23 matches
-
un adevăr fix ce transcede individul. Nietzsche a văzut în astfel de idei promovate de el, nu baze pentru pesimism, ci posibilitatea unui nou tip de libertate. Filosofia britanică a secolului 19 a ajuns să fie puternic dominată de gândirea neohegeliană, iar ca reacție împotriva acest fapt, figurează Bertrand Russell și George Edward Moore, care au început mișcarea în direcția filosofiei analitice, care a fost în esență o actualizare a empirismului tradițional, adaptat la noile progrese în logică a matematicianului german
Filosofie modernă () [Corola-website/Science/335069_a_336398]
-
deși a denotat, inițial, o "știință a ideilor", Karl Marx și Friedrich Engels au fost cei care, prin lucrarea lor Ideologia germană, au accentuat deturnarea sensului termenului inițiată de Napoleon -, transformându-l într-unul polemic. Orientându-și abordarea împotriva gânditorilor neohegelieni, Marx a conferit ideologiei caracterul de a produce o imagine răsturnată asupra realității 80. În acest punct trebuie specificat că, în diferitele stadii ale dezvoltării teoriei politice marxiste, ideologia a primit semnificații variate. Astfel, într-o primă etapă, ideologia apare
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
munca materială și cea intelectuală. Tocmai în virtutea acestui fapt doctrinele și activitățile care constituie ideologia pot fi explicate prin și trebuie înlocuite de studiul științific al societății și istoriei pe care marxismul îl propune. Aspectul polemic, dat de disputa cu neohegelienii, este întregit în cadrul concepției negative asupra ideologiei de "aspectul epifenomenal", care realizează legătura dintre producerea și difuzarea ideilor și relațiile de clasă. Conform acestui aspect, ideologia este dependentă și derivă din condițiile economice ale producției bazate pe relații de clasă
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
implicit, al succesiunii stilurilor). Numai cele două tendințe rămăseseră dominante către sfârșitul veacului. În tumultoasa epocă postkantiană și posthegeliană când Dilthey avansează proiectul unei "critici a rațiunii istorice" -, raționalismul universalist își pierduse autoritatea de altădată, iar încercările neokantienilor și ale neohegelienilor de a menține treaz interesul pentru modelele lor glorioase constituie în fond expresia dorinței de readapta o paradigmă clasică la exigențele noului Zeitgeist. Contestată ca ontologie, ca o construcție a priori cu privire la întreg, filozofiei îi mai revenea acum doar rolul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
I, 2).193 În acest sens, Schnädelbach face o observație interesantă, enumerând printre consecințele "istoricizării filozofiei" "numeroasele renașteri ale sistemelor din trecut", fiindcă o mulțime de filozofi se redefinesc prin raportarea la filozofii mai vechi (neoaristotelici, neotomiști, neoleibnizieni, neokantieni, neofichteieni, neohegelieni, neomarxiști etc.). În zona științelor, un asemenea fenomen "se petrece aproape în exclusivitate pe tărîmul filozofiei", remarcă același autor; altminteri, "renașterile" sunt mai ales apanajul artelor.194 Fenomenul acestor renașteri îl determină pe Schnädelbach să constate "cât de precară a
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
mereu la Dilthey și sub latură diacronică, nu numai sincronică toate acestea trimit fără îndoială la ideea de "continuitate". Convins că "nimic nu dispare fără urmă în filozofie din tot ceea ce a fost viu și a însemnat ceva altădată", un neohegelian precum Jonas Cohn mai putea viza un progres al întregii cunoașteri sistematice și referindu-se atât la forma, cât și la conținutul acesteia vorbea încă despre "un progres în <<sistem>>"201. În privința lui Dilthey am putea apela la aceeași expresie
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
vorbi atunci despre valabilitatea unuia sau a altuia dintre tipurile de Weltanschauungen? Am văzut că Hegel "legitimase retroactiv" orice concepție metafizică în raport cu epoca ei. "Factorul istoric este istoric numai fiindcă este opera spiritului care se realizează în el", explică un neohegelian precum Richard Kroner. "Ceea ce rațiunea unei epoci determinate a produs și a împlinit aparține nu numai acestei epoci, ci și rațiunii", spune el în System und Geschichte bei Hegel.209 Am reprodus cuvintele lui Kroner, deoarece ni se pare că
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Communitas, sau umanitatea ar putea reprezenta o asemenea comunitate, întorcându-ne astfel la referențialul comtean, depășit de mult în analizele sociale. MacIver alege altă cale pentru a aborda acest subiect. Mai întâi arată că unii gânditori (Hegel și mai ales neohegelienii care au scris despre stat cum ar fi Fouillée), plecând de la ideea că, pe de o parte, statul are granițe ca și o comunitate, iar pe de altă parte își exercită controlul asupra tuturor sau aproape tuturor organizațiilor, nu ar
