146 matches
-
Cercul Funcțiunilor și Cercul Interior) și lipsa de centralitate a Pământului în sistem, pe axă și pe “scara creaturală” (Stâlpul Central & Rațiunea) - sunt produsul speculațiilor teologice, științifice și geopolitice ale câtorva generații de teologi, oameni de știință, politicieni și gânditori nominaliști: Toma d’Aquino, Nicolaus Copernicus, Galileo Galilei, Descartes, Kant, Hegel, Marx, Nietzsche, A. Einstein, Heidegger, Samuel Huntington, Z. Brezezinski, Henry Kissinger, Hillary Clinton, Victoria Nuland, Alina Mungiu Pippidi și alții. Aceasta înseamnă că acești teologi,“maeștri gânditori”, savanți, politicieni și
O SCRISOARE PENTRU RALUCA-CRINA FLORESCU (PARTEA A DOUA) de CONSTANTIN MILEA SANDU în ediţia nr. 1554 din 03 aprilie 2015 by http://confluente.ro/constantin_milea_sandu_1428055809.html [Corola-blog/BlogPost/360394_a_361723]
-
sacră, având ca teză “migrația spirituală a sufletelor prin trupuri succesive” și ca teme principale: Universul-computer; Sistem și istorie; Adevărata “revoluție culturală”; Vrăjitoarele la ananghie; Dr. Faust, mare sodomit și necromant; Magie și cocniție; Religia ca sistem; Nașterea infinitului. Revoluția nominalist, 1300-1450; Amintiri din viitor. Mașina de calcul a lui Raymundus Lullus ca sistem de memorie magică, etc. În romanul “Jocul de smarald” și în ultimul său roman autobiografic, "Tozgrec", regăsim toate aceste teme și idei noi de creație, în care
DESPRE 'MIGRAŢIA SPIRITUALĂ A SUFLETELOR DE LUMINĂ VIE PRIN TRUPURI SUCCESIVE' ŞI ÎNTOARCEREA ACASĂ A ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI de CONSTANTIN MILEA SANDU în ediţia nr. 1723 din 19 septembrie 2015 by http://confluente.ro/constantin_milea_sandu_1442666145.html [Corola-blog/BlogPost/360395_a_361724]
-
platoniciene a ideilor, conform căreia ideile universale au o existență reală, premergătoare lucrurilor individuale. Denumiți și reales sau realistae, gânditorii scolastici din acest curent teoretizau, în nuanțe diferite, preexistența reală a universalului față de lucruri (universale ante rem), în opoziție cu nominaliștii sau terminiștii (nominales, terministae), care erau de părere că noțiunile desemnate prin semnele verbale sunt deduse din realitatea lucrurilor. (Thomas de Aquino, De ente et essentia. [Despre fiind și esență], ediție bilingvă, Traducere, introducere și comentarii de Eugen Muntean, Editura
CA HRANA DUHOVNICEASCA A CRESTINULUI de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 86 din 27 martie 2011 by http://confluente.ro/Despre_impartasirea_continua_ca_hrana_duhovniceasca_a_crestinului.html [Corola-blog/BlogPost/350510_a_351839]
-
suflet și nu în lucrul exterior” (p.97) „universaliile nu sunt în lucruri, nu țin nici din afară de esența lucrurilor, ci sunt doar niște semne în care se indică lucrurile din afară” (p.101). Concepția lui William Ockham este una nominalistă: Ti. Universalul nu este o substanță. T2. Nu există decât substanțe singulare. Singularul include în mod esențial universalul și e mai mult decât acesta, adică singularul este un întreg, din care universalul este doar o parte. (Ibidem, p. 146-147). [30
CA HRANA DUHOVNICEASCA A CRESTINULUI de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 86 din 27 martie 2011 by http://confluente.ro/Despre_impartasirea_continua_ca_hrana_duhovniceasca_a_crestinului.html [Corola-blog/BlogPost/350510_a_351839]
-
antichitate, în școala pitagoreica, apoi în ,,doctrina ideilor'' a lui Platon, în ,,doctrina categoriilor'' lui Aristotel, ca în Evul Mediu să se accentueze în acea ,,disputa a universalelor'', adică teoriile cu privire la natură universalului și a relațiilor acestuia cu individualul. Soluția nominalista constă în modul de tratare din punct de vedere lingvistic al termenului de ,,universalia''[specias, genera]. Nominaliștii consideră că nu există decât indivizi [res discretă]. Lucrurile individuale au existența reală, generalul nu există nici separat , nici în lucruri, iar noțiunile
CONTRIBUŢIA GÂNDIRII MEDIEVALE LA DEZVOLTAREA LOGICII de GIGI STANCIU în ediţia nr. 227 din 15 august 2011 by http://confluente.ro/Contributia_gandirii_medievale_la_dezvoltarea_logicii.html [Corola-blog/BlogPost/360693_a_362022]
-
