144 matches
-
Fiecare tip de inspirație se manifestă într-un anume fel: cea divină prin limpezime și recunoștință în fața Măreției, cea firească (umană) prin sinceritate și cumpătare (e cazul conjuncției Muzicii cu Matematica sau Astronomia), iar cea demonică prin exces, excitație, drog, solipsism - pe cât de rafinat pe câtă e și personalitatea. Așa cum învață și instinctul matern, și manualele de advertising, prin nimic nu pătrunde mai lesne și mai adânc un concept, o emoție, o transformare, ca prin Frumos. Dumnezeu lucrează prin Bine, Frumos
RECVIEM PENTRU UN VIS # COLECTIV. Mărturisirea unui ex-rocker by http://balabanesti.net/2015/11/13/recviem-pentru-un-vis-colectiv-marturisirea-unui-ex-rocker/ [Corola-blog/BlogPost/340035_a_341364]
-
în vise frânte/ și în poeme nerostite”. „Intrarea in templu”: „Cuvântul meu se strecoară timid/ împotriva unui război fraticid”. Templu semnifică „Centrul lumii”, dar și locul de fugă a omului în lume. O individualizare a ființei ca solus ipse, un „solipsism existențial” din care „punem careuri întregului făcut bucăți/ și adunăm [...]întruna durerea despărțirii noastre.” Da! Templu este măreția misterioasă a cuvântului poetic, dar și a Cuvintelor profane: „Ca un brici cu lama tocită/ cuvântul a mai retezat/ o urmă din
DOUĂ CĂRŢI, UN POET – ANDREI GHEORGHE NEAGU de IOAN TODERIŢĂ în ediţia nr. 968 din 25 august 2013 by http://confluente.ro/Ioan_toderita_doua_cart_ioan_toderita_1377432618.html [Corola-blog/BlogPost/346606_a_347935]
-
douăsprezece scrisori. Trad. E. Iordache, pr. I. Friptu și pr. D. Popescu. Studiu introductiv: diac. Ioan I. Ică jr. Ed. Polirom, Iași, 1999, p. XXVI.) Cealaltă cale este un drum neted al gândirii umane, „abstractă a dezbinării și fragmentării, individualismului, solipsismului și egoismului metafizic și moral, filosofie demonică a urii, a pesimismului ucigaș, și sinucigaș, și a iadului, care duce la pierderea sensului și rațiunii existenței” (Sf. Iustin Popovici, Omul și Dumnezeul-Om. Abisurile și culmile filosofiei. Studiu introductiv și traducere
HRISTOS A ÎNVIAT ! de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 468 din 12 aprilie 2012 by http://confluente.ro/Gheorghe_constantin_nistoroiu_hristos_gheorghe_constantin_nistoroiu_1334279010.html [Corola-blog/BlogPost/358450_a_359779]
-
situat la linia universului, despărțind conuri ale istoriei mitice, umane sau personale. „Spațiul dintre mine și timpul meu” e o spațio-temporalitate care conduce, pe de o parte, la originea mitică a Cuvântului Genezei, iar, pe de altă parte, la solipsismul absolut al conștiinței speculare: „fereastra prin care/ o să privesc depărtarea, -/ ea însăși o fereastră/ a sunetelor spre nesfârșit.// poate e doar o iluzie ce se termină aici/ ca respirația în camera cu multe oglinzi”... Maximele lui Teodor Dume trezesc uneori
MARIA-ANA TUPAN (ÎN CONTEMPORANUL NR.1 IANUARIE 2017) DESPRE CARTEA VITRALII PE UN INTERIOR SCOROJIT, (AFORISME) DE TEODOR DUME de TEODOR DUME în ediţia nr. 2270 din 19 martie 2017 by http://confluente.ro/teodor_dume_1489945991.html [Corola-blog/BlogPost/373442_a_374771]
-
care oscilează între vina tragică și expierea prin spovedania lirică. Dar autorul nu merge niciodată până la sfâșierea lăuntrică, fiindcă totdeauna apar niște repere (Dumnezeu, tata, bunica, bunicul) care aduc împlinire interioară, iar drumul bolovănos, limitele ființei, senzația neantizării acesteia și solipsismul trec în plan secund. Stilistic, zgârcenia lexicală, insistența pe câteva câmpuri lexico-semantice, simplificarea discursului, impresia de gânduri inserate într-un jurnal liric, decantarea până la excluderea (programatică sau nu) a înfloriturilor de stil nu golesc poezia de semnificații. Altfel spus, aplecarea
GEORGE PAŞA DESPRE CARTEA: AZIL ÎNTR-O CICATRICE, DE TEODOR DUME de TEODOR DUME în ediţia nr. 1786 din 21 noiembrie 2015 by http://confluente.ro/teodor_dume_1448128628.html [Corola-blog/BlogPost/369876_a_371205]
-
decât o construcție a propriei mele minți, atunci pare justificată teoria conform căreia tot ceea ce cunosc vine în urma reprezentării simțurilor, fără a avea un corespondent în realitate, pentru că dacă elimin simțurile, realitatea așa cum o cunosc ar dispărea. Așa să fie? Solipsismul apărut în Grecia presocratică cu sofistul Gorgias din Leontini susține ideea că nu există nimic în afara propriei individualități, iar tot ceea ce se afla în afara ei reprezintă proiecții în personalitate, construcții ale percepției sau intelectului, realitatea neavând existență în afara sinelui care
