307 matches
-
aceea există o neînțelegere cu scriitorii și cu istoricii literari, nu este de a căuta o alternativă specifică în domeniul literaturii. Tema literaturii reprezintă o problematică. Ceea ce reproșez eu păzitorilor literaturii contemporane este faptul că încarnează un mediu autoreferențial, foarte narcisic, și se prevalează de la un statut imperisabil. Or, literatura, ca și realitatea, este un concept care a fost construit și care poate fi, prin urmare, deconstruit. “Sfârșit “ nu înseamnă că nu mai există nimic. Problema este a ceea ce se află
COMPLOTUL LITERATURII ROMÂNE, ESEU DE AL.FLORIN ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1224 din 08 mai 2014 by http://confluente.ro/Al_florin_tene_1399550133.html [Corola-blog/BlogPost/346975_a_348304]
-
despre care știu că sunt ale mele, dar pe care le simt oarecum străine. Între mine și imaginile mele se instituie o relație bivalentă de familiaritate și stranietate concomitente. Oare cum sunt eu cel adevărat, de vreme ce principiul identificării, speculare sau narcisice, nu funcționează?!, și cum aș putea ajunge la imaginea mea identificatoare? Că nu ne recunoaștem într-o anumită fotografie nu este o situație foarte rar întâlnită, cum nu este foarte frecvent să ne placă de ceea ce vedem într-o altă
FOTOMEMORII de DAN CARAGEA în ediţia nr. 943 din 31 iulie 2013 by http://confluente.ro/Dan_caragea_fotomemorii_dan_caragea_1375285397.html [Corola-blog/BlogPost/361153_a_362482]
-
reprezentația: machierea, aranjarea părului, potrivirea unei bijuterii, felul în care ne alegem îmbrăcămintea, pantofii, lungile studieri în oglindă, rotiri, posturi diverse, poze, negocieri în minte, acceptarea ... Imaginea de sine, autostima, despre care vorbim aproape zilnic, țin de satisfacerea acestei moțiuni narcisice sau narcisiste și, deopotrivă, actoricească, histrionică. Psihologii vor fi observat cu siguranță că teatralizarea vieții persoanei nu este doar un fapt exterior, ci o realitatea interioară, tot așa cum aspectele narcisiste și histrionice nu pot fi disociate în înțelegerea personalității. Or
REPREZENTARE ŞI REPREZENTAŢIE de DAN CARAGEA în ediţia nr. 946 din 03 august 2013 by http://confluente.ro/Dan_caragea_reprezentare_si_dan_caragea_1375537015.html [Corola-blog/BlogPost/366495_a_367824]
-
pictorul nostru. Să ne oprim la tabloul Brâncuși: E=mc2, I, una din emblemele expoziției, unde avem de-a face cu un astfel de triplet. Un critic (Cătălin Ghiță) a observat, nu fără o anume finețe, că Niram se proiectează narcisic în Celălalt (în personaj). Am avea de-a face prin urmare cu «portrete în efigie», susține criticul. Oare aceasta să fie însă soluția pe care o căutăm? Nu sunt deloc convins. Îmi întemeiez justificarea pe faptul că pictorul a violat
LECŢIA LUI NIRAM de DAN CARAGEA în ediţia nr. 849 din 28 aprilie 2013 by http://confluente.ro/Dan_caragea_lectia_lui_nira_dan_caragea_1367169174.html [Corola-blog/BlogPost/366500_a_367829]
-
cei din viața noastră. Ce-i motivează pe unii oameni să-și expună viața pe rețelele de socializare? Să încarce poză după poză cu ceea ce fac, cu ceea ce nu fac sau cu ceea ce ar putea face? Patologia, grandomania sau rana narcisică - am putea spune, având un spirit critic și bazat pe o judecată superficială. Însă dincolo de aceste etichete se ascunde adevărata nevoia umană de a fi văzut, auzit, simțit; pe care mai mult sau mai puțin stângaci încercăm să o satisfacem
Narcisistul de pe Facebook e, de fapt, un om căruia îi lipsește prețuirea de sine by https://republica.ro/znarcisicul-de-pe-facebook-e-de-fapt-un-om-caruia-ii-lipseste-pretuirea-de-sine [Corola-blog/BlogPost/338405_a_339734]
-
dintre noi și ceilalți, acestea sunt ca rugina și ne acoperă inclusiv pe noi) și putemsă vorbim inutil despre cât de perfectă este lumea noastră. Revenind la așa-zis epidemia de narcisism, răspunsul meu este „NU”. Nu trăim o epidemie narcisică în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă suferim de un deficit major al prețuirii de sine și al acceptării imperfecțiunilor umane. Mai mult decât atât, cu toții avem nevoie de o amplă educație relațională, pentru ca alături de inteligența cognitivă, de care
