38 matches
-
ereziilor au luat naștere primele încercări ortodoxe de a "descrie" Taina Sfintei Treimi și de a o exprima într-un limbaj accesibil oamenilor. În Occident sau Apus acest fapt s-a materializat în teologia lui Tertulian, înaintea trecerii lui la montanism, iar în Orient sau Răsărit, în opera lui Origen. În ciuda eforturilor evidente, cei doi păcătuiesc prin același defect: amândoi admit identificarea lui Dumnezeu cu Tatăl, ceea ce constituia sursa monarhianismului. Gândirea era încă în urma credinței, cuvintele se dovedeau incapabile să exprime
DESPRE IMPORTANŢA ŞI SEMNIFICAŢIA SFÂNTULUI ÎMPĂRAT CONSTANTIN CEL MARE ÎN ISTORIA BISERICII CREŞTINE – O ABORDARE ISTORICĂ, FENOMENOLOGICĂ ŞI TEOLOGICĂ. P. A II-A ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. by http://confluente.ro/Despre_importanta_si_semnificatia_sf_stelian_gombos_1357902659.html [Corola-blog/BlogPost/361171_a_362500]
-
apologet african, Tertulian, face în mai multe din operele sale referiri la cele două stări și locuri în care ajung sufletele după moarte, până la Parusie. Astfel, în celebrul „Apologeticum”, lucrare care a forțat dintru început Biserica să ierte greșeala autorului - montanismul - și să-l mențină între fiIi ei iubiți, respingând obiecțiile păgânilor împotriva eshatologiei creștine, numește locul de pedeapsă „gheenă”, „care este un izvor de foc ascuns sub pământ”[78], iar pe cel de răsplătire „paradis”, sau „locul desfătării divine, rânduit
DESPRE DIMENSIUNILE SPIRITUALE ALE JUDECĂŢII ŞI ESHATOLOGIEI ÎN VIZIUNEA PĂRINŢILOR APOSTOLICI ŞI A APOLOGEŢILOR by http://confluente.ro/Despre_dimensiunile_spirituale_ale_judec_stelian_gombos_1329222186.html [Corola-blog/BlogPost/356327_a_357656]
-
răspândire în aria geografică mediteraneană a favorizat posibilitatea transmiterii mesajului creștin atât în limba greacă, cât și în limba latină. În primele trei secole ale erei creștine (e.c.), în pofida apariției crizelor interne (pe teme doctrinare: gnosticismul, marcionismul, maniheismul, docetismul, nestorianismul, montanismul, pelagianismul ș.a.), crize care au dus la apariția unor Biserici cu caracter autonom, creștinismul a continuat răspândirea sa atât în imperiu, cât și în afara lui. Această răspândire n-a fost oprită nici măcar de persecuțiile dezlănțuite de unii împărați romani, motivate
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
intenționat. La mijlocul secolului al II-lea, trei grupuri de creștini neortodocși au aderat la unele doctrine, fapt care a divizat comunitățile creștine din Roma: învățătorul Marcion, revărsarea cincizecimii a profeților creștini în extaz a revelației creștine, într-o mișcare numită "montanism" deoarece a fost inițiată de Montan și discipolele sale feminine și învățăturile gnostice ale lui Valentin. Primele atacuri asupra așa-ziselor erezii au constituit conținutul lucrării lui Tertulian, "Rețete împotriva ereticilor" (cu 44 de capitole și scrisă la Roma) și
Erezie () [Corola-website/Science/318172_a_319501]
-
sale și să părăsească orice preocupare terestră inutilă, practicând zilnic ascetismul, abstinența, postul, mărturisirea păcatelor. ul propunea adepților săi martiriul, ca semn al sfârșitului, cerea separarea bisericii de lume, încuraja profețiile și preoția femeilor. Datorită nonconformismului și disciplinei sale riguroase, montanismul s-a organizat ca mișcare separată de biserică, reușind să-l câștige în anul 207 d.C. pe Tertulian (150-255 d.C.). Acesta a scris o serie de lucrări montaniste, în care critică serviciul militar, profesiunile publice, morala conjugală și disciplina penitențială
Montanism () [Corola-website/Science/307660_a_308989]
-
-l oprească din predicare, dar în multe părți cei care au avut câștig de cauză au fost montaniștii. Totuși, în cele din urmă, mișcarea a fost declarată eretică, iar montaniștii au fost excluși din biserici. Condamnarea oficială de către biserică a montanismului s-a întâmplat în timpul papei Zefferin (papă între anii 199 - 217 d.Cr.)
