25 matches
-
ușor de condus. Alienată, desigur, dar docilă, disponibilă pentru ascultare, supunere și renunțare la sine. Epicur nu vrea astfel de oameni: el îi vrea autonomi, vindecați de superstiții, dezrobiți. Moartea nu e ceva de care să te temi. Metempsihozele și metensomatozele, aceste vechituri orientale aduse pe meleagurile grecești de Pitagora și reactivate de Platon țin de fabulație; necumpătarea pe pământ nu se plătește cu o reincarnare într-un animal demn de disprețuit într-o altă viață; nu există alte perspective post
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
după moarte: mântuire, osândă, infern, cântărirea sufletelor, viața de apoi etc. în mod evident, Platon îl calchiază pe Pitagora care, la rându-i, reciclează înțelepciunile orientale. De unde, la adepții idealului ascetic, o apărare și o ilustrare a metempsihozei și a metensomatozei: sufletul desprins de materia corporală dispune de o existență autonomă; trupul moare, spiritul dăinuie; unul, material, se descompune, celălalt, imaterial, nu cunoaște entropia, moartea și dispariția. Omul rău se reîncarnează într-un animal detestabil; cel bun, într-un înveliș pământesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
crede asemenea baliverne. Montaigne recuză gândirea speculativă, latura teoretică și idealismul sub toate formele lor. Și atunci cum să-ți găsești fericirea la greci? în Apologia lui Raymond Sebond, Montaigne își bate joc de opțiunile pitagoriciene privitoare la metempsihoză și metensomatoză. Deci și de cele ale lui Platon care preiau aceste teze... Ce idee, sufletul imaterial separat de trup și destinat paradisului - pus în paralel în Eseuri cu raiul musulmanilor, la fel de aberant - sau infernului, după cum și-a trăit viața fosta lui
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ușor de condus. Alienată, desigur, dar docilă, disponibilă pentru ascultare, supunere și renunțare la sine. Epicur nu vrea astfel de oameni: el îi vrea autonomi, vindecați de superstiții, dezrobiți. Moartea nu e ceva de care să te temi. Metempsihozele și metensomatozele, aceste vechituri orientale aduse pe meleagurile grecești de Pitagora și reactivate de Platon țin de fabulație; necumpătarea pe pământ nu se plătește cu o reincarnare într-un animal demn de disprețuit într-o altă viață; nu există alte perspective post
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
după moarte: mântuire, osândă, infern, cântărirea sufletelor, viața de apoi etc. în mod evident, Platon îl calchiază pe Pitagora care, la rându-i, reciclează înțelepciunile orientale. De unde, la adepții idealului ascetic, o apărare și o ilustrare a metempsihozei și a metensomatozei: sufletul desprins de materia corporală dispune de o existență autonomă; trupul moare, spiritul dăinuie; unul, material, se descompune, celălalt, imaterial, nu cunoaște entropia, moartea și dispariția. Omul rău se reîncarnează într-un animal detestabil; cel bun, într-un înveliș pământesc
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
o contrazic Întregi sectoare de date aflate În posesia noastră. Astfel, nu toți gnosticii au fost și anticosmici, encratici sau docetiști; nu credeau cu toții În Demiurgul acestei lumi și nici că lumea este rea În esență, nu credeau cu toții În metensomatoză sau Încarnarea sufletului preexistent. Și atunci, dacă gnosticii erau liberi să creadă În orice și În contrariul a orice, de ce mai susținem existența unui fenomen numit gnosticism? Cartea de față Își propune să arate că sistemul dualismului occidental pornește de la
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
timoria, scelus) care precedă nașterea umanității, dar pe care neamul omenesc Îl moștenește. Pentru a-l ispăși sînt considerate necesare Înfrînările (apochai), din care ia naștere vegetarianismul. Acești „puritani ai Greciei”, cum au fost numiți 21, mai credeau și În metensomatoză sau reîncarnare. Avem deja, În secolul al IV-lea a.C., dacă nu chiar ceva mai devreme, un set de trăsături care seamănă bine cu gnosticismul și cu celelalte forme de dualism ale Occidentului, pînă la catharii Evului Mediu. Platonismul are
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
care seamănă bine cu gnosticismul și cu celelalte forme de dualism ale Occidentului, pînă la catharii Evului Mediu. Platonismul are multe În comun cu orfismul: disprețul față de trup (antisomatism), ideea unui „păcat” neprecizat care sortește sufletele individuale căderii și reîntrupării, metensomatoza 22. Contrar acelora care, asemenea lui Arthur Darby Nock, fac din gnosticism un fel de platonism „ieșit din matcă”, Bianchi e de părere că gnosticismul se află atît de aproape de platonism deoarece ambele Își au originea În speculațiile dualiste de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
