114 matches
-
istorică și înainte de instaurarea „dictaturii proletariatului”, ca unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848 din Țara Românească, și, de asemeni, era menționat ca unul dintre fondatorii istoriografiei și publicisticii moderne din secolul XIX. Ceea ce se întâmplă însă din 1948 încolo este singularizarea lui ca epitomă și protagonist absolut al evenimentelor al căror centenar era acum celebrat. Bălcescu a fost prezentat ca singurul revoluționar autentic, în vreme ce alți contemporani fie se dovedesc șovăielnici, fie chiar trădează din interese sau orgoliu cauza Revoluției. Ne putem
Nicolae Bălcescu – realitate şi mit by Zoe Petre () [Corola-website/Journalistic/296468_a_297797]
-
Gurza este o monografie de autor scrisă altfel, o abordare pe multiple planuri, privite din unghiuri de vedere diferite. Scopul lucrării este acela de prezentare și nu de interpretare. Lasă la latitudinea cititorului să descopere criteriile și normele de individulalizare, singularizare a poetei, într-un context relațional de excepție cu ceilalți colegi de condei. Mariana Gurza se plasează și este plasată în parcursul său creativ pe aripi de timp, într-un zbor continuu, nisipul din clepsidra creației vădind o adevărată evoluție
MARIANA GURZA ÎN PELERINAJ PRIN CUVÂNT, GÂND ŞI SUFLET de VASILICA GRIGORAŞ în ediţia nr. 2329 din 17 mai 2017 by http://confluente.ro/vasilica_grigoras_1494982949.html [Corola-blog/BlogPost/368615_a_369944]
-
decât ceea ce știau istorice și a experienței fizice. Și din toate, peste acestea toate, o cei care trăiau în vremea lui” (Edgar Eminescu a reușit sinteza maximă sinteză a simplității originare, ca Papu).și viteza cosmică a gândului într-un singularizare metafizică, de data asta în sentiment unic tridimensional: cele trei 26
ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Lucreţia Berzintu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_49]
-
ar fi dramatice. Cele mai multe investiții le face în construcția vieții personale, întrucât ofertele sociale sau politice protectoare sunt fie precare, fie instabile și impersonale. Fiecare se află singur în confruntare cu lumea și mai ales cu propria viață. Dincolo de această singularizare a proiectelor individuale, există și o altă sursă a abaterilor sau distanțărilor față de programele instituționale formale ale statului. Mass-media abundă în prezentări de evenimente mondene și mai ales de accidente și crime. Acestea sunt și mai mult întărite de multiplele
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
traiectul fabricării sensului vieții. În întâlnirile cu alții, apar competiții, ciocniri, revolte, dar și însingurări sau uniuni provizorii. Prospectând în trecut, survine fie riscul identificării cu caracteristici atribuite în societățile sau regimurile anterioare, prin transformarea lor în surse ale unei singularizări cât mai personale, fie posibilitatea intrării într-o permanență a credinței ce transcende spațiul și timpul. Nostalgia trecutului identitar atribuit sau proiectarea în lumea credinței religioase sunt forme ale oboselii în căutarea identității personale. Subiectivitatea sensului construit este transpusă în
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
exemplu la T. S. Eliot, a cărui definiție a noțiunii de clasic o vom analiza într-un subcapitol al lucrării. O a treia perspectivă este cea care inversează într-un fel polaritățile stabilite de prima viziune avută în vedere, prin singularizarea clasicismului francez drept adevăratul clasicism. Desigur, această direcție este mai fervent susținută în rândurile criticii franceze, din care vom reține doar două nume Henri Peyre și André Gide. În viziunea lui Henri Peyre (v. Qu'est -ce que le classicisme
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
judecățile care se aplică atunci când imagini din epoci diferite sunt alăturate "nu trebuie să interpretăm modul lor diferit de exprimare, numai după dispoziția sufletească pe care ne-o suscită. De fapt, ele vorbesc limbaje diferite."294 Urmând acest principiu al singularizării în analiză, Eliot deosebește două tipuri de clasic cel universal (ca Virgiliu) și cel ce devine astfel doar raportat la restul literaturii scrise în limba lui. Se observă, astfel, că noțiunea de clasic, în viziunea lui Eliot, ține mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Huliganii sau Lumina ce se stinge, în parte caracteristic perioadei interbelice: trăirea ca esență a viețuirii de fiecare zi, supremația faptei, fie ea și gratuită (asemenea celei de proveniență gidiană), conștiința ratării, mitologizarea erosului, sensul tragic al definirii de sine, singularizarea. În același timp, jurnalul intim, transcris fără inhibiții sau mimat, devine expresia și oglinda fracturării narative, dar și a contradicțiilor dintre aspirație și dezabuzare, consemnând îndoieli, înfrângeri și abandonare. Iubirea aprinsă, centrată pe posesiunea fizică, este o justificare a experimentului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290574_a_291903]
-