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
distincte, care sunt separate temporal de război. Prima parte conține însemnări dintre ianuarie și martie 1914, din lunile de dinaintea izbucnirii primului război mondial. Poziția lui Marcel este remarcabilă în mai multe privințe. Marcel preia tema existenței în contextul prăbușirii idealismului neohegelian, avănd ca sursă de inspirație „existența factică a lui Schelling din perioada tărzie”. Într-un sens creștin în esență, G. Marcel dezvoltă, „într-o modalitate existențială proprie, o problematică reală a omului și a creației umane din epoca noastră, contribuind
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Alin Negomireanu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2276]
-
Tudorel Urian Într-un text antologic de la începutul anilor '90, The End of history and the last man, politologul american Francis Fukuyama proclama, la capătul unei demonstrații neohegeliene, sfîrșitul istoriei, prin impunerea la scară planetară a modelului democratic de tip liberal. în vremea din urmă, mai ales după atentatele de la World Trade Center New York, din 11 septembrie 2001, teoria sa a fost serios contestată, Fukuyama însuși simțind nevoia
Ochelarii de cal ai istoriei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14372_a_15697]
-
într-un flux de conceptualism". De fapt, aici, Unamuno recunoștea influența pe care a avut-o filosofia hegeliană asupra concepției sale, în special, ideea contradicțiilor care apar între sentiment și intelect, între sensibilitate și rațiune, aspecte subliniate în unele școli neohegeliene, caracterizate ca fiind conceptualiste. De asemenea, Unamuno, referindu-se la stilul lucrării sale, afirma în Prolog că ia în glumă ceea ce din întâmplare gândește serios. Este un procedeu deloc recomandabil, deși foarte folositor". Unul dintre cunoscătorii în profunzime al operei
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
Prin Leo Strauss, Bloom l-a cunoscut pe Alexandre Kojève (născut Kojevnikov în Rusia), originalul filozof politic, profesor (printre altele, mentor al legendarului Collège de sociologie parizian) și - după ultimul război mondial - funcționar internațional, cel mai important promotor al ideii neohegeliene și nietzscheene a „sfârșitului istoriei și a ultimului om” (popularizată până la demonetizare de Fukuyama începând din 1989). Kojève apare pasager în Ravelstein, cu numele său consacrat, dar e creionat în câteva cuvinte absolut banale, care minimalizează o figură esențială a
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
precizări și, pe de altă parte, se creează limbile (sau limbajele) artificiale cu întrebuințare restrînsă numai la anumite domenii de activitate. Revitalizarea filozofiei limbii la începutul secolului al XX-lea s-a făcut îndeosebi printr-o reacție, de pe pozițiile filozofiei neohegeliene, la pozitivismul care domina știința limbii după tăcerea kantiană. În acest context, Benedetto C r o c e nega orice obiectivitate a limbii, care era lăsată numai pe seama predispozițiilor indivizilor vorbitori, în vreme ce Karl V o s s l e r
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
d t vede în limbă o realitate bipolară, concretizată printr-o mișcare dialectică între subiectiv și obiectiv, între individual și supraindividual (social), întrucît limba este deopotrivă enérgeia "activitate" și érgon "produs, lucru făcut". Cu această perspectivă, filozoful italian de orientare neohegeliană, Benedetto C r o c e, își propune să facă o corecție a teoriei lui Humboldt, pornind de la premisa că limbajul este același lucru cu expresia și reducînd astfel limba la exprimarea ei, la actele de vorbire 113. În lucrarea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
astfel de cercetare. De aceea, reluarea abordărilor filozofice asupra limbii, la începutul secolului al XX-lea, s-a făcut în mare parte sub impulsul ideilor hegeliene, Benedetto Croce și Karl Vossler fiind cei mai de seamă reprezentanți ai acestui climat. Neohegelian este însă și Eugen C o ș e r i u122, deși concepția sa a beneficiat și de realizările altor curente științifice și filozofice, inclusiv de realizările pozitivismului, reprezentat pe terenul lingvisticii de Școala neogramatică, deși, asemeni lui Croce, acest
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
