177 matches
-
și orădeanca Maria Bosco (Suciu, după căsătorie). „Ea este cea dintâi femee care a publicat versuri românești și întrece pe toți bărbații scriitori din Nordul României în adâncimea și gingășia simțirii precum și în stăpânirea limbii (la ea, cea dintâi, fără latinisme) și a versului“ spune scriitorul și ziaristul german Dr. Wilhelm Rudow, ginerele ei, în „Geschichte des Rumänischen Schrifttums bis zur Gegenwart: Ausgearbeitet mit Unterstützung der angesehensten Schriftsteller“ (Istoria literaturii românești până astăzi: elaborată cu sprijinul celor mai apreciați scriitori - în
ORADEA LUI IOSIF VULCAN de DORU SICOE în ediţia nr. 109 din 19 aprilie 2011 by http://confluente.ro/Oradea_lui_iosif_vulcan.html [Corola-blog/BlogPost/350868_a_352197]
-
Eu am un respect deosebit față de cei ce s-au unit cu Roma, ca o salvare și emancipare națională a ardelenilor români. Mă ridic în picioare în fața greco-catolicilor de la Blaj, de unde s-au ridicat corifeii Școlii Ardelene ce au propagat latinismul, poate mai exagerat, tocmai ca să fie perceput mai repede, să se recupereze, cel puțin simbolic rămânerea în urmă. Școala Ardeleană, la vreme ei, a sugerat și militat pentru introducerea alfabetului latin, normal pentru o națiune latină. Și dacă tot am
DATORIA DE A CĂUTA ADEVĂRUL de CORNELIU FLOREA în ediţia nr. 1045 din 10 noiembrie 2013 by http://confluente.ro/Corneliu_florea_datoria_de_a_corneliu_florea_1384074522.html [Corola-blog/BlogPost/347295_a_348624]
-
liberă Școala Ardeleană- miscare de emancipare politico-sociala din Transilvania. Reprezentanții Școlii Ardelene au adus argumente istorice și filologice în sprijinul tezei că românii transilvăneni sunt descendenții direcți ai coloniștilor romani din Dacia. Aceasta teză este cunoscută și sub numele de latinism. Școala Ardeleană s-a înscris în contextul iluminismului german (Aufklärung), susținut în plan politic de iozefinism. Diferența față de iluminismul francez este dată de faptul că Școala Ardeleană nu a constituit un curent anticlerical, mișcarea culturală transilvăneană pornind tocmai din sânul
APEL LA VOLUNTARIAT! de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2061 din 22 august 2016 by http://confluente.ro/adrian_litu_1471861984.html [Corola-blog/BlogPost/365176_a_366505]
-
de a gândi dinamică și dialectica temei filosofice în cauză. Adică de a înțelege viața acelei idei. Exemplul care ne va reține atenția este, așa cum spuneam deja, traducerea termenului „Urteil”. Eminescu folosește în anumite cazuri arhaismul „județ”, alteori utilizează un latinism (inexistent în limba actuala), anume „judicia” (pluralul de la „judicium”), [interesant, totuși, ca limbă a creat și păstrat adjectivul „judiciar”, sau pe acela - și cu valente filosofice - de „judicios”], iar în alte locuri va folosi - dupa stabilizarea terminologiei logice tradiționale, o dată cu
Cum gândim azi, cu Eminescu, traducerea şi tălmăcirea operelor filosofice? by http://uzp.org.ro/cum-gandim-azi-cu-eminescu-traducerea-si-talmacirea-operelor-filosofice/ [Corola-blog/BlogPost/93773_a_95065]
-
fără educație. Modul de exprimare al lui Marius Chicoș Rostogan devine o sursă a comicului prin asocierea unui cuvânt cu o conotație pozitivă cu unul cu o conotație negativă: „Bravo, prostovane”, asocierea de cuvinte din limbi diferite: „Silențium, măgarilor”, de latinisme cu termeni populari și neologisme: „că-z fără instrucțiune și educățiune, un popor doară e învins astăzi în lupta pentru existență, și cine-i învins, apoi acela dă-l dracului! vorba lăkinească: una salus vickis nullam șperare salukem!”, asocierea de cuvinte
PARTICULARITĂŢI DIAFAZICE ALE VORBIRII PERSONAJELOR DIN OPERA LU I.L. CARAGIALE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1370 din 01 octombrie 2014 by http://confluente.ro/elena_trifan_1412178172.html [Corola-blog/BlogPost/353031_a_354360]
-
Primului război mondial. Toate acestea au fost însoțite de creșterea culturii românești și înscrierea ei în circuitul valorilor europene, rezultat la care a contribuit și spiritul critic al Junimii și, ulterior, al „Vieții românești”. În raport cu progresele obținute, ideologia culturală a latinismului Școlii Ardelene era deja depășită. Pe de altă parte, în pofida susținerilor Dv. nici geografic România nu este la marginea orientală a Europei, afară de faptul că locul unde existăm ne-a permis să realizăm o sinteză culturală aptă să valorifice și
