56 matches
-
altfel și alții ce au împărtășit ideile orientării, resping monismul metodologic al pozitivismului și refuză să ia în considerație modelul oferit de științele exacte ale naturii, drept singurul mod de a înțelege rațional realitatea. Dacă Windelband a inventat numele de ,,nomotetic” pentru științele care caută legi și ,,ideografic”, pentru studiul descriptiv al individualității, Droysen, pentru a introduce o dihotonomie metodologică, propune termenii de explicație și înțelegere. Țelul științelor naturale, spune el, este de a explica; țelul istoriei este de a înțelege
LIMITELE EXPLICAŢIEI ŞI ÎNŢELEGERII ÎN COMUNICARE, DE BEATRICE SILVIA SORESCU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 401 din 05 februarie 2012 by http://confluente.ro/Limitele_explicatiei_si_intelegerii_al_florin_tene_1328453864.html [Corola-blog/BlogPost/346668_a_347997]
-
pentru definirea cadrului epistemologic al științei religiilor. Exemplificăm la întâmplare: conflictul dintre interpretările materialiste (azi spunem reducționiste) și spiritualiste, interpretarea fenomenului în sine, impasurile istoricismului și psihologismului, raportul dintre mit și poezie, divergența dintre studiul istoric (idiografic) și studiul sistematic (nomotetic), legătura dintre mit și limbă ca structuri, istoricizarea simbolurilor, condiționarea formației religioase asupra viziunii despre lume și istorie... Într-un studiu aprofundat al corespondenței dintre S. Freud și C.G. Jung (epistolar care, dată fiind amploarea personajelor, a fost tradus în
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
marii psihologi americani care au studiat în Germania (la școala gestaltistă a lui Wertheimeră, „exportând” din Europa opțiunea pentru unicitatea și înțelegerea intuitiv-globală a persoanei umane (inspirată de Sternă. S-a impus criticând psihanaliza și behaviorismul pentru maniera lor generală „nomotetică” de abordare a omului, pledând pentru înțelegerea „idiografică”. Ca metode de investigare; a propus studierea autobiografiei, a înregistrărilor verbale, interviurilor, analiza viselor și a confesiunilor, jurnalelor, scrisorilor, chestionarelor personalizate, scalelor cu ancore în direcția self-ului, testelor expresive și proiective
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
enumerare se poate observa absența unei singure idei directoare. O astfel de abordare amintește de metoda fenomenologică a lui Jaspers și, desigur, nu avea cum să aibă succes într-un univers științific ce se dezvolta în direcția standardizării și a nomoteticului. De aceea, e curios cum Allport, care, în plus, nu susținea o psihoterapie clar structurată, capabilă să permită cercetări empirice, s-a bucurat totuși de respect constant în America. În comentariul și analiza persoanei, Allport invocă factorii genetici și cei
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
În schimb, nu argumentează prea clar nici continuumul, nici punctele de discontinuitate cu normalitatea. Un merit al lui Millon este că atrage atenția asupra varietății cazuistice, a subtipurilor, a studiilor de caz pentru a nu ne lăsa copleșiți de criteriologia nomotetică a categoriilor și pentru a depăși simpla combinatorică a trăsăturilor. Diversele sisteme dimensionale propun un comentariu analitic al structurii caracteriale a tulburărilor de personalitate mult mai detaliat decât sistemele categoriale prototipice. Totuși, este în continuare loc pentru perspective analitice mai
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
rediscutată și reformulată. Comentarea tulburărilor de personalitate din punct de vedere epidemiologic deși nu conduce până în prezent la concluzii ferme, este o ocazie de a sublinia necesitatea unei gândiri elastice în acest domeniu, larg deschis spre antropologie, care combină rigoarea nomotetică cu comprehensiunea ideografică, schematismul cazurilor prototipice cu ghidajul orientativ al cazului ideal, și care implică evaluatorul, cercetătorul și practicianul nu doar cu știința ci și cu responsabilitatea sa. BIBLIOGRAFIE CASEY P. (2001Ă - The epidemiology of personality disorders. in TYRER, „Personality
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
