceptă propunerea mea: tratează-i mai omenește pe ei, și eu mă voi duce să mor în arenă. Dar voi muri luptând ca un gladiator adevărat. Lanistul îl dădu deoparte pe Valerius. — Vezi poarta aceea? Ieși pe acolo; o să ajungi într-un coridor care duce la cantină. Și să nu-mi mai ieși în cale. Nu accept să fiu șantajat de un sclav. Fiindcă, nu uita, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aveau loc cursele de care; Caesar îl plătise în taină, cu aurul din Gallia, pe arhitectul Curio cel Tânăr ca să construiască amfiteatre în care urmau să aibă loc doar munera menite să-i celebreze triumful. La Roma nu mai existau laniști, deoarece numai împăratul putea exercita această profesie, prin intermediul procuratorilor săi. Vorbi apoi despre Ludi de la Roma, construcțiile ridicate de împăratul Claudius unde stăteau gladiatorii - prizonieri de război sau condamnați la pedeapsa capitală - și animalele sălbatice aduse din cele mai îndepărtate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mănânc aproape nimic, dar nu de teama zilei următoare. Mi-am dat seama că lupt cu mai multă încrâncenare pe stomacul gol. Am învins și am câștigat din ce în ce mai mulți bani, nu mi-au lipsit nici femeile... Femeile îi plăteau pe laniști ca să le lase să intre la Ludi și să stea câteva ceasuri în patul meu. Pe multe le excită faptul că toți te consideră un erou - adăugă, ridicând disprețuitor din umeri. Nu m-aș putea îndrăgosti de vreuna din ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de păduri. Revăzu o scenă nocturnă: Valerius, întins pe iarbă, lângă un foc pe cale să se stingă, luna plină care apunea, cenușa risipită de vânt... Velunda. Glasul lui Manteus îl trezi din visare. — Fostul proprietar era un negustor bogat, zise lanistul arătându-i, în stânga, micul teatru din piatră înconjurat de tei. Făcea negoț cu carne sărată, dar iubea actorii, dramele, comediile, marile tragedii ale grecilor. El a construit teatrul acela. Aici, jos, era grădina unde mâncau cei pe care îi invita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
l vinzi înapoi pentru o sumă enormă. Ești foarte isteț, adăugă ironic. Manteus intră repede în încăpere și îl apucă pe Proculus de braț, cu un aer rugător. — Spune-mi care va fi destinul meu. Te implor! Proculus privi mâna lanistului, care îi strângea brațul. — Nu mă atinge! Manteus se grăbi să-i dea drumul. Dar spune-mi... — Destinul tău? Proculus scrută chipul lui Manteus. — Destinul tău e destinul tuturor celor care trăiesc ca să adune bani. Nu-i un destin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]