adesea ca un soi de semnificat; mai degrabă decât ‹‹figurativ››, bogat în conotații dinamice, dar care ne antrenează într-o metaforicitate vizuală stânjenitoare"22. Figuralul ar fi, astfel, acel element inefabil, adesea dificil de surprins care se face responsabil de singularizarea rostirii. Prin figural discursul dobândește pecetea individualității creatoare. Iar pe de altă parte, a doua dimensiune a retoricii, alături de cea estetică, este cea argumentativă, clasabilă exclusiv în sfera judiciarului, unde forma tipică pe care o ia conflictul este procesul. Ei
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
punct de vedere estetic al moralistului, discurs care se valorizează atât prin chintesența și sensul principialității asumate, nu afirmate (iată conținutul obiectului estetic în sens bahtinian), cât și prin rostire, ca formă semnificată estetic și ca expresie a mereu râvnitei singularizari artistice. Dimensiunea morală, ca obiect autonom al textului publicistic așa cum apare în cea mai mare parte a textelor cuprinse în Pravilă..., dar mai ales ca discurs adesea interferent, cuprins în structura eterogenă și polifonică a textului pamflet, așadar ca ocurență
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
față nu vizează deloc să sugereze, nici chiar implicit, că globalizarea capitalismului ar îmbrăca o dimensiune colonială sau imperială, așa cum ar putea părea uneori că o face, adăugând și câteva picături de totalitarism. Perspectiva adoptată are, dimpotrivă, ca obiectiv constant singularizarea antropologică a momentelor și a microcosmurilor, a subiecților și a instituțiilor, a formelor de dominare și a exilurilor simbolice și imaginare. Capitolul 1 Retrospective și perspective* Laurent Bazin și Monique Selim Economicul în substanță În ansamblu, de la sfârșitul secolului al
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
obiectul unor speculații senzaționalist-jurnalistice care l-au forțat să devină o vox clamantis in deserto, adică în exil"211 (din perspectiva lui Matei Călinescu, această "ipoteză egotistă" este confirmată de însemnarea lui Eliade din ianuarie 1945, care conferă nuvelei semnificația "singularizării omului ales de Dumnezeu sau de soartă, a geniului, a sfântului, a "individului" - în sens kierkegaardin - singurătatea lui absolută, incoruptibilă, incapacitatea lui blestemată de a comunica cu semenii"212). Codul pe care îl aplică unui text pe care îl recunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
și cu reprezentant în guvern) conducerea executivă a Științei, tehnologiei și învățământului"14. Evoluția progresivă continuă mai departe până la sfârșitul neprevăzut al regimului. În 1987 pentru prima dată este desemnată ca eroină. "Discursul anilor 1988 și 1989 sunt marcați de singularizarea/autonomizarea imaginii Elenei Ceaușescu în câmpul politic [...]. Elena Ceaușescu devine un politician independent, fără a submina, însă, poziția autoritară și supremă a secretarului general al partidului"15. Căci în cele din urmă, Elena Ceaușescu avea exclusivitatea controlului unui singur domeniu
[Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
formele nemediate intelectual, cu resorturi pur afective (i. e. "lirice", "subiective", "specific naționale"), ale satirei sau pamfletului? Desigur. În plus, opțiunea pentru melodramă, cu etica ei schematic-melioristă, altădată foarte "populară", îi va fi apărut lui Lovinescu drept o curajoasă tentativă de singularizare, pentru că se revendică de la acea distincție sufletească și de la o eleganță "retro" care compun farmecul discret al burgheziei de secol XIX, în răspăr cu "autenticismul" ori "naturalețea" contemporanilor (revizitarea trecutului teatralizează imaginea vieții). Așa se explică de ce a ales el
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
trupul până departe, în copilăria îndepărtată, de unde revin în memorie tristețile copilului sfios și neîncrezător, privat de afecțiunea maternă (mama murise înainte de a o cunoaște), trăind "singur, răsfrânt asupra lui". Rădăcinile răului acolo s-ar afla, în timiditatea și orgoliul singularizării ("se credea chiar mai presus de ceilalți oameni ce pun atâta patimă zadarnică în tot ce fac"), care i-au întărit de timpuriu convingerea că sufletul trebuie să rămână "o amforă de taine", un "secret" de nimeni știut. Tot obsesia
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
conștientizarea de norme, spre a dobândi caracter de creator. Astfel principiile își au propriul rol. Un rol bazat însă pe o serie de raporturi în care este, de altfel, circumscris. Schimbarea, sau manifestarea creației este un semn de individualizare, de singularizare, de reîntoarcere la un plan originar. Acum realizăm că omul se definește doar în sânul existenței, doar aici capătă (o) esență. Focar de contradicții, omul este în sine o manifestare a absurdului. Speranța nu îl modelează, ci îl dezintegrează. Spre
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
3.4. 1849. Când folclorul românesc se citea la Paris / 127 3.5. Arheologia ca știință a frumosului / 138 3.6. Estetica dispariției. Creația operelor din resturile vieții / 143 3.7. Metaforele formei: mozaicul și mărgăritărelele / 153 Partea a patra. SINGULARIZAREA / 165 4.1. Cucerirea interiorității / 165 4.2. O arheologie a pasiunilor colective (I): râvna / 170 4.3. O arheologie a pasiunilor colective (II): zelul național / 180 4.4. Fabrica de biografii. Cele trei tipare ale vieții de scriitor / 189