DIALOGURI PRINCIPIALE DESPRE CONDIŢIA RELIGIEI de VIOREL ROMAN în ediţia nr. 1648 din 06 iulie 2015 by http://confluente.ro/viorel_roman_1436183228.html [Corola-blog/BlogPost/381560_a_382889]
-
-a, printre obiectele de studiu era și limba franceză, a doua limbă străină de studiu. Pentru mine era un lucru mobilizator și atractiv, îmi doream să învăț această limbă pur și simplu pentru că îmi plăcea cum sună. O limbă simbol latinismului, total opusă limbii engleze pe care o studiasem din clasa a V-a și ajunsesem la un nivel în care puteam să fac eseuri și o conversatie îngrijiți. Încep orele de limba franceză, în mintea mea această limbă era o
Mirela Teodorescu: Si tu veux un ami, apprivoise moi! by http://revistaderecenzii.ro/mirela-teodorescu-si-tu-veux-un-ami-apprivoise-moi-2/ [Corola-blog/BlogPost/339303_a_340632]
-
sunt pilonii de aur și de oțel pe care se sprijină marea Construcție a istoriei noastre...Merge la Sarmizegetuza cu un grup de daciști, curent din care facem parte și noi. Dacismul este în istoria și istoriografia noastră curentul opus latinismului sau romanismului exagerat, care susține că romanii cucerind Dacia au avut o contribuție masivă privind evoluția poporului dac. Că limba latină a înlocuit limba dacă. Dacismul vine cu argumente nenumărate, decisive și demonstrează că romanii cucerind numai 14 la sută
STEFAN DUMITRESCU ORICE SEMN ESTE O INSULĂ CRONICĂ LITERARĂ de ELISABETA IOSIF în ediţia nr. 1598 din 17 mai 2015 by http://confluente.ro/elisabeta_iosif_1431882249.html [Corola-blog/BlogPost/343398_a_344727]
-
membru corespondent al Institutului arheologic din Roma, iar în 1874 este numit director al Teatrului Național din București. Tot în 1874, în cadrul Academiei Române, critică "Dicționarul limbii române" al lui August Treboniu Laurian și Ion C. Massim, considerându-l de „un latinism exagerat”. În același an îi apare eseuul "Pseudo-Kinegeticos", iar în povestirile "Jupân Rănică Vulpoiul" și "Tigrul păcălit". În 1877 apare, sub îngrijirea lui Alexandru Odobescu, volumul "Istoria românilor supt Mihai Voievod Viteazul" de Nicolae Bălcescu (fragmente apăruseră, tot sub îngrijirea
Alexandru Odobescu () [Corola-website/Science/297620_a_298949]
-
Secolul al XIX-lea este unul dintre secolele cele mai productive ale literaturii române atât calitativ cât și cantitativ. În acest veac apar și se dezvoltă curente literare europene precum romantismul, realismul, simbolismul sau curente culturale autohtone ca latinismul și junimismul. Tot acum își defășoară activitatea literară poetul care este considerat cel mai mare scriitor român, Mihai Eminescu, scriitori care sunt considerați mari clasici, precum Ion Creangă, I. L. Caragiale, Ioan Slavici, poeți precum Alexandru Macedonski, George Coșbuc sau Vasile
Literatura română a secolului al XIX-lea () [Corola-website/Science/328073_a_329402]
-
dicționar român-latin-maghiar-german. Academia Română și-a înscris în statut elaborarea unui dicționar al limbii române. Prima încercare în acest sens a fost "Dicționarul limbii române" al lui A.T. Laurian și I.C. Massim (3 vol., 1871-1877), lucrare care se caracterizează prin latinism exagerat. După eșecul acestei încercări, Academia a încredințat sarcina de a elabora dicționarul limbii române lui B.P. Hașdeu. Acesta concepe un dicționar de proporții vaste, cu caracter etimologic, istoric, folcloric, dialectal și onomastic, intitulat "Etymologicum Magnum Romaniae", din care au
Dicționar () [Corola-website/Science/311997_a_313326]
-
mai probabil însă este Roma. Într-adevăr, numai această localizare oferă posibilitatea de răspunsuri valide la întrebări precum: - de ce tradiția ulterioară a susținut legătura strânsă între Evanghelia după Marcu și predica lui Petru la Roma? - cum altfel pot fi explicate „latinismele” ce se întâlnesc în această Evanghelie? (cf. spre ex. ) - fără această ipoteză cum poate fi explicată răspândirea rapidă a scrierii atât ca text canonic sub autoritatea importantei Biserici romane cât și faptul că a persistat chiar în prezența mai completelor
