33 matches
-
deloc onorantă pentru diriguitorii vieții culturale vrâncene și cred că noile autorități vor găsi o soluție salvatoare. Un cenaclu literar, pentru o localitate, oricare, este un club al ideilor rafinate și o mândrie a locului și nu este de conceput ricanarea lui cu tot felul de opreliști dezonorante. Ce-ar fi însemnat dacă autoritățile Iașului ar fi boicotat întâlnirile junimiste de la Casa Pogor? Sigur, situația e diferită, casa Pogor era particulară, dar administrația Iașului se mândrea cu cenaclul patronat de Maiorescu
GHEORGHE ANDREI NEAGU, UN SCRIITOR CARE-ŞI POARTĂ CRUCEA CU DEMNITATE de IONEL NECULA în ediţia nr. 965 din 22 august 2013 by http://confluente.ro/Ionel_necula_gheorghe_andrei_ionel_necula_1377180776.html [Corola-blog/BlogPost/364409_a_365738]
-
însă cu trei cazuri disperate - ceea ce o disperă și pe ea, mai ales că în lupta dintre teluric și celest, bărbații devin pedeștri și ea va suporta, drept consecință neașteptată, grosolănii de tot soiul grefate pe indiferentism mitocănesc, asezonat cu ricanări batjocoritoare de cea mai joasă speță." (Valentin Silvestru, România literară, 27 martie 1986) O DRAGOSTE NEBUNĂ, NEBUNĂ, NEBUNĂ, Februarie 28, 1985, Teatrul Național, Timișoara; Iunie 21, 1985, Teatrul de Comedie, București; Februarie 8, 1986, Teatrul Național "Vasile Alecsandri", Iași, secția
Tudor Popescu () [Corola-website/Science/302576_a_303905]
-
detenției, nu numai asta ne-a ținut împreună. Ne-a ținut împreună și camaraderia literară, aprecierea care venea de la un tânăr către un alt tânăr, bazate pe confesiuni, dar bazate pe confesiuni poate sentimentale, pe îmbrățișări, dar și pe multe ricanări și ironii și așa mai departe. Vreau să nu uitați că în cercul nostru am avut cel puțin trei spirite acide: unul a fost Cornel Regman, altul a fost Ion D. Sârbu și altul Radu Stanca. Fiecare, în măsuri diferite
Ștefan Aug. Doinaș în dialog cu Mircea Iorgulescu (1997) - "În Cercul literar de la Sibiu m-am născut a doua oară" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Memoirs/11655_a_12980]
-
în colțul cel mai îndepărtat. Hipertrofiatul prezumțios, Gore Pirgu, plănuindu-și căpătuială prin însurătoare, ori supremația față de ceilalți, recurgând la retorica lui 'nveninat frivolă, își construiește alaiurile întoarcerilor acasă, pe măsura perspectivei sale valorice, voit apăsate de batjocură, umilire și ricanare: flașnete, urși, călușari, paparude. Pe targă, pe saca, pe dric. O văduvă, și după șaptezeci și doi de ani de singurătate, continuă să pună pe masă tacâmuri alese, întotdeauna douăsprezece, credincioasă "până la habotnicie" prejudecăților nobiliare în care s-a încăpățânat să se
Ideea totalității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15047_a_16372]
-
de scriitori, deformate de o abuzivă tușă sociologizantă. Plin de rele umori, șarjând gros și într-o scriitură întortocheată, indigestă, păcate ale vieții de provincie, romanul Condicar de lume nouă (1935) nu poate ascunde o dorință de răfuială. Înveninări, răutăți, ricanări și ranchiune trădează sensibilitatea ulcerată a unui inadaptabil părăsit de iluzii. SCRIERI: Oglinzi aburite, Craiova, 1918; Galerii de ceară, Craiova, 1924; Amurg prin vitralii, în Eugen, Paul și Savin Constant, Poezii, Craiova, 1926; Cu dalta pe lespezi, Craiova, 1928; Punte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286363_a_287692]
-
de debut nu sunt doar viziuni atroce, ca acelea din Cu mâinile curate sau din Lobotomia, ci și tristeți subtile, iubiri, nostalgii și multă, multă îndoială.” Verdict valabil pentru întreaga evoluție a poetului. Același balans între melancolie și cinism, între ricanare și senzația eșecului, între ghidușiile erotice și erotizante, opuse tentației autoscopice, este de întâlnit în 1,2,3, sau... (1980) Tot așa, de la jocurile de limbaj, manierismul împănat intertextualist, citate culturale de la Shakespeare și Eminescu la Leonid Dimov, până la conștiința