în Evul Mediu să se accentueze în acea ,,disputa a universalelor'', adică teoriile cu privire la natură universalului și a relațiilor acestuia cu individualul. Soluția nominalista constă în modul de tratare din punct de vedere lingvistic al termenului de ,,universalia''[specias, genera]. Nominaliștii consideră că nu există decât indivizi [res discretă]. Lucrurile individuale au existența reală, generalul nu există nici separat , nici în lucruri, iar noțiunile generale [universale] nu sunt decât simple cuvinte, nume ale lucrurilor [,,universalia sunt nominalia'']. Nominalismul a subminat formalismul
CONTRIBUŢIA GÂNDIRII MEDIEVALE LA DEZVOLTAREA LOGICII de GIGI STANCIU în ediţia nr. 227 din 15 august 2011 by http://confluente.ro/Contributia_gandirii_medievale_la_dezvoltarea_logicii.html [Corola-blog/BlogPost/360693_a_362022]
-
este o ,,arta directivă'', ajutătoare tuturor științelor. fenomenala. Prin această conchide că logică este o ,,arta directivă'', ajutătoare tuturor științelor. 6. LOGICĂ LUI ROSCELIN, DUNS SCOT, ROGER BACON ȘI WILLIAM D' OCCAM - NOMINALISMUL Roscelin [1050-1120 ] este socotit în general primul nominalist, dar din opera să nu s-a păstrat decât o scrisoare către elevul sau Abelard,doctrina să fiindu-ne cunoscută prin intermediul adversarilor care îl combat cu înverșunare, ne este foarte dificil să o rezumam exact.Una dintre cele mai grave
CONTRIBUŢIA GÂNDIRII MEDIEVALE LA DEZVOLTAREA LOGICII de GIGI STANCIU în ediţia nr. 227 din 15 august 2011 by http://confluente.ro/Contributia_gandirii_medievale_la_dezvoltarea_logicii.html [Corola-blog/BlogPost/360693_a_362022]
-
că și existența. Principiul individuației este de ordin calitativ, metafizica și teologia sunt reduse la logică și la problemele de logică , deci existența individuală e redusă , explicată prin existența specifică. William d' Occam [1280-1349 ] a fost și el călugăr franciscan, nominalist pur,criticând intelectul care funcționează direct și intuitive, căci nu există decât știință universalului. Fondul cunoașterii îl constituie intiutia,care apare din contactul direct cu obiectele, care sunt individuale și nu universale, deci universalul este în intelect, e actul înțelegerii
CONTRIBUŢIA GÂNDIRII MEDIEVALE LA DEZVOLTAREA LOGICII de GIGI STANCIU în ediţia nr. 227 din 15 august 2011 by http://confluente.ro/Contributia_gandirii_medievale_la_dezvoltarea_logicii.html [Corola-blog/BlogPost/360693_a_362022]
-
(sau Abailard) (1079 - 21 aprilie 1142) a fost filosof, logician, teolog francez. A studiat cu nominalistul Roscelin iar la Paris a fost elevul realistului Guillaume de Champeaux. Printre controversele purtate de Abélard se numără și aceea cu Fulbert, a cărui nepoată Héloïse a fost elevă, iubită și soție secretă a lui Abélard. Din anul 1118 se
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
fost elevă, iubită și soție secretă a lui Abélard. Din anul 1118 se retrage la mănăstire. Abélard a jucat un rol important în cearta universaliilor. S-a opus teoriilor realiste dar totodată a avut o atitudine critică și față de teoriile nominaliste despre universal. Abélard s-a născut la Palais, în Bretania, în 1079, ca primul fiu al unui cavaler pe nume Béranger, proprietarul satului natal. De aceea numele său de botez este Pierre de Palais (latinizat, Petrus Palatinus), nume la care
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
la care însă renunță mai târziu, odată cu abandonarea dreptului succesoral, spre a se dedica studiului. Își va lua numele de Abélard (de la cuvântul latin bajulus, tutore, sau poate de la franțuzescul abeille, albină). Primul său profesor de filosofie este Roscelin, un nominalist irecuperabil, care avea o școală în Bretania. Al doilea profesor al lui Abélard, Guillaume (lat. Guilelmus) din Champeaux, Arhidiaconul școlii catedrale din Paris, a fost realist, având deci încredințarea că universaliile sunt însăși esența existenței. Între aceste două poziții extreme
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
le folosesc. e citată drept obiecție la semantica lui Meinong, deoarece ultima conduce la obiecte indezirabile din punct de vedere ontic; este de dorit să putem vorbi cu sens despre unicorni, afirmă această obiecție, dar nu să credem în ei. Nominaliștii (care cred ca termenii generali sau abstracți și predicatele există dar fie universaliile fie obiectele abstracte nu există) găsesc jungla lui Meinong drept foarte respingătoare. Așa cum scrie Colin McGinn, „a urma în mod naiv aparențele lingvistice duce nu numai la
