11 matches
-
lui Heracles ar putea fi de dată mai veche și este atribuită unui poet influențat de orfism, adept al misterelor eleusine. Datarea acestor izvoare relevă faptul că Pitagora nu a putut fi influențat în timpul vieții de scrieri orfice, apropierea dintre pitagoreism și orfism s-a produs așadar mai târziu. Imnurile pitagoreic-ofice sunt probabil de origine elenistico-egipteană. Orfismul tracic a avut un loc principal de cult pe insula Samothràce încă din secolul VIII î.Hr., dinaintea răspândirii culturii elene. Celebrarea acestui cult tracic
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
ale tehnicilor prozodice - sonetul, glosa, rondelul, gazelul, pantumul - o viziune a lumii fundamental gnostică, a cărei fervoare intelectuală își proiectează tensiunile și erudiția într-un limbaj liric simbolic și enigmatic, construit în spiritul esoteric al „științelor” tradiționale - astrologia, alchimia, numerologia, pitagoreismul, teosofia. Cercuri la Elsinore, volum socotit de Valeriu Cristea cel mai notabil debut poetic al anului 1972, poartă, încă din titlu, pecetea unei duble încifrări: îndoiala („autoreflexivitatea”) hamletiană este suprapusă misticii pitagoreice și „pusă în abis” prin reflexia meditației existențiale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
periclitează sensul nobil al versului: își găsesc loc și aici vechi simboluri (inima - amforă pentru lumină este unul recurent atunci când sunt invocate cunoașterea și creația). Parabola focului (1967) marchează schimbarea modalității lirice. Emoția expresionistă este suprapusă plăsmuirilor livrești, îmbinând un pitagoreism vag și un lirism cadențat, ordonare și transcriere de imagini-acumulări sintactic simple, care au un vârf în melancolia ratată, căci poetul disimulează tensiunea într-un fel stenic, iar evanescența lumii fenomenale este la el doar o replică a focului rece
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
fost totuși un personaj izolat, așa cum marginale din punct de vedere cultural și geografic, apar tendințele care Îi invitau pe oameni la străbaterea unei căi mistice pentru soluționarea neliniștii vieții omenești. De fapt, Empedocle a devenit faimos În Sicilia, În timp ce pitagoreismul a cunoscut dezvoltarea lui maximă În Grecia Magna. Una sau mai multe secte, a căror doctrină s-a păstrat gravată pe niște foi subțiri de aur, numite convențional „tăblițe orfice”, erau active În Grecia Magna, Creta și În Tesalia. Orfismul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care predomină mai degrabă o orientare spre asceza filozofico-religioasă. Analogiile profunde care Îi Înrudesc au dat loc unei frecvente folosiri improprii a expresiei „orfico-pitagoreic” pentru indicarea doctrinelor și practicilor care se aseamănă cu acestea. Nu există Îndoială că orfismul și pitagoreismul dau dovadă de multe asemănări, ca nemurirea și transmigrația sufletelor, practica vegetarianismului și a ritualurilor catarctice. Cu toate acestea, fiecare pare să fi avut un specific propriu care ne Împinge să limităm orice suprapunere la dinamicile schimburilor culturale. Deja Pitagora
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dovadă de multe asemănări, ca nemurirea și transmigrația sufletelor, practica vegetarianismului și a ritualurilor catarctice. Cu toate acestea, fiecare pare să fi avut un specific propriu care ne Împinge să limităm orice suprapunere la dinamicile schimburilor culturale. Deja Pitagora, fondatorul pitagoreismului, este un personaj istoric, născut la Samos În secolul al VI-lea Î.Hr., În timp ce Orfeuxe "Orfeu" este o figură mitică și nu este, În sens propriu, fondatorul orfismului. Nici acesta din urmă nu răspunde unui sistem sau unei structuri
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
originară desăvârșită, existența lui individuală se dovedește victima unui nou concept de vină, atribuită canibalismului titanilor. Dar acest lucru pune În discuție și sacrificiul sângeros tradițional, reprezentat ca o repetare a vinii banchetului canibalic al titanilor. Poate mai mult decât pitagoreismul, orfismul poate apărea subversiv față de religia tradițională a orașului, a cărei conservare era Încredințată transmiterii orale. Deja „religie a cărții”, orfismul făcea Într-adevăr accesibilă știința pentru individ, știință condensată În „cărțile lui Orfeuxe "Orfeu"”, și din această cauză Îl
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
poate și să oscileze Între mai obișnuita Heraxe "Hera" și Ishtarxe "Ishtar"-Afroditaxe "Afrodita" feniciană; și discursul ar putea continua. Interpretatio graeca din epoca arhaică alături de influențele succesive exercitate de unele doctrine filozofico-religioase asupra religiei etrusce (mai ales orfismul și pitagoreismul originar din Grecia Mare) au favorizat fixarea unui sistem minim de raporturi Între puteri, sfere de intervenție și figuri divine, dar nu au acoperit În Întregime caracterul originar, adesea ambiguu al divinităților etrusce, oscilante, dacă nu pe plan sexual, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
clarificăm care este relația Între Zeul său unic și numeroșii zei. Prin critica adusă mitului și reprezentării divinului În formă umană, prin exigențele morale și spiritualizarea ei radicală, această doctrină prezintă trăsăturile unei tipice „religii de intelectuali”. Problemele pe care pitagoreismul le prezintă În plan istorico-religios privesc relația dintre „confraternitatea religioasă” și „școala științei”, distincția precisă Între doctrina sufletului și escatologia pitagoreică, pe de o parte, și, pe de altă parte, ideile orfice, Înțelegerea metempsihozei, a catarcticii (doctrina purificării) și a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
curent sunt răsăriteni, moștenitori ai fecundului amalgam de culturi locale și elemente grecești, care s-a realizat În creuzetul civilizației elenistice. Pe urmele medioplatonicienilor, care Îi precedaseră deja În asimilarea unor elemente proprii altor școli de gândire, mai ales din pitagoreism, neoplatonicienii utilizează În diferite măsuri achizițiile diverselor școli filozofice grecești, ale aristotelismului În mod special, dar și ale stoicismului. Din acest fapt rezultă o densitate și o convergență de elemente care nu se concretizează, de altfel, Într-un amestec sincretic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ipostazelor metafizice pusă În paralel cu multiplicitatea ființelor supraomenești din politeismele tradiționale, toate avându-și originea din rădăcina unică a Ființei, Unul absolut transcendent. Dacă În Viața pitagoreică, prima dintr-o serie de zece cărți ce alcătuiesc o operă despre pitagoreism, intenționează să propună Învățătura teoretică și, În același timp, etico-religioasă a „divinului Pitagora” ca parametru privilegiat de referință pentru restaurarea păgână spre care tind eforturile sale, În De mysteriis sau, mai bine, În Scrisoarea lui Abammon, orientată să răspundă obiecțiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]