53 matches
-
Este momentul în care înțelegem toate translațiile, sensul în care clasicismul, suprarealismul și abstracționismul se armonizează într-o sinteză „peste mode si timp” și care, plecând de la Leonardo, îi face pe ceilalți doi mari artiști ai modernității să-și „împrumute” specular (ca într-o oglindă magică) operele. Aceasta este libertatea postmodernă a unui artist care își declară subiacent și năstrușnic afinitățile elective. ---------------------------------------------------------------- * NIRAM Romeo: „Parta sărutului a Asturiei” (Ulei și acrilic pe pânză, 140 x 200 cm) ** http://www.youtube.com
ROMEO NIRAM: POARTA SĂRUTULUI A ASTURIEI de DAN CARAGEA în ediţia nr. 920 din 08 iulie 2013 by http://confluente.ro/Dan_caragea_romeo_niram_poa_dan_caragea_1373252760.html [Corola-blog/BlogPost/357227_a_358556]
-
aici vizează scrisul lui Marcel Turcu în ansamblul său : Tăcerile renului (1974), Levitație (1979), Voluptatea drumului (1980), Sublimarea pasiunilor (1988), Unchiul meu, aerul (1996), Contestreno (1999), La trapez general (1999), Ningeniu (2002), Alaun (2003), O problemă a jafrilor (2004), Ibis speculari (2004), Cuțit pentru lectură (2006), Ofițerul stărilor de spirit (2008), Ofițerul 1 al stărilor de spirit, ediție bilingvă, română-germană (2009). Romanian VIP, 14 Februarie 2010; Orient latin, 1/ 2010 ; Banat, 2010 * Recentul volum de poezie (trilingv: română - franceză - germană) al
POEZIA LUI MARCEL TURCU SAU DESPRE SUPRAREALISMUL METAFIZIC de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 672 din 02 noiembrie 2012 by http://confluente.ro/Poezia_lui_marcel_turcu_sau_despre_supra_eugen_dorcescu_1351874931.html [Corola-blog/BlogPost/344988_a_346317]
-
sunt urmate de o suită de parodii critice în care C. se joacă (absolut convingător) de-a Șerban Cioculescu, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu ș.a., scriind despre N. Breban, Paul Anghel sau T. Mazilu. Regizându-și exercițiul critic în mod spectacular - și specular -, el aruncă întotdeauna pe „masa de joc” mize mari; o carte devine sursă de gimnastică agilă, opera unui moralist se încarcă de semnificațiile unei lecturi critice cu bătaie în istoria mentalităților politico-literare, iar cotrobăitul după sensuri în răspăr asigură forța
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286360_a_287689]
-
de strip-tease; ici-colo o lumină neașteptată Îmi arăta câte-o nuditate, dar nu de carne, ci de șuruburi, de articulații, de buloane. Și dacă, deodată, aș fi luminat o prezență vie, silueta cuiva, vreun invitat al Stăpânilor, care tocmai repeta specular același itinerar ca și mine? Cine ar fi strigat primul? Ciuleam urechea. La ce bun? Eu nu făceam zgomot, mergeam pe vârfuri. Deci și el la fel. În după-amiaza aceea studiasem atent Înșiruirea sălilor, eram convins că și pe Întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
însă cu o poziționare favorabilă, oferă avantajul volumului creat de vederile multiple. Doamna T. este implicit picturală, dar, eroină într-un roman, ne "obligă" a o și "citi" personajul se dezvăluie, stilistic asumându-și poziția "față în față" a eului specular. În cazul sculpturalei și rigidei Emilia, privirea nu este capabilă să anime, ci, din contra, frapează prin sterilitate și insensibilitate: Nu știu cum să spun, așa anapoda, uite am impresia că Emilia n-a privit niciodată un răsărit de soare (și poate
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
transcendenței, credința În Rațiune, el va descoperi, mai devreme sau mai tîrziu, că nu există valoare dacă nu există un metasistem În cadrul căruia să se definească valoarea. Aceasta este experiența trăită de filozofii existențialiști și ea este, din nou, echivalentul specular al experienței dualiste, căci ambele recunosc necesitatea transcendenței; Însă dualismul o afirmă, iar existențialismul se plînge de totala ei absență. Un scriitor ca Albert Camus a utilizat În mod constant metafore dualiste gnostice În titlul operelor sale importante: Exilul și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
