109 matches
-
Octav Onicescu, față de alte cosmologii și mecanici generalizate, rezidă în legătura fundamentală dintre împlinirea imperativului de universalitate a teoriei și satisfacerea empiric-observațională (astronomică). Astfel cercetătorul Ieronim Mihăilă de la Observatorul Astronomic din București a publicat notele de confirmare sub titlul Mișcarea periheliului (apropierea de Soare, a planetei Mercur!). Ca la un fapt al autenticei creații de geniu, Octav Onicescu a fost dominat, ideatic, de triada insolită: Timp, Spațiu, Obiect; în lucrările din 1981-1982, matematicianul român valorizează obiectivitatea celor trei realități. Pentru înțelegerea
INTERVIU CU PROF. UNIV. DR. EMERIT TUDOR GHIDEANU de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2286 din 04 aprilie 2017 by http://confluente.ro/emilia_tutuianu_1491325896.html [Corola-blog/BlogPost/374525_a_375854]
-
de kilometri. Salacia prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă majoră egală cu 42,2429286 u.a. și de o excentricitate de 0,1029692, înclinată cu 23,93490° în raport cu ecliptica. Acest obiect ceresc parcurge orbita în circa 275 de ani. Periheliul său îl aduce la circa de unități astronomice, iar afeliul îl depărtează la circa u.a. de Soare. Este un cubewano. Salacia este un potențial candidat la statutul de planetă pitică. Salacia posedă un satelit natural denumit Actaea, care orbitează
120347 Salacia () [Corola-website/Science/334609_a_335938]
-
astronomia Soarelui, cromosferei, planetelor, luminii zodiacale. A observat 8 eclipse de Soare în diferite părți ale lumii, 8 eclipse de Lună. A stabilit că planeta Mercur nu are atmosferă, a observat și fotografiat cometa Halley în anul trecerii acesteia la periheliu (1910), a cercetat planeta Saturn, a observat și măsurat lumina zodiacală în Egipt (1908) și în Algeria (1947-1952). La 1907 o fotografiat în Egipt trecerea planetei Mercur pe discul Soarelui, ca și în 1914. A fost membru al Uniunii internaționale
Nicolae Donici () [Corola-website/Science/299496_a_300825]
-
Sistemul solar care este slab populată de planete minore înghețate, un subgrup a celei mai mari familii de obiecte transneptuniene. Obiectele din discul împrăștiat au o excentricitate orbitală mai mare ca 0,8, înclinație mai mare de 40° și un periheliu mai mare ca 30 UA (4,5×10 km). Aceste orbite extreme se consideră a fi rezultatul „împrăștiererii” gravitaționale de giganții gazoși și obiectele care continuă să fie supuse perturbării de planeta Neptun. În timp ce cea mai apropiată distanță de la Soare
Discul împrăștiat () [Corola-website/Science/328800_a_330129]
-
fără acordul Uniunii Planetelor - o navă cu un focos nuclear la bord. Locotenentul Boris Rodrigo este desemnat de comandantul Norton să plece în spațiu, să intercepteze nava și să dezamorseze bomba, acțiune încununată de succes. Odată cu apropierea lui Rama de periheliu, toți bioții se grăbesc să se arunce în Oceanul Cilindric, unde sunt făcuți bucăți de ființe similare rechinilor. Luminile încep să pălească, iar Norton își dă seama că a venit vremea să părăsească structura cilindrică. Înainte de a pleca, mai face
Rendez-vous cu Rama () [Corola-website/Science/324230_a_325559]
-
Mike Brown și colegii săi au afirmat că ei observau primul corp din Norul lui Oort, norul ipotetic de comete care s-ar situa între circa și ua de Soare. Ei au observat că, spre deosebire de obiectele împrăștiate, cum este Eris, periheliul obiectului Sedna (la ) este prea distant pentru ca influența gravitațională a lui Neptun să fi jucat un rol în timpul evoluției Sednei. Sedna fiind mult mai aproape de Soare decât se crezuse pentru obiectele din Norul lui Oort, iar înclinația sa fiind apropiată