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
idei occidentale referitoare la estetica vestigiilor, monumentalizarea a canalizat atenția spre materialitatea fragmentară și dispersată, a mediat o relație "geografică" cu realitatea teritoritorială a țării și a angajat o viziune a vieții efemere. În sfârșit, capitolul al patrulea abordează regimul "singularizării", legat de aprecierea personalității creatoare în funcție de revelarea vocației individuale. Introdusă tot în atmosfera revoluționară de la 1848, prin mobilizarea doctrinelor despre "misiunea națională", sensibilitatea față de singularitate a inaugurat o nouă formă a admirației în spațiul public românesc după 1860, aducând în
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
operelor, bazat pe dezvoltarea vocațiilor individuale. Sub impresia ideilor revoluționare, societatea românească a devenit sensibilă la ideea de destin colectiv și personal orientat de "misiune", ca sens al propriei existențe; acest orizont de reprezentări avea să constituie un "regim al singularizării", asupra căruia mă voi opri în capitolul următor. Practic, Revoluția de la 1848 a creat în același timp mai multe oportunități pentru dezvoltarea literaturii române, "monumentalizarea" și "singularizarea" fiind emanate de o singură conjunctură istorică. Neșansa "monumentalizării" a fost acest raport
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
al propriei existențe; acest orizont de reprezentări avea să constituie un "regim al singularizării", asupra căruia mă voi opri în capitolul următor. Practic, Revoluția de la 1848 a creat în același timp mai multe oportunități pentru dezvoltarea literaturii române, "monumentalizarea" și "singularizarea" fiind emanate de o singură conjunctură istorică. Neșansa "monumentalizării" a fost acest raport de concurență: a pierdut în fața unui model care oferea societății românești resurse mai interesante ca să își gândească raportul cu literatura. Și aici cred că putem specula asupra
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
a pierdut în fața unui model care oferea societății românești resurse mai interesante ca să își gândească raportul cu literatura. Și aici cred că putem specula asupra unei a doua explicații. La o analiză mai profundă, ceea ce a "ratat" "monumentalizarea", spre deosebire de regimul "singularizării" a fost chiar energia naționalistă. Mi se pare semnificativ faptul că metafora "mozaicului" apare într-un articol al lui Cezar Bolliac din 1858, intitulat "Mozaicul social", unde e folosită pentru reprezentarea dezagregării societății românești, împărțită într-o puzderie de clase
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
monumentalizării. Nu naționalismul a condamnat folclorul și l-a lipsit de consecințe în evoluțiile pe termen lung ale culturii literare, ci tocmai absența sa - sau mai bine zis indiferența reprezentărilor estetice la energia orientată a angajamentului național. Partea a patra SINGULARIZAREA 4.1. Cucerirea interiorității Dacă privim de la distanță miturile productivității literare din secolul al XIX-lea, dincolo de varietatea lor, intuim un sens al evoluției care se petrece dinspre exterior spre interior. Primele încercări de circumscriere a creativității naționale se referă
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
cea de-a treia atitudine distinsă de Schlanger? Ce sens poate să aibă în acest context naționalist formula unei vocații care deduce formele acțiunii din propria căutare de sine? Ce rol se poate atribui în acest amplu scenariu naționalist unei singularizări a activității? Înainte de a răspunde la această întrebare voi examina pe rând cele două ipostaze ale implicării în viața activă prevăzute de universul chemării naționale. 4.4.1. Ocazia. Vocația în viața privată Un scriitor care ocupă o funcție la
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
și pe nonintegrarea socială a conduitelor creatoare 101. Acest mod de reprezentare a practicilor creatoare, bazat pe distribuția excepțională a calităților necesare producției artistice, pe inspirație, pe originalitate și pe excentricitate, face parte din ceea ce Nathalie Heinich numește "regim de singularizare"102, unul dintre elementele esențiale pentru constituirea câmpului autonom al artei în modernitate. Evident, nu este în intenția mea să urmăresc formele unui imaginar al elitei artiste. Ceea ce mă interesează e doar să clarific în ce măsură reprezentările unei vocații democratice, accesibile
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
același timp, să observăm că aceasta era o utilizare a Lepturariului, dacă nu abuzivă, cel puțin neprevăzută de autorul său. Eminescu n-a făcut decât să exploateze o latență a acestui obiect cultural pe care l-a creat Pumnul. Democratizarea singularizării, pe care manualul o permite malgré soi, se datorează unui simplu efect de "montaj": prin asocierea dintre texte și narațiunile de viață, ceea ce era o masă de vocații nediferențiate a devenit masă de singularități discursive. "Zelul național" a selectat autorii
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]