Narcisistul de pe Facebook e, de fapt, un om căruia îi lipsește prețuirea de sine by https://republica.ro/znarcisicul-de-pe-facebook-e-de-fapt-un-om-caruia-ii-lipseste-pretuirea-de-sine [Corola-blog/BlogPost/338405_a_339734]
-
își reprezintă. De multe ori, femeile care pozau s-au arătat însă „nemulțumite” de transfigurare, pentru că nu este vorba de o oglindire „realistă”. Cu toate acestea, multe din fotografiile contemporane, merg nu doar spre expuneri provocatoare, dar și spre satisfacerea narcisică a modelului. Pentru ca artistul și modelul să reușească, este nevoie astăzi de dorința fantasmatică a modelului de a-l poseda emoțional pe artistul care îl va plasa, ulterior, într-un fel de spațiu colectiv al excitației. Astfel, dacă o persoană
ARTISTUL ŞI MODELUL de DAN CARAGEA în ediţia nr. 954 din 11 august 2013 by http://confluente.ro/Dan_caragea_artistul_si_mod_dan_caragea_1376222209.html [Corola-blog/BlogPost/364952_a_366281]
-
aceea există o neînțelegere cu scriitorii și cu istoricii literari, nu este de a căuta o alternativă specifică în domeniul literaturii. Tema literaturii reprezintă o problematică. Ceea ce reproșez eu păzitorilor literaturii contemporane este faptul că încarnează un mediu autoreferențial, foarte narcisic, și se prevalează de la un statut imperisabil. Or, literatura, ca și realitatea, este un concept care a fost construit și care poate fi, prin urmare, deconstruit. „Sfârșit” nu înseamnă că nu mai există nimic. Problema este a ceea ce se află
COMPLOTUL LITERATURII ROMÂNE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1227 din 11 mai 2014 by http://confluente.ro/Al_florin_tene_1399815824.html [Corola-blog/BlogPost/350703_a_352032]
-
despre care știu că sunt ale mele, dar pe care le simt oarecum străine. Între mine și imaginile mele se instituie o relație bivalentă de familiaritate și stranietate concomitente. Oare cum sunt eu cel adevărat, de vreme ce principiul identificării, speculare sau narcisice, nu funcționează?!, și cum aș putea ajunge la imaginea mea identificatoare?... Două dintre cele patru cicluri pictate până acum de Romeo Niram au fost intitulate, într-un mod încă nedeslușit, „eseuri”: „Eseu despre luciditate” și „Eseu despre neluciditate”. Sunt întemeiat
CANAL DE AUTOR by http://confluente.ro/articole/dan_caragea/canal [Corola-blog/BlogPost/366496_a_367825]
-
Pleșu. Am recitit de câteva ori paragraful cu pricina și n-am găsit altceva decât un vocabular bling-bling, o înșiruire de ghiuluri lingvistice, aruncate la ‘șto că pătrunjelul în ciorbă. Sau, cum ar fi scris d-l Stingă, o exhibare narcisica a unui lexic baroc care nu reușește să camufleze nici ego-ul, nici ponciful. Mă rog, chestie de gust. Pasajul mi-a adus însă aminte de un text scris în 1968 de istoricul de artă Stringfellow Barr și, de fapt, aici
Cum să scriem elaborat despre nimic by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82501_a_83826]
-
până și pe aceștia, până la punctul la care să trăiască și ei șocul și dezamăgirea fetelor care-i cad pradă pe ecran. Pe de altă parte, George Piștereanu face un rol destul de simpluț de june prim, foarte sigur pe el, narcisic până la auto-erotism și de-un machiavelism prea transparent și deloc convingător. Mi-a lăsat impresia că se joacă foarte mult pe șine. Îl salvează șarmul personal, dar tot nu reușește să te convingă că ai de-a face cu un
Loverboy by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82488_a_83813]
-