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
la o distanță de circa 13 miliarde de kilometri (90 u.a.) de Soare, circulă pe o orbită în formă de elipsă care îl aduce la fiecare de ani la doar 75 u.a. de Soare, la trecerea sa la periheliu (următoarea trecere va avea loc în anul 2076), și-l conduce la peste 987 u.a., în punctul cel mai îndepărtat (afeliu). Contrar cometelor, acest corp nu a fost descoperit în timpul trecerii sale în Sistemul intern. Cu un diametru mai
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
modelelor big bang. De-a lungul acestei perioade, relativitatea generală a rămas oarecum o curiozitate printre teoriile fizicii. Au existat dovezi că era preferabilă în raport cu descrierea anterioară a gravitației, cea datorată lui Newton: Einstein însuși arătase în 1915 că precesia periheliului planetei Mercur, inexplicabilă până la acea dată prin considerente de mecanică newtoniană, poate fi explicată prin noua sa teorie O expediție din 1919, condusă de Eddington, care avea scopul de a face măsurători de mare precizie asupra paralaxei stelelor îndepărtate cu
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
obținut pentru prima oară acest rezultat folosind o metrică aproximativă ce reprezintă limita newtoniană și tratând corpul în mișcare de revoluție ca pe o particulă test. Pentru el, faptul că teoria sa dădea o explicație directă a deplasării anormale a periheliului planetei Mercur, deplasare descoperită de Urbain Le Verrier în 1859, a fost o dovadă importantă că în sfârșit identificase forma corectă a ecuațiilor câmpului gravitațional. Efectul poate fi calculat și pe baza metricii Schwarzschild exacte (care descrie spațiu-timpul din jurul unei
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
din Marsilia. Magnitudinea sa aparentă era cuprinsă între 4 și 5 și nu părea să prezinte coadă. A trecut la 0,5 ua de Pământ la 9 decembrie și, conform calculelor efectuate de Friedrich Wilhel Bessel, ea a trecut la periheliu la 2 ianuarie 1806. În fața calculelor lui Bessel, Heinrich Olbers a constatat o asemănare cu elementele orbitale ale cometei descoperite de Laibats-Montaigne în 1772. Cât despre Gauss, el a calculat elementele acesteia din urmă și a ajuns la concluzia sigură
Cometa Biela () [Corola-website/Science/329781_a_331110]
-
septembrie de matematicianul și astronomul englez John Herschel. Condițiile nu au fost favorabile pentru a fi observată în 1839. A fost regăsită la 26 noiembrie 1845 de părintele Francesco de Vico, astronom la Observatorul Vaticanului. În cursul trecerii cometei la periheliu, la jumătatea lui ianuarie 1846, observatorii au constatat că astrul s-a scindat în două fragmente (care au fost desemnate atunci prin "1846 II A" și "1846 II B"). Cele două fragmente au fost observate împreună până la sfârșitul lui martie
Cometa Biela () [Corola-website/Science/329781_a_331110]
-
ca „Lacrimile Sfântului Laurențiu”, această asociere având legătură cu mucenicia acestuia sărbătorită pe 10 august. Cometa care a dat naștere acestui roi este Swift-Tuttle, al cărui nucleu are diametrul de circa 10 km. Cea mai recentă trecere a sa la periheliu a avut loc în 1992, iar următoarea va avea loc în 2126. Meteorii pe care-i vedem acum sunt particule eliberate în timpul trecerilor cometei la periheliu. Ploaia este vizibilă din mijlocul lunii iulie, în fiecare an, atingându-și apogeul între
Perseide () [Corola-website/Science/327084_a_328413]
-