Montanism () [Corola-website/Science/307660_a_308989]
-
Bruce Metzger afirma „Putem găsi în opera lui Clement citate ale tuturor cărților din Noul Testament cu excepția lui Filimon, Iacob, 2 Petru și 2 și 3 Ioan.” Roma a fost sediul singurei respingeri timpurii a celei de a patra evanghelii. Adversarii montanismului au fost răspunzători pentru asta. Ireneu afirmă că aceste persoane au încercat să suprime învățătura despre Duhul Sfânt pentru a distruge montanismul, prin urmare ei au negat ideea că Apostolul Ioan ar fi autorul evangheliei și autoritatea ei. Mai târziu
Ioan Evanghelistul () [Corola-website/Science/304150_a_305479]
-
2 și 3 Ioan.” Roma a fost sediul singurei respingeri timpurii a celei de a patra evanghelii. Adversarii montanismului au fost răspunzători pentru asta. Ireneu afirmă că aceste persoane au încercat să suprime învățătura despre Duhul Sfânt pentru a distruge montanismul, prin urmare ei au negat ideea că Apostolul Ioan ar fi autorul evangheliei și autoritatea ei. Mai târziu, Epifanie de Salamina a denumit acest grup, care consta din adepții preotului Caius, drept Alogi, un joc de cuvinte între „fără Cuvânt
Ioan Evanghelistul () [Corola-website/Science/304150_a_305479]
-
un critic păgân al creștinismului) au criticat-o aspru drept falsificare evidentă. Dezbaterea s-a concentrat nu numai în jurul diferențelor față de alte evanghelii, ci de asemenea în jurul învățăturii ei despre Paraclet, care era important în mișcarea „carismatică” timpurie cunoscută drept montanism.
Ioan Evanghelistul () [Corola-website/Science/304150_a_305479]
-
Această răspândire în aria geografică mediteraneană a favorizat posibilitatea transmiterii mesajului creștin atât în limba greacă, cât și în cea latină. În primele trei secole ale erei creștine, în pofida apariției crizelor interne (pe teme doctrinare: gnosticismul, marcionismul, maniheismul, docetismul, nestorianismul, montanismul, pelagianismul ș.a.), crize care au dus la apariția unor Biserici cu caracter autonom, creștinismul a continuat răspândirea sa atât în Imperiul Roman, cât și în afara lui. Această răspândire n-a fost oprită nici măcar de persecuțiile dezlănțuite de unii împărați romani
Creștinismul în Europa () [Corola-website/Science/329689_a_331018]
-
nu se folosește termenul european, ci echivalentul ”andinism” (ascensiuni în Anzi). În limbile anglo-saxone (engleza și germana) se folosesc termenii ”mountain-eering” (UK) și ”berg-steigen” (D) care au ca rădăcină termenul ”munte” (nu Alpi) și pot fi traduși mai corect ca ”montanism” (ascensiuni pe munte) termen nefolosit și inexistent în limba română. ul a evoluat, de-a lungul anilor, federația internațională de alpinism (UIAA) incluzând azi, în această activitate următoarele activități. 1. Drumeția montană (trekking) Este forma cea mai simplă de mers
Alpinism () [Corola-website/Science/297128_a_298457]
-
afară, ca mlădița neroditoare, și se usucă; apoi mlădițele uscate sînt strînse, aruncate în foc, și ard”" (Ioan: 15, 6). Inchiziția a aplicat aceste cuvinte din biblie cuvânt cu cuvânt, ca atare. În perioada timpurie a creștinismului, existau învățături ca „Montanism” ce provenea de la Marcion din Asia Mică (85-160) sau „Maniheism”, întemeiată de persianul Mani (216-277) în care religia era impregnată de influența gnostică, învățături care au fost condamnate de biserica catolică drept eretice. În secolul IV la Primul conciliu de la
Inchiziție () [Corola-website/Science/308357_a_309686]
-
a lunii ebraice Nissan, nu a fost acceptată ca atare de Episcopiile din Est care erau fidele datei „quartodecimana”, astfel Papa a excomunicat pe rând bisericile din Asia Mică, acțiune ce demonstrează creșterea puterii papale. Papa Victor I a combătut montanismul și a avut raporturi pozitive cu casa imperială, prin intermediul Marciei, favorita împăratului Comodus, prin care a obținut eliberarea unui grup de creștini condamnați la munci silnice la ocne în Sardinia. Având în vedere toleranța împăratului Commodus față de creștinism, este puțin