reprezentat pe terenul lingvisticii de Școala neogramatică, deși, asemeni lui Croce, acest lingvist își exprimă explicit nonaderența la temeiul științific pozitivist 123. Nici hegelianismul nu este însă receptat întotdeauna în forma lui originară, acest lingvist urmînd uneori calea deschisă de neohegelienii italienei. Pornind de la sugestiile oferite de opera lui A r i s t o t e l, Coșeriu precizează că limbajul este anterior distincției dintre existență și inexistență sau dintre adevăr și neade-văr124, fiindcă, luat ca atare, el nu face
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în care vede structuri autonome în sistemul unitar al formelor culturii. Ca atare, el nu reduce filozofarea la cercetarea limbii, cum se întîmplă în unele sisteme neopozitiviste contemporane lui, și nici filozofia culturii la filozofia limbii, ca în multe doctrine neohegeliene și concepe într-o manieră opusă aceleia profesate de Martin Heidegger investigarea filozofică a limbii, respingînd ideea că aceasta ar trebui să privească înapoi spre situațiile și structurările originare. Limbajul, arată Cassirer, alături de alte forme de expre-sie creatoare de cultură
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
principiu apare în acest context aspectul uzului avut în vedere, dacă acesta este unul comunitar (sau majoritar) sau unul individual (sau minoritar) și aici este diferența dintre neogramatici (împreună cu Saussure), după care inovația este un fenomen al uzului comunitar, și neohegelieni (împreună cu Coșeriu), potrivit cărora adevăra-ta inovație nu poate fi decît un fenomen al uzului individual. Schimbarea se produce în mod diferit în fiecare caz în care are loc și în fiecare compartiment al limbii (fonetică, morfologie, sintaxă, vocabular), dar
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
lumii dată de limbă, antropocosmosul modelat de conștiința colectivă și exprimat în limba istorică însușită de individ. Aceste cunoașteri, la care se adaugă norma caracteristică funcționării limbii într-o anumită comunitate, dau posibilitatea folosirii limbii, a manifestării ei ca enérgeia. Neohegelienii (în mare parte și Eugen Coșeriu) reduc limba la enérgeia, la activitate, și prin aceasta știința lingvistică la cunoașterea regulilor acestei activități, ca și cum aceste reguli (norma), existente în mintea vorbitorului, n-ar trebui aplicate la anumite realități și ar putea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
196 Eugeniu Coșeriu, Sincronie, diacronie și istorie, p. 71. 197 La fel ca la Philippide, de altfel. 198 Eugeniu Coșeriu, Sincronie, diacronie și istoie, p. 71 și 66. Prin aceste precizări, Coșeriu se apropie de Philippide și se deosebește de neohegelieni. 199 În mod surprinzător, Coșeriu (Introducere în lingvistică, p. 79) crede că teoria bazei de articulație a fost lansată abia în 1933 de Jan van Ginneken, la Congresul de lingvistică de la Roma, cînd, de fapt, ea este mult mai veche
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
deși a denotat, inițial, o "știință a ideilor", Karl Marx și Friedrich Engels au fost cei care, prin lucrarea lor Ideologia germană, au accentuat deturnarea sensului termenului inițiată de Napoleon -, transformându-l într-unul polemic. Orientându-și abordarea împotriva gânditorilor neohegelieni, Marx a conferit ideologiei caracterul de a produce o imagine răsturnată asupra realității 18. În acest punct trebuie specificat că, în diferitele stadii ale dezvoltării teoriei marxiste, ideologia a primit semnificații variate. Astfel, într-o primă etapă, ideologia apare ca
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
Hegel, Marx deriv] ideea impotentei moralei abstracte (de factur] kantian]) și aceea c] motivele eficiente din perspectiv] istoric] armonizeaz] întotdeauna interesele individuale cu cele ale unei ordini, mișc]ri sau cauze sociale mai largi (idei similare de sorginte neoaristotelic] sau neohegelian] au fost susținute de c]tre Alasdair MacIntyre și de c]tre Bernard Williams, printre alții). Dar Hegel (că și acești filosofi mai recenți) atac] morală numai într-un sens restrâns și încearc] s] o sprijine într-un sens mai
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
curând, ne spune sociologul român, am reușit să adoptăm și față de realitățile umane și politice acea atitudine eliberată de toate tradițiile și autonomă pe care lumea modernă, așa cum o știm, a fost clădită. A. Golopenția se îndepărtează de poziția parțial neohegeliană a lui Hans Freyer, punând sub semnul întrebării existența unor destine predictibile ale popoarelor și națiunilor. Ontologia dezvoltată în lucrările sale este una activist-indeterministă, opusă celor ce par să fie implicite rămășițe idealiste în sociologia savantului german. Din perspectiva viitorului
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]