nucleu are diametrul de circa 10 km. Cea mai recentă trecere a sa la periheliu a avut loc în 1992, iar următoarea va avea loc în 2126. Meteorii pe care-i vedem acum sunt particule eliberate în timpul trecerilor cometei la periheliu. Ploaia este vizibilă din mijlocul lunii iulie, în fiecare an, atingându-și apogeul între 9 și 14 august, și depinde de localizarea în particular a fluxului. La apogeu, rata meteorilor atinge 60 și chiar mai mulți pe oră. Ei pot
Perseide () [Corola-website/Science/327084_a_328413]
-
cunoscută anterior ca D/1819 W1 (Blanpain), este o cometă cu perioadă scurtă, care a fost descoperită de astronomul francez Jean-Jacques Blanpain la 28 noiembrie 1819, la observatorul astronomic din Marsilia. Semiaxa majoră a cometei este de 3,048 UA, periheliul la 0,961 UA, afeliul la 5,135 UA; cometa are perioada orbitală de 5,32 ani, înclinarea orbitală față de ecliptică este de 5,900°, iar excentricitatea este de 0,68468. Următoarele treceri la periheliu sunt prevăzute la 28 august
289P/Blanpain () [Corola-website/Science/332685_a_334014]
-
este de 3,048 UA, periheliul la 0,961 UA, afeliul la 5,135 UA; cometa are perioada orbitală de 5,32 ani, înclinarea orbitală față de ecliptică este de 5,900°, iar excentricitatea este de 0,68468. Următoarele treceri la periheliu sunt prevăzute la 28 august 2014, iar apoi la 20 decembrie 2019. Cometa se află pe o orbită care are o mică „Distanță Minimă de Intersecție cu o Orbită”, prescurtat: "DMIO" (în engleză; "Minimum orbit intersection distance", precurtat: "MOID"), cu
289P/Blanpain () [Corola-website/Science/332685_a_334014]
-
prescurtat: "DMIO" (în engleză; "Minimum orbit intersection distance", precurtat: "MOID"), cu planeta Jupiter, ceea ce conduce la întâlniri relativ strânse cu această planetă și, în consecință, i se schimbă orbita la fiecare întâlnire, apropiindu-se sau îndepărtându-se de Soare, la periheliu. "" are o "DMIO" cu Pământul ceva mai mult de km. Cometa se va afla cel mai aproape de Pământ la întâlnirea din decembrie 2035. Descoperirea cometei, care a avut loc 28 noiembrie 1819, a fost facilitată de o trecere aproape de Pământ
289P/Blanpain () [Corola-website/Science/332685_a_334014]
-
va afla cel mai aproape de Pământ la întâlnirea din decembrie 2035. Descoperirea cometei, care a avut loc 28 noiembrie 1819, a fost facilitată de o trecere aproape de Pământ, după care a fost pierdută pentru cel puțin 34 de treceri la periheliu, timp de 183 de ani, până la redescoperirea întâmplătoare la 22 noiembrie 2003, care a avut loc cu puțin timp înainte de o altă trecere în apropiere de planeta noastră (cometa ajunsese după 12 decembrie 2003 la un pic peste de kilometri
289P/Blanpain () [Corola-website/Science/332685_a_334014]
-
fiind asteroizi. Prin 1846, discrepanțe în orbita lui Uranus au determinat pe mulți astronomi să suspecteze prezența unei planete mari în „apropiere”. Calculele lui Urbain Le Verrier în cele din urmă au condus la descoperirea lui Neptun. Precesia excesivă a periheliului de pe orbita lui Mercur l-a condus pe Le Verrier la ideea existenței planetei intra-Mercuriene, Vulcan în 1859, însă ulterior aceasta s-a dovedit a fi concluzie irelevantă. Deși este discutabilă perioada când sistemul solar a fost cu adevărat „descoperit
Descoperirea și explorarea sistemului solar () [Corola-website/Science/333637_a_334966]
-
se afla la 2,7 ua, în constelația Pupa, puțin deasupra orizontului. La 11 aprilie, astronomul Jean-Louis Pons l-a observat și el, de la Marsilia, fără să fi fost la curent cu descoperirea făcută de Flaugergues. Cometa a trecut la periheliu la 12 septembrie. Vizibilă cu ochiul liber timp de mai multe luni, circa 260 de zile, un record, care a durat până în 1997, când ea a apărut cometa Hale-Bopp.. Cometa C/1811 F1 a atins magnitudinea de 0. Potrivit observațiilor
