68 matches
-
și osânda eram cu sufletul curat, Am fost cândva năvalnica împătimire, În conștiința mea nu- i nici un rob bărbat... De păsări mi- am legat întotdeauna zborul Și am zburat că pasărea, de zbucium franța, Când ziua mi- era neagră, îmi ogoiam fiorul, La cuibu- mi reveneam, la cealaltă aripa. Căci fără ea puteam să zbor, nu prea departe, Eu o lăsăm în grija pruncilor, drept alinare, Trecea și timpul alăturea de mine- aproape, Dar cu o singură aripa am fost in
POEME de LILIA MANOLE în ediţia nr. 1960 din 13 mai 2016 by http://confluente.ro/lilia_manole_1463173418.html [Corola-blog/BlogPost/381364_a_382693]
-
ce vieții dau aromă, să le adun pe-o gamă, încet să te adoarmă. De-aș fi eu soare, căldură nu aș da, să te cuprindă frigul, să-mi ceri căldura mea. Să cauți iar scânteia ce-n mine-o ogoiam, să lași pe buze roua, să fii din nou balsam. Aș vrea să fiu o ploaie după o zi toridă; să cad cu picătura și dor să te curprindă. Să simți cum crește-n tine, și flori, și fluturași, pe-
DE-AŞ FI... de ELENA SPIRIDON în ediţia nr. 493 din 07 mai 2012 by http://confluente.ro/_de_as_fi_elena_spiridon_1336373854.html [Corola-blog/BlogPost/358622_a_359951]
-
Ediția nr. 1582 din 01 mai 2015 Toate Articolele Autorului Dacă mi-ai fi păstorul gurii mele, Prin roua ierbilor să mi-o găsești, Ș-o lași să se înece în mistere, Apoi să mi-o atingi și să mi-ogoiești... S-ar face o petală -n nostalgie, Și să o porți până spre seară, Să îi înalți culoarea, ce o-nvie, Să-ți fie-o tainică fecioară. M-aș răspândi la pieptul tău, Să-ți înfloresc tremurătoare, Cu-a ta
SĂ MAI PĂSTORIM de LILIA MANOLE în ediţia nr. 1582 din 01 mai 2015 by http://confluente.ro/lilia_manole_1430471333.html [Corola-blog/BlogPost/352603_a_353932]
-
și-l permitea pentru că adesea agrementul se întemeia pe acest eșafodaj comportamental, garanție sigură a propensiunii, calității și armoniei dialogului. Noi, eu și Vasile, nu făceam nici pe departe și în nici un caz parte din vreo breaslă care să-și ogoiască într-atât instinctele până la cine știe ce nivel sau uitare de sine la care ne-ar fi fost imposibi de ajuns ... Ne cunoscusem abia în acea vară, la căminul „Sorbonicăi” din Panduri, eu „toceam” la o restanță, el venise la niște postuniversitare
SCRIITOAREA de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 157 din 06 iunie 2011 by http://confluente.ro/Scriitoarea.html [Corola-blog/BlogPost/349651_a_350980]
-
Aici dialectica dramatică a pasiunii se comunică peste tot, aprinzând ideile și înnobilându-le: „Să fie doar Iubirea o mască a durerii?/ Alt chip al ei când poate adoarme și visează?/ De ce atunci în minte rămâne pururi trează,/ Făr de ogoi chia până pe perina plăcerii...” „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare ...”,elaborate între 1954 - 1958 e o operă de mare rafinament . Cele 90 de sonete sunt o monografie închinată "paradisului și infernului iubirii", (Ovid S. Crohmălniceanu.) Iubirea e la Voiculescu o
VASILE VOICULESCU-POETUL ORTODOXISMULUI ROMÂNESC de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1547 din 27 martie 2015 by http://confluente.ro/ion_ionescu_bucovu_1427442083.html [Corola-blog/BlogPost/377179_a_378508]
-
specie - elegia - sub forma clasică pentru a ilustra o stare de pierdere irecuperabilă, cu tot ce decurge din ea: tristețe, amintire, lacrimi, gânduri-puzderie, dureri, melancolii. Dând glas iubirii pierdute, poetul (și nu numai el) simte o oarecare alinare sufletească, își ogoiește dorul în cuvinte și imagini rămase pe hârtie sau doar atunci când îl ajunge acea specifică stare de jind, numită îndeobște, inspirație. O stare normală până la un anumit punct. Cine nu a pierdut pe cineva drag în viață? Și cine nu
CELEI CE NU MAI ESTE, DE CEZARINA ADAMESCU de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1018 din 14 octombrie 2013 by http://confluente.ro/Pe_aceeasi_struna_de_vioara_marian_malciu_1381769101.html [Corola-blog/BlogPost/352447_a_353776]