METAFIZICA (1) – „CUNOAŞTEREA” 60X80 CM de CONSTANTIN POPA în ediţia nr. 528 din 11 iunie 2012 by http://confluente.ro/Constantin_popa_metafizica_1_constantin_popa_1339404393.html [Corola-blog/BlogPost/341975_a_343304]
-
Grecia presocratică cu sofistul Gorgias din Leontini susține ideea că nu există nimic în afara propriei individualități, iar tot ceea ce se afla în afara ei reprezintă proiecții în personalitate, construcții ale percepției sau intelectului, realitatea neavând existență în afara sinelui care o percepe. Solipsismul este acea teorie care afirmă că o persoană nu poate ști nimic sigur în afară de propria existență. În efect practic, se disting două forme de solipsism. În primul caz, se poate vorbi de un solipsism care exprimă o teză metafizică, considerând
METAFIZICA (1) – „CUNOAŞTEREA” 60X80 CM de CONSTANTIN POPA în ediţia nr. 528 din 11 iunie 2012 by http://confluente.ro/Constantin_popa_metafizica_1_constantin_popa_1339404393.html [Corola-blog/BlogPost/341975_a_343304]
-
în personalitate, construcții ale percepției sau intelectului, realitatea neavând existență în afara sinelui care o percepe. Solipsismul este acea teorie care afirmă că o persoană nu poate ști nimic sigur în afară de propria existență. În efect practic, se disting două forme de solipsism. În primul caz, se poate vorbi de un solipsism care exprimă o teză metafizică, considerând că doar eu și reprezentările mele există. În al doilea caz, se poate vorbi de un solipsism gnoseologic, în care nu se poate demonstra sau
METAFIZICA (1) – „CUNOAŞTEREA” 60X80 CM de CONSTANTIN POPA în ediţia nr. 528 din 11 iunie 2012 by http://confluente.ro/Constantin_popa_metafizica_1_constantin_popa_1339404393.html [Corola-blog/BlogPost/341975_a_343304]
-
existență în afara sinelui care o percepe. Solipsismul este acea teorie care afirmă că o persoană nu poate ști nimic sigur în afară de propria existență. În efect practic, se disting două forme de solipsism. În primul caz, se poate vorbi de un solipsism care exprimă o teză metafizică, considerând că doar eu și reprezentările mele există. În al doilea caz, se poate vorbi de un solipsism gnoseologic, în care nu se poate demonstra sau cunoaște că în afară de mine însumi exista alte ființe (“egos
METAFIZICA (1) – „CUNOAŞTEREA” 60X80 CM de CONSTANTIN POPA în ediţia nr. 528 din 11 iunie 2012 by http://confluente.ro/Constantin_popa_metafizica_1_constantin_popa_1339404393.html [Corola-blog/BlogPost/341975_a_343304]
-
În efect practic, se disting două forme de solipsism. În primul caz, se poate vorbi de un solipsism care exprimă o teză metafizică, considerând că doar eu și reprezentările mele există. În al doilea caz, se poate vorbi de un solipsism gnoseologic, în care nu se poate demonstra sau cunoaște că în afară de mine însumi exista alte ființe (“egos”). Episcopul Berkeley (filosoful care a evidențiat pentru prima dată cu putere temeiurile pentru a considera că obiectele imediate ale simțurilor noastre, nu există
METAFIZICA (1) – „CUNOAŞTEREA” 60X80 CM de CONSTANTIN POPA în ediţia nr. 528 din 11 iunie 2012 by http://confluente.ro/Constantin_popa_metafizica_1_constantin_popa_1339404393.html [Corola-blog/BlogPost/341975_a_343304]
-
este evident că există cunoaștere pe care o avem înaintea oricărei experiențe senzoriale (ex: cercul este rotund, pentru că cercul știu că este rotund fără să fi văzut alte cercuri mai înainte). Deasemenea, argumentul lui Kant poate fi utilizat și împotriva solipsismului, pentru că am observat că există cunoaștere a lucrurilor care sunt independente de propria mea individualitate, și că realitatea este o fuziune între intelect și sensibilitate, între mintea mea și realitatea exterioară. Și chiar dacă aș accepta că nu există nimic în afară de
METAFIZICA (1) – „CUNOAŞTEREA” 60X80 CM de CONSTANTIN POPA în ediţia nr. 528 din 11 iunie 2012 by http://confluente.ro/Constantin_popa_metafizica_1_constantin_popa_1339404393.html [Corola-blog/BlogPost/341975_a_343304]
-