al rațiunii, care reprezintă contrapartea lui Los, incarnarea imaginației umane absolute. Dacă Blake împrumuta identitatea lui Los că prezența textuala (precum se întâmplă în Milton), nu este mai puțin adevărat că el îl proiectează pe Urizen că pe o imagine speculara, ca pe un dublu care poate fi, treptat, exorcizat și, finalmente, învins. Dacă admitem că Blake (deci Los) substituie eul, Urizen substituie aspectul psihologic decăzut al acestuia, ego-ul. Deoarece ego-ul trebuie să fie identificat printr-un nume și un comportament
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Blake, nu există egoism în sensul vulgar al termenului. Blake se oferă pe sine în întregime în arta să și, astfel, își asumă riscul unei respingeri totale umilitoare" (1991, pp. 228-229). În opinia mea, figură lui Urizen reprezintă o imagine speculara a lui Blake, o forță simultan constructivă și distructiva. Fără îndoială, Urizen este personajul cel mai conștient de sine din toată galeria mitologica a poetului. Totuși, este la fel de evident că el nu substituie eul creator, ci ego-ul poetic, mândru și
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
carefulness / Where shall we take our stând to view the infinite & unbounded / Or where are human feet for Lo our eyes are în the heavens" (E: 391). Procesul treptat de înțelegere pe care-l parcurge un zoa implică o recuperare speculara a armoniei din partea altuia. Tocmai de aceea Urthona, aspectul personificat al facultății metafizic-creatoare a omului, isi regăsește gloria pierdută odinioară, sub armura de aur a științei: "Urthona is arisen în his strength no longer now / Divided from Enitharmon no longer
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Peters, 1995, p. 34). Împingând analiză mai departe, aș putea spune ca Golgonooza ar putea fi interpretată în termenii unei metafore textuale totalizatoare a eposului Jerusalem. Pe de o parte, poemul cuprinde patru capitole, fiecare deschis către celălalt, care reflectă, specular, organizarea celor patru porți ale orașului, iar, pe de altă parte, el este un text consacrat creației și redempțiunii spirituale, ceea ce reiterează funcțiile primare ale cetății lui Los. Este demn de semnalat și faptul că Golgonooza împrumuta, conștient sau inconștient
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
de asemenea, ca Blake nu se simte satisfăcut ca artist până când nu proiectează o reprezentare de sine opusă (cu funcție, paradoxal, complementară), împotriva căreia să permită dezlănțuirea unui adevărat război spiritual. Această figură crucială este incarnata de Urizen, o imagine speculara a lui Los/Blake, iar conflictul amintit traduce confruntarea dintre ego (expresie precară, decăzuta, a personalității creatoare) și eu (prelungire a identității divine). Am pus punct acestei secțiuni prin realizarea unei radiografii sintetice a eului creator blakean, care grupează calități
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
pe care "romanul" lovinescian îl "citește" în fel și chip, de la o carte la alta. În Comedia dragostei lectura se face, am anticipat deja, prin intermediul unei oglinzi ce mediază permanent raporturile personajului cu sine și cu lumea, privilegiind ipostazele transfigurate specular, și nu modelul "real" ceea ce justifică recurența unui termen precum "icoană", folosit pentru a desemna imaginea-arhetip fixată pe ecranul memoriei. Tot de o "icoană" se îndrăgostește Andrei, care își "botează" iubita cu numele unui personaj literar ("în amintirea feei lui
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