doilea rând, faptul că personalitățile noastre sunt compuse dintr-o mulțime de caracteristici diferite și, în al treilea rând, faptul că aceste caracteristici rămân stabile o perioada mare de timp cu alte cuvinte, sunt destul de constante. Abordarea idiografîcă și abordarea nomotetică Allport considera că teoriile personalității sunt de două tipuri principale. O abordare adoptată de unii psihologi presupune studierea fiecărei persoane în parte și analiza modalităților individuale în care se manifestă personalitățile oamenilor. Aceasta este cunoscută sub denumirea de abordare idiografîcă
ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
individuale în care se manifestă personalitățile oamenilor. Aceasta este cunoscută sub denumirea de abordare idiografîcă a personalității. Alți psihologi au analizat felul în care personalitățile oamenilor pot fi încadrate în anumite tipuri, făcând posibilă comparația, prin ceea ce se numește abordare nomotetică. In acest capitol, vom prezenta exemple din fiecare tip de teorie. Teoriile personalității au apărut, în general, ca urmare a implicării în activități clinice a psihologilor care s-au ocupai de pacienți cu diverse probleme psihice. Există, în principiu, trei
ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
valoare aleatorie nonpredictivă, chiar și atunci când a fost evaluată suprapredictiv. Semnificația expertală a șanselor de autonomie comportamentală devine o sarcină de mare responsabilitate expertală În evaluarea unor riscuri nocive metaexpertale. Expertiza medico-legală psihiatrică Își afirmă, În al patrulea rând, conținutul nomotetic și pragmatic prin transformarea acestui gen de activitate Într-un fel de tampon științific, independent dar participativ, și deci euristic, În relația dintre lege, societate și boala psihică. Din aceasta va decurge adevărul ca bază a responsabilității judiciare, În condițiile
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Gh. Scripcaru, V. Astărăstoae, I. Agrosoaie, C. Scripcaru () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1481]
-
ca drept al bolnavului, onestitatea etică față de acesta, neutralitatea științifică drept bază a obiectivității actului expertal, devin pilonii de bază ai acestei discipline de graniță dintre drept și medicină care Își afirmă fără rezerve statutul științific propriu prin criteriile sale nomotetice și epistemice de definire actuală a științelor. Psihiatria medico-legală contribuie astfel la scientizarea dreptului și a practicii judiciare.
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Gh. Scripcaru, V. Astărăstoae, I. Agrosoaie, C. Scripcaru () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1481]
-
amănunțită a abordării, vom prezenta o scurtă istorie a dezvoltării conceptuale, pentru a delimita ulterior câteva subiecte centrale propuse de acest tip specific de cercetare. Definirea metodologiei În termeni formali, istoriometria este acea „disciplină științifică în cadrul căreia sunt verificate ipotezele nomotetice despre comportamentul uman cu ajutorul analizelor cantitative ale datelor istorice despre indivizi” (Simonton, 1990c, p. 3). O astfel de abordare devine mai inteligibilă atunci când o descompunem în trei secțiuni: istoriometria își propune să verifice ipotezele nomotetice cu privire la comportamentul uman. Principalul obiectiv
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
în cadrul căreia sunt verificate ipotezele nomotetice despre comportamentul uman cu ajutorul analizelor cantitative ale datelor istorice despre indivizi” (Simonton, 1990c, p. 3). O astfel de abordare devine mai inteligibilă atunci când o descompunem în trei secțiuni: istoriometria își propune să verifice ipotezele nomotetice cu privire la comportamentul uman. Principalul obiectiv devine prin urmare evidențierea legilor generale sau a relațiilor statistice care transced specificitățile documentelor istorice - ce se află în spatele „numelor, datelor și locurilor”. Astfel, când se aplică această metodă la cercetarea creativității, studiul istoriometric investighează
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