-
încolo și-ncoace, hotărî loc de oprire. Încropi adăpostul pentru mas din trei prăjini. Le-acoperi cu piei de ren. Apoi, feri lăuntrul de umezeală cu o piele uscată de morsă. Niște blănuri de lup închipuiră culcușul, tocmai bun s-ogoiască pe-odorul ei, aflat în al cincilea an de viață. Necazul lui Anyu se dovedi în cele din urmă rana făcută deunăzi încercând să jupoaie un iepure. Puținele fâșii de somon uscat avute în sac amenințau cu sfârșitul. Amețită de
ATIQTALIK de ANGELA DINA în ediţia nr. 1920 din 03 aprilie 2016 by http://confluente.ro/angela_dina_1459667175.html [Corola-blog/BlogPost/381438_a_382767]
-
face filme bune, dar pînă nu-s luate în seamă pe Sena sau pe Riviera, nu-s socotite bune pe Dîmbovița, ci tatăl. „Plăieșii” tatălui, cum îi alintă presa, aduși de prin Africa sau Brazilia au un meci important. Mă ogoiesc știind că și garda personală a Măritului Ștefan era formată din nemțălăi. După ce-mi voi termina treburile cu banca, am să merg la o terasă să beau o bere (străină, firește). Voi sta între tineri vorbind romgleza și voi
O DIMINEAŢĂ COSMOPOLITĂ de RADU PĂRPĂUŢĂ în ediţia nr. 371 din 06 ianuarie 2012 by http://confluente.ro/O_dimineata_cosmopolita.html [Corola-blog/BlogPost/348217_a_349546]
-
și de adăpostul caprelor. Într-acolo îmi îndreptasem pașii în bezna înfrățită cu înverșunarea de ape. Eliberate de sub încuietori, găinile își luară zbor înspre acoperișuri ori crengile mai joase ale dudului din apropiere. Chiar zâmbisem în mine când le descoperisem ogoindu-se așa! Erau învățate să se-nalțe spre ramurile copacului! Nu acolo găseau dulceață aromată și negrie în fiece vară?! Mai anevoie mi-era cu caprele! Le desfăcusem ușa, le strigasem ca de-obicei, dar bietele nu-și doreau libertate
CE SĂ FI FOST?! – PREMIUL AL II-LEA PENTRU PROZĂ SCURTĂ LA FESTIVALUL NAŢIONAL DE LITERATURĂ “AGATHA GRIGORESCU BACOVIA” de ANGELA DINA în ediţia nr. 1738 din 04 octombrie 2015 by http://confluente.ro/angela_dina_1443940172.html [Corola-blog/BlogPost/381816_a_383145]
-
li se-mbie încât să prinză aripi cu zborul spre azur... Viața-ntre gogleazuri când prea mi se agită, Sub tatuaj de riduri sporite-n luștri goi, Suplețea lor îmi pare anume plăsmuită: în sân să-mi readune tandrețe și ogoi... Mereu îmi dau cu seama și-n vremile-astea-n care Lansăm iscoade-n cosmos hăt până-n superstring, Oniricii mesteceni cum că au fost fecioare, Că prea se înfioară când bluza le-o ating. Pîdure-pîdure! - pentru Daos și pentru nepotul
Poezie by Gheorghe Azap [Corola-website/Imaginative/8091_a_9416]
-
nepotul meu Tudorică - " Codrule, frunză rotată, Tu-mi ești mamă, tu-mi ești tată!" (poporală) Semeață-verde-strajă-legendară, Străbunul meu altar ocrotitor; Cu sufletul festiv ca o fanfară, De când ieream dănac mi te ador! Numai spre tine dorul mă înturnă Să îmi ogoi vreun ancestral frământ, Sub vigilența șoimilor-dejurnă, Cu aripi ghintuite-n Cerul Sfânt. Tixit de ani, mereu îmi bat cărare - Uitând puhoiul inșilor meschini - Către stejari cu fibre seculare Și blagiene scânduri în tulpini. Tu, braniște cinstită și robustă, Numai spre
Poezie by Gheorghe Azap [Corola-website/Imaginative/8091_a_9416]
-
zicea invariabil în culcare, în sculare, de când cineva, nu știa el cine, îl despărțise de fericirea zilelor sale de copil. Mamă-sa, necuplată la tendința modernă de-ai spune copilului adevărul gol-goluț, cu atât mai mult pe cel crud, îl ogoia, părându-i rău că suferă atât. -Îți lipsește, dragule, știu... dar s-a mutat într-alt loc... -Vreau și eu la ea! Vreau s-o văd! Mi-e atât de dor!... Ea tot încerca să-l aline: -E tare departe
LEAC DE DOR de ANGELA DINA în ediţia nr. 1605 din 24 mai 2015 by http://confluente.ro/angela_dina_1432449630.html [Corola-blog/BlogPost/367735_a_369064]
-
