18 matches
-
timp, materie), binele, frumosul, adevărul, limbajul etc. Unele dintre filosofeme au devenit chiar obiect de studiu al unora dintre ramurile cu tendință de autonomizare ale filosofiei: filosofia limbajului, filosofia dreptului, filosofia logicii ș. a. Discursul filosofic este în totalitate „zicere”, „spusă”, „locuție”, căci este de neimaginat exprimarea gândirii filosofice prin mimică, gestică, kinezică, proxemică sau prin orice alt limbaj decât limba. Materialul de construcție specific filosofic este cuvântul, mai exact conceptele și categoriile ce alcătuiesc metalimbajul filosofic. În comunicarea filosofică, limbajul verbal
Mesajul în comunicarea filozofică, de Ştefan Vlăduţescu by http://revistaderecenzii.ro/mesajul-in-comunicarea-filozofica-de-stefan-vladutescu/ [Corola-blog/BlogPost/339522_a_340851]
-
timp, materie), binele, frumosul, adevărul, limbajul etc. Unele dintre filosofeme au devenit chiar obiect de studiu al unora dintre ramurile cu tendință de autonomizare ale filosofiei: filosofia limbajului, filosofia dreptului, filosofia logicii ș. a. Discursul filosofic este în totalitate „zicere”, „spusă”, „locuție”, căci este de neimaginat exprimarea gândirii filosofice prin mimică, gestică, kinezică, proxemică sau prin orice alt limbaj decât limba. Materialul de construcție specific filosofic este cuvântul, mai exact conceptele și categoriile ce alcătuiesc metalimbajul filosofic. În comunicarea filosofică, limbajul verbal
ŞTEFAN VLĂDUŢESCU: Mesajul în comunicarea filozofică /The message in the philosophical communication by http://revistaderecenzii.ro/stefan-vladutescu-sri-mesajul-in-comunicarea-filozofica-philosophical-message-communication/ [Corola-blog/BlogPost/339584_a_340913]
-
că el conduce, induce, produce și realizează practici spirituale. Scopul mesajului filosofic este transformarea spirituală prin practici mentale, intelectuale, cogitative și limbajuale. Filosofia este o practică transformatoare. Mesajul filosofic constă în ideatica transformativă. Discursul filosofic este în totalitate „zicere”, „spusă”, „locuție”, căci este de neimaginat exprimarea gândirii filosofice prin mimică, gestică, kinezică, proxemică sau prin orice alt limbaj decât limba. Materialul de construcție specific filosofic este cuvântul, mai exact conceptele și categoriile ce alcătuiesc metalimbajul filosofic. În comunicarea filosofică, limbajul verbal
Mirela Teodorescu: Zidirea prin care se ajunge la perfecţiunea existenţei by http://revistaderecenzii.ro/mirela-teodorescu-zidirea-prin-care-se-ajunge-la-perfectiunea-existentei/ [Corola-blog/BlogPost/339424_a_340753]
-
timp, materie), binele, frumosul, adevărul, limbajul etc. Unele dintre filosofeme au devenit chiar obiect de studiu al unora dintre ramurile cu tendință de autonomizare ale filosofiei: filosofia limbajului, filosofia dreptului, filosofia logicii ș. a. Discursul filosofic este în totalitate „zicere”, „spusă”, „locuție”, căci este de neimaginat exprimarea gândirii filosofice prin mimică, gestică, kinezică, proxemică sau prin orice alt limbaj decât limba. Materialul de construcție specific filosofic este cuvântul, mai exact conceptele și categoriile ce alcătuiesc metalimbajul filosofic. În comunicarea filosofică, limbajul verbal
Stefan Vladutescu: Mesajul în comunicarea filozofică by http://revistaderecenzii.ro/stefan-vladutescu-mesajul-in-comunicarea-filozofica/ [Corola-blog/BlogPost/339527_a_340856]
-
produci un "act retic". Remele sunt subclase ale femelor care sunt subclase ale fonelor. Cineva nu poate produce o remă dacă nu a produs întâi o femă și o fonă. Producerea tuturor acestor trei pași este de fapt realizarea unei "locuții"; reprezintă chiar actul de a spune ceva. George a performat un act de locuție, dar a mai făcut alte două lucruri. A pus o întrebare și a solicitat un răspuns de la Mayuma. Punerea unei întrebări reprezintă ceea ce Austin numește un
John Langshaw Austin () [Corola-website/Science/299075_a_300404]
-