Jungla lui Meinong () [Corola-website/Science/317842_a_319171]
-
O eventuală rezistență a acestei teze ar fi condus la concluzia imposibilității intervenției nemijlocite a lui Dumnezeu în lumea sublunară sau, eventual, explicarea tuturor miracolelor divine prin intermediul cauzelor secunde. Odată negată necesitatea acestor cauze, devin posibile problematizări de tipul celor nominaliste, cum ar fi semnificația pur mentală a universaliilor și, mai ales, interogări de tip modern: dacă Dumnezeu poate interveni direct asupra cauzelor secundare, de unde știm că lumea în totalitatea ei nu este rezultatul imediat al unei astfel de intervenții (tema
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
intervenția Ideilor divine, ceea ce înseamnă că existența lumii externe este și ea o problemă de credință și iluminare. Henri din Gand, unul din consilierii episcopului Tempier cu prilejul elaborării condamnării, își pune întrebarea dacă omul este capabil de vreo cunoaștere. Nominaliștii, ulterior, prin William Ockham (și el franciscan), vor nega orice posibilitate de a întemeia cunoașterea ca fiind certă (cunoașterea poate fi intuitivă, reprezentând un asentiment, sau abstractă, reprezentând o înțelegere). Pentru Ockham, există o corespondență naturală între concepte și lucruri
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
nu se poate afla în afara trupului, ci în trup. Intelectul nu este de altă natură decât trupul, așa cum s-a considerat, pe linie platonico-aristotelică. Trupul și sufletul sunt perfect compatibile; marea dihotomie, care în Occident va da naștere imenselor dispute nominaliste și apoi, în modernitate, curentelor raționalist și empirist, nu este valabilă pentru Palamas. Ceea ce nu înseamnă deloc că sufletul este material. El este necorporal, fără a fi însă detașat de simțămintele trupești. În acest sens, în vederea contactului cu Dumnezeu, inteligența
Grigore Palamas () [Corola-website/Science/305551_a_306880]
-
al unei pedanterii formalistice lipsită de conținut. Cei mai renumiți învățați scolastici ai secolelor al XI-lea și al XII-lea au fost Anselm de Canterbury, teologul și logicianul Pierre Abélard, precum și clericul Roscelin de Compiègne, care a întemeiat școala nominalistă. Din perioada de aur a scolasticii din secolul al XIII-lea sunt de menționat dominicanii Toma din Aquino și Albertus Magnus, precum și călugărul Roger Bacon, prelatul italian Bonaventura și scoțianul John Duns Scotus, toți aparținând ordinului franciscanilor. Un reprezentant important
Scolastică () [Corola-website/Science/301333_a_302662]
-
mai importante dezbateri filosofice. A vizitat Florența în 1636 și mai târziu a fost unul dintre participanții obișnuiți la dezbaterile grupurilor filosofice din Paris, organizate împreună cu Marin Mersenne. Începând din 1637, Hobbes se consideră filosof. Filosofia lui Hobbes este strict nominalistă și mecanicistă, excluzând teologia. Ea nu se preocupă decât de soarta obiectelor, naturale și artificiale, create de om cu alte cuvinte, acelea care pot fi "calculate" rațional. Teoria sa cea mai de succes a fost ceea despre starea naturală și
Thomas Hobbes () [Corola-website/Science/299198_a_300527]
-
(întâlnit scris și ca Occam) (cca. 1285 - 1349, München) a fost un filozof, moralist și scriitor politic de formație franciscană, considerat printre cei mai influenți gânditori din întreg secolul XIV. El a promovat prin teoriile sale o concepție nominalistă, care respingea ideea existenței universaliilor (esențelor supraindividuale). Argumentarea sa era bazată pe concepția conform căreia universaliile sunt produsele gândirii umane abstracte și deci nu au o existență extra-mentală, realizând astfel o imagine a unei lumi a ființelor contingente. Este autorul
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
