88 matches
-
A studiat fenomenele de limbă în strânsă legătură cu folclorul și etnografia. Este creatorul școlii lingvistice de la București. Studiile sale se remarcă prin bogăția documentării, claritatea expunerii, prin grija pentru obiectivitatea științifică, alterată însă uneori de limitele mecaniciste ale concepției neogramatice căreia i-a fost atașat. În domeniul literaturii, Densusianu a fost unul dintre promotorii curentului simbolist în România, el însuși publicând poezii sub pseudonimul "Ervin".
Ovid Densușianu () [Corola-website/Science/298751_a_300080]
-
réputation de Rabelais, 1930), lucrări de semantică și etimologie comparată (La Création métaphorique en français et en roman (I-II, 1905-1907), Les Sources indigènes de l’étimologie française, I-III, 1925-1930, Autour des sources indigènes, 1935). Format în spiritul școlii neogramaticilor, dar mai cu seamă ca discipol al lui B. P. Hasdeu, Ș. a dat o accepție largă noțiunii de filologie. Limba, obiectul de studiu al disciplinei, era înțeleasă ca o „cheie” a vieții culturale a unui popor, cuvintele - considerate „oglinzi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289434_a_290763]
-
de cercetare lingvistică din secolul al XIX-lea pornește de la această metodă, începând cu lucrările primei generații a lingviștilor comparatiști și continuând cu lucrările care s-au încadrat în curentul naturalismului lingvistic, al psihologismului lingvistic precum și cu cele aparținând Școlii neogramaticilor. Orientarea psihologică a problemelor de limbă, inițiată în a doua jumătate a secolului ai XIX le, a continuat, în forme și cu metode diferite, până în epoca 58 Idem, op.citată, p.7. 59 Ibidem, op.citată, p.9. 60 Ibidem
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
forme și cu metode diferite, până în epoca 58 Idem, op.citată, p.7. 59 Ibidem, op.citată, p.9. 60 Ibidem, op.citată. p.10. 40 noastră. În ultimul sfert al secolului trecut, în cadrul curentului psihologist a luat ființă Școala neogramaticilor. Cei oare au pus însă bazele lingvisticii moderne au fost I.A. Baudoin de Courtenay și Ferdinand de Saussure. În esența, concepția lingvistică a lui B. de Courtenay pleacă de la ideea că natura limbii este psihică, cauzele schimbărilor lingvistice fiind
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
al XIX-lea în S.U.A. erau dominante concepțiile școlii neogramaticale, introduse de lingviști originari din Europa sau care își făcuseră acolo studiile. 0 poziție aparte ocupa printre lingviștii epocii W.D.Whitney, mai apropiat de concepțiile lui Saussure decât de neogramatici. În al doilea sfert al secolului al XX-lea, lingvistica americană se orientează pe o cale proprie, determinată, de materialul de studiu limbile amerindiene limbi fără atestări istorice și în majoritate fără scriere, cu o structură total diferită de cea
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
extensie sintactică variabilă (de la cuvînt la unități frastice și suprafrastice), în funcție de criterii determinate și de intențiile de comunicare, prin asociere cu un model. Numit inițial falsă analogie și considerat o anomalie, procedeul a fost valorizat pentru prima dată de școala neogramatică, care a arătat că el reprezintă, împreună cu schimbările fonetice, factorul decisiv în evoluția limbilor, procedeul prin care se trece de la o stare de organizare la alta. Ulterior, i s-a recunoscut polivalența și reversibilitatea, cîmpul universal de aplicație, capacitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de cercetare lingvistică din secolul al XIX-lea pornește de la această metodă, începând cu lucrările primei generații a lingviștilor comparatiști și continuând cu lucrările care s-au încadrat în curentul naturalismului lingvistic, al psihologismului lingvistic precum și cu cele aparținând Școlii neogramaticilor. Orientarea psihologică a problemelor de limbă, inițiată în a doua jumătate a secolului ai XIX le, a continuat, în forme și cu metode diferite, până în epoca 58 Idem, op.citată, p.7. 59 Ibidem, op.citată, p.9. 60 Ibidem
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
forme și cu metode diferite, până în epoca 58 Idem, op.citată, p.7. 59 Ibidem, op.citată, p.9. 60 Ibidem, op.citată. p.10. 40 noastră. În ultimul sfert al secolului trecut, în cadrul curentului psihologist a luat ființă Școala neogramaticilor. Cei oare au pus însă bazele lingvisticii moderne au fost I.A. Baudoin de Courtenay și Ferdinand de Saussure. În esența, concepția lingvistică a lui B. de Courtenay pleacă de la ideea că natura limbii este psihică, cauzele schimbărilor lingvistice fiind
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
al XIX-lea în S.U.A. erau dominante concepțiile școlii neogramaticale, introduse de lingviști originari din Europa sau care își făcuseră acolo studiile. 0 poziție aparte ocupa printre lingviștii epocii W.D.Whitney, mai apropiat de concepțiile lui Saussure decât de neogramatici. În al doilea sfert al secolului al XX-lea, lingvistica americană se orientează pe o cale proprie, determinată, de materialul de studiu limbile amerindiene limbi fără atestări istorice și în majoritate fără scriere, cu o structură total diferită de cea