Papa Victor I () [Corola-website/Science/304283_a_305612]
-
celălalt, ceea ce va face în operele succesive totdeauna. Nu se întreabă dacă o astfel de interpretare este compatibilă cu evoluția autorului care se îndrepta spre un rigorism tot mai strâns în materie sexuală, în timp ce se apropia tot mai mult de Montanism: se dă cazul că Adversus Marcionem I, 29 este deja montanist, deoarece preceptul care interzice oricare a doua căsătorie este impus de „Paraclet”. Și nici nu se întreabă dacă interpretarea dată de el textului din Adversus Marcionem IV, 34 conferă
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
Acceptând martiriul unui anumit număr de „aleși”, Dumnezeu dorește să mențină trează și să fortifice credința creștinilor. Pe de altă parte, Hipolit încearcă să prevină orice deviere individualistă, al cărei exces ar putea primejdui însăși existența Bisericii ca instituție pământească. Montanismul, condamnat deja de anumite sinoade locale, nu pierduse nimic din puterea sa de atracție, cu precădere în partea orientală a imperiului. Odată cu această mișcare, una dintre manifestările excepționale ale creștinismului primar, profetismul, în varianta sa extatică, a fost pusă la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
masivă a ereticilor, proveniți din sânul aceleiași Biserici, confirmă apropierea sfârșitului și justifică cu prisosință evocarea numelui Anticristului. Prezența ereticilor este un element al polemicii prezent în toate perioadele activității lui Tertulian, atât înainte, cât și după „convertirea” sa la montanism (în anul 207). În De praescriptione (4, 2‑5), el scrie: Se vor arăta doi lupi răpitori, ne spune Domnul, ascunși sub haine de oi. Ce sunt aceste „haine de oi” (Mt. 7,15), dacă nu expresia cu totul exterioară
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
antigiudaismo”, în Annali di storia dell’esegesi, 16/1, 1999, pp. 179-196. Davies, J.G., „The Genesis of Belief in an Imminent Parousia”, în Journal of Theological Studies, 14, 1963, pp. 104-107. De Labriolle, P., Les Sources de l’histoire du montanisme. Textes grecs, latins, syriaques publiés avec une Introduction critique, une Traduction française, des Notes et des „Indices”, Fribourg, Paris, 1913. De Labriolle, P., La Crise montaniste, Paris, 1913. De Laubier, P., Le Temps de la fin des temps : essai sur l
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
L’Apocalypse johannique. État de la question”, in J. Lambrecht (éd.), L’Apocalypse johannique et l’apocalyptique dans le Nouveau Testament, Gembloux, 1980, pp. 21-46. Velasco, J.M., Introducción a la fenomenología de la religión, Madrid, 1996. Visonà, G., „Il fenómeno profetico del montanismo”, în Ricerche storico-bibliche, 5, 1993, pp. 149-164. Von Balthasar, H.U., Parole et mystère chez Origène, Paris, 1957. Weinrich, W.C., „Antichrist in the Early Church”, în Concordia Theological Review, 49, 1985, pp. 135-147. Wilson, J.C., „The Problem of the Domitianic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
despre Augustin și Theodoret ale prezentei lucrări). Potrivit lui Hipolit, semnele de care vorbesc textele scripturistice și care se împlinesc sub ochii săi „nu sunt decât începutul durerilor” (ibidem). . P. de Labriolle, La crise montaniste, Paris, 1913. Toate mărturiile vechi despre montanism au fost adunate, traduse și prezentate de același P. de Labriolle, în Les sources de l’histoire du montanisme, Fribourg, Paris, 1913; cf. de asemenea G. Visonà, „Il fenómeno profetico del montanismo”, în Ricerche storico‑bibliche, 5, 1993, pp. 149