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286439_a_287768]
-
familiară și „decadenților” simboliști ca mediu pentru melancolii sinestezice, scenografia de amurg sugerează acum o viziune culturală; imaginarul estet, alterat de plictis și osteneală, e concurat de un altul, al ruinării și relicvelor; se mai face observată o înclinație spre ricanare, alta decât în „satanismul” baudelairian sau în cabotinadele „diabolice” din școala lui Maurice Rollinat, diferența constând în demonia demistificatoare a eului artistic, acut conștient de convențiile literare. Dăinuie totuși cultul literaturii - dinamitat pe atunci, în Italia și Franța, de futurismul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
unu de ani. Născut în zodia leului, Dan Laurențiu era orgolios și egolatru. Avea despre valoarea proprie cea mai înaltă idee și o afirma ritos, cu ostentație, în orice împrejurare. Își irita contem poranii, ca altădată Macedonski, prin superbie, prin ricanări dis prețuitoare și prin preocuparea exclusivă de sine, cum apărea în ochii mai tuturor. Părea lipsit de orice interes pentru alții, nu-i vedea și nu-i auzea. Îi percepea, s-ar fi zis, doar ca masă in distinctă de
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Ștefan Cazimir, spre exemplu, face parte din prima categorie identificată de Dan C. Mihăilescu, refuzând din start teoriile care eviden- țiază „caracterul excesiv al operei lui Caragiale : inițial în sensul criticii sociale, ulterior în direcția absurdului”. și polarizarea operei între ricanările blânde ale gogolianismului și cruzimile absurdismului ionescian. „Dar esența și valoa- rea lui Caragiale se cer măsurate cu un etalon propriu, iar identificarea acestuia în viziunea «excesivă» o consider înșelătoare. Din faptul că autorul și-a diagnosticat, într-o ocazie
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ca profesor - Pitești, Mizil (aici obține definitivatul), Piatra Neamț, Buzău, Oltenița, Suceava. La București, predă franceza la un pension de fete, la Școala Normală, la Liceul „Mihai Viteazul”. Câtva timp, a fost „gardian mâzgălitor de catastife” la închisoarea Văcărești. Nădufurile și ricanările lui de „belfer” mai aparte răbufnesc într-o seamă de foiletoane din „Curentul”, o parte dintre ele fiind absorbite în cartea, în două volume, Însemnările unui belfer (1935, 1939). Nimeni nu ar fi zis, întâlnindu-l pe rubicondul B., cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285831_a_287160]
-
sau Această lehamite (o fabulă mistic-patriotică), Daneliuc simte nevoia să umble la esențe : actualitatea nu e decât un ecran pe care se proiectează umbrele dintotdeauna ale ideilor. Dar care idei ? Și care esențe ?... De n-ar fi profund serios în ciuda ricanărilor, am crede că Daneliuc se amuză jucându-se cu câteva stereotipuri ale vremii de tranziție : colo un parlamentar plus vrai que nature, colo o străină cu bani (delicioasa Madeleine Thibeault), dincolo un omor, un foc, o răfuială... Oricât de verosimile
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
aceste lucruri serioase cu comedia? Ne întoarcem la titlul inițial al filmului și remarcam tonul pastelat și retro care răzbate din nenumărate cadre, etalarea coapselor pe care fustele scurte și mersul pe bicicletă o fac posbilă, glumițele fără perdea și ricanarea lui Marx. Comedia se adresează în egală măsură lumii capitalului așa cum apare în varianta fordistă, cat si, prin ricoșeu, așa cum apare în cea marxista. Amenințarea reprezentantului Ford al centralei americane interpretat impecabil de Richard Schiff, că salariile mai mari vor
Ce vor femeile by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5583_a_6908]
-