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
s-a remarcat ca filolog îndată după publicarea studiului Limba română vechie și nouă. Tălmăcirea românească a scrierilor lui Oxenstiern (1873), unul dintre textele reprezentative ale orientării junimiste în probleme de limbă. Plecând de la principiile unui pozitivism lingvistic de esență neogramatică, s-a arătat preocupat de aflarea unor legi fonetice, morfologice și sintactice ale limbii noastre. De mare ajutor i-au fost cunoașterea istoriei limbii române și a dialectelor ei, precum și încadrarea acesteia nu în contextul limbilor balcanice, așa cum se procedase
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287740_a_289069]
-
stilul rău dau unei acțiuni salutare, cel puțin ca intenție, aerul unei răfuieli. Preocupat, ca profesor și ca publicist, de limba și de literatura română, N. încearcă diverse căi de abordare a domeniului. Cu informația la zi, cunoscător al școlii neogramatice, desigur și prin intermediul lucrărilor lui A. Lambrior, pe care le analizează și le prelungește în încercările proprii, el are opinii în câteva chestiuni de gramatică istorică, dialectologie, limbă literară. Istoria limbei și literaturei române (1886), manual pentru cursul liceal superior
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288346_a_289675]
-
context est european, dincoace de latinitatea și autohtonitatea ei, cât și în evoluția globală a limbajului și a limbii de la ceata antropoidelor la colectivitatea umană modernă. Înscrierea limbii române în globalitatea fenomenului lingvistic presupune o filozofie aptă să înlocuiască principiile neogramatice care au înfundat în empirism îngust, în apriorism și misticism originea limbii române, originea limbilor indoeuropene și originea limbajului uman. Problema originii limbajului poate fi rezolvată prin perceperea omului ca rezultat al evoluției speciilor. Primul pas l-a constituit diversificarea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
comună a limbajelor locale și raporturile dintre ginți au condus la crearea a ceea ce lingviștii numesc „continuitatea lingvistică primitivă”. Această continuitate transpare în unitatea lingvistică a spațiului indoeuropean, preindoeuropean și euro-afro asiatic. RECUPERAREA GÂNDIRII EVOLUȚIONISTE Scoaterea cunoașterii istorice din blocajul neogramatic înseamnă reluarea gândirii realiste, care își are rădăcinile în antichitate. Heraclit (540-480) considera că „avem datoria să urmăm Ordinea generală comună tuturor ființelor”, să luăm gândirea ca pe o reflectare a realității căci, cum spun și alții „cărora le-am
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în care autorii de dicționare etimologice își definesc obiectul. Astfel A. Meillet, care a elaborat partea etimologică a dicționarului limbii latine, alcătuit împreună cu A. Ernout (prima ediție publicată la Paris în 1932), prezintă în introducere modul în care el, ca neogramatic, își imaginează constituirea familiei de limbi indoeuropene: „Grupurile mici de căpetenii care și-au întins dominația lor din centrul Asiei până la oceanul Atlantic, de la peninsula scandinavă la Mediterana, au găsit în țările pe care le-au ocupat civilizații care, cel
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
distincte”. Minimalizarea substratului lexical, reducerea lui la împrumuturi neglijabile etimologic, împreună cu transmiterea sistemului fonetic al indoeuropenei comune în limbile derivate separă constituirea limbii de constituirea etniei. Secționarea fenomenului etnolingvistic în limbă și etnie este definitivată de Meillet și de către toți neogramaticii prin separarea morfologiei de lexic și de fonetică. Dacă ultimele două componente ale limbii constau din elemente concrete cărora trebuie să li se dea cumnecum o explicație și am văzut care, morfologia este aspectul definitoriu al limbilor indoeuropene, provenite, cum
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mai jos el adaugă înrudirea dintre limbile indoeuropene și limbile semite: araba, ebraica, feniciana, arameica, siriana etc. Dar de la recunoașterea acestor înrudiri până la originea naturală a limbajului și la evoluția structurală comună a tuturor limbilor este o cale pe care neogramaticii nu au putut să o străbată. Toate „înrudirile îndepărtate“ ale limbilor indoeuropene cu alte limbi și familii de limbi constituie pentru Mladenov „misterul limbii“ în care noi „datorită limitării mijloacelor noastre de cunoaștere nu vom pătrunde niciodată complet“. În consecință
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lingvistică comparată „a expus așa-numitele legi fonetice ale principalelor grupe de limbi i.e. într-o schemă care amintește de formulele matematice“ (p. VII). Explicația schimbării de atitudine asupra metodei comparative în studierea istoriei limbilor o găsim în faptul că neogramaticii, urmărind reconstituirea modelului aprioric de limbă din care ar fi derivat limbile i.-e., au constatat că fonetica acestor limbi, corelată cu baza de articulație, permite refacerea unui sistem de sunete capabil să cuprindă și să explice teoretic derivarea tuturor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
