43 matches
-
Șerpii ("Serpentes") sunt un subordin de reptile fără membre din ordinul Squamata. Câteva specii de șerpi sunt veninoase și toți șerpii sunt carnivori. Șerpii, cunoscuți și sub numele de ofidieni, sunt reptile cu șolzi a caror principala caracteristică este mobilitatea unică a oaselor faciale, forma lungă a corpului și lipsa membrelor. Capul, trunchiul și coadă sunt acoperite de șolzi duri. Partea caracteristică a scheletului unui șarpe este craniul: articulațiile maxilarelor
Șarpe () [Corola-website/Science/297173_a_298502]
-
tarsienelor este reprezentat prin osișoare mici, legate de metatarsiene, în număr de cinci, ca și degetele. Acestea din urmă sunt foarte alungite și formate din 2-3 falange. Există și un prehaluce destul de bine dezvoltat, care contribuie la lărgirea labei piciorului. Ofidienii (șerpii) nu au de loc membre. Chelonienii (broaștele țestoase) prezintă, în general, membre foarte apropiate de tipul schematic. Oasele stilopodului și zeugopodului sunt scurte și groase. Porțiunea proximală a tarsului este modificată considerabil. Oasele tarsiene din rândul întâi sunt contopite
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
orizont ceva mai mare decât al vederii normale, dar sub un cer de plumb."103 Secvențele povestite cu lux de amănunte din cele două vise demonstrează clar că imaginarul la Camil Petrescu se racordează și regimului oniric, elementele acvaticului și ofidianului fiind cel mai bine reprezentate nu numai în roman, ci și în ansamblul operei beletristice. Primul vis se regăsește, aproape în totalitate, în strofa a doua a poeziei Cer final, al cărui autor virtual este Ladima: "Iradiază sorii albi, când
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
semnificativului. Se simte atât de copleșit de impresie, încât nici nu se gândește să păstreze visul pentru sine, simte nevoia să îl povestească, plecând de la presupunerea corectă din punct de vedere psihologic, că el este relevant pentru toți."105 Visul ofidian necesită o atenție specială. În mitologia popoarelor, șarpele și calul sunt animalele cele mai des invocate, le întâlnim pe o arie geografică extrem de extinsă și explicația constă în aceea că primele forme de civilizație economică au fost agricultura și păstoritul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
biologic al generalului.112 Cel puțin pentru Fred și Ladima, noțiunea de personae se dovedește mult mai adecvată, chiar exhaustivă, în comparație cu termenul de alter-ego, restrictiv și perimat. Însă Camil Petrescu ne atrage atenția și asupra a două amănunte ale visului ofidian: gropile de lut în care colcăie șerpii se întind pe o distanță mult mai mare decât puterea de cuprindere a ochilor, iar întregul tablou este dominat de un cer de plumb. E de necontestat că observația lui Al. Paleologu cu
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
noocrat și lucid. Singurul loc în care Camil Petrescu își povestește visele este Doctrina substanței. Este la îndemâna oricui să constate că cele două vise ale sale generează opoziția paradisiac-infernal. Visul paradisiac este recognoscibil în câteva poezii ale sale, în vreme ce visul ofidian, infernal, construiește exclusiv în cele două romane interbelice o rețea care se organizează în mitul șarpelui înzestrat cu puteri cataleptice. Extinzând raționamentul și sprijinindu-ne pe argumente preluate din poetica imaginară a lui G. Bachelard, am conchis că Fred Vasilescu
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
rău; Șarpele este Îngerul Nelegiuirii pentru naaseni 242 și Diavolul pentru ofiți, cu toate că Sophia se folosește de el pentru a face să-i ajungă mesajul la cuplul omenesc primordial. În Tratatul Tripartit 243 se aseamănă Diavolului, și este Moluchtas, VÎntul ofidian cel rău În Parafraza lui Sem244. Alți gnostici În schimb cred că Șarpele este Sophia Însăși 245, În vreme ce gnosticii lui Epifaniu, În cartea lor, astăzi pierdută, Evanghelia Evei, consideră că Șarpele i-a dăruit primei femei cunoașterea 246, iar În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
literar a supraviețuit În paralel cu cel iconografic. În vestul Europei, În miniaturile din secolele XII-XIII, evreii sunt adesea figurați În scena Judecății de apoi. De regulă, ei sunt torturați de demoni, fiind Împinși fie În gura căscată a monstrului ofidian care personifică Iadul, fie Într-o imensă căldare așezată În flăcările Iadului (vezi Herrade von Landsberg, Hortus Deliciarum, 1175 ; <endnote id="la 139, p. 234"/>). Ca semn de identificare etnică, ei poartă adesea stigmatul epocii - pălăria țuguiată (germ. Judenhut) <endnote
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