în care aceștia concepeau literatura -, iar socialiștii i-au răspuns cu aceeași monedă. Naționalismul emergent din primii ani ai secolului XX, alianța dintre scriitorii ardeleni și militanții din jurul "Sămănătorului" lui Iorga, nu putea stîrni, din partea poetului cosmopolit prin definiție, decît ricanări disprețuitoare. Și atunci ce-i mai rămînea lui Macedonski? Doar propria sa personalitate și grupul restrîns, mereu fluctuant, de tineri adepți ai "noii-literaturi". Dar sămînța aruncată de Macedonski avea să rodească foarte curînd, chiar în ultimii ani de viață ai
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
intenționată a limbajului, de disoluția prozodică și de vulgarizarea exprimării. Opera sa a mers de la început, conștient, contra curentului. Poet de factură particulară, creator al unei maniere stilistice inconfundabile, el rămîne unul dintre marii scriitori români din toate timpurile, în ciuda ricanărilor post-moderne. Cultura lui, copleșitoare, jenează și irită generațiile care i-au urmat, dar poezia lui Philippide se încăpățînează să rămînă ceea ce a fost dintotdeauna - o poezie intelectualistă, de modernitate subtilă, discretă, bine ascunsă. Pentru un poet din secolul XX, asimilarea
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
favorurile baricadei care a uzurpat puterea, tolăniți "dilematici" la răspîntie de drumuri, bătîndu-si joc de deviza intransigentei și a loialității în principii. Au tras foloase din pretinsa lor neutralitate, cusuta cu ață albă și mai trag și acum. Aplauze și ricanări ÎN ULTIMĂ instanță, ce nu-i iartă unii Anei Blandiana este îndîrjirea cu care s-a înrolat în bătălia pentru o serie de revendicări fundamentale. Cînd dezvolta, în luările la cuvînt la congrese, în dialoguri televizate, pledoaria în favoarea adevărului și
Ana Blandiana - o schită de portret by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/18087_a_19412]
-
agitat, la ănceput, de greutățile prin care trece Vianu, apoi de acelea pentru care ai va fi Călinescu adanc recunoscător, deoarece ai permit să descopere an Vianu resurse de alinare, de simpatie, de abordare din care se exclud invidia, concurența, ricanarea. ...Suntem an noiembrie 1945. Lecturile lui G. Călinescu ating o treaptă valorizanta, de perfectă civilitate față de Tudor Vianu. Acesta dedicase un articol repertoriului de teme lovinescian. Pornind de la el Călinescu formulează "cazul" lui Tudor Vianu: "Prind ocazia să-ți formulez
Dialogul epistolar Tudor Vianu - G. Călinescu by Henri Zalis () [Corola-journal/Journalistic/17430_a_18755]
-
din mentalitatea, graiul, manierele localnicilor), prind inevitabil frînturi de conversație. Am constatat că cele mai multe se referă la trei subiecte: spitalul, înmormîntarea, moștenirea. E imaginea aspru-utilitară, cu origini imemoriale, a unui mod de-a fi. Un amestec de compasiune, curiozitate, lăcomie, ricanare. Bizuit pe o penitență reflexă, mai mult ca sigur precreștină. Dintr-un impuls obscur, oamenii se supun unui canon, urmăresc automat o ispășire. Cum? De ce? Nu ar putea fi vorba de o apropiere de natură, întrucît natura tinde spre factorii
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3803_a_5128]
-
ne convinge că dacii aveau alfabet și ne-au lăsat dovezi în acest sens, nimic din toate acestea și din altele n-a intrat în atenția adevăraților specialiști. Pe unii i-am chestionat chiar eu. Preferă să glumească prin colțuri. Ricanarea nu e însă o metodă eficientă în combaterea acestui tip de aberații științifice. Deruta în rîndul celor interesați de astfel de probleme, unii, dascăli, e imensă. Nu vreau să fac procese de conștiință nimănui, dar chiar și unii dintre adversarii
Despre o anumită impostură by Nicolae Ioana () [Corola-journal/Journalistic/13919_a_15244]
-