în spatele „numelor, datelor și locurilor”. Astfel, când se aplică această metodă la cercetarea creativității, studiul istoriometric investighează circumstanțele sau predicțiile referitoare la constribuția experiențelor de viață, a trăsăturilor de personalitate și a factorilor de mediu asupra performanței creative. Această orientare nomotetică se distinge clar de abordarea idiografică, ce pune accent mai ales pe particularitățile distincte prin care se caracterizează acțiunile individului, fără a lua în considerare dacă respectivele principii se pot generaliza la grupuri întregi de indivizi (Runyan, 1982); analizele cantitative
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
qua non a studiului istoriometric. Cuantificarea se realizează în două modalități: pentru început, cercetătorul trebuie să preschimbe multitudinea de date istorice ambigue și în mare măsură calitative în valorile numerice precise și clare ale variabilelor bine definite, relevante pentru ipotezele nomotetice în discuție. De exemplu, cercetătorul poate analiza nivelul de inteligență, motivația sau traumele din perioada copilăriei în funcție de un factor anume, iar rezultatul obținut constă într-un ansamblu de valori numerice pe o scală care va exprima valoarea factorului sau intensitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
complexe. În orice situație, numărul cazurilor din analizele multifactoriale trebuie să depășească într-o manieră convenabilă numărul variabilelor supuse investigației. Chiar mai important, numărul cazurilor trebuie să fie îndeajuns de mare pentru a garanta relevanța rezultatelor empirice în raport cu un statut nomotetic. Intenționăm să abandonăm acele rezultate care se limitează în general la creatorii de renume, fără a putea fi raportate în particular la orice gen de personalitate creativă. Pentru motive de siguranță, investigațiile istoriometrice se vor focaliza uneori asupra unui creator
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
metode de analiză cantitativă a datelor istorice în scopul obținerii unor rezultate finale de o maximă rigurozitate științifică. Cu toate acestea, cliometria se apropie mai mult de psihoistorie deoarece interesul ei principal se manifestă mai curând în problemele idiografice decât nomotetice. Un exemplu elocvent îl reprezintă lucrarea lui Robert Fogel care a câștigat premiul Nobel în 1993 pentru aplicarea metodelor cliometrice la istoria economiei. Investigațiile de pionerat ale lui Fogel au abordat problematica profitabilității economice a sclaviei în sudul Americii din
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
sclaviei în sudul Americii din perioada antebelică (Fogel și Engerman, 1974) și a impactului construirii căilor ferate la dezvoltarea economică a Vestului Americii (Fogel, 1964). Prin urmare, istoriometria este unica metodă care întrebuințează simultan informațiile istorice prin metode cantitative și nomotetice. Într-o formulare simplificată, putem susține că abordarea integrează elemente din psihometrie, psihoistorie și cliometrie. Istoriometria se concentrează asupra analizei cantitative similar psihometriei și cliometriei; însă, asemenea psihoistoriei și cliometriei, istoriometria își dedică atenția persoanelor și evenimentelor importante din istorie
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
din psihometrie, psihoistorie și cliometrie. Istoriometria se concentrează asupra analizei cantitative similar psihometriei și cliometriei; însă, asemenea psihoistoriei și cliometriei, istoriometria își dedică atenția persoanelor și evenimentelor importante din istorie. În concluzie, istoriometria împarte cu psihometria obiectivul comun al teoriilor nomotetice nelimitate de constrângeri spațio-temporale. O scurtă istorie a metodologiei Așa cum se cuvine oricărei metodologii dedicate unei forme specifice de analiză istorică, istoriometria are o lungă istorie și, într-adevăr, ea reprezintă, de fapt, cea mai veche abordare de cercetare a
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
subiectivism, impresionism și de nereliabilitate. - Investigarea constrângerilor vieții cotidiene. Cercetarea calitativă urmărește în mai mare măsură decât cea cantitativă cunoașterea acestor constrângeri, făcând apel la viziunea emică, ideografică și la studiul de caz. Cercetarea cantitativă studiază adesea viața socială indirect, nomotetic sau etic, bazându-și concluziile pe calcule statistice și probabilistice, pe un număr mare de cazuri și pe eșantionare. - Asigurarea descrierilor ample constituie, după Howard S. Becker (1993), cel de-al cincilea criteriu de demarcație a cercetărilor calitative față de cele