soarta vajnicului salvator, Povestitorul găsi putere să-l tragă pe acesta spre șanțul de apărare apropiat, sperând a-l ajuta cumva. Cu inima zbătându-i-se a zbor de pasăre, culcă pe brațu-i nevolnic tâmpla arnăutului rănit, căutând a-l ogoi. Cu ultimele puteri, arnăutul îl puse a-i scoate din buzunare comoara lui ocrotitoare până atunci - niște năframe, pentru ca s-o ducă drept semn de rămas-bun în satul său. Doar ce-și rostise numele și pe-al locului de unde pornise
DEZLEGAREA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2158 din 27 noiembrie 2016 by http://confluente.ro/angela_dina_1480233055.html [Corola-blog/BlogPost/384294_a_385623]
-
cu te-miri-ce și grozăvindu-se de-așa ispravă prin țopăieli, țipete și râsete. Omul, nevoit de adunătura strânsă de zmei, scăpă târând cu greu piciorul beteag și lăsând o dâră șerpuită în urmă. Își află salvarea în Lina, care-l ogoi în ograda ei săracă, omenindu-l cu o strachină de lapte și-un colț de turtoi. Milogul sorbi cu plăcere printre plescăituri picul de lapte, pitind, însă, boțul uscat și galben în sânu-i trențăros. La căderea serii, Muica Lina îl
ŞARPELE CASEI de ANGELA DINA în ediţia nr. 1402 din 02 noiembrie 2014 by http://confluente.ro/angela_dina_1414918968.html [Corola-blog/BlogPost/371544_a_372873]
-
poruncă. Își drese glasul, închise ochii și recită versurile încropite ad-hoc: -O viață am alergat în cerc, noapte și zi,/ lăsând în urmă stavili și suferințe mii,/ neprieteni, câteodată, firesc, e omenește,/ dar cu un frate-n suflet: tăcerea ce-ogoiește! Americanul constată că, imediat ce termină Miramoț, încă o bucată zdravănă de pod se materializă sub privirile lui. Un strigăt de satisfacție îi ieși din piept. Deși nu înțelegeau clar ce vede Americanul, ceilalți îi preluară exclamația de victorie și începură
CAP.9 (ULTIMA PARTE) de ANGELA DINA în ediţia nr. 1682 din 09 august 2015 by http://confluente.ro/angela_dina_1439100419.html [Corola-blog/BlogPost/377365_a_378694]
-
materialele trimise la A.D.PI.; și toate prozele-mi fuseseră evaluate pozitiv! Doar de pe urma lor mâncasem, facturasem, șofasem, nu?! Însă figura lui Seneca nu exprima nici o reacție. Poate doar ochii, mi se părea, mă-nvăluiau c-o undă galeșă, mă ogoiau. Percepui transferul energetic pozitiv. Deși întărită cumva, mai trăsei un oftat adânc, la care el se iți, vrând parcă să iasă prin ecran și mă-mbărbătă: -Nici chiar așa! Nici chiar așa! N-a trecut vremea... colindelor, lasă! -Când? protestai
SENECA PREGĂTEŞTE CEVA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2025 din 17 iulie 2016 by http://confluente.ro/angela_dina_1468737583.html [Corola-blog/BlogPost/380149_a_381478]
-
Mărin, avea și nepoți. Căci fiica îi făcuse trei, și nici ea, nici bărbatul ei nu câștigau cine știe ce. Așa că îi mai trimiteau din când în când pe cei mici „ pe la mamaie și pe la tataie ”. Și el, și noi, ne mai ogoiam sufletul povestind necazurile. Ne astâmpăram și dorul de cel pierdut. A trecut ceva timp la mijloc. Când s-a dus și el, am simțit că bunicul a pierit cu totul. Era internat de două săptămâni într-un spital mare din
AUTOR DORUŢA DUMITRU de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1301 din 24 iulie 2014 by http://confluente.ro/Ion_nalbitoru_1406203001.html [Corola-blog/BlogPost/349481_a_350810]
-
noi?! - marile vedete sunt doar o-nșiruire banală și trecătoare, ca zilele și lunile și anii. Ca apa râului de munte... Și totuși, răcoarea ei, a acestei sfinte ape pe vreme de arșiță, nu poate fi negată! Iar cine a fost ogoit de ea, o păstrează mereu în tainițe de inimi gânditoare, rememorând-o spre clipe de desfătare și alean. Dar să nu uităm, că aceste fermecătoare prezențe au fost și oaspeți în casele noastre, căci Brașovul cu „Cerbul” său viețuia în
LASĂ-MI TOAMNĂ POMII VERZI ! de RONI CĂCIULARU în ediţia nr. 2089 din 19 septembrie 2016 by http://confluente.ro/roni_caciularu_1474274298.html [Corola-blog/BlogPost/367709_a_369038]