un metru și jumătate - doi metri între mese. La masa alăturată, în capătul opus mesei noastre, un bărbat jovial întreținea patru frumoase și elegante ascultătoare. Le făcea conversație, le spunea anecdote, le interpreta povești. Era un bun vorbitor și povestitor: narcisic, domină cel mai adesea conversația, dar fără a-și neglijă interlocutoarele; cabotin, punea în scenă roluri și voci diverse pentru a-și reda cât mai spectaculos poveștile. Nu, nu am obiceiul de a trage cu urechea la ce se discută
De ce vorbim aşa de tare? by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82597_a_83922]
-
afaceri new-yorkez, Joseph Capote, mutându-se alături de acesta în New York. Tânărul Truman îi urmează; este fascinat rapid de tumultul și farmecul marelui oraș. Tatăl său vitreg îl adoptă oficial, schimbându-i în acte numele în Truman Garcia Capote. Mama, o narcisică devenită alcoolică, pe care băiatul o iubește enorm, e oripilată de la început de latura lui efeminată, umilindu-l cu cruzime și în mod repetat. E înscris pe rând la mai multe școli private. Din cauza rezultatelor dezastruoase la învățătură, părinții sunt
Truman Capote () [Corola-website/Science/304766_a_306095]
-
proiecteze temerile pe celălalt părinte, pentru că ”toți pot vedea clar” că celălalt părinte este cel respins și abandonat de către copil și cine este ”inadecvat” Părintele ce folosește practici parentale dăunătoare suferă de tulburare de personalitate borderline sau tulburare de personalitate narcisică , legată de o experiență a unui sentiment inadecvat sau de abandon în timpul creșterii. Acest sentiment poate fi re-declanșat de un divorț sau o despărțire făcându-i să se decompeseze în iluzii persecutorii. Acești părinți pot crede că ei nu trebuie
Alienarea parentală () [Corola-website/Science/325982_a_327311]
-
un produsul unui sistem profund eronat, pe atât de important e nevoie să ne recunoaștem rănile și să începem procesul de vindecare. E modul în care putem să creștem. bell hooks vorbește nu despre iubirea de sine că acel proces narcisic și individualist, care servește consumerismul și ne îndeamnă să mergem la spa și la mall ca să ”ne respectăm pe noi”. </p> Ea scrie despre iubirea de sine care nu poate să existe în individualism și izolare. Despre drumul nostru spre
De ce să citești All about love, de bell hooks () [Corola-website/Science/296161_a_297490]
-
devenit specialist în ale domeniului, prin cărțile: Le Pacte autobiographique (1975), Je est un Autre (1980), Moi aussi (1986). El însă nefiind singurul! 2) Prioritatea comentariilor despre eu se datorează explicațiilor freudiene despre libido. Dicotomia acestuia - libido al eului sau narcisic (vizând persoana proprie ca obiect) și libido obiectal (persoana este obiect exterior - le-a impus teoreticienilor, francezi să zicem, marcajul între le dedans și le dehors. În actul creației literare, a prozei de anvergură (și nu numai!), solicitarea tuturor impulsurilor
Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/95_a_370]
-
vizionat și apreciat Sieranevada, Puiu nu face decât să descrie o realitate comico-tristă, realitatea familiei bucureștene/românești/universale. Eu cred, ca și Laura Sandu[8]</a>, că filmul „este o re-legitimare a ierarhiilor și a centralității masculinității care se autoreprezintă narcisic, obiectificând tot ce nu înțelege și subordonând, evident, tot ce obiectifică”. Iar această re-legitimare este posibilă și potențată tocmai de poziția privilegiată a lui Cristi Puiu pe scena (națională și internanțională) culturală. [1] http://www.art7.fm/sieranevada-dragostea-trece-prin-stomac/ [2] Cultura
Ierarhie și reprezentarea adulterului în Sieranevada () [Corola-website/Science/296158_a_297487]
-
artistice, foarte subtilă uneori, a unor opinii conservatoare; de exemplu cea că binaritatea de gen e esențială și ierarhică. Departe de a fi o oglindă a lumii, Sieranevada este o re-legitimare a ierarhiilor și a centralității masculinității care se autoreprezintă narcisic, obiectificând tot ce nu înțelege și subordonând, evident, tot ce obiectifică. 1Un text excelent despre valențele râsului în Sieranevada, aici.