că ajung la concluzia că sunt o ființă eternă, atunci de ce nu sunt conștient de asta, de ce ideea de absolut este canalizata spre ceva exterior mie, precum Dumnezeu, și în definitiv de ce m-aș autosabota? Pe de altă parte, teoria solipsismului nu are susținere din punct de vedere moral, pentru că dacă ajung să consider toată realitatea, incluzând toate ființele, ca făcând parte din mintea mea, atunci totul este permis. Deasemenea, ceea ce percepem senzorial nu este în mod imediat adevărul separat de
METAFIZICA (1) – „CUNOAŞTEREA” 60X80 CM de CONSTANTIN POPA în ediţia nr. 528 din 11 iunie 2012 by http://confluente.ro/Constantin_popa_metafizica_1_constantin_popa_1339404393.html [Corola-blog/BlogPost/341975_a_343304]
-
ul este o atitudine conceptuală extremă care declară că numai propria individualitate există, iar restul sunt reflectări modale în personalitate, sunt construcții ale percepției sau intelectului. Cuvântul "solipsism" are origine latină, fiind compus din "solus" („singur”) și "ipse" („sine”), însemnând sinele singur, sau sinele prin el însuși. O variantă excesivă a solipsismului afirmă că nu există decât subiectul, percepția și mintea subiectului, iar întreaga realitate este o construcție
Solipsism () [Corola-website/Science/308690_a_310019]
-
individualitate există, iar restul sunt reflectări modale în personalitate, sunt construcții ale percepției sau intelectului. Cuvântul "solipsism" are origine latină, fiind compus din "solus" („singur”) și "ipse" („sine”), însemnând sinele singur, sau sinele prin el însuși. O variantă excesivă a solipsismului afirmă că nu există decât subiectul, percepția și mintea subiectului, iar întreaga realitate este o construcție a percepției și intelectivității subiectului, neexistând ceva în afara acestuia și independent de el. În această perspectivă justificantă, toate formele, toate procesele, toți indivizii, toate
Solipsism () [Corola-website/Science/308690_a_310019]
-
unele De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că înțelegerea reprezentări la nivelul conceptual-perceptual relativ conștient, umană (în structura sa holistică) nu poate fi separată de calități altele subconștient sau „supraconștient”. (numit uneori umane ideale, precum veridicitatea, simpatia și empatia, solipsism, uneori idealism ontologic, alteori ,,mentalism”). deoarece ele sunt chiar motivația în căutarea înțelegerii. Orice 5. Mintea selectează pe larg și respinge datele (fie formă de gândire care neagă dreptatea sub forma unei conștient, fie în mod obișnuit), în funcție de un model
ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Nicolae Bălaşa () [Corola-journal/Journalistic/87_a_48]
-
ontologică, idealismul merge mai departe, afirmând că toate entitățile sunt compuse din minte sau spirit. Așadar, idealismul respinge teoriile fizicaliste și dualiste care eșuează să dea prioritate minții. O versiune extremă a acestui idealism poate exista în noțiunea filosofică de solipsism. Existențialismul este în general considerat a fi mișcarea culturală și filosofică ce susține că punctul de început al gândirii filosofice trebuie să fie individul și experiențele individului. Bazându-se pe asta, existențialiștii susțin că gândirea morală și cea științifică la
Filosofie modernă () [Corola-website/Science/335069_a_336398]
-
meu, atunci activitatea mea este determinată de ceva, care - pentru mine - nu mai este instinct. Înainte de a se elibera de stăpân, sclavul creează mai multe ideologii, prin care să își justifice statutul de supus. Prima este stoicismul, a doua este solipsismul. A treia este creștinismul. Sclavul nu neagă caracterul dialectic, contradictoriu al vieții, dar justifică asta prin faptul că orice existență conține contradicții. În acest scop, el creează o altă lume, cea "de dincolo" de lumea naturală, a simțurilor. În lumea
Fenomenologia spiritului () [Corola-website/Science/304203_a_305532]
-
ar exista chiar în absența oamenilor. Omul nu exercită nicio influența asupra existenței și structurii realității. Fără această aserțiune orice cercetare a naturii tuturor celor existente ar fi lipsită de sens. O poziție contrară în această privință ar duce la solipsism, pentru care realitatea nu este decât o pură reprezentare a conștiinței și în consecință orice dovadă a existenței unei lumi exterioare apare imposibilă. Mult disputată a fost problema, dacă noțiunile generale - așa zisele "universalia" - au o existență reală, dispută ce
Realism (filozofie) () [Corola-website/Science/316822_a_318151]