-
aplecat, deodată ochii i se umplu de lacrimi și începe să geamă și să jelească, opintit: Lucică! Lucicuță! Mă Lucică, măăă...! Buletin îl ia în brațe, îl ridică cu greutate de la pământ și încearcă să-l aline și să-l ogoiască: Taci, Iulică! Așa-i viața! Taci, tăticule! Taci, taci... Nu poți ucide sentimentele, cu băutură. Asta-i! Le poți atenua, le poți mortifica, sub scoarță, numai temporar, zice Dănuț. Știi ce spunea Evtușenko, Frate? Că votca este moartea cotidiană a
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
raze ale dimineții, refugiaților le veneau speranța, curajul și forța... curgându-le odată cu sângele prin vine... Biserica strălucea tot mai puternic, ca și cum ar fi luat toată lumina soarelui. Toți, nu-și mai puteau desprinde ochii de pe acea lumină care le ogoia rănile din suflet. Dar, ca un trăsnet, încă de dimineață, căzu vestea pe toate posturile de radio: „Rușii au rupt frontul la Iași.. .Înaintarea lor nu mai poate fi mult întârziată !”...”Moldova nu mai este apărată!..Este abandonată !”...” Rușii își
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Biblia”.. și, din care le mai citea câte o rugăciune. După o vreme, fostul seminarist oftă, și cu vorbă rară și molcomă, așa cum îi era felul... le povesti amintiri din marele refugiu, în Banat,.. unde, de acolo de departe, își ogoiau răscolirile sufletești și apăsarea dorului de casă... de școală... de Moldova.. de Moldova, cu cântecelul ăsta.. Urmară câteva clipe de tăcere.. „ - Bine... dar, Moldova-i chiar aici... trăim chiar în inima ei..!”, frânse Sofronie tăcerea. „ - Da, da..așa este !.. fu
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
suise, pe bolta cerească la aproape două sulițe Fostul palat și biserica se scăldau în razele roșiatice ale soarelui de octombrie, strălucind ca și când ar fi luat toată lumnina soarelui. Nu-mi puteam desprinde ochii de acea lumină care, parcă îmi ogoia rănile din suflet. Poarta, mare, impunătoare, era închisă... mi se părea mai mare de cum o știam. Pentru o clipă, mi s-a părut că-l văd pe moș’ Vasile-portarul, mic, bondoc, cu fața surâzătoare, în cămașă și cu mâna la
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
găsea, stăteai tu să-i cauți ș.a.m.d. Era frumos, ce mai! Erau râsete și bună dispoziție; îmi amintesc că m-au lovit odată și am început să plâng și dintre toți numai Sicu a venit și m-a ogoit, în timp ce Mircea mă lua în râs. După ce familia Dimitrovici a plecat din Frasin, nu i-am mai văzut. În 1962, când susțineam bacalaureatul la „Dragoș Vodă”, la Câmpulung, m-am întâlnit cu Sicu, care venise la întâlnirea de 10 ani
Învăţătorii Frasinului : din amintirile unei foste eleve by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1292_a_2103]
-
lui Lev”. A. dă expresie literară unui proces banal ca un clișeu, pentru că-l încearcă oricine, și magic, pentru că reușește puținora, ca alchimia, comutarea vieții sufletești în poem: „Iubitele, prădate, se-nturnă înapoi. Și remușcarea oare cu ce să le-o ogoi? [...] Sfielnic se înturnă iubitele și eu / Nu mai posed misterul de fluier și de zeu // Zadarnic câte un spectru suspină lângă geam / Căci ospitalitate nicicâtă nu mai am. [...] Vai! cătră ce tărâmuri de stupi să le îndemn / Acuma, când sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285512_a_286841]
-
bineînțeles. Licărire Ființa mea nu-i decât o licărire a nimicului înlăuntrul nimicului. Cred că singurul lucru care-mi mai rămâne de făcut este să dispar cât mai repede în abisurile uitării. Dar, orișice-aș face, nu pot să-mi ogoiesc foamea de nemurire. Răzgândire Nu mai simt nici o nevoie, n-am nici măcar o umbră de dorință de-a mai scrie versuri. Am dobândit darurile binefăcătoare ale singurătății și ele mă răsplătesc din plin. Gândurile mele - înconjurate de tăcere și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]