încă"142. Acest motiv central pe care Benn îl reia aproape literal în fragmentul 853 din Voința de putere va fi regăsit în mai multe rânduri în scrierile sale, abordat și dezvoltat sub diverse forme. Motivul își are un corespondent specular în cealaltă teză nietzscheană, și aceasta însușită de Benn, potrivit căreia lumea se justifică numai ca "fenomen estetic". Acest lucru întruchipează un estetism pe care Benn îl întemeiază printr-un alt motiv central al gândirii sale, cel al izolării monologice
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
statut nefavorabil. Cum din aceeași rădăcină, imag-, derivă și noțiunea de imaginar, pare să fi fost o consecință directă faptul că și ea, cea din urmă, a fost văzută în general depreciativ în raport cu cunoașterea. Pentru că solicită analogia, dar și lipsa, specularul sau abaterea, imaginația ajunge în gândirea platoniciană un instrument de decupaj și de ierarhizare, într-o negociere continuă a "lucrurilor posibile", a prezenței și a absenței. Înțelegerea imaginației și a imaginii s-ar afla, "strategic, în inima platonismului" (Védrine 21
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
ajungeau acele spulberate/ ale brumei noastre să-i ningă pe față". Adevărul - ființa reală - nu se dă în statica reprezentării iconice; face imagine - și se spune ca atare - într-o formă pe care el însuși și-o dă; se răsfrânge specular în lumea de-o clipă a inaparentului, în distanța pe care o străbate - pentru a fi - propria-i manifestare. Clipa aceasta e o insulă plutitoare, care nu figurează pe harta timpului, și totuși o figură. " În landa cu ierburi plecate
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
rizibil, monstruos. Palpită imaginea grotescă, a tenorului scund și a duenei, într-o poză plină de sarcasm vizual. Există aici o dublă evaluare, o simțită coexistență a ironiei auctoriale și a maliției personajului. Accentul fiind prea puternic, efectul devine unul specular, ca și cînd discursul interior al personajului s-ar folosi de privilegiul distanțării, pentru a oglindi evaluativ istoria de pînă aici a propriului său "rol". Prea plastic în expresia imaginii despre sine, personajul reflectează neverosimil. Dar acesta este stilul romanului
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
puse în oglindă două tipuri feminine, fiecare reprezentând "reflexul deformat în oglindă al celeilalte", fiind greu de stabilit care dintre ele "funcționează ca punct de origine, ca obiect de reflectat", trebuind a fi considerate ca "două imagini într-un sistem specular". Călin Teutișan vorbește apoi despre "cronicile umbrei", când Eminescu utilizează o "scenografie crepusculară", imaginarul tinzând a comunica "un prezent etern al morții". În acest cadru sunt discutate poezii ca Melancolie, în care se face o dublă refracție "a "vârstei de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de defor- mare al decadentismului, inversiunea, pe care Gilbert Durand îl recupera printre cele șase miteme constitutive. Cei care doresc să afle cum Caragiale devine „contempo- ranul nostru”, apelând la metafora oglinzii, trebuie să țină cont de acest prim efect specular pe care oglinda operei îl oferă. Cum spuneam, el nu este decât primul dintr-o serie. Asemeni acelor oglinzi de bâlci care fac amuzamentul curioșilor, oglinda operei este una deformatoare, este o oglindă strâmbă, în care ceea ce este „onorabil”, expresie
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
precis cu spiritul secolului la jumătatea căruia se născuse.” Deplasarea de accent ne situează în miezul problemei, și anume „contemporaneitatea” căreia omul, dar mai ales opera îi servesc drept interpretant. În acest caz, nu este vorba doar de un efect specular sau de un dispozitiv mimetic, ci de unul hermeneutic. Cu o intuiție pe care o vom discuta puțin mai încolo, Ioana Pârvulescu sesizează ecartul care desparte deopotrivă opera și autorul de timpul său. Cu alte cuvinte, dacă gradul zero al