cutremur existențial, și apoi Cioran cel matur, mult mai echilibrat, care renunță la nudismul confesiv și învață arta deghizamentului și a escamotării: „Incandescența devine calcul lucid, ironie subtilă sau răceală casantă. Năvala instinctuală, imprudența magnanimă, apetitul pentru enormitatea hohotitoare sau ricanarea cinică, pentru contradicțiile stupefiante și jubilația provocatoare cedează seniorial înaintea echilibrului, a distanței abil cultivate, a sicității sentențioase, resemnării autopersiflante, ori a mocqueriei mai mult sau mai puțin acide". (p. 29) Spuneam că Dan C. Mihăilescu arată dezinvoltura unei conștiințe
Veninul reconfortant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6197_a_7522]
-
nu te simți în largul tău nicăieri, așa cum alții nu se rabdă pe sine, a privi cu jale în urmă, cu suspiciune în prezent și cu toată rezerva în viitor naște un lamento pe două voci împletite, ale durerii și ricanării, de certă forță lirică, în deplina stăpânire a versului liber. Vers atât de profitabil celor ce-l știu mânui în toate meandrele sale, cu lăuntrice muzici. Poate că însă nici noul-venit în lumea liberă nu este ceea ce se așteaptă de la
Un liric furios by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14564_a_15889]
-
trei preferate de ministresa Andronescu. Tot ce constat e că ne înrăim și ne urâțim fără încetare. Dacă nici tragedia cumplită abătută asupra lumii - nu doar asupra Americii - nu ne scoate din egoismul nostru mărunt, înseamnă că partida e pierdută. Ricanarea prostească, superioritatea imbeciloidă a celui care se crede sustras regulilor lumii ne vor costa enorm. în fond, la World Trade Center au murit sute de oameni ce nu erau americani. Iar fanaticii sinucigași știau asta. Știau că dacă există pe
Răbojul genetic by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15837_a_17162]
-
de stânga, mai ales după epoca Năstase? - au reinventat critica de direcție.” Mă gândesc cu îngrijorare la posibila referire subtextuală la Titu Maiorescu. Mai ales că „Înapoi la Gherea!” i-a trecut prin minte lui Paul Cernat ca o eventuală „ricanare, bagatelizare sau ignorare a actualității autorului Neoiobăgiei” de către elitiști și acoliții lor. Mărturisesc rușinat că n-am prevăzut că foști studenți ai mei ar putea într-o zi să sfideze tot ce i-am învățat despre Maiorescu și să considere
O nouă critică de direcție în cultura română? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3341_a_4666]
-
a durat, când și cu ce gânduri am plecat, vă invit să vedeți în nota „epilogului“ (Șir de plecări) de la p. 221. Dan C. Mihăilescu, septembrie 2012 La depresia generală Adevărul e că m-am cam săturat de ironii piezișe, ricanări caustice, șarje cvasiamicale, bobârnace și palme în cap de la mai toată lumea cu care intru în contact. Oriunde mă duc, încerc să fiu și să fac așa cum m-a în vățat maică-mea, adică să arăt lumii o față de sărbătoare, în
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
și Ghepardul lui Lampedusa), cu nonșalanța cu care impui o nouă linie de ochelari de soare. Amportat de elanuri, mi-am părăsit în parcare instinctul de conservare și nu m-a mai deranjat nici una dintre zecile de tentative de vampirizare, ricanări sadice și sfredeliri verbal-răzbunătoare cu care m-au deprins până la greață târgurile anterioare. Ba dimpotrivă. M-am conversat cu Silviu Lupescu ca doi bătrâni lupi de mare tatuați de nenumărate harpoane. M-am lăsat alintat cu puerilă vanitate de „castelanele
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
cu seamă manifestarea unei emoții prin lacrimi; plânsul îmi provoca un amestec de spaimă și iritare, mă și stingherea nespus, pentru că nu știam ce trebuie să spun sau să fac pentru a-l opri și mă apăram de el prin ricanare sau prin bagatelizarea situației care îl provocase. Mai târziu, am ajuns să consider ușurința cu care plângeau femeile un abuz și, în raport cu granițele impuse comportamentului masculin, o nedreptate. De ce înăuntrul unei specii unitare, în care suferința, emoțiile și extazul erau
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]