4 matches
-
consecințelor sale, regizată în micro-relatări sau povestiri aduse de pe front, fie în recursul la enunțarea pseudoperformativă, convertind în ficțiune însuși limbajul. În acest din urmă caz, sentimentul ororii este accentuat prin transferarea culpei asupra unui tu imaginar, ipotetic și, evident, punibil, în măsura în care duce la îndeplinire previziunile. E frecventă, la Arghezi, această punere în discurs care se relevă ca un joc al enunțiatorului: simulând interpelarea performativă a unui partener nedefinit, el alege, fără îndoială, rostirea cu cel mai puternic efect perlocutoriu. Să
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
politică de respect față de toți supușii lor au interzis, în virtutea unui obicei civil și uman, ca vreun cetățean să fie judecat pentru simplul motiv că ar fi creștin, poruncind să fie judecat chiar cel care a făcut denunțul. Creștinii erau punibili doar dacă ar fi comis vreun delict împotriva legii ori ar fi uneltit împotriva siguranței Imperiului. Acuzația împotriva lor trebuia să fie specifică; o anumită influență putea să aibă și refuzul de a sacrifica în onoarea împăratului; rămânerea în vigoare
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
stăpân, în chip deosebit a magistraților și a soldaților care, prin oficiul pe care îl acopereau, se aflau în supunere ierarhică față de împărat, de la a cărui cinstire nu se puteau sustrage fără a cădea ipso facto în delictul de insubordonare, punibil prin lege. 4.2. Antimilitarismul montaniștilor Montanismul era o sectă creștină fondată în Frigia, către anul 172 de Montanus, preot al lui Cybele. Convertindu-se la creștinism, cu entuziasmul specific tuturor convertirilor persoanelor instabile și capricioase, a promulgat doctrina a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
maniheilor și a creștinilor sunt parte integrantă din planul său de purificare generală a Imperiului și din criteriul adoptat de el, potrivit căruia, adeptul oricărei noi religii, care căuta să se sustragă celei aparținând Romei, comitea un delict împotriva statului, punibil conform legilor în vigoare: Căci e cel mai mare delict să renunți la cele care, statornicite și hotărâte o dată pentru totdeauna de către cei vechi, își mențin și își respectă starea și direcția. De unde, datoria noastră de a pedepsi îndărătnicia gândirii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]