Subiectivitate și obiectificare în Sieranevada () [Corola-website/Science/296149_a_297478]
-
m-a rănit puțin. Mă simțeam bruscată emoțional, mă săturasem să constat, încă o dată, că asta fusese miza de la bun început. Dar reacțiile emoționale se nasc la anumite gânduri, ori gândurile trezite în mintea mea la fiecare spectacol anxios erau narcisice, un titirez de tirade auto-reflexive, o transă antisocială. Nici așa nu mergea. Într-un text numit The Death of Postmodernism and Beyond[1], Alan Kirby numește <i>pseudo-modernism</i> transferul atenției dinspre autor (fetișizat în postmodernism) spre spectator, care devine
Nu-mi place () [Corola-website/Science/295782_a_297111]
-
răbdarea de a le prezenta. Iată, totuși, unul din aceeași perioadă, "Oră", cu versuri voluntar scandate : Veghe de tine, veghe de lună, vâslele galbene se despreună. Bate o oră atât de tare că se rup foile din calendare. Dacă orientarea narcisică m-a ajutat, cât de cât, în mai juvenilele mele celebrări de mineri și alți oameni ai muncii, asumarea ei nu-mi reușește în poezia de la pagina 29 a culegerii: "Uneori sunt foarte frumos, / din depărtările oglinzii / mă privesc / ochii
Anevoioasa desprindere de țărm by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8291_a_9616]
-
ale lirismului. Printre aceste strategii, recursul la procedee narative, dramatice sau diaristice ocupă, desigur, un loc privilegiat. Esențială devine experiența împărtășită, modul în care se stabilește dialogul între lumi diferite prin intermediul unui limbaj ce nu se mai mulțumește să răsfrângă, narcisic, doar „figura spiritului creator”. Să ne gândim, de pildă, la traseul parcurs de Eugenio Montale de la volumul Oase de sepie (1925) - simptomatic pentru ermetismul italian - la cărțile de după 1970 (Satura, Jurnal din ’71 și din ’72, Caietul a patru ani
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
considerat un fel de figură autobiografică, o mască grav-comică în spatele căreia scriitorul și-ar disimula propriile gânduri și sentimente. Ceea ce ni se pare însă mai semnificativ este împrejurarea că Mircea Ivănescu reușește să suprapună, ca nimeni altul, peste această autoparodie narcisică un fel de „parodie onorifică la adresa unor opere de poeți îndrăgiți ca, ca T.S. Eliot și Ezra Pound”363. Este semnificativ totodată că, pentru a ni-l prezenta pe mopete, autorul are nevoie de spații vaste, de zeci și zeci
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
nu se poate opri să se întrebe ce hram intelectual poartă acest incisiv, caustic și vitriolant autor. „Hram intelectual” însemnînd: trăsăturile, orizontul interior, acele însușiri din care se încheagă fanta de înțelegere prin care privește lumea. Și cum Pandrea, histrion narcisic debordînd de filotimie, nu se zgîrcește în privința judecăților în marginea propriei persoane, avem destule indicii din care îi putem reface portretul interior. Cine e, așadar, Pandrea pe dinăuntru, în intimitatea spiritului său? Sub unghi spiritual, olteanul născut la Balș e
Agnosticul cu cobiliță by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3986_a_5311]
-
gravitate, n-are virulență, adică acel aer tăios care face dintrun autor o voce de luat în seamă. E genul de eseist care, citindu-și propriile volute stilistice, se desfată de curgerea lor, cititorul bănuindul de jubilare proprie de tip narcisic. Paradoxul este că, neavînd morb histrionic, Vălcan emană totuși un aer de paradă artistică. Scrisul lui Vălcan aduce cu o perorație scrobită a cărei formă predilectă atinge pragul intensității emfatice. Din păcate, genul acesta de travaliu eseistic nu dă naștere
Filosofia nostimă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5465_a_6790]
-
din perspectiva clasică bineștiută a lui Narcis, care nu mai poate fi singurul creator al universului. "Narcis fără Echo nu are sens. Rațiunea umană nu găsește îndreptățire să se întemeieze preponderent pe un spațiu absolut (în sens kantian și deci narcisic), dar și temporal (tot în sens kantian, însă dinspre Echo). Anticii au știut-o prea bine și în alte mituri protagonistul nu mai este Narcis, ci o altă ipostază a reflexiei sonore Orfeu. Și orfismul a dominat nu numai arta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]