Marea Cometă din 1811 () [Corola-website/Science/329788_a_331117]
-
chiar mult mai târziu, și în lucrări atât de neașteptate, ca de exemplu "Physiologie du goût"de Brillat-Savarin, și publicată doar abia în 1825, adică 14 ani mai târziu. Corelativ, 1811 a fost un an viticol excepțional. Trecerea cometei la periheliu coincizând cu perioada culesului strugurilor, multe vinuri au fost „botezate” "Vin de la Comète". Desenul unei "stele pletoase" apărea pe dopurile și pe etichetele sticlelor de șampanie. Astrul este denumit și "Comète de Napoléon". Lev Tolstoi a descris cometa din 1811
Marea Cometă din 1811 () [Corola-website/Science/329788_a_331117]
-
ani, cu mici variații. Pluto orbitează într-o rezonanță orbitală de 3:2 cu Neptun: la fiecare două revoluții ale lui Pluto, Neptun face trei revoluții, într-o sincronizare care durează de milioane de ani. Pe măsură ce Pluto se apropie de periheliu, atinge distanța maximă de la ecliptică datorită înclinației sale de 17 grade. Astfel, este mult deasupra sau dedesubtul planului orbitei planetei Neptun. În aceste condiții Pluto și Neptun nu se vor ciocni sau apropia niciodată la mai mult de 18 UA
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
a fost ascuns de Charon. Atmosfera rarefiată a lui Pluto este cel mai probabil formată din azot și monoxid de carbon, în echilibru cu azotul solid și gheața formată din monoxid de carbon de pe suprafață. Pe măsură ce Pluto se depărtează de periheliu și de Soare, mare parte din atmosferă îngheață. Când se apropie din nou de Soare, temperatura de la suprafața solidă crește, ducând la sublimarea gheții de azot în gaz și producând un antiefect de seră. În mare parte, la fel ca
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
ceva mai apropiată de Soare decât Ceres și Pallas. Orbita sa este înclinată ușor, cu aproape 12°, față de ecliptică, dar are o excentricitate foarte mare, mai mare chiar decât Pluto. Această excentricitate îl aduce pe Juno mai aproape de Soare la periheliu decât ajunge Vesta și mult mai departe la afeliu decât ajunge Ceres. Juno a fost apreciat ca având cea mai excentrică orbită dintre toate corpurile necunoscute până când, în 1854, a fost descoperit asteroidul 33 Polyhymnia. Dintre asteroizii care au peste
3 Juno () [Corola-website/Science/320715_a_322044]
-
de aproximativ 50°. Temperatura maximă a suprafeței expuse soarelui a fost măsurată ca fiind de aproximativ 293 K la 2 octombrie 2001. Având în vedere distanța față de Soare de la acel moment, temperatura maximă a suprafeței când asteroidul se află la periheliu poate fi de 301 K (+28 °C). Analiza spectroscopică efectuată asupra suprafeței asteroidului a dus la concluzia că Juno poate fi strămoșul chondritelor, o formă foarte întâlnită de meteoriți pietroși compuși din silicați de fier ca olivina și piroxenul. Imaginile
3 Juno () [Corola-website/Science/320715_a_322044]
-
sfârșesc prăbușindu-se pe Soare. Prima cometă a cărei orbită a fost observată foarte aproape de Soare a fost Marea Cometă din 1680. A trecut la doar 200.000 km (0,0013 ua) de suprafața Soarelui, adică la jumătatea distanței Pământ-Lună. Periheliul său se situa la 1,3 raze solare. Pentru un observator situat pe cometă, Soarele ar forma un unghi de 80° pe cer, de 27 000 de ori mai luminos decât de pe Pământ, încălzind suprafața cometei cu o putere de
Cometă razantă din grupul Kreutz () [Corola-website/Science/329759_a_331088]