Evanghelia după Marcu () [Corola-website/Science/302717_a_304046]
-
Roland), "Roman de Renart" (Romanul vulpoiului), romanele cavalerești ale lui Chrétien de Troyes etc. În secolele XIV-XVI (perioada francezei medii), limba evoluează, printre altele simplificându-se prin eliminarea declinării. În secolul al XVI-lea, cel al Renașterii, se împrumută multe latinisme și italianisme, iar limba literară se îmbogățește și cu cuvinte din celelalte idiomuri vorbite în țară. Apar primele lucrări lingvistice (dicționare, gramatici) care se ocupă de limba franceză, împreună cu preocupări de unificare a limbii literare. Limba epocii este bine reprezentată
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
poeziile sale patriotice, el exaltă originea latină a neamului ("Fata de roman"), elogiază unii luptători români din Revoluția de la 1848 ("Lui Iancu") sau își exprimă compasiunea pentru cei loviți de soartă ("Poetul", "Cerșetorul"). Poemele sale suferă din cauza limbii inundate de latinisme și germanisme. Spre deosebire de poeme, amintirile sale folosesc o limbă mai curată pentru a reconstitui diverse perioade ale vieții sale sau pentru a evoca diferite evenimente istorice sau personalități ale epocii. O parte din scrierile lui Iraclie Porumbescu (poezii, proză și
Iraclie Porumbescu () [Corola-website/Science/320860_a_322189]
-
pe care le înlocuiește în mare parte și cu împrumuturi din multe limbi străine. În secolele XIV-XVI (perioada francezei medii), limba evoluează, printre altele simplificându-se prin eliminarea declinării. În secolul al XVI-lea, cel al Renașterii, se împrumută multe latinisme și italianisme, iar limba literară se îmbogățește și cu cuvinte din celelalte idiomuri vorbite în țară. Apar primele lucrări lingvistice (dicționare, gramatici) care se ocupă de limba franceză, împreună cu preocupări de unificare a limbii literare. În același timp, regalitatea caută
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
Ou esse?" „Unde este (aceasta)?” În franceza medie se folosesc numeroase perifraze verbale, de exemplu cea care exprimă și astăzi viitorul apropiat: "je vois savoir" > fr. mod. "je vais savoir" „am să știu”. Lexicul francezei scrise se caracterizează prin invazia latinismelor în perioada de la mijlocul secolului al XIV-lea la mijlocul celui de-al XVI-lea. În secolul Renașterii sunt adoptate și multe italianisme, curtea regală fiind foarte receptivă la acestea. Mai mulți cărturari combat excesele acestei influențe, luând apărarea limbii franceze
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
cu limba română. Se caracterizează prin păstrarea consoanelor și vocalelor duble și accentului cu rolul distinctiv. Influența italienei asupra altor limbi a fost moderată și este vizibilă cel mai puternic în artă, mai ales în muzică. Ideile Școlii Ardelene și latinismului au dus la mărirea numărului cuvintelor de origine italiană în limba română. Astăzi, cuvintele care intră în lexicul altor limbi se referă mai ales la artă culinară, exemple românești fiind "pizza", "pastă" sau "spaghete". Italiana derivă din latină vulgară, o
Limba italiană () [Corola-website/Science/296678_a_298007]
-
Blasius". De-a lungul timpului, Blajul a fost menționat în limba latină ca "villa Blasii", iar mai apoi în traducere maghiară ca "Balázsfalva" (satul lui Blasiu), respectiv în germană "Blasendorf", nume care a devenit în dialectul săsesc "Bluesendref". În spiritul latinismului promovat de Școala Ardeleană numele Blajului a fost transcris în limba română ca "Blasiu", respectiv "Blaș". Ca semn al emancipării urbane, în secolul al XIX-lea a fost folosită în corespondență și forma "Blaj-Oraș", simetric cu maghiarul "Balázsfalva" (Blașfalău, aidcă
Blaj () [Corola-website/Science/297009_a_298338]
-
limbii române și a gramaticii sale, fiind considerat unul dintre întemeietorii filologiei și lingvisticii românești. Prin studiile sale a căutat să dovedească drepturile istorice ale poporului român și originea sa romană. Influențat de Școala Ardeleană, a fost unul dintre adepții latinismului și ai ortografiei etimologice, fapt pentru care a propus folosirea predilectă a cuvintelor de origine latină și evitarea cuvintelor de origine nelatină. Pe tărâm politic s-a numărat printre militanții pentru drepturile poporului român din Transilvania, fiind unul dintre cei