ploaia, comandă apele. Mitul central din Rig Veda este cel în care Indra îl învinge pe Vṛtra, balaurul uriaș care închide apele în „adâncul muntelui”. Este vorba despre motivul mitic universal al confruntării dintre un zeu și un monstru marin ofidian. vezi: ra - apophis (egipteni); Zeul Ninurta și asag (sumerieni), Marduk și Tiamat (babilonieni), Zeus și Typhon (greci). h) Agni. „în Veda, zeul agni reprezintă prin excelență sacralitatea focului, dar el nu se lasă circumscris de aceste hierofanii cosmice și rituale
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
deci aluzie la o primă victorie a lui Yam împotriva Iu i Baal, urmată de înfrângerea sa (în acest caz, grație lui 'Anat), ceea ce corespunde unei teme mitologice bine cunoscute: înfrângerea și revanșa triumfală a unui zeu asupra unui monstru ofidian. ? 2 Cyrus H. Cordon, Ugaritic Manual, § 68: 28-31, traducere de A. Caquot și M. S/nycer. Leș relij>ions da Proche-Orient antique, p. 389. Religiile hittiților și ale canaaneenilor panteonului, în fine, se poate descifra în acest episod răzbunarea primului
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
este atestat în alte tradiții; nu numai în teologia egipteană, ci și la polinezieni. Cf. M. Eliade, Aspects du mythe, pp. 44 sq. |în trad. Românească, pp. 29 sq.]. 4 Dar există alte texte care evocă victoria împotriva unui monstru ofidian numit dragon (tannin), sau Rahab sau Leviathan, și care amintesc tradițiile mesopotamiană și canaaneană (cf., de ex., Psalmul 74: 13 sq.; Iov, 26: 12 sq.) 5 E vorba de o trăsătură specifică ontologiilor arhaice: animalele și plantele încep să existe
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
muntelui", întărit de soma, Indra doboară șarpele cu temutul său vajra ("fulger"), armă făurită de Tvaștr, îi crapă țeasta și eliberează apele care se îndreaptă spre mare "asemeni unor vaci mugind" (RV, I, 32). Bătălia unui zeu împotriva unui monstru ofidian sau marin constituie, se știe, o temă mitică destul de răspândită. Ne amintim lupta dintre Ra și Apophis, dintre zeul sumerian Ninurta și Asag, dintre Marduk și Tiamat, dintre zeul hittit al furtunii și șarpele Illuyankas, dintre Zeus și Typhon, dintre
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
cu trei capete, Azhi-dahăka. În unele cazuri (Marduk-Tiamat, de pildă), victoria zeului constituie condiția prealabilă a cosmogonici, în alte cazuri, miza este inaugurarea unei ere noi sau stabilirea unei noi suveranități (cf. Zeus-Typhon, BaaJ-Yam). Pe scurt, prin uciderea unui monstru ofidian - simbol al virtualului, al "haosului", dar și al "autohtonului" - o nouă "situație" cosmică sau instituțională se instaurează în lume. O trăsătură caracteristică și comună tuturor acestor mituri este teama, sau o primă înfrângere a luptătorului. Marduk și Ra șovăie înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
am avut realmente stări și viziuni paranoice: ba am trăit catastrofe cosmice, soarele prăbușindu-se peste Terra, sau am simțit, aproape cu certitudine, trupul frumos al unei femei goale, lângă mine, ca pe un trup unduind și „aproape solzos” de ofidian și făceam stângace și furișe mișcări pentru a nu mă atinge de „inelele” sale etc. Acestea și altele În stare de veghe, Însă! Odată, Îmi spuneam, da, s-ar putea ca „odată” să nu mă mai Întorc din aceste stări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
îl făcea,/ Ca soarele strălucea./ La brâu că mi-l așeza” (Muntenia). În această baladă fantastică verbele la imperfect sunt cele care modelează poetic mesajul, gesturile personajului fiind încărcate de aura miticului dintr-un timp nedeterminat. Motivul înghițirii de către monstrul ofidian apare și în colinde, dar într-un număr mult mai restrâns de variante. Și aici ființa arhetipală jumătate om - jumătate șarpe se formează printr-o circumscriere în solar: „Jumătate l-o mâncat,/ Jumătate nu-l mai poate,/ De curăle țântălate
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
solzii mare de aur.” (Bordeasca Veche - Vrancea), „Nani-nani, lulu-mite,/ Pui de șearpe sugă-mi-te,/ Pui de șearpe balaur// Cu ochii ca de taurî,/ Cu trei coade de aur!” (Giurgiu). Destinul flăcăului de a fi înghițit pe jumătate de monstrul ofidian apare acum hărăzit, promis într-o formă inexplicabilă, punitivă. Motivul blestemului mamei către sugar apare și în cântecele de leagăn: „Haidi liu - liu cu mama,/ Cî mama te-a legăna/ Șî din gurî a blestema” (Izvoare - Neamț). Forma lirică a
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de planul vegetal vine în consens cu rolul de erou regenerator al dimensiunii umane roditoare, dar această conotație rămâne periferică sensului poetic din balada III (196), Miorița. Toate animalele devenite accesorii pentru calul excepțional al lui Iorgovan se circumscriu ordinului ofidian, deci momentului precosmogonic, și se identifică cu țelul incursiunii în haos: șarpele mitic. Năpârca, „asociată femeii, comorilor și cunoașterii locurilor ascunse” anticipează descoperirea Fetei Sălbatice sub o piatră, așadar, în recluziune inițiatică. Cu asemenea înzestrare eroică, Iovan nu poate să