Cineva nu poate produce o remă dacă nu a produs întâi o femă și o fonă. Producerea tuturor acestor trei pași este de fapt realizarea unei "locuții"; reprezintă chiar actul de a spune ceva. George a performat un act de locuție, dar a mai făcut alte două lucruri. A pus o întrebare și a solicitat un răspuns de la Mayuma. Punerea unei întrebări reprezintă ceea ce Austin numește un "act ilocuționar ", producerea unei "ilocuții". Alte exemple ar fi: a face o aserțiune, a
John Langshaw Austin () [Corola-website/Science/299075_a_300404]
-
solicitat un răspuns de la Mayuma. Punerea unei întrebări reprezintă ceea ce Austin numește un "act ilocuționar ", producerea unei "ilocuții". Alte exemple ar fi: a face o aserțiune, a da un ordin, a promite ceva. Un act ilocuționar înseamnă a folosi o locuție cu o anumită forță. E un act "în" care spui ceva, nu actul "de" a spune ceva. ("It is an act performed "in" saying something, as contrasted with a locution, the act "of" saying something"). A solicita un răspuns e
John Langshaw Austin () [Corola-website/Science/299075_a_300404]
-
something"). A solicita un răspuns e ceea ce Austin numește un "act perlocuționar", un act realizat "prin" a spune ceva (an act "performed "by" saying something"). Dacă cineva reușește o perlocuție, trebuie să treacă întâi prin fazele intermediare ale ilocuției și locuției. Teoria actelor de vorbire ("speech acts") se ocupă mai ales de cele trei procese, de locuție, illocuție și perlocuție, decât de fone, feme și reme. Austin se diferențiază prin concepția sa despre limbaj de curentul filosofilor de la Cambridge (mai ales
John Langshaw Austin () [Corola-website/Science/299075_a_300404]
-
a spune ceva (an act "performed "by" saying something"). Dacă cineva reușește o perlocuție, trebuie să treacă întâi prin fazele intermediare ale ilocuției și locuției. Teoria actelor de vorbire ("speech acts") se ocupă mai ales de cele trei procese, de locuție, illocuție și perlocuție, decât de fone, feme și reme. Austin se diferențiază prin concepția sa despre limbaj de curentul filosofilor de la Cambridge (mai ales, de orientarea lui Bertrand Russell). Aceștia abordau limbajul pornind de la logică și erau obsedați de ideea
John Langshaw Austin () [Corola-website/Science/299075_a_300404]
-
altul și raportarea mea la lucruri este că lucrurile nu Îmi răspund liber și spontan, ceea ce, În mod normal, un altul face. Metaforei sexuale pe care tocmai am descris-o trebuie să-i adăugăm așadar următoarea observație: datorită alternanței de locuție - constitutivă oricărui dialog - nu doar unul dintre cei doi participanți „toarnă” În celălalt un conținut formativ, ci amândoi suferă o influență pe care urmează ca fiecare să o gest(ion)eze conform naturii și puterii proprii. În ceea ce privește Însă schema de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
9. CONCLUZII Relațiile dintre norma literară și uzul spontan sunt mai complexe decât opozițiile simplificatoare literar/nonliterar, corect/greșit: sistemul limbii literare, confundându-se, până la un punct, cu norma literară însăși, are caracter static, rezultat din actualizarea monologică a unor locuții în texte (de obicei, scrise), cu grad ridicat de planificare; dimpotrivă, sistemul limbii vorbite, spontane, puțin planificate, are caracter dinamic, deoarece rezultă prin actualizarea dialogică a unor ilocuții ancorate contextual. Diferențele care apar între prescripțiile normative și discurs rezultă din
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
te rog? - în cultura americană), iar altele, actele de vorbire indirecte non-literale (aluzia: Nu crezi că e cam frig aici? - culturile din Orientul Mijlociu). Unele culturi pun accentul pe ilocuție, plasând verbul la începutul enunțului (Verb-Subiect-Obiect, Subiect-Verb-Obiect), altele pun accentul pe locuție, plasând verbul spre sfârșitul enunțului a cărui forță ilocuționară poate fi aflată doar după ce toate celelalte elemente au fost rostite (Subiect-Obiect-Verb). Cuplarea actelor de vorbire în perechi de adiacență pune în evidență diverse diferențe: în unele culturi complimentele vorbitorului sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