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
informației de ziar, gradul zero al cotidianității, revendică acest plasament estetic. Însă realismul lui Caragiale nu este unul genuin, inocent, el devine prin deformare o reflecție asupra a ceea ce-l con- stituie, asupra resorturilor care fac din limbaj un spațiul specular încărcat de ambiguități și reflexe stranii. Să ne întoarcem însă la antiromantismul funciar al scriitorului ! Sensibilitatea romantică face loc simbolismului, ea însă continuă prin epigoni mult timp după ce „ultimul mare romantic” se stinge din viață în 1889. Însă sensibilitatea romantică
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
îngeri (2003) este a doua parte dintr-o „trilogie a intervalului”care ar mai trebui să cuprindă, pe lângă Minima moralia, și un volum privind „problematica parcursului spiritual, a «căii»”. Cartea are o structură „în oglindă”, în cadrul căreia se îmbină speculația, specularul și spectacularul. Oricât ar uza de instrumentele ludicului sau ale divagației, prima parte (Introducere în angelologie) rămâne un tratat în toată regula, unde artificiile stilistice nu alterează înlănțuirea ideilor. Astfel, într-o privire deopotrivă erudită și problematizantă, unde farmecul discret
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288852_a_290181]
-
se îndrepteze, cu atât se pierdea mai mult prin niște curpeni încâlciți, prin niște viroage în care putrezeau copaci trăsniți și printre niște gropnițe din care ieșeau, cum ies oasele din stârv, rădăcini nălbite și întoarse". Peisajul terestru este reflectat, specular, de un tablou onomatopeic al elementelor dezlănțuite: "furtuna nu crăpa deloc în ploaie sănătoasă, ci se oțelea în spinarea gorunilor, crâșnea, frângea și dădea chiote. Numai niște picături mari și rare fluierau prin frunze, ca gloanțele". Un diluviu bestial completează
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
pe pământ evocă rotundul unei oglinzi, din spatele căreia pândește dublul exacerbat al trupurilor corupte, i.e. demonicul: Se adunară, ca ghizdul unei fântâne, împrejurul unui cerc de foc pe care cel mai vechi mort îl trase-n zăpadă cu o torță". Specularele metamorfoze cromatice traduc o alchimie diabolică: "Priveau cu orbitele negre și goale cum țărâna înăuntrul cercului se face străvezie, ca o apă verde și-adâncă, și cum apa asta, tot mai roșcată, mai căpruie, mai brună, mai neagră ca smoala
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
al oglinzii”) reprezintă o tăiere simbolică a cordonului ombilical, derulată în plan psihologic (în jurul vîrstei de șapte ani, copilul își descoperă imaginea în oglindă și dezvoltă sentimentul independenței - ca eu - față de entitatea maternă), al doilea se referă la un eu specular, ivit, ficțional, în entuziasmul oniric al adolescenței și, în sfîrșit, al treilea implică apariția eului social, o identitate a responsabilității și integrării mature în societate. Eroul lui Dickens parcurge aceste faze de transformare epifanică prin medierea celor trei femei din
Treptele lumii by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/2972_a_4297]
-
alcătuiască inventare de noțiuni al căror efect e de ordin aproape suprarealist: "un pas greșit, o pasă rea, o pasarelă prăbușită, o pasageră visătoare, un paso doble, o pasiune (pe franțuzește, une passade); ro-ma-nele, șezlongul, siesta sau reveria nubivagă, spectacularul, specularul, înghețul timpului, oglinda, visele, somnul și uitarea (...) Fortuna devenind furtună: furtunul care se întoarce, mpotrivă-ți, și te face leoarcă; acumularea de timpi morți: ambuteiaje, carantine, vămi, deturnări, week-end-uri, grave; criza de timp și, subsecvente, panica rece și blocajul" (Dublul). Trimițînd
Dureroasa caligrafie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9052_a_10377]