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
la toț’ nuntașii” (Voia - Dâmbovița). În același registru al secătuirii de vitalitate trebuie pus și motivul balaurului care blochează accesul comunității la sursa de apă; lipsită de puterile totale ale apei, lumea stă fără apărare în calea distrugerii cu chip ofidian. Pe de altă parte, setea din timpul rătăcirii acționează ca un indicator al traseului de consacrare. Feciorii din baladă ajung astfel la bestia amenințătoare și o înfrâng, iar fata mutilată își recâștigă brațele în basm: „Ei, e o plecat pin
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
balada cu același nume, „Lung în zare se uita/ Pe cel drumșor părăsit,/ Cu iarbă învăluit,/ Cu năgară-acoperit” (I, 10) unde va și avea loc confruntarea cu Samodiva. Drumul e, așadar, vechi și părăsit, cum vor fi toate sălașele monștrilor ofidieni, câmpii sau puțuri. El face legătura atât între haos și acest „câmp de bătaie”, la „mijloc de rău și bun”, cât și între lumea familiară, ordonată, a creației și neant. Pe el, am văzut, se vine din două direcții, dinspre
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ingenioși, parând lupta; cei dintâi sunt mai iubiți pentru felul de a acționa și de a fi, cu cât adversarii lor sunt mai vicleni și mai perfizi”. În balade, trei din cele cinci forme ale zmeului aparțin, nu întâmplător, ordinului ofidian: șarpele lui Iovan și Mistricean și Scorpia din fântână sunt de departe aparițiile cele mai expresive. Acestora li se adaugă demonul cu o formă specific balcanică în figura Sâlei Samodiva și ființa acvatică ce sălășluiește în Vidros. Șarpele cosmic, ipostază
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
forma lui genius loci cu implicații ce țin de cultul strămoșilor, al căror totem este aici șarpele. „Atributele comune cu anticele divinități ocrotitoare ale vetrei, de tipul Larilor domestici, zeului Lateranus, zeiței Mania, Manilor și Penaților latini” fac din dușmanul ofidian o apariție complexă ce acționează și ca limită extremă în Centrul Lumii. În basmul Dobrița, șarpele „insistă” să fie adus în plan domestic, ipostaza lui de genius loci implicând o mișcare dinspre exterior spre nucleul existenței cotidiene: „Și mergând la-vânătoari
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ce nu poate avea perfecțiunea unei transformări totemice, reperabilă în ciuta - fată de măritat, în colindele de tip 67 A și B, Ciutalina, ciuta fără splină. Scorpia a fost descrisă de către cercetători ca fiind „un animal foarte mare, probabil un ofidian”, dar cu siguranță ea intră în clasa animalelor ce figurează monstrul în al cărui pântec neofiții trec proba inițiatică, printr-un transfer de forțe de la fiara (totemică) la subiect. Simpla ieșire din trupul spintecat (pe lung, deci are formă de
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
coarnelor reprezintă un gest viril, de luare în posesie, ce invocă soarele să răsară deasupra apelor cosmogonice. Supunerea cornutei este precedată de imersiunea parțială a flăcăului, jumătatea înghițită de monstrul figurat de ape amintind de intrarea lui Mistricean în strămoșul ofidian. În basme, șarpele își păstrează funcția inițiatoare, rolul psihopomp și tiparul înghițirii fiind însumate acesteia: „Ș-a zburat cu el șî l-a dus peste nouă mări, peste nouă țări, peste nouă ape curgătoare. Șî l-a lăsat în niște
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
printr-o înghițire simbolică, înapoi în sacru: „Șî l-a luat în dinț’ șî l-a azvârlit în nouri verz’ și când a picat jos, a picat în fundu pământului, pă tărâmu ălaltu”. Trimiterea în infern este orchestrată de monstrul ofidian, dar acesta trece neofitul mai întâi prin ritualul înghițirii purificatoare și prin spațiul uranian. În felul acesta toate dimensiunile lumii i se deschid eroului, care descrie o traiectorie totalizantă. „Gnosticii socoteau șarpele un animal privilegiat, deținător al tainelor ezoterice și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cel social, dacă asupra mea „năvălește” absurdul social? Pot eu oare să mă izolez În continuare, faire comme si de rien n’était, transformând cu seninătate dreptul meu la „individualitate” În strict și cras individualism, egoism provocator, arborând suficiența unui ofidian sătul, contemplând somnoros priveliștea cu burta umflată de căpriorul lins de agresivele sale sucuri gastrice?!... Libertatea, cea individuală, este prețioasă doar pentru cel ce are nevoie de ea. Pe „ceilalți” Îi Încurcă de-a dreptul, ca o rudă săracă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]