le putem atribui relictele lihngvistice croato-slovene: bog-lero și Hoja, lero, Dolerija. Întâlnit în folclorul croat, dar și la poeții raguzani Zlataric (sec. XVI), Gundulic și Palmotic (sec. XVII), lerul sud-dunărean este considerat de lingviștii de la sud de Dunăre când o locuție cu „semantică obscură”, când „numele a trei zei raguzani șsic!ț” (cf. A. Vaillant, Trois dieux ragusains: Hoja, lero, Dolerija, în Priloji, nr. 12, Beograd, 1932, p. 19-22). În opinia noastră, sud-dunăreanul bog-lero nu ar fi decât iterația daco-rom. doamneler
Shakespeare și colindele românilor by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/2971_a_4296]
-
interacțiunea între situația și tipurile de discurs, între relațiile afective și sociale pe de o parte și cele gestuale, posturale, proxemice, pe de altă parte. Ipoteza de bază a studiului actual al comunicării este plurimedialitatea oricărei interacțiuni și mutualitatea efectelor locuției și recepției. Limbajul non verbal nuanțează, consolidează, autentifică sau distorsionează mesajul verbal. În timpul unei dezbateri semnele ne-mărturisite (neverbalizate) se multiplică: modificarea proxemică, orientarea privirii, presiunea mîinii asupra unui obiect, surîsul sau căscatul sînt semne pe care le stăpînim mai
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
unul retic (de atribuire a unui sens și a unei referințe enunțului) (Austin,1975:94-95). “Actul de a spune ceva”, datorită aspectului retic, poate avea un conținut propozițional, adică un sens și valori de adevăr. Termenul locuționar provine din latinescul locuțio, care înseamnă vorbire, ultimul reprezentând în viziunea lui Saussure un „act individual de utilizare a limbii” în practica discursivă, situație pe care Benveniste o surprinde prin termenul de enunțare. În timp ce enunțarea este „un act individual de utilizare a limbii” și
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
act de limbaj. Fiind actul care se săvârșește în spunerea a ceva (influențând asupra raporturilor dintre interlocutori) el este recunoscut și ca “actul de a spune ce se face”. Terminologic, termenul ilocuționar este compus din latinescul in - în, în timpul și locuțio - vorbire, ceea ce justifică caracterizarea lui drept act care se săvârșește în spunerea a ceva. Astfel, efectuăm actul de a promite spunând: “Promit...”, acela de a ordona spunând: “Îți ordon...”, actul de a ruga spunând: “Te rog...”, etc. Verbalizarea este însăși
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
în special, din efectele, consecințele asupra “lumii psihocomportamentale” a locutorului și prin acesta asupra lumii exterioare. Acest “prin faptul de a spune”, propriu actului perlocuționar, este evidențiat în etimologia termenului perlocuționar, care este compus din latinescul per “prin, prin intermediul” și locuțio “vorbire”. Rezultă, așadar, că limbajul, în cazul actului perlocuționar, nu este altceva decât un mijloc, scopul fiind acela de a determina anumite efecte, rezultate care sunt de cele mai multe ori extralingvistice. În acest sens, Ducrot va afirma că, în ce privește actul perlocutoriu
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
aspectul imperativ al limbajului, cât și caracterul său dinamic; * utilizarea cu predilecție a conectorilor de adițiune, conferind actelor discursive un caracter de coerență și de realitate, datorat acumulării; * intensificarea discursului prin jocuri de luare în stăpânire, asociind un deixis de locuție și un deixis de modalizare care intensifică efectele. Cercetarea limbajului politic din perspectivă semiotică, abordare dominată de perspectiva semnului, are ca premisă conceperea limbajului-obiect nu ca o înșiruire de secvențe disparate, ci ca unități care se articulează în cadrul unui sistem-text
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]