principiul inteligenței ecosistemice, cît și principiul antropic. Cel mai asiduu dintre partizanii metodologiei invarianților este, fără Îndoială, Învățatul italian Ugo Bianchi. El a atribuit un număr de trăsături distinctive Întregului sistem al dualismului occidental, de la gnosticism la catharism: anticosmism, antisomatism, metensomatoză (reîncarnare), encratism, docetism, de multe ori și vegetarianism. Analiza efectuată În profunzime ne arată că aceste trăsături pot, Într-adevăr, caracteriza unele dintre orientările Occidentului, nu Însă și pe altele. Încercarea lui Bianchi de a formula o ipoteză genetică bazată
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
jucărie, sau ca o bandă perforată din acel strămoș al computerelor moderne numit „mașina Turing”, după numele nefericitului ei inventator, marele cibernetician Alan Turing. Cum apar Însă aceste „cărămizi”? Ele sînt rezultatul unor procese mentale simple. Să luăm, de exemplu, metensomatoza - credința că sufletul preexistent al oamenilor se va reîncarna (acesta este sensul literar al cuvîntului metensomatosis) În noi trupuri. Un discipol al școlii germane de istorie a religiilor, savantul belgian Franz Cumont, a consumat multă vreme Încercînd să demonstreze că
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
preexistent al oamenilor se va reîncarna (acesta este sensul literar al cuvîntului metensomatosis) În noi trupuri. Un discipol al școlii germane de istorie a religiilor, savantul belgian Franz Cumont, a consumat multă vreme Încercînd să demonstreze că toate credințele În metensomatoză provin din India și că pitagoricienii greci le-au preluat, În mod destul de bizar, prin Iran (unde acestea n-au lăsat nici o urmă)30. Dacă ar fi consultat cercetările de antropologie disponibile Încă dintr-o perioadă anterioară lucrărilor sale, Cumont
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
care provin sufletele individuale și În care se Întorc, iar În secolul al XII-lea era și convingerea aristotelicianului musulman din Spania, Averroes, care credea și el că Intelectul Universal este unul, intelectele individuale fiind reabsorbite În el după moarte. Metensomatoza, creaționismul și traducianismul nu sînt numai cele trei doctrine principale pe care specialistul le Întîlnește la tot pasul În Antichitatea tîrzie, ele sînt, În mod necesar, și trei din cele mai obișnuite soluții logice la chestiunea relației dintre minte și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
astrală ce Însoțește fiecare suflet care vine pe lume. Relația unei persoane cu propriul ei antimimon pneuma determină felul În care sufletul Îi va fi judecat după moartea fizică 76. Poate mai optimist decît alte tratate gnostice, AJ respinge teoria metensomatozei (reîncarnarea În alte trupuri)77: toate sufletele vor avea parte de mîntuire, inclusiv cele care au fost duse pe căi greșite de spiritul lor contrafăcut, acestea Însă numai după ce vor fi fost instruite de alte suflete, aflate În posesia Spiritului
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
kakia), poftele (epithymiai) și păcatele”82, silind sufletul să cadă În greșeală. După moartea fizică, sufletul al cărui spirit contrafăcut este puternic va fi din nou trimis În ciclul transmigrației, perpetuîndu-se astfel păcatul. Sufletul nu va putea să se sustragă metensomatozelor recurente (metabolai) pînă ce nu va trece și prin ultimul ciclu (kyklos) care i-a fost destinat 83. Dimpotrivă, atunci cînd spiritul contrafăcut este slab, sufletul se va desface de el În timpul ascensiunii prin sferele stăpînilor fatalității astrale. Astfel, eliberat
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
viu, în Hades. Orfeu, reîntors singur din ținutul morților renaște, deoarece el nu mai este același, ci marcat de suferință. Reîncarnarea este adesea ocultată în favoarea coborârii (moarte) adică sufletul aflat la răscrucea dintre viața fericitădatorită amintiriiși reîntoarcerea la viața pământească, metensomatoza (reincarnare) provocată de uitare. Această nouă viață în care Orfeu este expulzat este o rătăcire, o însingurare, o dureroasă rană, însă o trăire conștient ireparabilă reprezentând “uitarea” legii Persefonei. Ca și în viața actuală, omul este totuna cu pământul: moartea
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
a modului de viață orfic. Orfismul exprima eliberarea sufletului de trup la sfârșitul unor vieți succesive și a se uni, astfel, din nou, cu divinul originar. Această salvare constă tocmai în încetarea existenței terestre, în inițierea perfectă, care întrerupe ciclul metensomatozei. Încarnarea se aseamănă unei morți și moartea poate constitui începutul vieții fericite. Aceasta nu se obține automat, ci la sfârșitul unei inițieri care, pentru orfici, este sinonimă cu purificarea zilnica: interdicția de a atinge “ orice a avut viață”, ceea ce are
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
determinante. Așadar, o istorie a ideilor sumeriene, babiloniene, egiptene, africane ar demonstra cât se poate de clar că grecii nu sunt inventatorii dualismului, ai opoziției dintre trupul-mormânt și sufletul-șansă, ai credinței într-o viață de după moarte, ai transmigrării sufletelor, ai metensomatozei. Toate acestea n-au ieșit din creierul unui Pitagora, planând în eterul ideilor pure din care nu trebuie decât să te servești. În spatele acestor figuri ale înțelepciunii grecești de la începuturi se aude ecoul unor voci de demult, și mai de