Timotei Cipariu () [Corola-website/Science/304342_a_305671]
-
- miscare de emancipare politico-sociala din Transilvania. Reprezentanții Școlii Ardelene au adus argumente istorice și filologice în sprijinul tezei că românii transilvăneni sunt descendenții direcți ai coloniștilor romani din Dacia. Aceasta teză este cunoscută și sub numele de latinism. s-a înscris în contextul iluminismului german ("Aufklärung"), susținut în plan politic de iozefinism. Diferența față de iluminismul francez este dată de faptul că Școala Ardeleană nu a constituit un curent anticlerical, mișcarea culturală transilvăneană pornind tocmai din sânul Bisericii Greco-Catolice
Școala Ardeleană () [Corola-website/Science/298832_a_300161]
-
pentru că nobilimea română era mult mai restrânsă și mai neavută material, împreună cu țăranii care o înconjurau, au compensat lipsa drepturilor politice prin credința și cultura ortodoxă, prin curajul și omenia corelative dovedite în momente istorice cruciale. În comunicarea instituțională precumpănea latinismul, iar în limba populară regionalismele ardelenești au îmbogățit mereu graiul românesc vorbit de poporul întreg. Nu exagerăm reamintind că viața era asigurată în mare măsură de pământurile îngrijite și de animalele prăsite de iobagii români majoritari, favorizați de pronie cu
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
și Niculina Iacob a avut de înfruntat două obstacole. Primul ține de ortografia utilizată de Augustin Bunea. În 1900, ortografia limbii române se afla la jumătatea drumului între normele din 1881-1894 și reforma din 1904. În plus, Blajul, moștenitor al latinismului Școlii Ardelene și al etimologismului ciparian, nu s-a aliniat imediat la toate modificările de normă operate la București, păstrând anumite particularități ortografice și lexicale. Cum spun editorii, „Linia directoare a ortografiei acestui autor este reprezentată în mod evident de
Istoria luptelor și suferințelor lui Ioan Inocențiu Micu-Klein by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3763_a_5088]
-
netradus în română. De același tratament beneficiază și vocabularul lui Augustin Bunea, în care figurează, pe de-o parte, termeni teologici și ecleziastici catolici (mai puțin sau deloc cunoscuți cititorului de altă confesiune), iar pe de alta, lexeme reziduale ale latinismului blăjean. Toate acestea sunt competent explicate în Glosar-ul care încheie lucrarea. Ediția este bine concepută și la nivelul aparatului critic. Ioan Chindriș și Niculina Iacob au editat un text care, în versiunea tipărită la 1900, avea propriile-i note
Istoria luptelor și suferințelor lui Ioan Inocențiu Micu-Klein by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3763_a_5088]
-
Cu mai mult de 60 de ani în urmă, Iorgu Iordan observa, în Limba română actuală. O gramatică a "greșelilor" (1943, ediția a II-a 1948), instabilitatea adaptării formelor maximum și minimum. Acestea fac parte dintr-o categorie de cultisme (latinisme preluate adesea și prin intermediul altor limbi de cultură, în primul rând prin franceză) care prezintă unele dificultăți de adaptare: finala consonantică (-um) nu contrazice tiparul fonetic și morfologic românesc, dar ridică probleme de pronunție (prin lipsa eufoniei și prin depărtarea
Maxim, minim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8145_a_9470]
-
nu le-a cuprins, ceea ce este destul de normal pentru un dicționar-tezaur, mai puțin interesat de împrumuturile recente din domenii științifice; absența se regăsește în Micul dicționar academic (MDA, volumul IV, 2003). În ultimele două dicționare este, în schimb, atestat vechiul latinism respondenție, cu sensul „corespondență". Doar Dicționarul explicativ ilustrat (DEXI, 2007), mai nou și mai clar orientat spre terminologiile de specialitate, înregistrează ambele forme, tratân-du-le drept cuvinte diferite: repondent ca substantiv, preluat din franceză, cu definiția „Persoană care răspunde la un
Repondent / respondent by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6200_a_7525]