5 matches
-
ai zilelor noastre, al căror exemplu demn de imitat să contribuie la educarea tinerei generații. Nu a fost creată încă figura muncitorului ridicat în posturi de răspundere". Bănuim că ultima aserțiune era cu trimitere directă la înaltele lor persoane încă "neoglindite" în literatura vremii. Într-o stenogramă a discuțiilor pe marginea cărții Satul fără dragoste de Radu Boureanu, din 18 februarie 1956, dacă aceasta să fie sau nu retrasă de pe piață, între vorbitori s-a aflat și Petru Dumitriu, pe atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
că lipseau oglinzile. Am întârziat în fața standului câteva minute și am remarcat că pe doamne le afecta foarte tare absența oglinzilor. „Nu știți unde se găsește o toaletă cu oglinzi?“, le întrebau pe fetele acelea negre de supărare toate doamnele neoglindite. Sau: „De ce nu anunțați să pună oglinzi?“. Ca și norocul, nefericirea e o chestiune de loc, de timp și de oportunitate. Câteva zile la rând, cele două angajate ale editorului fără simțul locului, al timpului și al oportunității au trăit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
previzibilul deja vestit; dacă ceva începe să se întrevadă, este doar zeitatea care însuflețește firea, dar în fața căreia nimeni nu vede nimic, nu cunoaște pe nimeni, nu prevede decât răvășirea iscată de această neprevăzută apariție. Aici previzibilul e invizibilul, chipul neoglindit și cuvântul nerostit, prefața inaparentului. Ceea ce dă ființă imaginii nu arată înapoi, în urma lucrului trecut, și nici nu e de față, în umbra unei apariții prezente. E ne-timpul incert, imprezentabil, intervalul de trecere "în care aștepți să te-aprinzi
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de soare - are doar forma/ vasului din care nu stă să o toarne nimeni " - absență a reflectării de sine fără de care lucrurile nu există în vederea altuia, nu au decât forma imanenței nemanifestate, nevăzute, fără consistență ontică. La rândul ei, privirea neoglindită în lucruri nu primește învestirea lor imaginală, "nu are adevăr", "este doar un păianjen orb", o privire suspendată în golul vizibilului (cf. Arachneisme, vol. Alte poeme nouă, 1986, în Mircea Ivănescu, Versuri, Editura Humanitas, București, 2014, pp. 316-317). De acum
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
un pic. Probabil, exact cât mine. Era mai slab și nu-mi amintesc să-i fi știut vreun fir de păr alb. Încercam să-i ghicesc începuturi sau finaluri de poveste în privire, dar nu-i mai recunoșteam nici ochii, neoglindiți într-ai mei. Șase ani aproape. Am ajuns la cabană seara târziu. M-a întrebat dacă mi-e foame și, pentru câteva secunde, tonul lui mi-a amintit de „altădată“. Nu, nu-mi era. M-a condus în cameră, cu
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]