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
e vorba despre o conversație de sine stătătoare, despre o secțiune decupată dintr-un text mai amplu sau de narațiunea ca întreg. Această distincție e oarecum asemănătoare clasicei comparații a lui Allport între cele două tipuri de cercetare - „ideografică” și „nomotetică” (1962) - și foarte similară cu distincția dintre „categorizare” și „contextualizare”, așa cum o propune Maxwell (1996) și Miller (Maxwell și Miller, în curs de apariție). Din perspectiva categorizării, așa cum apare ea în analiza de conținut clasică, povestea originală e disecată, urmând
[Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
cu grad ridicat de precizie în raport cu situațiile de referință (Eysenck, 1968). De aici decurge că, pentru a spori valabilitatea evaluărilor diagnostico-prognostice, trebuie să luăm în considerație mai multe niveluri ierarhice ale sistemului personalității, nu numai unul, corelând în permanență planul nomotetic cu cel ideografic. În ceea ce privește natura factorilor determinanți ai diferitelor componente și trăsături ale sistemului personalității, se poate, de asemenea, afirma că cele în care ponderea principală revine eredității sunt mai stabile decât cele în care dominantă este influența mediului. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
de la un anumit profil standard de personalitate, oricâte variabile ar cuprinde el, și deci oricât de complex și bogat ar fi. Situațiile concrete, contextul comunitar-cultural și alți determinanți conduc la ideea că abordarea trebuie să fie mai degrabă ideografico-localistă decât nomotetică (vezi și Iluț, 1997) și în legătură cu prosocialul. M. Snayder (1993, apud Batson, 1998) susține că e profitabil epistemic să avem în vedere identificarea predictorilor pentru comportamente prosociale specifice, în situații specifice, ale unei populații specifice și într-un timp specific
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
specifice, în situații specifice, ale unei populații specifice și într-un timp specific. Aș sublinia în acest sens că nu e vorba de idiograficul pur, despre situații, oameni și conduite mereu altele, ci despre un nivel mai degrabă intermediar între nomotetic și idiografic, adică de tipuri de (comportamente, situații...). Apropo de tipurile de comportament prosocial, până acum cele mai multe cercetări psihosociale au vizat reacții în împrejurări de urgență. De aceea, și considerațiile cu privire la empatie și persoana altruistică se bazează prioritar pe rezultatele
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
grupurilor și comunităților. „Dodecalogul lui Festinger” dădea roade uimitoare în procesele de socializare și manipulare intragrupală. Astfel încât ne socotim îndreptățiți să considerăm că teoria disonanței cognitive, descriptivă și tezistă, putea fi numită, mai corect, teoria armoniei cognitive și redactată prescriptiv, nomotetic - ca o autentică teorie a educației. „Cervantes al psihologiei americane” nu dorise să zugrăvească un Don Quijote negativ și caraghios; descriindu-i însă idealurile nobile, acestea au copleșit nu numai eroul, ci și pe povestitor; autorul însuși a căzut victimă idealurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
și gândirea, memoria și imaginația, motivația și voința celui ce învață deși definite ca structuri specifice, nonparalele, au și un fond comun, tot așa și conștiința că învățarea este unică se supune unei metafizici a comunului. Unind abordarea de tip nomotetic (H.J. Eysenck, R.B. Cattell), cu cea de tip idografic ( G. Allport, C. Rogers), specifice oricărei personalități, ajungem la o reprezentare globală și posibil transferabilă a stratificării învățării umane. Ipoteze fructuoase în domeniul epistemologiei genetice și al psihosociocognitivității conduc la ideea
Învăţarea şcolară by Burlacu Gabriela Rodica () [Corola-publishinghouse/Science/1242_a_1884]