unui sistem de sunete capabil să cuprindă și să explice teoretic derivarea tuturor sistemelor fonetice ale limbilor i.-e.; aceasta în timp ce reconstituirea cuvintelor și morfemelor indoeuropene se dovedea a fi mult mai anevoioasă și chiar imposibilă. Dificultăților pe care teoria neogramatică le ridică în calea analizei etimologice prin necesitatea reconstituirii protolimbii i.-e. Mladenov le adaugă altele care blochează definitiv privirea retrospectivă asupra istoriei limbii. Este vorba de faptul că el, făcând etimologia limbii bulgare pe fondul vastului spațiu lingvistic slav
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
etimologice prin necesitatea reconstituirii protolimbii i.-e. Mladenov le adaugă altele care blochează definitiv privirea retrospectivă asupra istoriei limbii. Este vorba de faptul că el, făcând etimologia limbii bulgare pe fondul vastului spațiu lingvistic slav, lărgește baza primară, la care neogramaticii își raportează etimologiile, prin includerea în această bază, alături de indoeuropeana comună, a unui număr important de limbi și familii de limbi din spațiul euro afro-asiatic, limbi cu care indoeuropeana s-ar înrudi prin comunitatea originii. Astfel se ajunge la limba
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limba română. Științific însă, lexicul de bază al limbii române reprezintă prelucrarea fonetică și gramaticală specifică a tot ce experiența lingvistică autohtonă și latină aducea în simbioza celor două popoare. Eliberați de copleșitoarea încărcătură fonematică, morfematică și semantică pusă de neogramatici în psihicul omului primitiv, etimologii pot aborda acum istoria cuvântului de la simplu la complex, de la interjecții și onomatopee la sistemele fonetice și gramaticale care satisfac toate subtilitățile gândirii și cunoașterii umane. În noua perspectivă a cercetării, compararea cu alte limbi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
au produs în structura și compoziția limbii latine devenite română sunt apreciate de regulă ca împrumuturi sau influențe externe. Încercările de a depăși impasul au fost sortite eșecului datorită lipsei unei baze teoretice care ar putea dezminți și infirma doctrina neogramatică permițând totodată viziunea istorică adecvată. În capitolul precedent a fost adusă la zi linia de gândire Heraclit - Lucrețiu - De Brosses, ceea ce permite recuperarea a tot ce este valoros în gândirea istorică românească. Recuperarea este distribuită în trei subcapitole: Cronicarii; Filologii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
române l-a determinat pe Hasdeu să formuleze, cum se putea atunci, imaginea profilului nou și aparte al limbii române față de latină, dar la identificarea concretă a acestui profil cercetătorul și-a frânt elanul inițial de zidul antiistoric al teoriei neogramatice. Primul semnal în privința eșecului întreprinderii lui Hasdeu îl dă imaginea compozită a limbii române din „câteva elemente” fără ca vreunul dintre ele să aibă rol predominant. Se sugerează astfel alcătuirea mecanică a limbii române, în care componentele nelatine se impune a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
încheie cariera tocmai în sprijinul acestei orientări, încercând să demonstreze că circulația cuvintelor latine și sensul latin al formelor nelatine prevalează în structura semantică și în practica limbii române. Refacerea etimologiilor hasdeene Hasdeu a impus pentru istoria limbii române principiile neogramatice, reducând orizontul cercetării în următoarele trei privințe: 1) Limba română nu are constituire și viață proprie, ea fiind imaginată izolat de fenomenul etnic românesc; 2) Ea este latina populară invadată, începând din secolul al IX-lea, parțial chiar mai devreme
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ton. Ducerea ideii de zeu suprem în preexistență în calitate de creator s-a opus din antichitate perceperii realiste a lumii pentru care gândirea umană este rezultatul evoluției și organizării superioare a materiei, însă teoretizarea acestei idei prin istoria cuvântului este opera neogramaticilor. Aceștia, scoțând modelul i.e. de limbă din lanțul evoluției silabice și aglutinante, duc și cuîn preexistență împreună cu sistemul de idei transformând monada formă-sens în divinitate creatoare. Etimologia globală reașează cuvântul în normalitatea devenirii lui făcând astfel posibilă înțelegerea numelor de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
probleme: 1) trecerea de la latină la română, 2) delimitarea spațiului balcanic de formare a acesteia, 3) elementele nelatine ale limbii române și 4) limba română și dialectele ei. 1) Pentru trecerea de la latină la română Philippide se folosește de principiul neogramatic al apariției autonome a protolimbii indoeuropene din care ar fi apărut, tot prin evoluție autonomă, primele descendente ale acesteia: ramura germanică și ramura greco-italică. El aplică în continuare acest principiu la trecerea fără vreo influență lingvistică din exterior a latinei
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]