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
aceste lucruri sunt de-ajuns pentru a remarca o aparentă contradicție: cum putea cineva să fie pitagorician și abderitan în același timp? Pentru că Pitagora susține exact contrariul a ceea ce susține Democrit: dualismul, desconsiderarea trupului, idealismul, spiritualismul, ezoterismul, nemurirea sufletului, metempsihoza, metensomatoza, idealul ascetic, renunțarea și alte virtuți care micșorează. Cum ar putea un discipol al filosofului Numărului să se închine gânditorului Atomului? Nu vom ști niciodată, pentru că nu ne-a rămas de la el decât un text care, efectiv, permite integrarea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ușor de condus. Alienată, desigur, dar docilă, disponibilă pentru ascultare, supunere și renunțare la sine. Epicur nu vrea astfel de oameni: el îi vrea autonomi, vindecați de superstiții, dezrobiți. Moartea nu e ceva de care să te temi. Metempsihozele și metensomatozele, aceste vechituri orientale aduse pe meleagurile grecești de Pitagora și reactivate de Platon țin de fabulație; necumpătarea pe pământ nu se plătește cu reîncarnarea într-un animal demn de dispreț într-o altă viață; nu există alte perspective post-mortem decât
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
după moarte: mântuire, osândă, infern, cântărirea sufletelor, viața de apoi etc. În mod evident, Platon îl calchiază pe Pitagora care, la rându-i, reciclează înțelepciunile orientale. De unde, la adepții idealului ascetic, o apărare și o ilustrare a metempsihozei și a metensomatozei: sufletul desprins de materia corporală dispune de o existență autonomă; trupul moare, spiritul dăinuie; unul, material, se descompune, celălalt, imaterial, nu cunoaște entropia, moartea și dispariția. Omul rău se reîncarnează într-un animal detestabil; cel bun, într-un înveliș pământesc
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
201; și familia 211-212; și femeile 213-215; filosof-medic 182-183, 194, 201; și Herodot 183, 187, 215, 261; și imanența 185-186, 190-192; îndoieli asupra existenței lui Leucip 37-38; și materialismul atomist 103; și Menoiceus 183, 215, 261; contra metempsihozei și a metensomatozei 188; și Metrodoros 173, 215, 261; și moartea 174, 187-189; și muzica 202, 241-242; naufragiul său (?) 296; origini 175, 179; papirus 221; și plăcerea catastematică 204-206; și plăcerea cinetică 204-206; și plăcerile sufletului și ale trupului 207-208; plăcerile sufletului = plăcerile
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și Tetrapharmakon-ul 183, 236; și toposul furtunii 281; subiectele tratatelor sale 221, 228; și zeii 236-239 Phintys 214 Pindar 22, 159, 235, 286 Pitagora - și dualismul 72; filosof al numărului 72; și idealul ascetic 72; și metempsihoza 72, 275-276; și metensomatoza 71-72, 275-276; și muzica 241; și nemurirea sufletului 13, 72, 275-276; statuie 221 Platon - și Academia 85, 141-142, 154-155, 180, 211, 224; și Antistene 53; și Aristip 10, 53, 103, 109-110, 122-123, 146, 148; și Aristofan 144, 185; aristocrat 85
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
270-271 suflet - și artă 202; constituire 60-61, 208; damnat 177; fermitate 66; instanță materială 61-62, 65, 88, 173, 186, 209; liniște 64, 66, 87, 182, 196-197, 203, 247; loc 61-62, 186, 263; medicație 88, 174, 182; metempsihoză 72, 187-188, 275; metensomatoză 36, 72, 187-188, 275; muritor 274; nemuritor 13, 72, 185, 187, 208, 275-276; sediu al sensibilității 186; transmigrare 36, 276-277; = trup 60, 119, 134; comandă trupul 263; în legătură cu trupul 187, 209-210; opus trupului 160; viață socială 67-68 Utilitarism cathartic 202
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
mod evident la un concept esențial în miturile orfice (epoide-incantația), probează acest tip de influență. La fel ca și ceilalți "neoromantici" ieșeni, Cezar Ivănescu pare atras și de problematica de fond pe care o cultivă credința și lunga tradiție orfică: metensomatoza (trecerea psyché-ei dintr-un trup într-altul și captivitatea ei în corporal, așadar sinonimia soma sema), respectiv imperativul sufletului nemuritor de a se elibera de trup la sfârșitul unor vieți succesive și a se uni, din nou, cu divinul originar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
răspuns la Întrebările fundamentale despre divin și despre om. Lui Glycon-Alexandru Îi pot fi adresate Întrebări despre soarta viitoare a sufletului și despre natura zeului (Alexandru, 43). O slabă vână neo-pitagoreică (Cumont, 1922) este perceptibilă acolo unde se profilează noțiunea metensomatozei (Alexandru, 33-34; 40 și 43) și mai ales În asimilarea lui Alexandru Însuși cu Pitagora (Alexandru, 4), implicită În felul de a arăta - În timpul dansului sacru - coapsa mitică de aur din care, conform tradiției, putea fi recunoscută natura supraumană a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]