explicație pentru un fenomen este de preferat. Acest principiu își găsește formularea deseori în felul următor: "entitățile nu trebuie să fie multiplicate dincolo de necesar". Ockham este uneori considerat ca fiind un reprezentant al conceptualismului și nu al nominalismului, pentru că în timp ce nominaliștii susțineau că universaliile sunt doar niște cuvinte, nume pentru realitățile existente, conceptualiștii susțineau că sunt reprezentări mentale, care au o existanță individuală, fie și numai în mintea umană. O contribuție foarte importantă a fost cea adusă de în domeniul logicii
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
în erezie prin practica îmbogățirii. Scrierile sale politice au jucat un rol important în discuțiile despre relația dintre Biserică și stat. Cele mai influente în epocă au fost însă gândirea sa filosofică și teologică. Tradițional, i se atribuie inițierea curentului nominalist oxfordian, deși în ultimii ani această teză este infirmată, considerându-se că nominalismul nu a fost niciodată un curent atât de dominant în Oxford: în paralel, erau extrem de active un curent augustinian și unul realist, cu care reprezentanții nominalismului au
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
lui Albert cel Mare și Toma din Aquino), respectiv "via moderna" (pregătire bazată pe comentariile lui Ockham, Buridan, Marsilius din Inghen). Ockham a fost astfel asimilat de către cei care își asumau „calea modernă” în învățământ, devenind o autoritate incontestabilă pentru nominaliștii din Paris și pentru mai toate universitățile din Germania. Lucrările lui Ockham se clasifică de obicei în două mari grupuri: scrieri academice (filosofice și teologice), respectiv scrieri politice. Din prima categorie fac parte lucrările de logică: Tot în categoria scrierilor
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
de cunoaștere. Definiția este un proces de o asemenea importanță încât o concepție generală despre lume este dependentă de modul de concepere a definiției. Până în prezent s-au conceput definițiile în urmatoarele moduri: realist (definim entități reale), conceptualist (definim concepte), nominalist (definim termeni), convenționalist ( definim liber ales). Întotdeauna este bine ca înaintea definiției să precizăm concepția despre definiție pe care o utilizăm. Logicianul Gheorghe Enescu a dat urmatoarea schemă generală de clasificare a definițiilor: 1. După natura entității definite: a. reală
Definiție () [Corola-website/Science/304796_a_306125]
-
sunt oameni care consideră cruzimea ca fiind cel mai rău dintre lucrurile pe care putem să le facem. Folosesc cuvântul "ironist" pentru a numi acea persoană care recunoaște contingența principalelor sale opinii și dorințe - pe cineva suficient de istorist și nominalist pentru a fi abandonat ideea că aceste opinii și dorințe centrale trimit la ceva aflat dincolo de sfera de acțiune a timpului și întâmplării"15. Explicarea celor două trăsături (ironia și liberalismul) lămurește felul în care este asigurată atât libertatea individuală
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
Marx primează o logică a confruntărilor, alți autori, asemenea lui Alexis de Tocqueville, vorbesc, dimpotrivă, referindu-se la experiența americană, despre o mișcare „presantă și irezistibilă” Înspre o „egalitate a condițiilor”. În ceea ce-l privește, Max Weber, dintr-o perspectivă „nominalistă” (și nu „realistă”), critică Întâietatea acordată, atât În Optsprezece Brumar, cât și În Capitalul, infrastructurii economice și introduce În scenă alte două elemente esențiale: puterea politică și grupurile de statut. La rândul lor, Vilfredo Pareto, Gaetano Mosca și discipolii lor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
slăbit virtuțile morale necesare în luptele cu migratorii și cu răsculații. La mijlocul mileniului al doilea, tradițiile medieval-creștine încep să se destrame. Științele medievale tradiționale erau deja uitate în secolul al XVII-lea. Filosofia își încheie aprinsele dispute dintre realiști și nominaliști, care au prefigurat căderile ulterioare în doctrine reducționist-empiriste ori raționaliste, prelungite până în zilele noastre. În Răsărit, Bizanțul a supraviețuit prin combinarea rezistenței armate cu diplomația, prin cooperările cu bogații venețieni și prin ideologia politică mai flexibilă față de aceea din Vest
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]