-
măsură și teoria lui Ricoeur -, fără a-i minimaliza însă meritele: La Ricoeur, ca și la Frye, mimesis-ul produce totalități semnificante pornind de la evenimente disparate. Este reabilitat, cu alte cuvinte, în virtutea valorii sale cognitive, publice și comunitare, în contrast cu scepticismul și solipsismul postulate de teoria structuralistă (...) Cu toate acestea, eclectismul lui Frye, ca și ecumenismul lui Ricoeur, conduc la sinteze - adeseori slabe, oricum foarte elastice - între poetică și etică, mai ales atunci când identifică, fără ezitare, recunoașterea internă cu cea externă 89. Oricum
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
în incapacitate de a dialoga cu proza și cu limbajul uzual pierde, fără doar și poate, din inventivitate și vigoare, în timp ce un „eu” liric care persistă în aspirația egocentrică spre totalizare și universalizare ar risca să sfârșească în alienare și solipsism. În stare pură nu putem găsi, desigur, nici o poezie care să restituie mișcarea pură, fără nici o legătură cu exteriorul. Un punct de vedere dintre cele mai interesante din perspectiva demonstrației noastre este cel formulat de Ulrich Schultz-Buschhaus în studiul său
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
întregime, totuși, treptat, ajunge să capete pondere interesul față de aspectele prozaice, umile și fragmentare ale vieții de zi cu zi. Nu fără îndreptățire s-a afirmat că poezia lui Roberto Deidier ar reprezenta momentul tranziției de la singular la plural, de la solipsismul eu-lui poetic la multiplicitatea formelor sub care se înfățișează realul, de la liric la epic, nu fără conștientizarea nostalgică a imposibilității (re)dobândirii totalității. În cadrul acestui proces, o însemnătate aparte capătă vizibilul, tot ceea ce poate fi proiectat pe retină devenind adesea
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
raporturilor cu celălalt În care a excelat filosofia secolului XX. Perceperea alterității celuilalt Jean-Paul Sartre scria, În 1943, În Ființa și neantul: „Se pare că filosofia secolelor al XIX-lea și XX a Înțeles că nu putem să scăpăm de solipsism câtă vreme ne concepem mai Întâi pe noi Înșine și pe celălalt ca pe două substanțe separate: orice unire a acestor două substanțe trebuie, Într-adevăr, considerată imposibilă. De aceea, studierea teoriilor moderne ne relevă un efort de a distinge
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
trecând prin Berkeley și Leibniz, lăsase moștenire filosofilor spinoasa problemă a legăturii intersubiective dintre două „substanțe” concepute rând pe rând ca niște corpuri Întinse (automatele cu pălării pe care le zărește Descartes de la fereastra sa) și ca monade izolate. Tentația solipsismului Însoțea În mod necesar constituirea carteziană a faimosului Cogito. Reluarea de către Husserl a gestului cartezian, În Meditațiile sale din 1929, relansează problema, deschizând În același timp un nou câmp de cercetare: ego și alter ego sunt Întotdeauna și În mod
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
necesar date Într-o Împerechere originară. Această Împerechere (Paarung) definește o experiență naturală referitoare la celălalt, considerat imediat ca un alt eu, pe când gestul cartezian, apoi cel husserlian, de reducere fenomenologică la un ego transcendental ar risca să ducă la solipsism. Pentru a contracara această obiecție, Husserl este obligat să distingă și apoi să izoleze regimuri particulare ale percepției, de la senzația propriului corp până la „perceperea asimilantă” care Îmi oferă cuplul ego/alter ego. Acum, problema nu mai este cea a „existenței
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
semnificațiile economice, politice și ideologice ale sale. Ca filosofie, el se află între cei cu "reverențe față de tradiție", manifestate prin cultul exagerat al eroilor, al nobleței venită "de sus", și "sminteala subiectivistă", inaugurată în modernitate odată cu îndoiala carteziană, continuată de solipsismul lui Berkeley, apriorismul kantian, romantismul rousseau-ist preluat de Fichte, Carlyle și Nietzsche. Curentul median atenuează cele două orientări, pentru că "Esența liberalismului rezidă în încercarea de a produce o ordine socială nebazată pe dogme iraționale și de a asigura stabilitatea fără
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]