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sub ochii săi „nu sunt decât începutul durerilor” (ibidem). . P. de Labriolle, La crise montaniste, Paris, 1913. Toate mărturiile vechi despre montanism au fost adunate, traduse și prezentate de același P. de Labriolle, în Les sources de l’histoire du montanisme, Fribourg, Paris, 1913; cf. de asemenea G. Visonà, „Il fenómeno profetico del montanismo”, în Ricerche storico‑bibliche, 5, 1993, pp. 149‑164. Montanismul reprezintă prima mișcare reformistă de amploare din sânul creștinismului. Acesta predica un ascetism sever, susținut de o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
crise montaniste, Paris, 1913. Toate mărturiile vechi despre montanism au fost adunate, traduse și prezentate de același P. de Labriolle, în Les sources de l’histoire du montanisme, Fribourg, Paris, 1913; cf. de asemenea G. Visonà, „Il fenómeno profetico del montanismo”, în Ricerche storico‑bibliche, 5, 1993, pp. 149‑164. Montanismul reprezintă prima mișcare reformistă de amploare din sânul creștinismului. Acesta predica un ascetism sever, susținut de o doctrină milenaristă extrem de atrăgătoare pentru creștinii „simpli”. Montanus afirma că este întruparea Paracletului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fost adunate, traduse și prezentate de același P. de Labriolle, în Les sources de l’histoire du montanisme, Fribourg, Paris, 1913; cf. de asemenea G. Visonà, „Il fenómeno profetico del montanismo”, în Ricerche storico‑bibliche, 5, 1993, pp. 149‑164. Montanismul reprezintă prima mișcare reformistă de amploare din sânul creștinismului. Acesta predica un ascetism sever, susținut de o doctrină milenaristă extrem de atrăgătoare pentru creștinii „simpli”. Montanus afirma că este întruparea Paracletului de care vorbește Ioan (14, 26; 16, 7). Cât despre
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cunoaștere care salvează (și una singură), un mister (și unul singur) de propus, dar și că se putea face casă bună cu un trup, așa cum o demonstrează Domnul nostru Iisus Hristos. Multe erezii creștine au rezistat gîndirii combinației, așa cum e montanismul, acest ascetism care mortifică trupul pentru a lăsa loc darurilor miraculoase ale spiritului. Monoteismul este un intelectualism, și ca atare, un antiumanism virtual. Există ceva în el care nu tolerează decît perfecțiunea. Împinge la dezumanizare. Ceva ce îl înfățișează drept
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Bown „secesioniști”, susțineau o „cristologie Înaltă” (high christology), identificabilă cu cristologia Logosului, În vreme ce minoritarii au adoptat cristologia apostolică, propovăduită de ierarhia În curs de constituire. Curentul majoritar al comunității ioaneice s-a dizolvat, după schismă, În curente secundare: gnosticism și montanism. Curentul minoritar s-a lăsat asimilat de „orthodoxie”. Acum, se știe că Evanghelia lui Ioan a ridicat mari probleme Înainte de a fi acceptată În canonul eclezial. Sectele gnostice o foloseau cu aviditate, primul ei comentariu datorându-se, de altminteri, gnosticului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
a dezvoltat Încet, Însă cele dintâi mărturii cu privire la adunări Însemnate datează dintr-a doua jumătate a secolului al II-lea În mediul oriental. În provincia romană a Asiei (partea vestică a peninsulei anatolice) au avut loc adunări episcopale pentru combaterea montanismului (Eusebiu, HE 7,7,1). La cererea papei Victor (193-202), s-au reunit concilii pentru stabilirea unei date uniforme pentru sărbătorirea Paștilor (Eusebiu, HE 5,23,2). Către 230 s-a ținut o Însemnată reuniune episcopală la Iconiu, În Licaonia
STUDIA UNIVERSITATIS „BABEŞ-BOLYAI” THEOLOGIA CATHOLICA by ANGELO DI BERARDINO () [Corola-journal/Science/144_a_159]